State bond deposit claims for inflation adjustment rejected under monetary nominalism

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 18.11.2016, precizată, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 23 din Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni a Republicii Populare Române, Decretul nr. 371/1958, Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 529/1973 art. 1, Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii CEC BANK S.A. şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea actualizată şi indexată a sumelor depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni conform celor 2267 de obligaţiuni anexate cererii de chemare în judecată şi dobânda aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Sector 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 5980 din 16.05.2017 a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 3081 din 28.10.2019 a respins acţiunea formulată de reclamantul A. sentinţei civile nr. 3081/28.10.2019.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin decizia civilă nr. 993/A din 28 iulie 2020, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 3081 din 28.10.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sentinţei civile nr. 3081/28.10.2019având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi CEC BANK S.A. şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.

Împotriva deciziei civile nr. 993/A din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de apel este greşită, întrucât s-a plecat de la un contract de depozit şi nu de la un contract de obligaţiuni, iar obligaţiunea nu are caracterul de depozit ci are caracterul de acţiune, de capital şi în acelaşi timp, conform C. civ., are caracterul de bun, care este echivalent în bani.

O altă analiză greşită a instanţei, susţine recurentul-reclamant, este dată de faptul că aceste obligaţiuni nu au fost emise în baza Ordinului MF nr. 529/1973, ci în baza Ordinului Consiliului de Miniştri nr. 955 din 1954, potrivit căruia obligaţiunile cumpărate reprezintă creanţe şi nu depozite.

Prin analiza instanţei, susţine recurentul-reclamant, se recunoaşte dreptul reclamantului, însă se reţine că valoarea obligaţiunilor s-a pierdut odată cu joncţiunile financiare, care au fost realizate de stat.

După redarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi a tipurilor de obligaţiuni, recurentul-reclamant susţine că, în speţă, avem un instrument financiar denumit "obligaţiune" ce reprezintă un activ financiar, pentru care se face reevaluare şi reactualizare, iar banul în cazul de faţă nu reprezintă decât forma de conversie şi de evaluare într-o unitate monetară convertibilă.

Recurentul-reclamant susţine că în ceea ce priveşte analiza existenţei dreptului, instanţa a apreciat că acesta este dovedit cu obligaţiunile depuse şi necontestate ca drept de proprietate de pârâte, respingând doar actualizarea sumelor solicitate.

Invocând practica judiciară naţională (decizia nr. 1044/2012 a Tribunalului Bucureşti), recurentul-reclamant concluzionează că se aplică dispoziţiile deciziei menţionate şi că, într-un raport comercial forţat cu statul, pentru că la momentul cumpărării obligaţiunilor exista o obligaţie din partea acestuia de a cumpăra doar de la CEC, proprietatea statului, partea - statul care prin intermediul Ministerului Finanţelor, cât şi a celorlalte instituţii din subordinea sa nu poate impune politici care să conducă la pierderea valorii obligaţiunilor, deoarece s-ar naşte un dezechilibru total între consumator şi profesionistul entitate statală care ar deveni un speculant.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă CEC Bank S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru încălcarea art. 486 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că recurentul nu a indicat hotărârea care se atacă, nu a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru şi împuternicirea avocaţială, solicitând constatarea nulităţii recursului, iar pe fond respingerea ca nefundat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2021 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 13 mai 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă CEC BANK S.A, a admis în principiu recursul şi a acordat termen pentru judecata pe fond a recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că invocarea dispoziţiilor acestui text de lege s-a efectuat formal, fără a fi dezvoltate şi indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv şi, câtă vreme nu s-a demonstrat că hotărârea este nemotivată ori există motive contradictorii sau că au fost reţinute motive care nu au legătură cu pricina, instanţa supremă nu poate face o analiză a recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Distinct de această concluzie, se constată că soluţia este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu există contradictorialitate între motive sau între motive şi dispozitiv şi nu a fost motivată pe motive străine de natura pricinii, astfel încât nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul - reclamant a susţinut că soluţia instanţei de apel este greşită, întrucât s-a plecat de la un contract de depozit şi nu de la un contract de obligaţiuni.

În acord cu opinia instanţei de apel şi fără a se face o reevaluare a situaţiei de fapt, contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, se constată că în fapt au fost încheiate contracte de depozite neregulate, deosebirea faţă de depozitul regulat fiind dată de natura bunului ce face obiectul contractului de depozit. Astfel, în cazul depozitului regulat, obiectul contractului îl constituie un bun individual determinat, care va trebui restituit în natură, iar pentru depozitul neregulat, obiectul îl constituie bunuri fungibile şi consumptibile, care nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor, ci prin alte lucruri asemănătoare.

Argumentarea recurentului reclamant potrivit căreia obligaţiunile în posesia căruia se află îi garantau indexarea anuală a dobânzii cu indicele de inflaţie, se reţine că instanţa de apel a statuat în mod corect că obligaţiunile în litigiu constituie o varietate a contractului de depozit neregulat, prin care depozitarul se obligă să păstreze sumele de bani depuse şi să le restituie, la cerere, cu dobânzile aferente titularului, reprezentantului său, ori în caz de deces moştenitorilor.

Totodată, se constată că, instanţa de apel a analizat cauza şi din perspectiva dispoziţiilor art. 1604 alin. (2) din C. civ. de la 1864, care stipulează faptul că depozitarul trebuie să restituie suma depusă indiferent de sporirea sau scăderea valorii banilor, fiind, aşadar, aplicabil, principiul nominalismului monetar, depozitarului revenindu-i obligaţia de a restitui la cererea deponentului suma efectiv depusă, reţinând în mod corect că, în cazul acestui depozit, întrucât lucrurile depozitate nu trebuie să fie păstrate şi restituite în individualitatea lor, ci prin alte lucruri, depozitarul devine proprietarul lor, putând folosi, culege fructele şi dispune de ele.

În acord cu reţinerile instanţei de apel, se apreciază că obligaţiunile pe care reclamantul le deţine şi a căror contravaloare o solicită reprezintă instrumente bancare de economisire dar nicio dispoziţie legală sau contractuală nu impune pârâtei CEC BANK S.A., în calitate de emitent al respectivelor obligaţiuni, să le răscumpere la valoarea actualizată cu indicele de inflaţie.

Din redarea criticilor pe care recurentul -reclamant şi-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt a cauzei şi o reapreciere a probatoriului administrat în cauză.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurentul-reclamant s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 993/A din 28 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge a nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 993/A din 28 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2021.