Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1555/2021 AI generated

Inadmissibility of cassation in consumer credit disputes under amended procedural law

Case Number Decizia nr. 1555/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal declared by the consumers, leaving the Court of Appeal’s decision final; the appeal was rejected because the lower instance judgment was not subject to cassation under the procedural law applicable to consumer protection matters. The dispute concerned a credit contract where the consumers challenged the absolute nullity and abusive nature of clauses regarding administration and early repayment commissions, a currency risk clause, and requested the renomination of the loan to the national currency and restitution of overpaid amounts. The decisive legal basis was the principle of the legality of appellate routes and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, as amended by Law No. 310/2018, which explicitly excludes judgments rendered in consumer protection matters from the cassation appeal, thereby rendering the Court of Appeal’s ruling definitive upon pronouncement and precluding further judicial review via cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation in consumer credit disputes under amended procedural law: Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Keywords

AI generated
consumer law Civil Procedure Code cassation review procedural nullity judicial law matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 21.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A. MEMBRA A GRUPULUI D., solicitând:

1. constatarea caracterului nul absolut si abuziv al clauzei contractuale prevăzute in cuprinsul art. 5 pct. 1 lit. a) din Contractul de credit nr. x/07.04.2008 - referitor la comisionul de administrare a creditului si, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea acestuia şi obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor incasate abuziv, fara temei legal, in baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de administare a creditului (de acordare) la care se vor adaugă dobânzile legale in funcţie de data plaţii si data restituirii efective, ca urmare a constatării caracterului nul absolut al clauzei abuzive;

2 constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 pct. 1 lit. b) din Contractul de credit nr. x/07.04.2008, referitoare la perceperea comisionului de rambursare in avans si in consecinţa, constatarea nulităţii absolute a acesteia;

3. constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in art. 8 din contractul de credit si eliminarea acesteia;

4. stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului de 2,32 RON, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului;

5.denominarea in moneda naţionala a plaţilor, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenţi se plăteşte in moneda naţionala;

6. obligarea paratei la restituirea sumelor achitate cu titlu de diferente de curs valutar; solicita cheltuieli de judecata, conform art. 453 Noul C. proc. civ. (taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea acestui litigiu).

7. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 2563/2019 din data de 18.09.2019, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. MEMBRA A GRUPULUI D. şi a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1829 din 8 decembrie 2020, a admis cererea de apel formulată de apelanţii reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2563 din data de 18.09.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.A. MEMBRA A GRUPULUI D.; a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a admis în parte cererea reclamanţilor; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei 5.1 pct. 1 lit. a) convenţia părţilor referitoare la comisionul de administrare; a dispus restituirea sumei achitate cu acest titlu şi a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON către apelanţi. Împotriva acestei decizii reclamanţii A. şi B. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi reţinerea spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă C. S.A. MEMBRA A GRUPULUI D. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului solicitând, în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

La data de 14 aprilie 2021 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă C. S.A. MEMBRA A GRUPULUI D., Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A. şi B. (21 februarie 2019), legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia protecţiei consumatorilor.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1829 din 8 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2021.