Labor dispute over UN mission allowances sent to Galați Tribunal, not Bucharest, after disjoinder lifted prorogation.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale iniţial sub nr. x/2020, la 24.02.2020, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata sumelor, actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând contravaloarea dreptului la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru perioada/perioadele în care fiecare şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii, organizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite; au mai solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune-interese, reprezentând echivalentul dobânzii legale calculate pentru fiecare sumă în parte de la data scadenţei şi până la data efectuării efective a plăţii, pentru neplata până în prezent a obligaţiilor învederate la punctul anterior, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (3) coroborate cu prevederile art. 59, art. 83, art. 148 alin. (1) şi cu prevederile art. 194 din C. proc. civ., art. 269 alin. (1) şi (3) din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin încheierea din 22.10.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia necompetenţei funcţionale, iar în privinţa excepţiei necompetenţei teritoriale a disjuns cererile formulate de mai muţi reclamanţi şi formarea a noi dosare pentru discutarea excepţiei necompetenţei teritoriale.

În cazul reclamantului A. a fost format dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 19.11.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 177 C. proc. civ., a anulat dispoziţiile de la termenul din data de 22.10.2020, cu motivarea consemnată în încheierea dispusă în dosarul nr. x/2020 şi a repus în discuţie excepţia necompetenţei funcţionale şi măsura disjungerii, fiind respinsă excepţia necompetenţei funcţionale şi menţinută soluţia disjungerii.

Prin sentinţa civilă nr. 6477/19.11.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că la data introducerii acţiunii, reclamantul nu avea domiciliul şi nici locul de muncă în municipiul Bucureşti şi că acesta era pensionar.

Totodată, a reţinut că dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., cu privire la coparticiparea procesuală activă, nu sunt aplicabile, faţă de caracterul intuitu personae al raporturilor de muncă. Legătura strânsă între obiectul şi cauza cererilor formulate de către reclamanţi nu există, invocarea aceloraşi dispoziţii legale nefiind suficientă pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 59 C. proc. civ. nici măcar dacă reclamanţii ar fi fost detaşaţi în aceeaşi perioadă sau în cadrul aceloraşi misiuni, ceea ce nu este cazul după cum rezultă din cuprinsul cererii.

S-a mai reţinut că, împrejurarea că reclamanţii au formulat o singură cerere de chemare în judecată, fiind reprezentaţi în cauză de acelaşi avocat nu presupune existenţa unui caz de acţiune colectivă ca în cazul cererilor formulate de către sindicate, acestea din urmă având legitimitate procesuală recunoscută printr-o dispoziţie legală specială, art. 28 din Legea nr. 62/2011. Or, dacă s-ar accepta argumentul reclamanţilor, Tribunalul Bucureşti ar deveni singura instanţă competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze toate cererile formulate de personalul militar din întreaga ţară, cu eludarea dispoziţiilor imperative ale art. 210 din Codul muncii.

Pentru aceste motive, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Galaţi, în a cărui circumscripţie se află domiciliul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la 25.01.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 676/22.04.2021, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în esenţă incidenţa normelor relative la coparticiparea procesuală activă, precum şi faptul că mai mulţi dintre reclamanţi îşi aveau domiciliul în Bucureşti, fiind aplicabile prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, astfel încât Tribunalul Bucureşti era competent teritorial pentru soluţionarea cauzei, operând astfel prorogarea de competenţă pentru reclamanţii care nu au domiciliul în Bucureşti.

S-a mai reţinut că, împrejurarea că ulterior legalei sale învestiri, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura disjungerii cererilor nu este de natură să înlăture prorogarea de competenţă, cu consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, întrucât prin alegerea făcută de reclamanţi, în temeiul art. 116 C. proc. civ., de a introduce acţiunea la una dintre instanţele deopotrivă competente să o soluţioneze, acea instanţă a devenit exclusiv competentă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 31.05.2021.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, pentru următoarele considerente:

Se reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, mai mulţi reclamanţi, printre care şi cel din prezenta cauză - A., au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând obligarea acestuia la plata dreptului la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru perioada/perioadele în care fiecare şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii, organizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi la plata de daune-interese.

În cauză, reclamantul A. îşi are domiciliul în judeţul Galaţi.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, conform cărora:

"conflictul de muncă are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii ce reprezintă dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Se reţine, de asemenea, că în temeiul dispoziţiilor art. 296 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns cererea formulată de mai mulţi reclamanţi prin încheierea din 22.10.2020 şi a rămas învestit cu cea formulată de alţi reclamanţi, în funcţie de judeţul în circumscripţia unde îşi au domiciliul sau locul de muncă aceştia, măsura dispusă având caracter interlocutoriu, deci, opunându-se în cursul judecăţii şi fără posibilitatea de a fi reevaluată.

Astfel, s-a format un nou dosar, nr. x/2020, care îl vizează pe reclamantul A., pensionar, cu domiciliul în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, dosar în cadrul căruia Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti arătate în cererea de chemare în judecată. Astfel, se urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, în contradictoriu cu angajatorul, împrejurare care este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În cauză, pentru o parte dintre reclamanţi instanţa de judecată a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate tocmai pentru evaluarea competenţei, împrejurare care face să dispară legătura dintre aceştia, constând în finalitatea comună prefigurată, aceea de a atrage competenţa unei singure instanţe.

Măsura disjungerii astfel dispusă împiedică aplicarea prorogării de competenţă, care ar lipsi-o de efectele sale interlocutorii.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Bucureşti, neputând fi cenzurată de instanţa învestită cu prezentul conflict de competenţă.

În consecinţă, nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 296 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Bucureşti, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2020 care au domiciliul în municipiul Bucureşti, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. din dosarul disjuns, nr. x/2020, care are domiciliul pe raza teritorială a judeţului Galaţi, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2021.