Cassation appeal null for failure to formulate specific grounds of illegality challenging lower court’s prescription ruling

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă la data de 3 aprilie 2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată C., judeţul Botoşani solicitând instanţei să oblige pârâta, prin Consiliul de Administraţie, să restituie reclamanţilor bunurile confiscate ilegal.

Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.

Prin rezoluţia din 4 aprilie 2019, s-a dispus ca reclamanţii să-şi precizeze acţiunea prin indicarea sediului pârâtei şi a reprezentanţilor actuali, prin indicarea bunurilor confiscate la care se face referire şi a contravalorii lor.

Faţă de cele comunicate conform rezoluţiei mai sus amintite, reclamantul A. a arătat că obiectul cererii rezidă în pretenţii, indicând, totodată, şi reprezentanţii actuali ai C..

A arătat că bunurile confiscate ilegal sunt cele trecute în listele de inventar ataşate şi că nu cunosc valoarea fiecărui bun în parte, nefiind experţi, însă apreciză că bunurile confiscate au valoarea de 780.000 RON.

După comunicarea cererii de chemare în judecată, la 30 iulie 2019, pârâta C. a depus întâmpinare prin care a invocat autoritatea de lucru judecat faţă de dosarul x/2008, tardivitatea şi prescrierea dreptului la acţiune.

Faţă de întâmpinarea formulată, reclamanţii au arătat că cererea lor nu are nicio legătură cu cea din dosarul x/2008 şi că în dosarul menţionat au cerut să se plătească serviciul de pază pentru o durată de 17 ani, perioadă în care au renovat şi reparat bunurile provenite din patrimoniul fostului C.A.P. Dorohoi, în calitate de proprietari, iar cererea a fost respinsă pentru că nu au achitat taxa judiciară de timbru.

Referitor la dosarul nr. x/2019, au arătat că se judecă cu reprezentanţii C. întrucât aceasta nu a existat şi nici nu există şi că, prin două executări silite şi o publicaţie de vânzare, s-au confiscat ilegal bunuri în valoare de 780.000 RON, în baza sentinţei civile nr. 394 a Judecătoriei Dorohoi. Întrucât cele două executări s-au anulat, reclamanţii susţin că bunurile trebuie să fie restituite.

Prin cererea înregistrată la 12 septembrie 2019 semnată de numitul D. sub indicarea titulaturii C. s-a arătat că, în data de 21 noiembrie 2008, a fost numit de executorul judecătoresc custode al unor bunuri care nu făceau parte din executarea silită a dosarului x/2008 şi că la 27 martie 2009 a fost eliberat din funcţia de custode, iar toate animalele şi bunurile au fost scoase pe domeniul public şi pe proprietatea lui A., aşa cum se arată în procesul-verbal.

S-a mai menţionat că, reclamantul A. nu a binevoit să vină să-şi ridice bunurile, această informaţie fiindu-i adusă la cunoştinţă de către executorul judecătorească. A mai arătat că C. nu are calitate procesuală pasivă, neavând vreo legătură cu bunurile lui A..

Prin sentinţa nr. 676 din 26 septembrie 2019, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 246 din 18.02.2009 a Tribunalului Botoşani şi sentinţa civilă nr. 1190 din 25 martie 2011 a Tribunalului Botoşani, invocată de pârâtă; a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate.

Apelanţii arată că ultima parte a sentinţei nu este corectă, că drepturile lor nu se pot prescrie sub nicio formă, că nicio lege nu poate îngrădi drepturile omului, că li s-au confiscat ilegal bani şi bunuri în valoare de 1.240.600 RON - prin două executări silite şi o publicaţie de vânzare, fără să fie datori cuiva şi fără ca asupra bunurilor lor să existe titlu executoriu. Cele două executări silite s-au anulat şi asupra bunurilor lor nu a existat titlu executoriu, astfel că, solicită obligarea celor vinovaţi la restituirea bunurilor, conform listelor de inventar.

Mai arată că, în mod greşit, prima instanţă a respins acţiunea în temeiul Decretului nr. 167/1958, solicitând restituirea bunurilor confiscate ilegal.

Prin decizia nr. 82 din 6 martie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 676 din 26 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă (dosar nr. x/2019), în contradictoriu cu intimata-pârâtă C., prin Consiliul de Administraţie.

Împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2020, comunicată apelanţilor-reclamanţi la data de 25 martie 2020, reclamanţii A. şi B. au declarat, la 8 aprilie 2020, în termen legal, recurs, arătând că, prin hotărârile pronunţate, au fost nedreptăţiţi întrucât nu sunt datori nimănui, iar asupra proprietăţii lor nu există vreun titlu executoriu.

Susţin că, prin două executări silite şi o publicaţie de vânzare făcute ilegal, le-au fost confiscate bunuri şi bani în valoare de 1.240.600 RON, motiv pentru care s-au adresat justiţiei.

Totodată, afirmă că drepturile lor nu se pot prescrie în temeiul Decretului nr. 167/1958, nerecunoscând aplicabilitatea acestui act normativ.

În încheiere, solicită Înaltei Curţi să anuleze hotărârile date de Tribunalul Botoşani şi Curtea de Apel Suceava şi să trimită cauza, spre rejudecare, Tribunalului Botoşani.

Autorii prezentului demers judiciar nu au indicat motivele de casare pe care se întemeiază recursul.

În susţinerea recursului formulat, recurenţii au depus sentinţa civilă nr. 394 din 23 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul x/2006, arătând că acesta este titlul executoriu în baza căruia, prin două executări silite şi o publicaţie de vânzare, s-a confiscat ilegal proprietatea familiei Vacariu în valoare de 1.240.000 RON.

De asemenea, au ataşat şi o listă cu dosare judecate şi dosare în curs de judecare, susţinând că aceste liste cu dosare judecate atestă faptul că nu poate fi vorba de prescrierea dreptului la acţiune.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 4 iunie 2020.

La 26 iunie 2020 intimata a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, invocând autoritatea de lucru judecat faţă de dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Botoşani. De asemenea, a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune, considerând că este prescrisă acţiunea formulată de A. şi B..

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la 3 iulie 2020, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

La 6 iulie 2020, recurenţii A. şi B. au formulat precizări faţă de întâmpinarea comunicată, arătând că societatea intimată din Dorohoi nu există şi nici nu a existat, dar şi că această societate înscrisă în Registrul special al Judecătoriei Dorohoi trebuia radiată din anul 1992 când s-a constatat că această societate nu se poate înfiinţa, că reprezentantul legal al acestei societăţi nu are nicio legătură cu societatea şi cu bunurile provenite din patrimoniul fostului C.A.P. Dorohoi.

În încheiere, recurenţii reiterează faptul că doresc să îşi recupereze bunurile confiscate ilegal prin cele două executări silite şi publicaţia de vânzare care s-au anulat, arătând că nu îi interesează excepţiile şi nici autoritatea de lucru judecat, dar şi faptul că întâmpinarea depusă la dosar este un act fals întrucât societatea nu există conform Legii nr. 36/1991.

Totodată, au retransmis sentinţa civilă nr. 394 din 23 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr. x/2006, reiterând faptul că aceasta este hotărârea prin care s-au confiscat familiei Vacariu bunuri şi bani în valoare de 1.240.600 RON prin cele două executări silite şi publicaţia de vânzare făcute ilegal, iar bunurile confiscate prin cele două executări silite şi publicaţia de vânzare nu au nicio legătură cu titlul executoriu.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă la data de 3 aprilie 2019, nefiind supus procedurii filtrului.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, chiar dacă nu a fost indicat un anume motiv de nelegalitate din cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unor nemulţumiri exprimate faţă de soluţiile ambelor instanţe de fond, fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, comparând motivele/susţinerile din cererea de recurs cu cele formulate de aceleaşi părţi în apel, Înalta Curte constată că motivele/susţinerile din prezenta cale de atac sunt aceleaşi cu cele din apel, fără să privească nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, fiind în situaţia în care instanţa de apel a reţinut că pretenţiile reclamanţilor sunt legate de acte de executare din 20 noiembrie 2008 efectuate în dosarul execuţional nr. x/2008, stabilind incidenţa art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia exrinctivă, criticile recurenţilor trebuiau să vizeze acest considerent care a stat la baza respingerii apelului formulat.

Cu toate acestea, analizând atât recursul formulat, cât şi precizările ulterioare, instanţa supremă constată că autorii recursului de faţă s-au rezumat la a reitera susţinerile din etapele procesuale precedente, refuzând explicit/ferm să accepte eventualitatea aplicării actului normativ care a stat la baza deciziei instanţei de apel, fără a aduce niciun argument de ordin legal în acest sens.

Relevante sunt în acest sens atât afirmaţia din cuprinsul cererii de apel, potrivit căreia "drepturile noastre nu se pot prescrie sub nicio formă; nicio lege nu poate îngrădi drepturile omului . . . . . . . . . ."; " . . . . . . . . . .ni s-a respins Acţiunea de Judecată în temeiul Decretului nr. 167/1958, asta se întâmpla pe vremea lui E. când statul prelua asupra sa toate proprietăţile, . . . . . . . . . . . . .", cât şi afirmaţia din cuprinsul cererii de recurs:

"drepturile noastre nu se pot prescrie; avem peste 400 de dosare judecate pentru aceste drepturi, noi nu avem treabă cu Decretul lui E., . . . . . . . . . ., noi nu avem nevoie de Legi scoase din lada de gunoi a unor vremi trecute."

Aşadar, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin decizia Curţii de Apel Suceava, a fost menţinută soluţia primei instanţe de fond, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei care a soluţionat apelul formulat împotriva sentinţei nr. 676 din 26 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I Civilă în dosarul nr. x/2019, fiind necesar ca autorii recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi Curtea de Apel Suceava.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorii acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Prin urmare, susţinerile recurenţilor prezentate drept motive de recurs nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceloraşi părţi făcute în faţa Curţii de Apel Suceava şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel încât acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Aşadar, nu se poate considera că susţinerile recurenţilor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, cât şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenţii nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor nu vizează considerentele reţinute de Curtea de Apel Suceava în motivarea deciziei pronunţate.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autorii recursului nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.