Recourse annulled for failure to articulate specific grounds of illegality when challenging suspension of proceedings

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 23 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtei să aducă în stare de conformitate, gratuit, tapiseria interioară a autovehiculului achiziţionat de la pârâtă, să asigure pe cheltuiala proprie garanţia legală de 2 ani a noii tapiserii, obligarea la plata de prejudicii morale în cuantum de 150 RON/zi, pentru imposibilitatea utilizării autoturismului în condiţii normale, începând cu data de 20.10.2014 si până la data înlocuirii efective a tapiseriei, obligarea la plata de prejudicii materiale în cuantum de 750 RON reprezentând contravaloare huse auto cumpărate de reclamantă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 2-5, art. 9-20 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, art. 2-3, 9-17, art. 47 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, art. 12-17, art. 27 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi art. 194 si urm., art. 363, art. 451 din C. proc. civ.

La 24 noiembrie 2014, reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a solicitat, în subsidiar faţă de primul capăt al cererii, să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr. x din 14.02.2014 si a actului adiţional nr. x din 05.06.2014, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, constând în obligarea pârâtei să îi plătească reclamantei suma de 86.442,95 RON reprezentând contravaloarea contractului, actualizată cu rata inflaţiei, obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente acestei sume de la data de 27.06.2014 până la data efectivă a plăţii debitului principal de către pârâtă, precum si obligarea acesteia la plata contravalorii cheltuielilor subsecvente, obligatorii si necesare, suportate de reclamantă ca urmare a cumpărării autoturismului.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie a societăţii C. iar, prin încheierea din 10 martie 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în principiu cererea de chemare în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 7560 din 26 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost respinsă acţiunea astfel cum a fost precizată, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 8.834,80 RON reprezentând cheltuieli de judecată către chemata în garanţie şi a fost respinsă cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamantei la plata sumei de 4758,60 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţa din 10 martie 2015 a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 5177/2017 din 15 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva încheierii pronunţate la data de 10 martie 2015 şi împotriva sentinţei civile nr. 7560 din 26 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa de control judiciar a schimbat în parte încheierea pronunţată la data de 10 martie 2015, în sensul că a constatat că pârâta datorează suma de 5.996,06 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru cererea de chemare în garanţie, a anulat în parte sentinţa atacată cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate si a respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Totodata, instanţa a obligat apelanta la plata către intimata C. a sumei de 6.878,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 5177/2017 din 15 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a formulat recurs.

În cursul soluţionării recursului, prin încheierea din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa.

În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că deşi recurenta-reclamantă a fost citată cu solicitarea expresă de a preciza în mod clar cadrul procesual pasiv sub sancţiunea suspendării cauzei, în sensul de a stabili daca întelege să formuleze recursul şi împotriva chematului în garanţie, aceasta nu s-a conformat cerinţelor instanţei.

La data de 20 iulie 2020 reclamanta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta a susţinut că si-a îndeplinit obligaţiile referitoare la precizarea cadrului procesual, stabilite in sarcina sa de instanţa de judecată, prin notele scrise depuse la 29 octombrie 2019 si 21 ianuarie 2020, şi că în faza recursului, cadrul procesual nu mai poate fi modificat.

De asemenea, recurenta a mai precizat că a formulat recurs împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L., cea cu care are un raport juridic direct prin contractul de achiziţionare a autoturismului iar, pârâta, la rândul ei, a chemat în garanţie pe C., ceea ce a determinat extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a acestui terţ, în prima fază procesuală.

Mai arată recurenta că, recursul formulat împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. nu reprezintă o modificare a cadrului procesual şi nici o omisiune de a preciza cadrul procesual pasiv.

La 4 noiembrie 2020, intimata-chemată în garanţie C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, fie respingerea recursului ca lipsit de interes, fie anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 13 august 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 30 martie 2021, în completul de filtru, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca lipsit de interes şi, în subsidiar, ca lipsit de obiect.

La termenul din 15 iunie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Recursul formulat de către recurentă împotriva încheierii de şedinţă prin care a fost suspendată judecata cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., este reglementat de dispoziţiile art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., care se completează cu dispoziţiile art. 483 si urm. din acelaşi cod.

Prin art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că recurenta nu şi-a încadrat în drept motivele de recurs şi, procedându-se la o verificare a cererii de recurs, se constată că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate în legătură cu încheierea de suspendare a judecăţii căii de atac în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul de a se indica regulile de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta-reclamantă s-a limitat să-şi reitereze punctul de vedere expus prin notele de şedinţă şi în faţa instanţei de control judiciar care a pronunţat hotărârea atacată cu recurs, privind natura raporturilor juridice deduse judecăţii prin acţiunea introductivă şi chemarea în garanţie, precum şi regulile de drept incidente în stabilirea cadrului procesual în căile de atac, deşi întreruperea cursului judecăţii a fost determinată de aprecierea instanţei că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în condiţiile ordinea şi termenul stabilit de instanţă, cu consecinţa împiedicării desfăşurării normale a procesului.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa ce a pronunţat hotărârea recurată.

Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs, care nu conţin critici în sensul propriu de a se indica regulile de drept încălcate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi ce şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile de procedură identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., instanţa supremă neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Trebuie precizat că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârsire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Regula privind legalitatea căilor de atac instituită prin dispoziţiile constituţionale presupune ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată hotărârea judecătorească să fie cele prevăzute de lege şi, totodată, ca execitarea acestora să fie efectuată în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de considerentele precedente, instanţa supremă reţine şi că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac a recursului.

Prin urmare recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentă împotriva încheierii din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă

Referitor la cererea intimatului-chemat în garanţie C., privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs conform art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-chemat în garanţie nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea formulată în recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatului-chemat în garanţie privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-chemată în garanţie C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.