Union-Initiated Labor Claim: Territorial Competence Determined by Union Headquarters Pursuant to Labor Code and Interest-of-Law Precedent

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sectia Civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Protecţia Copilului Giurgiu pentru A. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Consiliul Judeţean Giurgiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să-i oblige la plata echivalentului bănesc al voucherelor de vacanţă pentru anul 2018, în cuantum de 1.450 RON.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă şi O.U.G. nr. 46/2017 privind modificarea si completarea O.U.G. nr. 8/2009.

La termenul de judecată din 20 februarie 2020 s-a dispus disjungerea cererii reclamantului pentru A. şi s-a format dosarul nr. x/2020 iar, la termenul din 16 februarie 2021, la care părţile legal citate au putut pune concluzii, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Giurgiu.

Prin sentinţa civilă nr. 61/2021 din 16 februarie 2021, Tribunalul Giurgiu a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat că domiciliul membrului de sindicat pentru care a fost promovată acţiunea este în oraşul Răcari, Jud. Dîmboviţa, astfel încât, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a constatat că Tribunalul Dîmboviţa este instanţa competentă cu soluţionarea prezentului litigiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, secţia I Civilă, la 10 martie 2021, sub nr. x/2020.

La primul termen de judecată la care parţile legal citate au putut pune concluzii, respectiv în şedinţa din 14 aprilie 2021, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă, invocată de instanţă din oficiu, şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1106 din 14 aprilie 2021, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

În argumentare, tribunalul a constatat că, având în vedere natura şi cauza acţiunii cu care a fost învestit suntem în prezenţa unui conflict individual de muncă, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor legale specifice jurisdicţiei muncii.

Instanţa reţine că, în privinţa competenţei teritoriale, că există două norme separate (art. 269 din Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011) ce concură la instituirea unei competenţe de ordine publică, însă alternative a instanţelor de la domiciliul/reşedinţa reclamantului ori sediul angajatorului.

Având în vedere că, în cauză, atât sediul reclamantei cât şi al pârâtului angajator sunt în localitatea Giurgiu, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Giurgiu.

A mai reţinut instanţa faptul că domiciliul unui membru de sindicat nu este în măsura a influenţa competenţa teritorială de solutionare a cauzei, menţionând în acest sens Decizia nr. 1 din 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-a statuat legitimarea procesuală activă a sindicatelor de a acţiona în justitie în numele membrilor săi.

În baza art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa, secţia I Civilă a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 07 mai 2021, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Giurgiu sectia Civilă şi Tribunalul Dâmboviţa, secţia I Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Giurgiu competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată, reclamantul Sindicatul Protecţia Copilului Giurgiu pentru A. a chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Consiliul Judeţean Giurgiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâţii la plata echivalentului bănesc al voucherelor de vacanţă pentru anul 2018, în cuantum de 1.450 RON.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 8/2009 şi O.U.G. nr. 46/2017.

Avand în vedere faptul că, pe de o parte, reclamantul solicită plata echivalentului bănesc al voucherelor de vacanţă, care au natura unor drepturi salariale suplimentare iar, pe de altă parte, membrul sindicatului pentru care s-a formulat acţiunea are calitatea de personal contractual, suntem în prezenţa unui conflict individual de muncă care atrage incidenţa dispoziţiilor legale specifice jurisdicţiei muncii.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 61/2011 a dialogului social, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de munca se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Totodată, prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, referitor la calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum şi a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2) ] din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că "instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

În speţa supusă analizei, se constată că acţiunea este pornită de sindicat, în numele unuia dintre membrii săi, iar sediul acestuia este în Mun. Giurgiu.

Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, astfel cum aceste dispoziţii legale au fost interpretate prin decizia de recurs în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul Sindicatul Protecţia Copilului Giurgiu aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul, respectiv Tribunalului Giurgiu.

Faţă de considerentele anterior expuse, şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.