Share sale annulment claim rejected; cassation appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 31.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei prin care pârâtul a achiziţionat de la C. la data de 31.10.2014 o cantitate de 107.167 acţiuni la S.C. D. S.A., la preţul de 20,44 RON/acţiune, în valoare totală de 2.190.493,48 RON, pentru cauză ilicită şi imorală; repunerea în situaţia anterioară încheierii tranzacţiei, cu consecinţa întoarcerii acţiunilor în patrimoniul defunctului C.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 3025 din 09.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1630 din 15 octombrie 2019, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 3025 din 09.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul pârât B..

Împotriva deciziei civile nr. 1630 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamant A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 14, art. 15, art. 1235, art. 1236 alin. (2), art. 1237 şi art. 1238 C. civ., art. 145 din Legea nr. 297/2004, art. 79 şi art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, Codul BVB şi Regulamentul BVB privind derularea operaţiunilor cu instrumente financiare tranzacţionate prin mecanisme de negociere extrabursiere.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1235, art. 1236 alin. (2), art. 1237 şi art. 1238 C. civ. atunci când a statuat că aspectele de fapt şi de drept invocate de reclamant nu pot fi reţinute în sprijinul ideii referitoare la cauza ilicită şi imorală.

După prezentarea unor opinii privind situaţia de fapt, a redării art. 14 şi art. 15 C. civ. cu referiri la situaţia de fapt, recurentul-reclamant susţine că, la momentul tranzacţiei de cumpărare a acţiunilor de la E., intimatul a acţionat cu rea credinţa, ştiind ca îi plăteşte vânzătorului cu o sumă de bani care provine tot de la acesta şi care îi aparţine, fie total (dacă o privim ca bun propriu), fie parţial (dacă o privim ca bun comun).

Recurentul-reclamant consideră că în cazul în care Înalta Curte va aprecia că tranzacţia atacată este de fapt o donaţie simulată sub forma unei vânzări de acţiuni, o astfel de donaţie are o cauză ilicită, deoarece animus donandi este contrar dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 297/2004, care obligă ca în astfel de tranzacţii să existe o contraprestaţie a acţiunilor, care în cauza de faţă a existat pur fictiv şi pentru a deghiza donaţia.

Astfel, recurentul-reclamant susţine că intimatul - pârât a eludat aplicarea prevederilor de ordine publică conţinute în art. 145 alin. (1) din Legea pieţei de capital nr. 297/2004 şi prevederile art. 79 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, iar pentru a fi valabilă o astfel de liberalitate, ea ar fi trebuit să întrunească exigenţele prevăzute de Regulamentul CNVM nr. 13/2005 la art. 81 lit. i).

După redarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Codul BVB, recurentul-reclamant prezintă argumentele sale pentru care consideră că intimatul a ocolit prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004, apreciind că în mod normal nu ar fi putut să efectueze această tranzacţie, în lipsa sumei de bani provenite de la autorul reclamantului.

În opinia recurentului-reclamant, contrar considerentului instanţei de apel, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1238 alin. (2) C. civ., respectiv intimatul a avut un scop ilicit la încheierea actului, pe care E. trebuia să îl cunoască, având în vedere împrejurările şi circumstanţele încheierii acestuia.

Pentru aceste considerente recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţei de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât a invocat inadmisibilitatea motivelor de recurs pentru nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., întrucât sunt invocate pentru prima dată în recurs, nefiind invocate în apel, motiv pentru care a solicitat respingerea ca inadmisibile a motivelor de recurs, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurentul-reclamant prin răspunsul la întâmpinare a solicitat respingerea apărărilor şi susţinerilor intimatului-pârât ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2021 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 13 mai 2021 s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen la 17 iunie 2021, pentru judecata pe fond a recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurentul a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 14, art. 15, art. 1235, art. 1236 alin. (2), art. 1237 şi art. 1238 C. civ., art. 145 din Legea nr. 297/2004, art. 79 şi art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, Codul BVB şi Regulamentul BVB privind derularea operaţiunilor cu instrumente financiare tranzacţionate prin mecanisme de negociere extrabursiere.

Reluând susţinerile referitoare la evaluarea greşită, de către instanţa de apel, a unor aspecte de fapt considerate relevante în demonstrarea circumstanţelor frauduloase la încheierea actului atacat cu acţiunea în nulitate, recurentul a arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1236, art. 1236 alin. (2), art. 1237 şi art. 1238 C. civ., atunci când a statuat că, aspectele de fapt şi de drept invocate de reclamant nu pot fi reţinute în sprijinul ideii referitoare la cauza ilicită şi imorală.

Criticile astfel susţinute de recurent sunt vădit nefondate, simpla lecturare a deciziei recurate evidenţiind o analiză efectivă şi complexă a scopului mediat, ca element al actului juridic civil, respectiv motivul determinant al încheierii actului juridic civil, apreciindu-se că nu se poate reţine existenţa vreunor elemente din care să reiasă concluzia că la vânzarea-cumpărarea din data de 31.10.2014 a celor 107.167 acţiuni, părţile contractante ar fi avut ca scop mediat încălcarea legii şi a ordinii publice sau ar fi urmărit eludarea unei norme legale imperative sau nesocotirea bunelor moravuri.

Simpla susţinere de către recurent a unei anumite situaţii de fapt nu este de natură a atrage prin ea însăşi aplicarea acelor prevederi legale pe care aceasta a înţeles să le invoce, pentru că instanţa învestită este chemată să verifice temeinicia unor astfel de susţineri şi să stabilească ea însăşi situaţia de fapt, corespunzător limitelor învestirii sale şi materialului probator administrat în corelaţie cu aceste limite.

Se cuvine a fi reamintit faptul că, faţă de rigorile stabilite prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în recurs nu este posibilă reevaluarea probelor şi a situaţiei de fapt ce s-a stabilit în baza lor, astfel că susţinerile recurentului relative la existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel nu pot forma obiect de analiză în această etapă procesuală.

Astfel, din considerentele deciziei recurate reiese cu evidenţă că instanţa de apel a analizat cauza din perspectiva dispoziţiilor legale invocate, iar în urma acestui demers analitic a concluzionat că aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată şi reluate prin motivele de apel nu pot fi reţinute în sprijinul ideii referitoare la cauza ilicită şi imorală.

Critica prin care recurentul arată că instanţa de prim control judiciar nu ar fi procedat la analiza vicierii consimţământului numitului C., care ar consta în lipsa consimţământului pentru retragerea sumei de 500.000 de euro, constituie expresia unui dezacord faţă de raţionamentul logico-juridic pe care instanţa de apel l-a expus, dar şi a refuzului de a avea în vedere întregul raţionament expus în fundamentarea soluţiei de respingere a apelului.

Analiza legalităţii deciziei atacate cu recurs trebuie realizată prin prisma ansamblului considerentelor care susţin soluţia adoptată de instanţa de apel, iar nu prin raportare numai la fragmentele la care recurentul a înţeles să se raporteze, pentru că acestea sunt scoase din context şi nu pot reflecta argumentele real avut în vedere de instanţă.

Este de reţinut că prin invocarea unor pretinse încălcări a dispoziţiilor legale, recurentul-reclamantă’ reia criticile cu privire la soluţia instanţei de apel asupra stabilirii situaţiei de fapt şi a modului în care a fost apreciat probatoriul administrat în cauză, aspecte ce nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Din argumentele prezentate în susţinerea motivului de recurs invocat se constată că recurentul-reclamant prin invocarea unor pretinse încălcări ale dispoziţiilor legale, doreşte o reevaluare a situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurentul-reclamant şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În concluzie, se va reţine că recurentul-reclamant prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1630 din 15 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2021.