Limitation of cassation review to legality: procedural violation and misapplication of contract classification and force majeure in construction equipment damage claim

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă la data de 1 august 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. în nume propriu şi în calitate de lider al asocierii S.C. B. S.R.L. - C., şi S.C. D. S.R.L., a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor în solidar, la plata către reclamante:

- a sumei de 86.291,10 euro cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea reparaţiilor necesare aducerii utilajului macara de 30 tone marca x, nr. de înmatriculare x, în situaţia anterioară evenimentului din 1.04.2016, echivalent în RON la data formulării cererii în cuantum de 379.680,84 RON;

- a sumei de 25.023,04 euro cu titlu de prejudiciu, reprezentând contravaloarea reparaţiilor necesare aducerii utilajului nacelă telescopică 16 m diesel marca x, în situaţia anterioară evenimentului din 1.04.2016 la data prezentei în cuantum de 110.101,37 RON;

- a sumei de 3.000 euro lunar, cu începere de la data de 1.04.2016 şi până la data reparării utilajelor menţionate, în urma achitării costului reparaţiilor de către pârâte, la data prezentei în cuantum de 12.000 euro, echivalent în RON la data prezentei în cuantum de 52.800 RON.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1388, art. 555 C. civ., art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 3 octombrie 2016, pârâta D. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare,.prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Tot la data de 3 octombrie 2016, pârâta D. S.R.L. a depus la dosar cerere de chemare în garanţie a societăţii E. ŞI REASIGURARE S.A., prin intermediul căreia a solicitat ca, în cazul în care se va considera că pârâta datorează suma pretinsă de reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L. în prezenta cauză, să fie obligată chemata în garanţie, prin intermediul hotărârii ce se va pronunţa, la plata acestor despăgubiri către reclamante, în temeiul art. 2226 alin. (1) C. civ.

În drept, pârâta a invocat-prevederile art. 72 C. proc. civ., art. 2199, art. 2208 alin. (1), art. 2223 C. civ.

La data 2 noiembrie 2016, chemata în garanţie E. ŞI REASIGURARE S.A. a depus 1a dosar întâmpinare la cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta D. S.R.L., prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu consecinţa obligării acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecată pe care asigurătorul este obligat sa le facă cu acest dosar.

Prin încheierea de şedinţă din 17 ianuarie 2017, instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta de ordin 2 şi a încuviinţat în principiu cererea de chemare în garanţie formulată în cauză.

La data de 21 decembrie 2017 pentru termenul din 9 ianuarie 2018. reclamantele şi-au precizat petitul 3 al cererii, solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 31.636,54 RON lunar, cu începere de la data de 01.04.2016 şi până la data reparării utilajelor menţionate în urma achitării costului reparaţiilor menţionate de către pârâte.

Pentru termenul din 3 aprilie 2018, pârâta de ordin 1 a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţie pe care instanţa a unit-o cu fondul cauzei prin încheierea de şedinţă din 03 aprilie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 8/COM/2019 din 26 februarie 2019, Tribunalul Alba, secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta S.C. B. S.R.L.

A respins acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. (în nume propriu şi în calitate de lider al asocierii S.C. B. S.R.L. - C.) şi S.C. D. S.R.L.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta D. S.R.L. împotriva chematei în garanţie E. ŞI REASIGURARE S.A..

A respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat reclamantele, în solidar, la plata în favoarea pârâtei D. S.R.L. a sumei de 16.026,9 RON cu titlu cheltuieli de judecata, din care suma de 10.000 RON reprezintă onorariu avocat redus de la suma de 21.372,48 RON.

A respins, în rest, cererea pârâtei D. S.R.L. privind cheltuielile de judecată.

A luat act că pârâta B. S.R.L nu a solicitat cheltuieli de judecată şi că E. ŞI REASIGURARE S.A. - chemata în garanţie, va solicita pe cale separată astfel de cheltuieli.

Împotriva sentinţei primei instanţe, au declarat apel atât reclamantele A. S.R.L. şi A.- S.R.L., cât şi pârâta D. S.R.L.

Prin decizia nr. 35/2020 din 11 februarie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantele A. S.R.L. şi A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8/COM/2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016 şi a admis apelul declarat de pârâta D. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În consecinţă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cheltuielile de: judecată solicitate, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 483 şi următoarele, respectiv, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei nr. 35/2020 din 11 februarie 2020 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel precum şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului recurs.

După expunerea detaliată a situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, recurenta a procedat la dezvoltarea motivelor de recurs invocate, respectiv a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că, prin decizia recurată, instanţa de apel a preluat întocmai susţinerile intimatelor reclamante, în sensul că instanţa de fond nu ar fi pus în discuţia părţilor calificarea contractelor dintre D. şi intimatele-reclamante A. şi A. ca fiind contracte de subantrepriză, şi procedând la propria calificare a naturii contractelor, a oferit în cuprinsul deciziei singura argumentare, potrivit căreia, "Construcţia halei care s-a prăbuşit este o operaţiune mult mai complexă, ce s-a realizat de către antreprenorul D., chiar dacă pentru aceasta a utilizat, printre altele, şi cele două utilaje ale reclamantelor".

Astfel, recurenta susţine că, în baza frazei unice mai sus citate, instanţa de apel a decis să valideze susţinerea intimatelor-reclamante formulată doar în faza apelului, în sensul că respectivele contracte sunt de închiriere utilaje şi să concluzioneze că, în mod greşit, instanţa de fond a calificat respectivele contracte ca fiind de subantrepriză.

Recurenta atrage atenţia asupra faptului că nu există o motivare efectivă, argumentată, care să justifice concluzia instanţei de apel în sensul recalificării contractelor de subantrepriză dintre D. şi intimatele-reclamante A. şi A. ca fiind contracte de închiriere utilaje.

Mai mult, se arată că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, înseşi intimatele-reclamante au specificat prin acţiunea introductivă de instanţă faptul că acestea au prestat servicii de montaj în construcţii cu utilajele proprii, precum şi faptul că obiectul prevăzut de contractele cu intimatele-reclamante este de "montaj structură metalică".

Faţă de ceea ce s-a reţinut în faţa instanţei de fond, autoarea recursului susţine ca instanţa de apel nu a adus nicio argumentare pentru care a lipsit de valoare juridică recunoaşterea intimatelor-reclamante asupra naturii contractelor, necontestată în faza fondului. De asemenea, reiterează faptul că, raportat la obiectul contractelor şi la natura contractelor indicată în cererea de chemare în judecată, instanţa de apel nu a prezentat nicio argumentare în baza căreia a ajuns la concluzia că aceste contracte sunt de închiriere utilaje.

De asemenea, arată că, în ceea ce priveşte concluzia instanţei de apel, în sensul inexistenţei cazului de forţă majoră, referitor la caracterul imprevizibil al fenomenului meteorologic, motivarea instanţei de apel se rezumă la argumentul potrivit căruia, "o viteză a vântului de 16 m/s în România nu reprezintă un eveniment imprevizibil, reprezintă un element de notorietate".

Totodată, recurenta afirmă că raportarea instanţei de apel la elementele probatorii în susţinerea notorietăţii este contradictorie şi eronată, în condiţiile în care staţia meteo cea mai apropiată de localitatea Galda este staţia meteo Sebeş, şi nu staţia meteo Blaj, pe ale cărei măsurători s-a bazat concluzia instanţei de apel.

În susţinerea afirmaţiilor de mai sus, recurenta arată ca adresele A.N.M. nr. x/04.04.2016 şi nr. y/07.04.2016 ce relevă istoricul vitezei vântului la staţia meteo Sebeş au stat la baza emiterii certificatului de forţă majoră, în timp ce adresa A.N.M. de la staţia meteo Blaj este lipsită de relevanţă şi pertinenţă în cauză, fiind adusă Ia dosar de intimatele-reclamante de la o altă staţie meteo din altă zonă geografica localităţii Galda, cu regim meteorologic diferit.

În altă ordine de idei, recurenta arată că simpla susţinere a instanţei de apel, potrivit căreia "viteza vântului de 16 m/s nu reprezintă un eveniment imprevizibil în România, fiind un element de notorietate", nu reprezintă o motivare serioasă, întemeiată şi legală a unei instanţe de apel pentru invalidarea unui certificat de forţă majoră.

În încheiere, recurenta-pârâtă solicită ca instanţa de recurs să constate motivarea parţială şi bazată pe motive contradictorii şi eronate a concluziei instanţei de apel în sensul invalidării existenţei cazului de forţa majoră, respectiv a certificatului de forţă majoră, şi, prin urmare, să constate intervenţia cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă afirmă că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşita a prevederilor art. 1852 C. civ. raportate la obiectul Contractelor de montaj structură metalică nr. x.

Astfel, recurenta susţine că aprecierea nemotivată a instanţei de apel, în sensul că respectivele contracte dintre D. şi intimatele-reclamante A. şi A. ar fi contracte de închiriere utilaje şi nu contracte de subantrepriză este, în sine, greşită, neîntemeiată şi emisă în contradicţie cu prevederile art. 1852 C. civ.

Redând conţinutul, art. 1852 alin. (1) C. civ., recurenta-pârâtă arată că definiţia prevăzută de lege se circumscrie în tot contractelor dintre D. şi intimatele reclamante A. şi A. ce au avut ca obiect "montaj-structură metalică" şi prin care subantreprenorul D. a contractat în subantrepriza către intimatele-reclamante serviciile de montaj ale structurii metalice a halei în construcţie.

Mai mult, autoarea recursului reiterează faptul că, prin cererea de chemare în judecată, chiar intimatele-reclamante au recunoscut că, în baza contractelor, au prestat servicii de montaj în construcţii cu utilajele proprii. În plus, raportat la lucrările pe care intimatele-reclamante s-au obligat a le efectua, recurenta susţine că natura contractelor dintre părţi a fost de subantrepriză de montaj în construcţii, neexistând niciun element contractual sau de fapt care să inducă o calificare a contractelor drept contracte de închiriere.

Totodată, reluând susţinerea precedentă, autoarea recursului afirmă că intimatele-reclamante au pus în discuţie abia în faza apelului natura juridică a contractelor încheiate cu D., în sensul că aceste contracte ar avea ca obiect închiriere de echipamente, deşi nu; au contestat pe întreaga perioadă a judecăţii fondului obligaţiile pe care le-au avut în baza contractelor de servicii de montaj.

Cu referire la presupusele pagube produse de hala metalică pe care intimatele-reclamante o montau, recurenta afirmă că acestea nu pot fi puse decât în sarcina intimatelor-reclamante care aveau paza juridică şi faptică a structurii metalice pe care o montau.

În încheierea acestei argumentări, recurenta solicită instanţei de recurs să constate greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1852 C. civ., greşita calificare a contractelor de subantrepriză montaj structură metalică nr. x drept contracte de închiriere echipamente, şi, pe cale de consecinţă, să constate intervenţia cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă critică subsumata aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 1351 alin. (2) C. civ.

În susţinerea acestei critici, recurenta arată că, prin raportare la definiţia forţei majore relevată de art. 1351 alin. (2) C. civ., evenimentul meteorologic petrecut în data de 01.04.2016 în comuna Galda de Jos, judeţul Alba, se încadrează în noţiunea de forţă majoră, fiind întrunite toate cerinţele legale necesare unei asemenea calificări, respectiv eveniment extern părţilor, ce nu a putut fi prevăzut, absolut invincibil şi inevitabil.

Făcând trimitere la adresa emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) nr. 107/04.04.2016 aflată la dosarul cauzei, recurenta subliniază faptul că, deşi în data de 01.04.2016 viteza vântului la rafală a fost de o intensitate neobişnuită pentru perioada respectivă în zona specificată, cu potenţial periculos şi grad de intensitate mare, nu a fost emisă nicio avertizare potrivit legii, sens în care evocă prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, Legea nr. 216/2004 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ordinul comun al Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 3403/2012 şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 245/2012 pentru aprobarea procedurilor de codificare a informărilor, atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi hidrologice, Anexa 1 şi Anexa 3.

Totodată, pentru a demonstra caracterul inevitabil şi invincibil al unei rafale de vânt cu o viteză de 16 m/s pentru astfel de şantiere, autoarea recursului evocă pct. 7.3.13 din Normativul PTR1-2003 privind "Cerinţe tehnice privind montarea, punerea în funcţiune, utilizarea, repararea şi verificarea tehnică a macaralelor", care prevede o interdicţie de funcţionare a macaralelor care lucrează în aer liber dacă viteza vântului depăşeşte valorile admise (20 m/s la macaralele portal sau 15,6 m/s la celelalte macarale). Făcând menţiunea că macaralele portal sunt acele macarale speciale de mare tonaj folosite în porturi/şantiere navale, cu fundaţie permanentă, bază extinsă susţinută de picioare fixe şi care lucrează pe şine, definite la pct. 1.4.35 din Normativul menţionat, recurenta precizează că acesta nu este cazul macaralelor folosite pentru construcţia structurilor metalice, respectiv în şantierul Galda.

Prin urmare, recurenta subliniază faptul ca însuşi Normativul privind utilizarea echipamentelor de lucru la înălţime (macarale) stabileşte că viteza vântului de peste 15,6 m/s depăşeşte limita de siguranţă pentru utilizarea macaralelor, peste această viteză a vântului fiind interzisă utilizarea macaralelor, toate acestea în condiţiile în care, în situaţia analizată, vântul a atins 16 m/s cu rafale susţinute absolut imprevizibil în timpul derulării lucrărilor.

În ceea ce priveşte caracterul invincibil al vântului puternic, recurenta afirmă că, în lipsa unei atenţionări/previzionări, nu există mijloace sau măsuri ce pot contracara efectele unei rafale de vânt imediate cu o viteză de 16 m/s, evenimentul fiind prea rapid şi prea intens pentru a exista mijloace tehnice de reacţie în condiţiile în care activitatea derulată este montajul de structuri metalice cu macarale la înălţime.

Raportat la argumentele mai sus expuse, autoarea prezentului demers judiciar solicită instanţei de recurs să constate aplicarea absolut greşită a art. 1351 alin. (2) C. civ. de către instanţa de apel, Curtea de Apel Alba Iulia, care, în opinia sa, a apreciat în totală contradicţie cu situaţia de fapt, caracterul invincibil, inevitabil şi imprevizibil al evenimentului din data de 01.04.2016 din zona localităţii Galda de Jos, invalidând, astfel, certificatul de forţă majoră.

Cu referire la concluzia instanţei de apel, potrivit căreia, o viteză a vântului de 16 m/s "în România nu reprezintă un eveniment imprevizibil, ci un element de notorietate", recurenta subliniază faptul că aprecierea asupra caracterului imprevizibil se face prin raportare la momentul efectiv al evenimentului, la locul evenimentului şi la activitate afectată, astfel încât, în opinia sa, este lipsită de relevanţă, atât faptică, cât şi juridică, concluzia instanţei de apel asupra notorietăţii existenţei în anumite ocazii a unei viteze a vântului de 16 m/s în România, un exemplu de notorietate similar fiind cel al inundaţiilor.

Recurenta încheie prin a solicita instanţei de recurs să constate greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1351 alin. (2) C. civ. şi, prin urmare, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând concluziile de admitere a recursului, casarea în tot a deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 35/11.02.2020 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului recurs.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1351 alin. (2) şi art. 1852 C. civ.. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă; Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie; Legea nr. 216/2004 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie; Ordinul comun al Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 3403/10.09.2012 şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 245/18.10.2012 pentru aprobarea procedurilor de codificare a informărilor, atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi hidrologice; Normativul PTR 1-2003 privind "Cerinţe tehnice privind montarea, punerea în funcţiune, utilizarea, repararea şi verificarea termică a macaralelor" pct. 7.3.13.

Cu toate că, prin adresa emisă la 8 iulie 2020 şi comunicată la 13 iulie 2020, Înalta Curte i-a pus în vedere recurentei-pârâte să menţioneze dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ. în situaţia în care acesta va fi găsit admisibil în principiu, autoarea recursului nu a dat curs solicitării.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-reclamante A. S.R.L. şi A. S.R.L. la 15 iulie 2020, respectiv, la 14 iulie 2020, intimatei-pârâte D. S.R.L. la 13 iulie 2020 şi intimatei chemate în garanţie E. ŞI REASIGURARE S.A. la 13 iulie 2020 .

La 14 iulie 2020, cu respectarea termenului legal, intimatele-reclamante A. S.R.L. şi A. S.R.L. au transmis, prin poştă, o întâmpinare comună prin care au învederat că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt, pe de o parte, inadmisibile, iar, pe de altă parte, nefondate, solicitând, totodată, şi cheltuieli de judecată, fără a fi depuse dovezi în acest sens. .

Cu privire la primul motiv de recurs, considerat a fi inadmisibil, intimatele-reclamante susţin că, deşi se invocă aplicarea,greşită a prevederilor art. 1852 din C. civ. (2009) prin aprecierea eronata de către instanţa de apel a obiectului ofertelor contract nr. x, în realitate, critica vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, motiv de recurs care nu mai este prevăzut de actualul C. proc. civ. sub imperiul căruia a fost iniţiată acţiunea, ci exclusiv, de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865).

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs intimatele-reclamante susţin că acesta nu poate fi circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează exclusiv critici de netemeinicie, precum şi greşita apreciere a probelor.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte B. S.R.L. la 23 iulie 2020 .

La 31 iulie 2020, în termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a transmis, prin intermediul unui operator de servicii de curierat rapid, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatele-reclamante, reiterând concluziile de admitere a recursului .

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, recursul a fost admis în principiu şi, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, cu citarea părţilor.

Recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Astfel, recurenta susţine că motivele pentru care instanţa de apel a apreciat că natura contractelor intervenite între reclamante şi subantreprenorul D. S.R.L. este aceea de contracte de închiriere, iar nu de subantrepriză, sunt, pe de o parte, lacunare, iar, pe de altă parte, contravin calificării pe care reclamantele înseşi au dat-o acestor acte juridice, prin cererea introductivă de instanţă.

Caracterul insuficient al acestei analize derivă din împrejurarea că instanţa de apel nu ar fi luat în considerare obiectul acelor convenţii, natura activităţilor derulate de către reclamante sau definiţia contractului de subantrepriză în construcţii din C. civ.. Lipsa tuturor acestor elemente ar echivala, în opinia recurentei, cu absenţa unei motivări efective în fapt şi în drept.

Această critică de nemotivare este străină de considerentele pentru care instanţa de prim control judiciar a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanţe. Judecătorii din apel şi-au fundamentat soluţia nu pe analiza caracterului sau naturii contractelor încheiate de reclamante cu pârâta D. S.R.L. (de subantrepriză sau de închiriere), ci pe neregularităţile procedurale care au determinat pronunţarea soluţiei cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al reclamantelor.

Astfel, decizia atacată a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 alin. (4) şi alin. (6) C. proc. civ., în sensul că, prin sentinţă ar fi constatat că reclamantele aveau paza juridică a halei în construcţie, în calitate de subantreprenori, fără ca o atare calificare a actului juridic să fi fost invocată de către părţi prin actele procesuale întocmite (cerere de chemare în judecată, întâmpinare etc.) şi fără ca instanţa însăşi, din oficiu, să pună în discuţia contradictorie a părţilor aceste aspecte de fapt şi de drept.

Aşadar, soluţia instanţei de prim control judiciar nu se întemeiază pe o anumită calificare dată contractelor intervenite între reclamante şi una dintre pârâte, ci pe încălcarea, de către instanţa de fond, a obligaţiei ce îi incumbă, de a îşi întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept şi pe explicaţii care au fost puse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. De altfel, prin încălcarea principiului contradictorialităţii s-a încălcat şi dreptul la apărare al reclamantelor. Prin urmare, recurenta nu poate invoca caracterul lacunar al motivării deciziei atacate, sub aspectul calificării naturii juridice a contractelor, din moment ce instanţa de apel s-a limitat la a constata că sensul literal al termenilor utilizaţi de părţi în convenţii, (de fapt, oferta reclamantelor) converg spre o anumită calificare. Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de prim control judiciar că, în măsura în care prima instanţă avea dubii raportat la împrejurarea că între declaraţia comună de voinţă a părţilor, care este specifică contractului de închiriere, şi voinţa reală există nepotriviri sau contradicţii, aceasta ar fi trebuit să pună în discuţia contradictorie a părţilor aceste aspecte.

În sfârşit, recurenta a susţinut existenţa unei contradicţii între considerentele instanţei de apel, relative la natura celor două contracte şi calificarea pe care reclamantele însăşi ar fi dat-o acestor convenţii, prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa reţine, în primul rând, că reprezintă motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contrazicerile între considerentele aceleiaşi hotărâri, iar nu pretinsa contradicţie între calificarea dată actului juridic prin decizia din apel şi calificarea făcută de părţi, prin actele procesuale pe care le întocmesc.

De altfel, constată că cererea de chemare în judecată nu conţine, în afară de o descriere a împrejurărilor în care le-a fost cauzată paguba celor două reclamante, nicio calificare a raporturilor juridice dintre părţi. În schimb, temeiurile de drept invocate în cererea introductivă de instanţă sunt, exclusiv, cele relative la răspunderea civilă delictuală. În condiţiile în care doar între reclamante şi pârâta - subantreprenor D. S.R.L. există raporturi contractuale, în timp ce recurenta antreprenor general nu are astfel de raporturi cu reclamantele, instanţa de fond avea obligaţia să stabilească cauza cererii de chemare în judecată, în raport cu fiecare dintre cele două pârâte. Astfel, instanţa de fond avea obligaţia să stabilească, cel puţin în ceea ce o priveşte pe prima dintre pârâte limitele dreptului de opţiune al creditorului ce solicită repararea prejudiciului, prin prisma prevederilor art. 1350 alin. (3) C. civ.

Tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a mai susţinut caracterul contradictoriu şi eronat al statuărilor instanţei de apel, în ce priveşte inexistenţa cazului de forţă majoră. În realitate, însă criticile repun în discuţie aprecierea probatoriului de către instanţa de prim control judiciar, iar nu nemotivarea soluţiei. Or, aprecierea probelor, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, se face în mod liber de către instanţele devolutive, potrivit convingerii judecătorului, conform art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, invocând "eronata" motivare, recurenta nu poate repune în discuţie aspecte de netemeinicie, excluse de la analiză în calea de atac a recursului.

Recurenta a mai invocat greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1852 C. civ. şi a dispoziţiilor art. 1351 alin. (2) C. civ., critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte pretinsa greşită aplicare a prevederilor art. 1852 C. civ., constată că instanţa de apel nu a făcut o calificare a raporturilor juridice dintre reclamante şi pârâta D. S.R.L., ci s-a limitat la a arăta că toate aspectele de fapt şi de drept care presupun o atare analiză trebuie puse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părţilor. Soluţia instanţei de apel de anulare cu trimitere spre rejudecare, a fost destinată să salvgardeze dreptul părţilor de a fi judecate într-un prim grad de jurisdicţie, astfel că recurenta urmează să formuleze aceste susţineri în faţa instanţei de fond. Aşadar, criticile relative la corecta sau incorecta aplicare a normelor legale privind interpretarea convenţiilor, la deosebirile care există între contractele de subantrepriză şi cele de închiriere, funcţie de independenţa părţilor în realizarea obligaţiilor contractuale şi de titularul riscului, sunt străine de conţinutul deciziei atacate.

Cât priveşte susţinerea referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 1351 alin. (2) C. civ., în sensul de a se aprecia dacă fenomenul meteorologic petrecut în data de 1 aprilie 2016, ce a cauzat avarierea bunurilor proprietatea reclamantelor, se încadrează în noţiunea de forţă majoră, constată că nu este o veritabilă critică de nelegalitate.

În realitate, pentru a repune în discuţie dacă acest fenomen meteorologic întruneşte cerinţele legale, respectiv imprevizibilitatea şi caracterul absolut invincibil şi inevitabil, recurenta repune în discuţie aspecte factuale ale cauzei şi solicită reinterpretarea probatoriului administrat în faza apelului. Deşi invocă o serie de acte normative, respectiv O.U.G. nr. 21/2004, Legea nr. 139/2000 şi o serie de ordine de ministru referitoare la procedurile de codificare a informaţiilor, atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice, nu justifică relevanţa acestor norme legale în economia speţei, din moment ce însăşi recurenta recunoaşte, prin memoriul de recurs că pentru data ce interesează cauza nu a fost emisă nicio astfel de informare sau atenţionare meteorologică.

Oricum, pe calea recursului, cale extraordinară de atac, limitată doar la aspecte de legalitate, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu se poate solicita reevaluarea probatoriului şi, pe cale de consecinţă, stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită în etapele procesuale anterioare. Mai mult decât atât, înainte de a stabili dacă există o atare cauză exoneratoare de răspundere civilă, trebuie stabilită natura răspunderii fiecăreia dintre pârâte (contractuală sau delictuală). Aceasta întrucât previzibilitatea evenimentului, în cazul răspunderii delictuale, se analizează la momentul producerii faptului prejudiciabil, pe când în cazul contractului, cazul de forţă majoră este analizat în raport de momentul încheierii contractului, dat fiind că în acel moment, în mod deliberat, debitorul şi-a asumat numai acele riscuri considerate a fi previzibile. Astfel, debitorul poate fi exonerat de răspundere numai atunci când, la momentul realizării acordului contractual, nu a putut prevedea pericolul producerii evenimentului viitor, dăunător. Nu în ultimul rând, instanţa de recurs constată că raporturile contractuale dintre cele două pârâte, subantreprenor - antreprenor general, nu au făcut obiectul nici unei minime analize de către instanţa de fond.

Faţă de considerentele ce preced, constată că soluţia instanţei de apel, de anulare a hotărârii atacate, pentru necercetarea fondului şi de trimitere spre rejudecare, la solicitarea apelantelor reclamante, este legală şi urmează a fi menţinută.

Aşa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de lider al Asocierii B. S.R.L. - C., împotriva deciziei nr. 35/2020 din 11 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 22 iunie 2021.