Taxi association's unfair-competition claim reinstated; representativeness ruling binding, case remanded for new trial.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 22 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că pârâta a efectuat, prin folosirea de practici comerciale neloiale, activitatea de dispecerizare şi transport de persoane în regim de taxi, fără autorizaţiile necesare, urmând a dispune:

- încetarea desfăşurării de către pârâtă a activităţii de dispecerizare şi transport de persoane în regim de taxi, fără autorizaţiile necesare, prin practicile de concurenţă neloială constând în (i) comercializarea aplicaţiei B. către şoferii de taxi; (ii) dispecerizarea serviciilor de taxi prin intermediul aplicaţiei menţionate şi transport persoane în regim de taxi; (iii) utilizarea siglei şi a denumirii B.; (iv) utilizarea siglelor societăţilor de taximetrie în cadrul aplicaţiei B., certificate la O.S.I.M. şi a altor informaţii privind autoturismele şi şoferii;

- interzicerea desfăşurării pe viitor, de către pârâtă, a practicilor de concurenţă neloială anterior menţionate;

- publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtei; cu obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 5.000 euro/zi, până la data încetării practicilor de concurenţă neloială, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei de interes a acţiunii formulată de reclamantă, precum şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca efect al excepţiilor invocate, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1435 din 24 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., pentru lipsa calităţii procesuale active, obligând-o pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 32.212,11 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată la care fost obligată prin sentinţa atacată.

Prin decizia civilă nr. 846A din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 19.109,44 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, iar, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că a fost admisă în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active.

În acest sens, autoarea recursului a arătat că Legea nr. 11/1991 conferă legitimare procesuală activă oricărei persoane care are un interes legitim.

În continuare, recurenta-reclamantă a susţinut că are legitimare procesuală activă în prezenta cauză, fiind un patronat, care beneficiază de reprezentativitate conform sentinţei civile nr. 2 Rep din 16 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -în dosarul nr. x/2016.

În plus, aceeaşi parte a subliniat că actul constitutiv şi statutul său îi conferă atât dreptul, cât şi obligaţia de a duce la îndeplinire şi de a reprezenta interesele membrilor săi.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa supremă, în cadrul jurisprudenţei sale, i-a recunoscut calitatea de organizaţie patronală şi, totodată, dreptul de a promova concurenţa loială, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 62/2011.

Aceeaşi parte a învederat că Legea nr. 38/2003 nu defineşte în concret atributul reprezentativităţii, însă această noţiune nu poate avea un alt sens decât cel prevăzut de Legea nr. 62/2011, respectiv un atribut al organizaţiilor sindicale sau patronale, care conferă statutul de partener social abilitat să-şi reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituţionalizat.

De asemenea, recurenta-reclamantă a învederat că ambele instanţe au ignorat principiul de drept, conform căruia cine poate mai mult, poate şi mai puţin.

Aceeaşi parte a susţinut că, de vreme ce poate reprezenta membrii săi în faţa autorităţilor publice pentru negocieri sau pentru proiecte de iniţiativă legislativă, cu atât mai mult poate să reprezinte interesele acestora în faţa instanţelor de judecată în acţiunile de concurenţă neloială.

După evocarea dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 62/2011, recurenta-reclamantă a învederat că nu se justifică punerea sub semnul egalităţii între atributul reprezentativităţii unei asociaţii profesionale şi interesul acesteia de a promova o acţiune în justiţie pentru apărarea drepturilor membrilor săi.

Autoarea recursului a criticat considerentul prin care s-a reţinut că este necesar ca şi şoferii de taxi să fie membri C.O.T.A.R. pentru a putea formula o acţiune în justiţie, cu atât mai mult cu cât acţiunea vizează exclusiv transportatorii autorizaţi şi dispeceratele de taxi.

Totodată, a criticat şi considerentul prin care s-a reţinut că taximetriştii sunt angajaţii transportatorilor autorizaţi să desfăşoare activitatea de transport de persoane în regim de taxi, iar transportatorii sunt membrii recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă a învederat că aceste considerente încalcă libertatea de asociere garantată de art. 40 alin. (1) din Constituţie şi prevăzută de O.G. nr. 26/2000.

Prin raportare la cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 574/2011, autoarea recursului a învederat că este lipsită de fundament concluzia instanţei de apel, în sensul că dispeceratele şi transportatorii autorizaţi trebuie să fie în asociere cu taximetriştii pentru a formula o acţiune în justiţie prin care să protejeze interesele dispeceratelor şi transportatorilor autorizaţi.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în ambele etape procesuale, prin raportare la complexitatea cauzei şi activitatea prestată de apărătorul părţii adverse.

În acest sens, a arătat că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată atât în primă instanţă, cât şi în apel.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că, în apel, au fost reluate susţinerile din faţa primei instanţe care au vizat soluţionarea cauzei în temeiul unei excepţii procesuale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 27 mai 2019.

La 27 iunie 2019, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 9 iulie 2019.

La 22 iulie 2019, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar, pe fondul cauzei, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod, raportul fiind comunicat părţilor la 27 martie 2020, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Faţă de raportul comunicat, doar intimata-pârâtă A. S.R.L. şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport, apreciind faptul că excepţia nulităţii recursului este întemeiată, contrar constatărilor din cuprinsul raportului.

Prin încheierea completului de filtru din 19 mai 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România împotriva deciziei civile nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la 22 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat de reclamanta Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Faţă de dezvoltarea criticilor formulate de recurentă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 şi art. 40 alin. (1) din Constituţie, se constată că, în sinteză, recurenta a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul greşitei dezlegări date asupra condiţiilor de reprezentativitate ale autoarei recursului, în calitate de asociaţie profesională a transportatorilor autorizaţi, dispecerilor de taxi şi ale taximetriştilor.

Analizând argumentele reţinute de curtea de apel în menţinerea soluţiei primei instanţe, în sensul că reclamanta, autoarea recursului, nu îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate prevăzute de art. 54 alin. (4) lit. b) şi c) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, instanţa supremă constată că, în mod greşit, instanţele devolutive au apreciat că deţinerea hotărârii definitive a Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte constatarea îndeplinirii condiţiei de reprezentativitate reprezintă o condiţie distinctă care se adaugă celorlalte condiţii prevăzute de art. 54 alin. (4) lit. a), b), c) din Legea nr. 38/2003.

Instanţa de recurs reţine că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011, reprezentativitatea organizaţiilor patronale este reglementată de art. 72-73 din respectivul act normativ, în considerarea dispoziţiilor art. 223 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia, "reprezentativitatea organizaţiilor patronale şi sindicale constatată până la data intrării în vigoare a prezentei legi produce efecte după data intrării în vigoare a acesteia numai în condiţiile în care întruneşte criteriile de reprezentativitate prevăzute de prezenta lege".

Prin această lege se instituie procedura pentru obţinerea reprezentativităţii organizaţiilor patronale şi sindicale la nivel de sector de activitate.

În cadrul acestei proceduri finalizate prin pronunţarea unei hotărâri sunt verificate condiţiile de reprezentativitate ale organizaţiilor patronale la nivel de sector de activitate.

În cauză, recurenta-reclamantă a urmat procedura de acordare a reprezentativităţii prevăzută de art. 72, art. 73 din Legea nr. 62/2011, iar prin sentinţa civilă nr. 2 Rep din 16 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a constatat că îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate la nivelul sectorului de activitate transporturi rutiere, respectiv pentru clasele CAEN Rev 2:-4931- transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători; - 4932- transporturi cu taxiuri; - 4939 - alte transporturi terestre de călători n.c.a.; -8553- scoli de conducere (pilotaj).

Prin urmare, reprezentativitatea recurentei a fost verificată şi stabilită printr-o hotărâre definitivă care se impune în cauză prin efectul caracterului său opozabil şi care nu mai poate fi cenzurată pe cale incidentală, în litigiul de faţă.

Cu privire la criticile referitoare la caracterul disproporţionat al cheltuielilor de judecată la care autoarea recursului a fost obligată în ambele faze procesuale, prin raportare la complexitatea cauzei şi activitatea prestată de avocat, Înalta Curte reţine că evaluarea acestor criterii intră în marja de apreciere a instanţelor devolutive, astfel încât, în considerarea faptului că acestea vizează temeinicia deciziei recurate, şi nu aspecte de legalitate, urmează a le respinge.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 3/2020, ÎCCJ (Complet RIL) a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că, în apel, s-a cerut desfiinţarea în tot a hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, respectivei instanţe, în temeiul art. 497 teza a II-a din C. proc. civ., raportat la art. 480 alin. (3) din acelaşi Cod, Înalta Curte va admite recursul, va casa în tot atât decizia atacată nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cât şi sentinţa civilă nr. 1435 din 24 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va trimite cauza spre o nouă judecată Tribunalului Bucureşti.

În rejudecare, instanţa de fond va soluţiona excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei pornind de la dezlegarea dată, aceea că recurenta-reclamantă este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate din domeniul taximetriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România împotriva deciziei civile nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează în tot decizia atacată nr. 846A din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi sentinţa civilă nr. 1435 din 24 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimite cauza spre o nouă judecată Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.