Second appeal against suspension order inadmissible under single-remedy rule.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 1 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Împotriva încheierii din 1 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, la data de 7 septembrie 2020, a declarat recurs A. ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. dosar x/2020

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 februarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 01.03.2021.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunţată de instanţa de apel cu privire la un incident procedural ivit pe parcursul soluţionării apelului declarat de A. împotriva unei încheieri pronunţate în soluţionarea unei cauze având ca obiect pretenţii.

Potrivit art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că, dispoziţiile art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevăd în mod explicit exercitarea căii de atac împotriva încheierii de suspendare a cursului judecării procesului.

Potrivit art. 460 alin. (1) C. proc. civ. "O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac".

În speţă, se constată că, la data de 3 octombrie 2019, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 1 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Acest litigiu a fost soluţionat prin decizia nr. 1385 din 15 iulie 2020, prin care Înalta Curte a anulat recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Împotriva aceleiaşi încheieri de şedinţă, din 1 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, A. a mai formulat un recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Se reţine că, în aplicarea textului de lege mai sus citat, calea de atac se epuizează prin exercitarea ei de către parte.

Coroborând prevederile legale mai sus citate cu art. 414 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că împotriva încheierii de şedinţă din 1 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, se poate exercita calea de atac a recursului, o singură dată.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără nicio cale de atac

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2021.