Liposuction contract rescission claim rejected; plaintiff ordered to pay costs, awarded only reduced moral damages.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 29 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor B. şi C. S.R.L. la restituirea sumei de 12.412 RON, reprezentând preţul operaţiei estetice şi la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 alin. (2), art. 1358, art. 1373, art. 1381 alin. (1), art. 1382, art. 1385, art. 1391 alin. (1) şi art. 1550 C. civ.

Prin încheierea civilă nr. 675 din 2 aprilie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a aceluiaşi tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa sub nr. x/2014*.

Prin sentinţa civilă nr. 2504 din 22 decembrie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L.; a dispus rezoluţiunea contractului încheiat între reclamantă şi societatea pârâtă; a obligat-o pe pârâta C. S.R.L. la restituirea către reclamantă a sumei de 12.412 RON, reprezentând preţul operaţiei estetice; i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.310,6 RON (2480 RON onorariu avocat şi 6830,6 RON taxă judiciară de timbru).

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât pârâtul B., cât şi pârâta C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 272/2019 din 23 mai 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelurile declarate de apelanţii-pârâţi B. şi C. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins ca nefondate capetele de cerere având ca obiect rezoluţiunea contractului şi obligarea pârâţilor, în solidar, la restituirea preţului; i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a 30.000 RON cu titlu de daune morale şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.985 RON (onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru); a obligat-o pe intimata-reclamantă la plata către apelantul-pârât B. a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 2.752 RON şi către apelanta-pârâtă C. S.R.L. a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel a reţinut că obligaţiile contractuale asumate de intimaţii-pârâţi au fost executate integral şi în mod corespunzător, astfel încât rezoluţiunea contractului nu poate fi dispusă, contractul fiind executat.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a arătat că aceeaşi instanţă a reţinut că sunt incidente celelalte dispoziţii de drept comun pentru atragerea răspunderii intimaţilor-pârâţi şi a redus cuantumul daunelor morale.

În aceste condiţii, autoarea recursului a subliniat că există o contradicţie între aceste considerente, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere în scopul reaprecierii cuantumului daunelor morale.

Aceeaşi parte a mai arătat că instanţa de apel trebuia să ţină cont de limitele învestirii iniţiale. Astfel, chiar dacă avocatul său a susţinut capătul de cerere privind rezoluţiunea contractului abia la momentul dezbaterilor, nu s-a invocat decăderea din dreptul de a modifica acţiunea.

După evocarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., art. 1530 şi art. 1531 alin. (3) C. civ., recurenta-reclamantă a menţionat că instanţa de apel trebuia să califice juridic faptele deduse judecăţii pentru ca intimaţii-pârâţi să fie obligaţi la repararea prejudiciului material produs prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale şi la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Chiar şi în limitele învestirii instanţei cu temeiul de drept reprezentat de art. 1550 C. civ., executarea total defectuoasă a obligaţiilor contractuale, având drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii recurentei-reclamante, era suficientă pentru a se dispune rezoluţiunea.

Aceeaşi parte a mai arătat că daunele morale au fost reduse cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1391 C. civ., întrucât au fost reduse în mod nejustificat.

În plus, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel nu putea reduce cuantumul acestor daune având în vedere că probele noi din apel nu au relevat o realitate faptică diferită şi mai avantajoasă pentru intimaţii-pârâţi faţă de cea rezultă din probele administrate de prima instanţă.

Aceeaşi parte a susţinut că au fost greşit aplicate şi dispoziţiile art. 16 alin. (3) C. civ.. În acest sens, a arătat că, din moment ce culpa a fost reţinută, iar situaţia de fapt a rămas neschimbată în apel, nu putea fi redus cuantumul daunelor morale.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că instanţa de apel nu a motivat în concret soluţia de reducere a cuantumului daunelor morale, ci s-a rezumat la stabilirea cuantumului acestor daune în abstract.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 28 octombrie 2019, intimaţii-pârâţi au depus, în termen legal, întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.550 RON.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Niciuna din părţi nu a formulat punct de vedere la raportul comunicat.

Prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, pe care l-a admis în principiu, stabilind termen de judecată la 22 septembrie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, pe lângă criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs, a fost formulată şi o critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aşadar, critica referitoare la nerespectarea limitelor învestirii iniţiale este susceptibilă de a fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare, iar cererea de apel produce mai multe efecte, printre care şi efectul devolutiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept.

De regulă, devoluţiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum.

Autoarea recursului susţine că a avut loc o încălcare a devoluţiunii sub aspectul a ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă, arătând faptul că instanţa de apel ar fi trebuit să ţină cont şi de limitele învestirii iniţiale, chiar dacă la momentul concluziilor orale, avocatul angajat a susţinut rezoluţiunea.

Critica este nefondată întrucât, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată, acţiunea a fost întemeiată, în drept, şi pe dispoziţiile art. 1550 C. civ., fiind făcută menţiunea în sensul că "restituirea preţului este consecinţa rezoluţiunii contractului pentru executarea greşită, respectiv a operaţiei de liposucţie".

De altfel, potrivit celor consemnate în practicaua încheierii de şedinţă din 10 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul primei instanţe de fond, "Reprezentantul convenţional al reclamantei, având cuvântul, solicită rezoluţiunea contractului de prestaţii medicale cu consecinţa obligării la restituirea preţului, obligarea pârâţilor la plata daunelor morale precizate şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa arată avocatului reclamantei că nu a învestit instanţa cu rezoluţiunea contractului de prestaţii medicale.

Reprezentantul convenţional al reclamantei arată că rezultă din cererea de restituire a preţului. Mai arată că a precizat la motivarea în drept că restituirea preţului este consecinţa rezoluţiunii contractului."(…)

La interpelarea instanţei, avocatul reclamantei precizează că solicită rezoluţiunea contractului de prestări servicii medicale în temeiul art. 1550 C. civ., ca urmare a rezoluţiunii solicită restituirea preţului operaţiei, precum şi daune morale în valoare de 400.000 RON şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat."

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurentă, respingând capetele de cerere privind rezoluţiunea contractului încheiat între părţi şi obligarea pârâţilor, în solidar, la restituirea preţului, instanţa de apel a analizat apelurile pârâţilor în limitele deduse judecăţii.

Următoarea critică ce va fi luată în analiză vizează pretinse considerente contradictorii ale deciziei recurate sub aspectul faptului că, deşi instanţa de apel a respins acţiunea considerând că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile rezoluţiunii judiciare, a obligat pârâţii la plata de daune morale.

Critica urmează a fi respinsă întrucât, la ultimul paragraf al paginii 12 din decizia recurată, instanţa de apel a reţinut în ce condiţii/situaţii rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă/declarată unilateral de către partea îndreptăţită, respectiv, doar atunci când există o neexecutare a contractului din partea uneia dintre părţi, iar neexecutarea este însemnată, adică este determinantă pentru însăşi fiinţa contractului, concluzionând în al doilea paragraf de la pagina 13 a deciziei recurate, în sensul că "societatea pârâtă, prin medicul B., şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract", iar prima instanţă în mod greşit a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile rezoluţiunii judiciare a contractului, dispunând în acest sens şi cu privire la obligarea pârâtei la restituirea preţului."

Cu toate acestea, instanţa de apel a obligat pârâţii la plata unor daune morale, însă acordarea acestor daune corespunzătoare unui prejudiciu nepatrimonial nu este incompatibilă cu soluţia la care s-a oprit instanţa de apel.

Cât priveşte pretinsa nemotivare sau motivarea străină de natura cauzei a reducerii daunelor morale, Înalta Curte reţine că, începând cu ultimul paragraf al paginii 13 din decizia recurată şi continuând în următoarele paragrafe de la pagina 14 a deciziei, instanţa de apel a arătat considerentele pentru care, în opinia sa, suma de 250.000 RON acordată de prima instanţă nu corespunde unui prejudiciu corect cuantificat şi nu respectă principiul proporţionalităţii, dezvoltând atât argumente teoretice de ordin general, cât şi argumente cu referire concretă la cazul în speţă.

Prin urmare, critica privind nemotivarea diminuării daunelor morale acordate de prima instanţă nu poate fi admisă.

Nu în ultimul rând, autoarea recursului a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând faptul că instanţa de apel a interpretat eronat sau a ignorat anumite dispoziţii de drept material, respectiv art. 1530 (care reglementează dreptul la daune interese), art. 1531 alin. (3) (referitor la repararea prejudiciului nepatrimonial), art. 16 alin. (3) C. civ. (cu referire la culpă ca formă a vinovăţiei).

Având în vedere că, în speţa de faţă, aşa cum a reţinut instanţa de apel, nu suntem în ipoteza unei neexecutări totale sau parţiale a obligaţiei, ci în ipoteza unei executări necorespunzătoare, această situaţie nu poate fi confundată cu o neexecutare a unei obligaţii pentru a opera sancţiunea rezoluţiunii contractuale cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

O altă situaţie pentru care legiuitorul a prevăzut acordarea daunelor interese este cea prevăzută de art. 1551 C. civ. (2009) şi pe care instanţa de apel a amintit-o la ultimul paragraf de la pagina 12 a deciziei recurate, însă, pentru considerentele expuse ulterior, instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii judiciare a contractului, întrucât nu a fost reţinută o neexecutare a contractului. Dimpotrivă, rezoluţiunea a fost respinsă tocmai din perspectiva îndeplinirii obligaţiei asumate prin contract.

Sub acest aspect, la paragraful al treilea de la pagina 13, instanţa de apel arată de ce consideră că eroarea medicală săvârşită de medic cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale, în sensul afectării peretelui abdominal cu consecinţa producerii ocluziei intestinale, nu se confundă cu neîndeplinirea obligaţiei contractuale, reţinând că obligaţia a fost executată în totalitate (adică actul medical în sine), însă reprezintă o executare necorespunzătoare, care dă dreptul reclamantei la daune interese pentru prejudiciul astfel cauzat.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de apel ar fi ignorat prevederile art. 1530 C. civ., câtă vreme prin decizia pronunţată, instanţa de apel a acordat reclamantei daune-interese compensatorii pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a executării defectuoase a obligaţiei asumate.

Despăgubirile sunt datorate în virtutea obligaţiei iniţiale, constituind obiectul subsidiar, cu titlu de sancţiune, al executării obligaţiei respective în mod defectuos.

Prin urmare, principiul reparării prejudiciului consacrat prin art. 1530 C. civ. a fost respectat de către instanţa de apel.

Cât priveşte aplicarea art. 1531 alin. (3) C. civ. (2009) referitor la repararea prejudiciului nepatrimonial, Înalta Curte reţine că prejudiciul nepatrimonial pe care l-a suferit recurenta-reclamantă a fost compensat prin acordarea daunelor morale.

Recurenta-reclamantă îşi manifestă nemulţumirea faţă de cuantumul redus al acestor daune, susţinând faptul că "cel mai important argument pentru care instanţa de apel nu putea şi nu trebuia să reducă daunele morale acordate la fond este reprezentat de realitatea probelor noi, din apel".

Având în vedere că, prin această critică, nu sunt aduse argumente de nelegalitate, ci se urmăreşte o reapreciere a probatoriului, Înalta Curte nu o va primi, reţinând că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu pot fi aduse decât argumente care privesc exclusiv chestiuni de nelegalitate, şi nu de temeinicie sau apreciere a probatoriului.

Constatând că, în cauză, nu sunt fondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 272/2019 din 23 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A., ca parte căzută în pretenţii, la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 800 RON şi la plata către intimatul-pârât B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 4750 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 272/2019 din 23 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 800 RON şi la plata către intimatul-pârât B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 4750 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.