Damages award upheld as appeal against peremption declared unfounded

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaş la 30.01.2017, reclamantul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a chemat în judecată pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9.955,54 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În drept, a invocat Directiva 72/166/CE şi dispoziţiile art. 2.305-2.306 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1679/17.07.2017, Judecătoria Mediaş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 9.955,54 RON, reprezentând despăgubiri civile şi suma de 187 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile, pârâtul a declarat apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 401/13.04.2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

Prin încheierea din 12.12.2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosarul nr. x/2016, precum şi în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a sesizării ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Prin referatul întocmit la 18.04.2019 a fost stabilit termen la 04.09.2019 pentru a se verifica dacă mai subzistă sau nu motivul suspendării.

Prin încheierea din 04.09.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a constatat că nu subzistă temeiurile suspendării, în raport cu dispoziţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., însă, constatând lipsa părţilor la proces şi împrejurarea că nu s-a cerut soluţionarea litigiului în lipsa acestora, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior, prin referatul întocmit la 06.03.2020 a fost stabilit termen la 08.04.2020 pentru a se verifica îndeplinirea condiţiilor referitoare la perimarea cererii de recurs.

Prin decizia nr. 163/24.06.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a constatat perimat recursul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel, fără a indica temeiul de drept.

În motivare, a arătat că hotărârea recurată este nelegală, susţinând că recursul său a fost suspendat la 12.12.2018, pentru a se stabili dacă există sau nu deschisă calea de atac a recursului, dată de la care cauza a rămas în nelucrare.

În continuare, a arătat că i-a fost comunicată încheierea din 04.09.2019 referitoare la suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., considerând că suspendarea pricinii viza acelaşi motiv referitor la calea de atac a recursului, astfel că nu a mai făcut niciun demers, aşteptând să primească citaţie pentru noul termen de judecată.

Cu privire la termenul din 04.09.2019, recurentul a relevat că nu înţelege cum instanţa a dispus repunerea pe rol şi suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor, întrucât nu a fost citat pentru acest termen, iar singurele citaţii primite au fost pentru şedinţele de judecată din 08.04.2020 şi 24.06.2020.

În final, a conchis că a depus toate diligenţele pentru judecarea recursului, în sensul că a achitat taxa judiciară de timbru şi că nu avea niciun interes să rămână în pasivitate.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, în cadrul căreia a arătat că recurentul avea posibilitatea de a îşi angaja un apărător, motiv pentru care solicită respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 21.04.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curtea constată că, deşi recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea recurată poate fi casată atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează greşita aplicare a sancţiunii perimării, în susţinerea căreia recurentul a arătat că nu poate fi reţinută starea sa de pasivitate în continuarea judecăţii.

Prin cererea dedusă judecăţii, instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, iar în etapa recursului, prin încheierea din 12.12.2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a suspendat judecata pricinii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum şi a art. 520 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosarul nr. x/2016, precum şi până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a sesizării ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Ulterior încetării cauzelor care au condus la suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 şi art. 520 alin. (4) C. proc. civ., dosarul a fost repus pe rol din oficiu, iar la termenul stabilit pentru 04.09.2019, instanţa de recurs a dispus suspendarea judecăţii pricinii, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi, legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi nici nu au cerut în scris judecarea în lipsă.

Astfel, de la data de 04.09.2019, părţile implicate în judecarea prezentului proces aveau obligaţia ca în termenul de 6 luni, reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., să solicite redeschiderea judecăţii.

Sub acest aspect, se reţine că părţilor le revine îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-şi respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, printre care şi perimarea, care reflectă o prezumţie de desistare determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului în intervalul de timp prevăzut de 6 luni, cerinţe ce decurg din conţinutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar ca instanţa să constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Comportamentul nediligent al părţilor care nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în intervalul de 6 luni, cuprins între 04.09.2019 şi 04.03.2020, a fost sancţionat în mod corect de către curtea de apel, reţinând că în speţă a operat perimarea, în condiţiile în care nu a existat vreun caz de întrerupere sau de suspendare al termenului de perimare, în condiţiile de la art. 417 şi art. 418 C. proc. civ. şi că nu se putea dispune din oficiu reluarea judecăţii, neexistând vreo dispoziţie procedurală în acest sens.

Prin urmare, sancţiunea perimării aplicată în cauză de către curtea de apel are la bază comportamentul culpabil al părţilor pentru lăsarea în nelucrare a pricinii mai mult de 6 luni, astfel că susţinerile recurentului privind confuzia sa asupra motivului care a stat la baza suspendări judecării cauzei nu poate fi imputată instanţei de judecată.

Totodată, criticând sancţiunea perimării aplicată în cazul cererii sale de recurs, recurentul arată că nu ar fi fost citat pentru termenul din 04.09.2019, critică ce nu poate face obiectul analizei, având în vedere că recursul promovat vizează decizia prin care s-a constatat perimat recursul şi nu încheierea de suspendare a judecării cauzei împotriva căreia partea putea să exercite calea de atac a recursului în condiţiile de la art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate şi că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 163/24.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2021.