Recourse against inadmissibility of principal intervention at appeal dismissed, with judicial fine for bad faith

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

În cadrul dosarului nr. x/2015, având ca obiect apelurile declarate de pârâtele A. şi S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei nr. 388/civ/11.10.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, D. a formulat cerere de intervenţie principală, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.02.2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a constatat inadmisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie principală şi a sancţionat-o pe numita D. cu amendă judiciară în cuantum de 500 RON. Totodată, a amânat judecarea cauzei.

Împotriva dispoziţiei privind inadmisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie principală, D. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei curţii de apel spre o nouă judecată.

În motivare, a susţinut că au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 62, art. 64-66 C. proc. civ., având în vedere că este obligatoriu ca instanţa de apel să îi acorde posibilitatea de a îşi prezenta apărările şi să demonstreze că nu este real faptul că ar fi fost anulat contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, prin care recurenta şi E. i-ar fi cesionat cesionarului F. o parte din acţiunile ei deţinute la S.C. B. S.A.

A mai relevat că sentinţa primei instanţe este eronată, iar interesul ei în formularea cererii de intervenţie principale este personal, născut şi actual, astfel că cererea sa este admisibilă şi nu conduce la întârzierea soluţionării litigiului.

În continuare, recurenta a prezentat pe larg aspecte legate de structura acţionariatului S.C. B. S.A., iar ulterior a susţinut că instanţa de apel nu a pus în discuţia tuturor părţilor cererea sa de intervenţie şi nici nu a solicitat acordul tuturor părţilor pentru admiterea în principiu, cererea nefiind comunicată mai multor intimaţi.

În final, a mai arătat că nu a fost lămurită problema identităţii administratorului special al S.C. B. S.A. şi că cererea a fost comunicată numitei A., deşi aceasta nu mai are calitatea de administrator special de peste 3 ani. Ca atare, cererea de intervenţie nu a fost comunicată administratorului special şi nici nu a fost cerut acordul acestuia.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimaţii au solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii atacate.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, în ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a cererii de intervenţie principale, Înalta Curte reţine următoarele:

Premergător, trebuie subliniat că recurenta deşi a indicat ca temei motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile vizând modul în care a fost soluţionată excepţia de inadmisibilitate a cererii de intervenţie principale se circumscriu ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se pun în discuţie neregularităţi de ordin procedural, a căror nesocotire se sancţionează cu nulitatea potrivit art. 174 C. proc. civ.

Prima critică invocată se referă la încălcarea dreptului la apărare, prin prisma căreia recurenta susţine că era obligatoriu ca instanţa de apel să îi acorde posibilitatea de a îşi prezenta apărările în ceea ce priveşte contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, aspecte invocate în cadrul cererii de intervenţie.

Critica este nefondată.

În cauză, recurenta a formulat o cerere de intervenţie principală în etapa apelului, cerere ce poate fi admisă numai cu acordul expres al părţilor, conform prevederilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ.

Din conţinutul încheierii recurate rezultă că la termenul din 24.02.2021, faţă de împrejurarea că intervenţia principală a fost solicitată în etapa apelului, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, cu prioritate, exprimarea acordului părţilor prezente asupra cererii, context în care una dintre părţi şi-a exprimat dezacordul cu privire la primirea cererii de intervenţie principală formulată de D..

Procedura de judecată în cazul cererii de intervenţie principală presupune două etape distincte, respectiv cea de verificare a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu şi cea, ulterioară etapei de admisibilitate, când se analizează pe fond aspecte invocate în cadrul cererii de intervenţie.

Cu ocazia verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, în lipsa acordului expres exprimat de către una dintre părţile iniţiale din litigiu, curtea de apel a respins ca inadmisibilă solicitarea recurentei, apreciind că este inutilă o eventuală examinare a cererii din perspectiva dispoziţiilor art. 62 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, aplicarea acestei sancţiuni nu conduce însă la încălcarea dreptului la apărare, cum greşit susţine recurenta, context în care discuţiile au purtat doar asupra întrunirii cerinţelor procedurale formale, motiv pentru care o eventuală analiză pe fond a aspectelor legate de contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, ce viza fondul cererii de intervenţie, ar fi putut avea loc doar ulterior admiterii în principiu.

Cea de-a doua critică adusă încheierii recurate se referă la faptul că instanţa nu ar fi pus în discuţia tuturor părţilor cererea de intervenţie principală şi că nici nu ar fi solicitat acordul mai multor intimaţi, ca urmare a faptului că cererea sa nu a fost comunicată.

Critica nu poate fi primită, întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că cererea de intervenţie principală a fost comunicată tuturor părţilor litigante, astfel că părţile au fost înştiinţate anterior discutării admisibilităţii în principiu a acesteia.

De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, la termenul din 24.02.2020, instanţa a solicitat părţilor prezente să îşi exprime acordul, conform art. 62 alin. (3) C. proc. civ., astfel că în lipsa acestuia, dispoziţia de inadmisibilitate a cererii de intervenţie principale formulate direct în apel pronunţată de instanţa de apel este legală.

În ceea ce priveşte critica vizând chestiunea legată de lămurirea identităţii administratorului special al S.C. B. S.A., Înalta Curte arată că aceasta nu ţine de sfera etapei admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie principale, astfel că susţinerile recurentei sub acest aspect nu pot fi primite.

Referitor la cererea intimatului G., în nume personal şi în calitate de reprezentant al reclamanţilor, de sancţionare a recurentei cu amendă judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Executarea obligaţiilor şi exerciţiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credinţă, C. civ., prin art. 11 şi 14, impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, precum şi buna-credinţă în executarea şi exercitarea obligaţiilor şi drepturilor civile. De asemenea, art. 14 alin. (2) C. civ. consacră conceptul de "bună-credinţă" ca o prezumţie legală relativă care valorează până la proba contrarie. În acelaşi sens este şi art. 12 C. proc. civ., potrivit căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă potrivit scopului pentru care au fost reglementate şi cu respectarea drepturilor celorlalte părţi, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părţii pentru prejudiciile morale şi materiale cauzate şi, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare.

Calea extraordinară de atac a recursului promovată de D. împotriva dispoziţiei de inadmisibilitate dată cererii sale de intervenţie, cerere integrată unui alt şir de intervenţii principale, formulate în aceleaşi condiţii, care au primit o soluţie similară, cât şi susţinerile aduse în sprijinul motivelor de recurs, în sensul că nu i-ar fi fost examinate apărările legate de fondul litigiului şi că ar fi fost pronunţată o soluţie în dezacord cu părerea sa în ce priveşte contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, solicitând să demonstreze că nu este adevărat că ar fi fost anulat, vădeşte o acţiune procesuală îndepărtată de la spiritul legii, o împiedicare a continuării judecăţii purtate între alte părţi, care afectează desfăşurarea optimă a procesului şi drepturile litiganţilor.

Astfel, reţinând reaua-credinţă în formularea cererii de recurs circumstanţiată şi de împrejurarea că recurenta nu s-a prezentat în faţa acestei instanţe, lăsând să se întrevadă o atitudine indiferentă, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aplica recurentei D., o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. împotriva încheierii din 24.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenta D. la plata către intimatul G. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Aplică recurentei D. amenda judiciară în sumă de 1.000 de RON.

Definitivă în ceea ce priveşte recursul.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte dispoziţia de aplicare a amenzii.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2021.