Nullity of partnership clause for illegal cause versus usurious character and limits of the devolutive effect of appeal

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.A.P.P.S.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune nr. x din 14 octombrie 2003 şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, sub forma obligării pârâtei la restituirea sumei de 3.771.026,32 RON;

2. în subsidiar, să constate nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 8 din acelaşi contract şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, sub forma obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor de bani încasate de la reclamantă în temeiul acestei clauze.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 251-256 Codul comercial, art. 1, art. 5, art. 966-970 şi art. 1513 C. civ. din 1864.

Prin încheierea din 1 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a amânat pronunţarea la 8 octombrie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 5444 din 8 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta R.A.A.P.P.S.

Împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 şi a sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 968/2017 din 25 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 şi a sentinţei primei instanţe şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că: a luat act că apelanta-reclamantă a renunţat la judecata capetelor de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară; a admis în parte acţiunea; a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere; a constatat nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 8 din contractul de asociere în participaţiune nr. x din 14 octombrie 2003; a obligat-o pe intimata-pârâtă R.A.A.P.P.S. la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 63.826,32 RON, aferente ambelor etape procesuale.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta R.A.A.P.P.S. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 4800 din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia civilă nr. 680 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 1 octombrie 2015; a admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a anulat-o în parte şi a luat act că apelanta-reclamantă a renunţat la judecata capetelor de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară; a păstrat dispoziţiile sentinţei primei instanţe de respingere ca neîntemeiate a celorlalte capete de cerere.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat studiul de fezabilitate, care face parte din contractul de asociere în participaţiune nr. x din 14 octombrie 2003.

Astfel, aceeaşi parte a subliniat că studiul de fezabilitate reflectă caracterul ilicit şi imoral a clauzei stipulate la art. 8 din acelaşi contract.

În continuare, autoarea recursului a învederat că instanţa de apel nu a analizat motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

În concret, aceeaşi parte a arătat că, în rejudecarea apelului, instanţa a rămas învestită cu motivele de nulitate a clauzei anterior menţionate, constând în cauză ilicită şi imorală, precum şi fraudă la lege.

Astfel, a învederat că în temeiul efectului devolutiv al apelului statuat de art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel era datoare a rejudeca cauza în ceea ce priveşte clauza art. 8 din perspectiva tuturor motivelor de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Autoarea recursului a arătat că, în primul ciclu procesual, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1513 C. civ. din 1864, apreciind că art. 8 din contractul dedus judecăţii reprezintă o clauză leonină prin care intimatei-pârâte i se asigura un venit minim garantat, fără a participa la pierderile asocierii.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de casare a analizat clauza anterior evocată prin raportare la considerentele instanţei de apel din primul ciclu procesual, reţinând că respectiva clauză nu este una leonină.

Or, clauza leonină reglementată de art. 1513 C. civ. din 1864 este doar o formă a cauzei ilicite şi imorale, pe care legiuitorul a reglementat-o în mod expres.

Astfel, recurenta-reclamantă a subliniat că raportul dintre clauza leonină şi cauza ilicită şi imorală este de la special la general. Cu alte cuvinte, orice clauză leonină are o cauză ilicită şi imorală, însă nu orice clauză afectată de o cauză ilicită şi imorală este în mod necesar una leonină.

Autoarea recursului a susţinut că instanţa de apel nu analizat legalitatea clauzei stipulate la art. 8 dintr-o altă perspectivă decât a clauzei leonine, motiv pentru care instanţa de casare s-a limitat la aceeaşi analiză.

Or, în rejudecarea apelului, instanţa a rămas învestită cu analizarea tuturor motivelor de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, în temeiul efectului devolutiv al apelului.

În acest context, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de rejudecare nu a analizat criticile prin care a susţinut că nu procentul stabilit pentru împărţirea profitului este fundamentat pe o cauză falsă, ilicită şi imorală, ci principiul statuat în cuprinsul clauzei contestate, în sensul estimării şi luării în considerare a realizării unui profit înainte de începerea activităţii.

Astfel, a susţinut că instanţa de rejudecare trebuia să verifice dacă clauza stipulată la art. 8 din contractul dedus judecăţii este fondată pe o cauză licită şi morală din perspectiva dispoziţiilor art. 5, art. 966 şi art. 968 C. civ. din 1864.

Aceeaşi parte a mai arătat că nulitatea absolută poate fi invocată chiar din oficiu de către instanţa de judecată. În acest context, a susţinut că, fiind învestită cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unei clauzei, instanţa era obligată să examineze cauza prin raportare la toate motivele de nulitate absolută care vizau clauza contestată, iar nu doar pe cele indicate în acţiune.

După evocarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a subliniat că neanalizarea clauzei contestate din perspectiva cauzei ilicite şi imorale şi a fraudei la lege conduce la concluzia că decizia atacată este nemotivată.

Aceeaşi parte a mai susţinut că justifică interes în constatarea caracterului ilicit şi imoral al clauzei contestate, întrucât, în temeiul acestei clauze, intimata-pârâtă a încasat sume de bani în primii 4 ani de la încheierea contractului de asociere, în care s-au efectuat doar investiţii, nu şi activităţi specifice asocierii.

În acest condiţii, a arătat că includerea în clauza respectivă a principiului estimării realizării de profit înainte de efectuarea integrală a investiţiilor necesare realizării obiectului asocierii şi de începerea activităţii are la bază o cauză falsă, ilicită şi imorală.

Astfel, cauza falsă constă în previzionarea obţinerii unui profit înainte de începerea activităţilor asocierii, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 966 C. civ. din 1864.

După evocarea dispoziţiilor art. 5, art. 968 şi art. 982 C. civ. din 1864, recurenta-reclamantă a susţinut că prevederea contractuală contestată a fost stipulată în scopul justificării de către intimata-pârâtă a venitului minim garantat pe care aceasta urma să-l încaseze pe toată perioada contractuală. Or, intimata-pârâtă a urmărit, în realitate, să obţină un câştig ilicit şi imoral.

În plus, recurenta-reclamantă a învederat că teza I a clauzei contestate relevă că intimata-pârâtă a urmărit un alt scop la încheierea contractului de asociere, anume închirierea activului în primii 4 ani în care trebuiau efectuate investiţiile.

În acest context, autoarea recursului a conchis că devine incident art. 254 alin. (1) Codul comercial, care îi interzicea intimatei-pârâte să încaseze chirie pentru cedarea folosinţei asupra unui activ adus ca aport în cadrul asocierii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a menţionat că nu este de acord cu soluţionarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 24 septembrie 2019.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la 14 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 18 octombrie 2019.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 4 noiembrie 2019, cu nerespectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea de admitere în principiu din 10 noiembrie 2020 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă şi s-a admis în principiu recursul.

Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a înţeles să se prevaleze de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, că instanţa de apel, învestită cu judecată din nou a apelului, nu a dat eficienţă efectului devolutiv al apelului potrivit art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat toate motivele de nulitate invocate în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată. A precizat că analiza instanţei de apel s-a limitat la caracterul leonin al clauzei pe care o conţine art. 8 din contractul de asociere în participaţiune, potrivit art. 1513 C. civ. de la 1864, fără a analiza şi motivele de nulitate invocate, constând în cauza ilicită potrivit art. 966-968 C. civ. de la 1864, frauda la lege şi cauza imorală potrivit art. 5 C. civ. de la 1864. Din această perspectivă, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia atacată este nemotivată.

Aspectele invocate pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea prevederilor art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (2) C. proc. civ., derivată din susţinerea că, în apel, devoluţiunea nu a operat cu privire la întreaga cauză, mai exact nu s-au analizat toate motivele de nulitate invocate în legătură cu clauza pe care o conţine art. 8 din contractul de asociere în participaţiune şi, în această situaţie, decizia apare ca fiind nemotivată.

Instanţa de recurs reţine, cu titlu prealabil, că decizia atacată este pronunţată de instanţa de apel, ca urmare a învestirii cu judecata din nou a apelului, prin decizia nr. 4800/13.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 968/2017 din 25 mai 2017, pronunţată într-un prim ciclu procesual al apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunţate de tribunal în primă instanţă. Prin admiterea recursului, s-a casat decizia instanţei de apel, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În temeiul prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În virtutea acestor prevederi legale, instanţa de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanţa de recurs a rezolvat problemele de drept puse în discuţie este obligatoriu.

Instanţa de apel, în virtutea regulii privind obligativitatea problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, a reţinut, în mod corect, că următoarele statuări din considerentele deciziei de casare au caracter obligatoriu şi se impun în rejudecarea apelului, după cum urmează: "prin art. 8 părţile contractante au stabilit doar modul de împărţire al profitului anual estimat a fi obţinut din activitatea care se va desfăşura în comun, în sensul că pârâtei R.A. A.P.P.S. îi va reveni o cotă de 30% din acest profit.

Interpretând această clauză prin prisma dispoziţiilor art. 1513 C. civ. nu se poate concluziona, astfel cum eronat a apreciat instanţa de apel, că pârâta şi-a stipulat totalitatea câştigurilor sau că a fost scutită de a participa la pierderi. O asemenea ipoteză nu se regăseşte în clauza cuprinsă în art. 8, care nu conţine nicio referire privind asigurarea unui venit minim garantat pentru pârâtă, şi nici faptul că este exonerată de suportarea pierderilor rezultate din asociere.

Împrejurarea reţinută prin decizia recurată, drept un argument esenţial că părţile au estimat prin convenţia încheiată obţinerea unui profit în perioada realizării investiţiilor şi înainte de începerea activităţii în vederea desfăşurării căreia s-au asociat, priveşte efectele şi modul de executare al contractului de asociere, astfel că nu poate afecta valabilitatea clauzei din litigiu, nefiind o cauză anterioară sau concomitentă încheierii contractului cu încălcarea unor dispoziţii legale a căror nesocotire atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Dimpotrivă, clauza din art. 8, prin care părţile au convenit asupra modalităţii de împărţire a profitului estimat, este expresia libertăţii lor de voinţă şi se impune cu putere de lege în conformitate cu dispoziţiile art. 969 C. civ.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, această clauză nu asigura pârâtei un venit minim garantat, iar art. 11 şi 13 din contract referitoare la rezultatul lunar al asocierii şi modalitatea de achitare a cotelor convenite sunt excluse analizei în recurs, deoarece prin decizia recurată, ca urmare a admiterii apelului reclamantei, hotărârea primei instanţe a fost schimbată doar în parte în sensul constatării nulităţii clauzei cuprinse în art. 8 din convenţia părţilor. Capătul principal de cerere prin care reclamanta a solicitat constatarea nulităţii întregului contract a fost respins ca neîntemeiat, iar împotriva acestei decizii reclamanta A. nu a declarat recurs, astfel încât această chestiune a fost tranşată cu putere de lucru judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

În consecinţă, nici analiza criticilor formulate de recurentă, care a invocat nelegalitatea deciziei derivată din confuzia făcută de instanţa de apel cu privire la noţiunile venit şi profit nu prezintă relevanţă. În egală măsură nici apărările intimatei-reclamante bazate pe interpretarea altor clauze contractuale din care ar rezulta că pârâta este scutită de a participa la pierderi sunt excluse analizei în recurs".

Procedând la judecata din nou a cauzei, instanţa de apel a luat în analiză critica reclamantei, prin care a susţinut nulitatea clauzei pe care o conţine art. 8 din contractul de asociere în participaţiune, din perspectiva motivelor care vizează cauza ilicită, frauda la lege şi cauza imorală. În acest sens, prin considerentele deciziei atacate s-a reţinut că "deşi este adevărat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că art. 8 reprezintă o clauză afectată de cauză ilicită, fraudă la lege şi cauză imorală, din motivarea cererii rezultă că toate cauzele de nulitate au fost argumentate prin caracterul leonin al clauzei, aspect care a fost analizat atât de instanţa de apel în primul ciclu procesual, cât şi de instanţa de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 1513 C. civ. şi art. 5, art. 966 şi art. 968 C. civ..".

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs constată, prin raportare la considerentele deciziei atacate, că nu se poate reţine ipoteza acestui caz de nelegalitate, grefată pe vicii de motivare.

Instanţa de apel nu a omis a analiza motivele privind desfiinţarea clauzei art. 8 din contractul de asociere în participaţiune, fondate pe cazurile de nulitate prevăzute de art. 966-968 C. civ. de la 1864 şi art. 5 C. civ. de la 1864, ci, dimpotrivă, le-a analizat şi le-a înlăturat motivat.

Prin urmare, criticile susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de apel de a analiza studiul de fezabilitate pe care recurenta-reclamantă afirmă că "l-a pus la dispoziţia instanţei de apel, ca fiind o probă cheie pentru soluţionarea apelului", se constată că această probă nu este indicată în cuprinsul cererii de apel în sensul susţinut de recurentă, acela de a justifica lipsa de valabilitate a clauzei art. 8 din contract.

Prin cererea de apel reclamanta nu a invocat studiul de fezabilitate pentru a susţine lipsa de valabilitate a clauzei art. 8 din contract. În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că susţinerea recurentei-reclamante privind omisiunea instanţei de apel de a analiza valabilitatea clauzei art. 8 din contract prin raportare la studiul de fezabilitate, anexă la contractul de asociere în participaţiune nu a constituit un argument pe care să se fundamenteze vreun motiv de apel. Pe cale de consecinţă, asemenea critici nu pot fi valorificate nici în recurs, fiind formulate omisso medio, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că instanţa de apel, învestită cu judecată din nou a apelului, nu a dat eficienţă efectului devolutiv al apelului în temeiul prevederilor art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (2) C. proc. civ., este nefondată.

Efectul devolutiv al apelului reprezintă unul dintre efectele specifice acestei căi de atac. Potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului, constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. În principiu, devoluţiunea este totală şi completă. Ea este însă limitată de două reguli, exprimate prin adagiile: tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Limita efectului devolutiv determinată de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă (tantum devolutum quantum iudicatum), semnifică păstrarea cadrului procesual stabilit înaintea primei instanţe, din perspectiva obiectului, cauzei şi al părţilor, apelul fiind un mijloc procedural de continuare a procesului în limitele determinate în faţa primei instanţe, iar nu un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual. Această limită a efectului devolutiv este reglementată de art. 478 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Pentru a verifica dacă instanţa de apel a respectat limitele efectului devolutiv al apelului sub aspectul cauzei juridice a acţiunii, se impune a observa cauza cererii de chemare în judecată, înţeleasă ca situaţie de fapt constituită din împrejurările de fapt, circumstanţe, principii şi reguli juridice necesare pentru explicarea şi lămurirea obiectului procesului şi care constituie fundamentul pretenţiei supusă judecăţii.

Din această perspectivă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat nulitatea clauzei art. 8 din contactul de asociere în participaţiune, susţinând că această clauză este afectată de o cauză ilicită, fraudă la lege şi cauză imorală, însă argumentaţia prezentată în susţinerea acestor motive de nulitate se raportează doar la caracterul leonin al clauzei potrivit art. 1513 C. civ. de la 1864.

Reclamanta a motivat, prin cererea de chemare în judecată, că, prin clauza art. 8 din contract, pârâta îşi asigură un venit minim garantat, aceasta neasumându-şi participarea la pierdere nici măcar cu contravaloarea lipsei de folosinţă a activului pus la dispoziţia asocierii până la aducerea sa în stare de profitabilitate. S-a precizat că o asemenea clauză într-un contract de asociere în participaţiune, echivalează cu o clauză leonină în sensul prevăzut de art. 1513 C. civ. de la 1864, sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 966, art. 968 şi 5 C. civ. de la 1864.

Redarea motivării în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată, în privinţa pretenţiei de constatare a nulităţii absolute a clauzei pe care o conţine art. 8 din contractul de asociere în participaţiune, are ca scop punerea în evidenţă a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, în raport de care se poate verifica limitele efectului devolutiv al apelului, pe care recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel le-a nesocotit.

Verificarea cauzei cererii de chemare în judecată confirmă statuarea instanţei de apel potrivit căreia toate cauzele de nulitate au fost argumentate prin prisma caracterului leonin al clauzei pe care o conţine art. 8 din contract.

În acest cadru, instanţa de recurs reţine că, prin decizia pronunţată, regula devoluţiunii a fost respectată în limita cadrului procesual stabilit înaintea primei instanţei, sub aspectul cauzei cererii de chemare în judecată. Prin urmare, prin intermediul cererii de apel, nu este permisă dezvoltarea cadrului procesual prin indicarea unor motive suplimentare de nulitate absolută, sub aspecte diferite de cele invocate în primă instanţă.

Instanţa de apel a verificat ceea ce s-a criticat prin apel şi a reţinut că motivele de nulitate pretins omise de la analiză sunt invocate cu depăşirea limitei efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, în sensul că nu au fost invocate decât prin raportare la caracterul leonin al clauzei, iar nu independent de acest caracter. Pe cale de consecinţă, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la nerespectarea prevederilor art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi primit.

Recurenta-reclamantă a mai invocat că stipularea în cuprinsul art. 8 din contract a unei sume estimate cu titlu de profit, înainte de durata de finalizare a aducerii integrale a aportului de către ambii asociaţi, respectiv înainte de finalizarea lucrărilor ce ar fi făcut pretabil activul asocierii desfăşurării activităţii prevăzute ca fiind generator de profit, nu poate fi interpretată decât ca fiind o clauză ilicită şi imorală, fondată pe o cauză falsă. Această situaţie de fapt, calificată de recurenta-reclamantă ca imprimând caracter ilicit şi imoral clauzei art. 8 din contract şi invocată ca fiind fundamentul cauzei false, a fost înlăturată prin decizia de casare, reţinându-se, în mod definitiv, că estimarea obţinerii unui profit în perioada realizării investiţiilor şi înainte de începerea activităţii în vederea desfăşurării căreia părţile s-au asociat, "priveşte efectele şi modul de executare al contractului de asociere, astfel că nu poate afecta valabilitatea clauzei din litigiu, nefiind o cauză anterioară sau concomitentă încheierii contractului cu încălcarea unor dispoziţii legale a căror nesocotire atrage sancţiunea nulităţii absolute. Dimpotrivă, clauza din art. 8, prin care părţile au convenit asupra modalităţii de împărţire a profitului estimat este expresia libertăţii lor de voinţă şi se impune cu putere de lege în conformitate cu dispoziţiile art. 969 C. civ..".

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că teza I a art. 8 este afectată de o cauză falsă în sensul că RAAPPS ascunde alt scop al contractului, acela al închirierii activului pe perioada primilor 4 ani aferenţi efectuării investiţiilor, în vederea obţinerii unui profit ilicit.

Conţinutul concret al criticilor formulate prin raportare la art. 966, 968 şi art. 5 C. civ. de la 1864, nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, urmărind în concret reanalizarea susţinerilor sale, care şi-au primit deja rezolvarea în ciclurile procesuale anterioare, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt. Or, recursul este o cale extraordinară de atac incompatibilă cu cercetarea aspectelor de netemeinicie.

Instanţa de apel, în mod corect, a reţinut că art. 8 din contract conţine o clauză care nu este afectată de motivele de nulitate privind cauza ilicită, frauda la lege, cauza imorală, întrucât toate aceste motive sunt justificate prin prisma caracterului leonin al acesteia. Cum prin decizia de casare s-a reţinut că art. 8 din contractul de asociere în participaţiune nu conţine o clauză cu caracter leonin, ci este expresia libertăţii de voinţă care se impune cu putere de lege între părţi, această statuare lipseşte de suport toate motivele de nulitate invocate în susţinerea caracterului leonin al clauzei art. 8 din contract.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 680 din 11 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.