Scope of civil claim regarding legal interest on cross-litigation debts and failure to specify underlying claims

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2014, reclamanta R.A.-A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea şi întreţinerea Fondului Imobiliar a chemat în judecată pârâta A. şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 737.723,37 RON reprezentând debit neachitat, compus din: folosinţă spaţiu fără titlu 254.968,83 RON pentru perioada 03.2013 - 05.2014; prestări servicii 157.802,36 RON pentru perioada 01.2013-05.2014; utilităţi 153.736,13 RON pentru perioada 11.2012-04.2014; penalităţi 20.791,83 RON pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014, dobânzi legale 150.424,22 RON pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014.

Prin cererea precizatoare formulată, reclamanta şi-a majorat valoarea obiectului cererii şi a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: folosinţă spaţiu fără titlu, de la 254.968,83 RON pentru perioada 03.2013 - 05.2014 la 289.983,28 RON pentru perioada 03.2013-10.2014; prestări servicii, de la 157.802,36 RON pentru perioada 01.2013-05.2014 la 175.921,72 RON pentru perioada 01.2013-10.2014; utilităţi, de la 153.736,13 RON pentru perioada 11.2012-04.2014 la 164.626,70 RON pentru perioada 11.2012-09.2014; penalităţi, de la 20.791,83 RON calculate în perioada 31.12.2012-31.03.2014 la 29.154,26 RON calculate în perioada 31.12.2012-30.09.2014; dobânda legală, de la 150.424,22 RON calculată în perioada 31.12.2012 - 31.03.2014 la 223.731,52 RON calculată în perioada 31.12.2012-30.09.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1424 din 24 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă, în parte, acţiunea precizată şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 289.983,28 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada martie 2013- octombrie 2014; 175.921,72 RON, reprezentând prestări servicii pentru perioada 01.2013-10.2014; 164.626,7 RON, reprezentând utilităţi pentru perioada 11.2012-09.2014; 59.162,11 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumelor de mai sus conform raportului de expertiză tehnică contabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 3850 din 23 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1424/24.04.2017 pronunţate de aceeaşi instanţă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 29.154,26 RON către reclamantă cu titlu de penalităţi de întârziere pentru perioada 31.12.2012-30.09.2014.

Împotriva sentinţei civile nr. 1424/24.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel reclamanta R.A.-A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar.

Prin decizia civilă nr. 2148/A din 30 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta R.A. - A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar, împotriva sentinţei civile nr. 1424/24.04.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A..

La 28 decembrie 2018, recurenta-reclamantă R.A.-A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2148/A din 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 164.569,41 RON, reprezentând dobânda legală calculată în perioada 31.12.2012-30.09.2014.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta susţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel conţine motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, în motivarea deciziei atacate, a preluat concluziile instanţei de fond şi a adus un plus de teorie procesual civilă din care rezultă că nu i se poate reproşa instanţei de fond că nu a motivat soluţia de respingere a pretenţiilor de vreme ce aceasta a fost concisă şi şi-a bazat concluzia pe raportul de expertiză întocmit în cauză.

Consideră că raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză a avut drept scop verificarea sub aspect contabil şi financiar a sumelor solicitate prin acţiune şi nu analizarea temeiniciei pretenţiilor reclamantei, însă atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut că, în speţă, concluziile expertizei tehnice contabile trebuie însuşite şi transformate în motivare judecătorească.

Prin urmare, recurenta arată că soluţia de respingere a sumei de 164.569,41 RON, cu titlu de dobândă legală, s-a întemeiat pe refuzul expertului contabil de a calcula dobânda legală şi pentru facturile reprezentând folosinţă spaţiu fără titlu, dobândă aferentă perioadei 01.2009-02.2013 şi unor hotărâri judecătoreşti, susţinând că s-ar încălca prevederile Standardului profesional nr. 35 emis de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, respectiv expertul nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere.

Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicţia în motivarea oferită de instanţa de apel vizează invocarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., din care reiese că o hotărâre trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază o soluţie, pe de o parte, iar, pe de altă parte, extinde intenţia legiuitorului şi certifică existenţa motivaţiei invocând faptul că aceasta este concisă şi bazată pe raportul de expertiză.

Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile legale, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

De aceea, chiar dacă apelul este devolutiv, inexistenţa motivării primei instanţe nu poate fi acoperită prin atribuirea unei caracteristici soluţiei, respectiv că motivarea este concisă.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 194 C. proc. civ.

Astfel, contrar raţionamentului prin care s-a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b), deoarece prima instanţă a expus concis motivele de fapt şi drept pe care s-a bazat soluţia, în cazul apelantei-reclamante instanţa de apel revine la rigurozitatea procesuală stabilind că neindicarea în cererea introductivă, în mod expres şi detaliat, a faptului că accesoriile sunt calculate şi la debite care au făcut obiectul unor alte dosare atrage sancţiunea respingerii pretenţiilor.

Or, sancţiunea prevăzută de legiuitor pentru neîndeplinirea de către reclamant a vreuneia dintre condiţiile impuse a fi respectate în cuprinsul cererii de chemare în judecată este reglementată prin dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. şi este anularea cererii şi nu respingerea ca neîntemeiată.

De asemenea, competenţa verificării îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 194 C. proc. civ. revine instanţei de fond, dar numai în etapa regularizării cererii, etapă administrativă şi necontencioasă. În speţă, în urma verificărilor impuse prin dispoziţiile art. 200 C. proc. civ., instanţa a constatat că, cel puţin sub aspectul motivării în fapt şi în drept a cererii, cerinţele sunt îndeplinite.

În opinia recurentei, ceea ce a omis să constate instanţa de apel este faptul că reclamanta a indicat obiectul cererii sale, obiect ce reprezintă pretenţia concretă dedusă judecăţii, constând în pretenţii izvorâte atât din răspunderea civilă contractuală cât şi delictuală. Astfel, a indicat, în concret, valoarea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 737.723,37 RON, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la aceasta valoare, precizând, în detaliu, în cadrul cererii de chemare în judecată, cum a ajuns la sumele solicitate, menţionând modul de calcul al penalităţilor, cu indicarea atât a prevederilor contractuale aplicabile, cât şi facturile fiscale avute în vedere, iar, în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere bazate pe răspunderea civilă delictuală, a menţionat modul de calcul al prestărilor de servicii, al utilităţilor şi al dobânzii legale, considerând că detalierea modalităţii de calcul a dobânzii legale, inserată în cadrul cererii introductive şi ataşarea, în concret, a înscrisurilor care certifică corectitudinea calculului sunt suficiente pentru instanţa de judecată.

Consideră că interpretarea instanţei de apel pare străină de dispoziţiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. invocate chiar de aceasta, dispoziţii din care rezultă că legiuitorul a dispus ca reclamanta să indice obiectul cererii şi valoarea lui, dar şi modul de calcul al valorii cu indicarea înscrisurilor, obligaţie pe care aceasta şi-a îndeplinit-o.

Prin urmare, recurenta susţine că interpretarea prevederilor legale prevăzute la art. 194 C. proc. civ. este, în acest caz, formalistă şi în vădită discrepanţă cu interpretarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. care este atât de elastică şi permisivă încât excede intenţiei reale a legiuitorului.

Criticabilă sub aspectul nelegalităţii este şi opinia instanţei de apel conform căreia reclamanta avea deschisă calea prevăzută de art. 204 C. proc. civ. pentru a face precizarea că dobânda legală din prezenta cauză este calculată şi pentru debite ce au făcut obiectul altor dosare.

Din dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., în ambele forme prevăzute la alin. (1) şi la alin. (2), rezultă că legiuitorul a indicat, în concret şi limitativ, cazurile care conduc la calificarea unei cereri adiţionale ca fiind o cerere modificatoare sau ca fiind o cerere precizatoare.

Arată că opinia instanţelor este constantă în sensul că sintagma "modificarea cererii" de chemare în judecată în sensul stabilit de dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere elementele esenţiale ale acestei cereri, respectiv obiectul cererii, temeiul de drept, persoanele chemate în judecată.

Pentru celelalte cazuri de modificare a cererii, legiuitorul a introdus un al doilea alineat prin care a înţeles să indice în mod expres şi limitativ aceste alte cazuri de modificare a cererii care nu necesită respectarea termenului de decădere fixat la primul alineat, specificând chiar că instanţă nu va da termen, ci doar va trece în încheierea de şedinţă cererea reclamantului care modifică câtimea obiectului cererii prin majorare sau micşorare.

Arată că, ceea ce trebuie analizat este dacă "precizarea privind faptul că dobânda legală a fost calculată şi la debite ce au făcut obiectul unor alte dosare" se încadrează în punctele 1-4 ale alin. (2) al articolului 204 C. proc. civ.

De altfel, recurenta-reclamanta a înţeles să folosească prevederile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. la momentul la care a depus la dosar, în faţă judecătorului ce a soluţionat fondul, o cerere prin care a mărit cuantumul pretenţiilor.

Susţine că instanţa de apel a avut cunoştinţă de acest aspect, reţinând în mod greşit că reclamanta nu a informat instanţa despre existenţa altor dosare decât cu ocazia formulării obiecţiunilor la raportul de expertiză.

În ceea ce priveşte principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., care cuprinde şi dreptul persoanei care a pornit procesul de a determina obiectul şi limitele procesului, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a acestor dispoziţii legale, pornind de la eronatul raţionament conform căruia precizarea privind dobânda legală ar fi de esenţa obiectului cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, calificarea sintagmei "dobânda legală a fost calculată şi la debite ce au făcut obiectul unor alte cauze" ca fiind obiect al acţiunii civile reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material prevăzute art. 488 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recurenta solicită casarea hotărârii atacate.

Recurenta invocă nelegalitatea deciziei atacate şi prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia şi în ceea ce priveşte raţionamentul curţii cu privire la administrarea probei cu expertiză tehnică contabilă, în baza căruia expertiza contabilă a primit atribuţii echivalente cu atribuţiile judecătorului în ceea ce priveşte aspectele ce ţin de fond.

Raportat la principiul disponibilităţii invocat de către instanţa de apel cu ocazia soluţionării apelului, consideră că expertul contabil nu poate să facă aprecieri asupra temeiniciei, ci doar asupra corectitudinii calculului pretenţiilor deduse judecăţii, urmând ca instanţa de judecată, cu prilejul soluţionării cererii, să acorde reclamantei ceea ce a solicitat, să admită în parte cererea sau să o respingă, oricare dintre aceste variante reprezentând atributul puterii judecătoreşti.

Or, în cazul în care, anterior judecării cauzei de faţă, instanţele de judecată au reţinut cu autoritate de lucru judecat că dobânda legală va fi calculată până la data încasării efective a tuturor debitelor principale ce au fost recunoscute de către instanţe prin pronunţarea hotărârilor anterioare, este inadmisibil ca un expert contabil, să refuze practic, neîntemeiat, să răspundă la un obiectiv care a fost încuviinţat de către instanţa, şi mai mult decât atât, instanţa de fond să-şi însuşească concluziile expertului pe un aspect de drept pe care acesta nu are competenţa de a se pronunţa.

În consecinţă, susţinând că au fost încălcate nu numai dispoziţiile C. proc. civ., ci şi dreptul la un proces echitabil, precum şi principiile care guvernează dreptul civil românesc, recurenta-reclamantă neavând nicio garanţie că argumentele sale au fost examinate de către instanţa de apel, aceasta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin înscrisul depus la 7 martie 2014, recurenta-reclamantă a precizat că nu este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte A., la 18 martie 2019 .

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 februarie 2020 a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Părţile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă susţine că există contradicţie în motivarea instanţei de apel care, pe de o parte, invocă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din care reiese că o hotărâre trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază o soluţie, iar, pe de altă parte, extinde intenţia legiuitorului şi certifică existenţa motivării hotărârii primei instanţe, invocând faptul că aceasta este concisă şi bazată pe raportul de expertiză.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar, explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Se reţine, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei). Cu alte cuvinte, instanţa nu trebuie să răspundă şi la toate argumentele folosite de părţi pentru susţinerea pretenţiilor lor, ci doar la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că hotărârea recurată întruneşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a prezentat într-un mod structurat şi logic raţionamentul juridic care a dus la formarea convingerii instanţei, decizia conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii atacate, neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Se observă că, răspunzând criticii recurentei privind lipsa motivării respingerii petitului privind dobânda legală în cuantum de 164.569,41 RON, instanţa de apel nu s-a limitat la a face o apreciere de ansamblu a hotărârii primei instanţe ci, în temeiul art. 477 alin. (1) C. proc. civ., a verificat, în limitele apelului, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, pentru a concluziona în sensul că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.

O altă critică a recurentei-reclamante priveşte modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 194 din C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a reţinut că neindicarea în cererea introductivă, în mod expres şi detaliat, a faptului că accesoriile sunt calculate şi la debite care au făcut obiectul unor altor dosare, atrage sancţiunea respingerii pretenţiilor. În acelaşi sens, recurenta critică şi reţinerea instanţei de apel conform căreia indicarea faptului că "dobânda legală este calculată şi la debite cuprinse şi în alte dosare" se circumscrie noţiunii de motive de fapt, prevăzute de lit. d) ale aceluiaşi text de lege. Această critică poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 737.723,37 RON, reprezentând debit neachitat, compus din: folosinţă spaţiu fără titlu 254.968,83 RON, pentru perioada 03.2013 - 05.2014; prestări servicii 157.802,36 RON, pentru perioada 01.2013-05.2014; utilităţi 153.736,13 RON, pentru perioada 11.2012-04.2014; penalităţi, 20.791,83 RON pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014; dobânzi legale 150.424,22 RON, pentru perioada 31.12.2012-31.03.2014.

Prin cererea precizatoare formulată, reclamanta şi-a majorat valoarea obiectului cererii şi a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: folosinţă spaţiu fără titlu, de la 254.968,83 RON pentru perioada 03.2013 - 05.2014, la 289.983,28 RON pentru perioada 03.2013-10.2014; prestări servicii, de la 157.802,36 RON pentru perioada 01.2013-05.2014, la 175.921,72 RON pentru perioada 01.2013-10.2014; utilităţi, de la 153.736,13 RON pentru perioada 11.2012-04.2014, la 164.626,70 RON pentru perioada 11.2012-09.2014; penalităţi, de la 20.791,83 RON calculate în perioada 31.12.2012-31.03.2014, la 29.154,26 RON calculate în perioada 31.12.2012-30.09.2014; dobânda legală, de la 150.424,22 RON calculată în perioada 31.12.2012 - 31.03.2014, la 223.731,52 RON calculată în perioada 31.12.2012-30.09.2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 194 C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată va cuprinde: c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare (…); d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.

În timp ce obiectul cererii şi indicarea valorii lui reprezintă actul de învestire al instanţei, care este chemată să statueze numai în limitele stabilite prin cererea de chemare în judecată, arătarea motivelor de fapt şi de drept contribuie la determinarea cadrului în care se va desfăşura întreaga activitate de soluţionare a litigiului, instanţa de judecată având posibilitatea de a cunoaşte toate împrejurările relevante pe care se sprijină pretenţiile deduse în justiţie, prin urmare, cele două elemente sunt într-o legătură indisolubilă.

Din analiza cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost redactată, se constată că, într-adevăr, aceasta cuprinde obiectul şi valoarea cererii, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care este întemeiată acţiunea, astfel că, în cauză, nu a fost incidentă sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ.

Însă, verificarea efectuată de completul căruia i s-a repartizat cauza, în temeiul art. 200 C. proc. civ., este o verificare a îndeplinirii condiţiilor de formă a cererii de chemare în judecată. Or, pentru a pretinde o soluţionare a petitului privind dobânda legală prin raportare la debitele principale din alte litigii, reclamanta avea obligaţia de a preciza în mod neechivoc temeiul juridic al pretenţiilor, pentru a asigura respectarea principiului contradictorialităţii, conform art. 14 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Totodată, se reţine că depunerea înscrisurilor în probaţiune nu reprezintă o învestire a instanţei cu o anumită pretenţie, întrucât, în baza art. 9 şi art. 10 C. proc. civ. coroborate cu art. 22 din acelaşi cod, judecătorul este obligat să statueze asupra cauzei numai în limitele învestirii sale, în timp ce obligaţia de a-şi proba pretenţiile revine reclamantului, instanţa neavând posibilitatea de a se substitui voinţei părţilor.

Or, în mod corect a reţinut instanţa de apel că singura referire a reclamantei, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la alte litigii derulate între părţi, a fost făcută în cuprinsul motivării cererii privind penalităţile de întârziere solicitate şi nu cuprinde, în mod cert, date din care să rezulte că reclamanta ar fi solicitat şi dobânda legală datorată de pârâtă pentru debitele principale din alte litigii.

Instanţa supremă reţine şi că, în cadrul judecăţii în apel, la termenul de judecată din 18.09.2018, la solicitarea instanţei, reprezentantul reclamantei a arătat expes că "într-adevăr, atât în cererea iniţială, cât şi în cererea precizatoare de majorare a pretenţiilor, nu a fost indicat în mod concret care este debitul principal la care s-au calculat dobânzile legale".

Faţă de această stare de fapt, contrar susţinerilor recurentei, se reţine ca fiind corectă aprecierea instanţei de apel privind neformularea de către recurenta-reclamantă a unei cereri modificatoare, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin care să precizeze obiectul şi temeiul de drept ale cererii introductive, în sensul de a solicita obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate de aceasta pentru debite ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2010, nr. y/20111 şi nr. z/2013, recurenta înţelegând să formuleze această solicitare direct în faţa instanţei de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Totodată, instanţa supremă reţine că, prin încheierea din 2.12.2016, prima instanţă a respins obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză, constând în refacerea raportului de expertiză contabilă pentru obiectivul nr. 5 prin completarea dobânzii legale calculate şi pentru facturile folosinţă spaţiu fără titlu aferente perioadei 01.2009-2.2013, ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2010, nr. y/2011 şi nr. z/2013, având în vedere atât răspunsul formulat de expertul desemnat în cauză, cât şi conţinutul procesului-verbal încheiat la 17.11.2015 (171, vol. II dosar fond), din care rezultă că perioada pentru care se solicită calculul dobânzii legale este 31.12.2012-30.09.2014 şi precizarea acţiunii, prin care se solicită o majorare a dobânzii legale calculate pe aceeaşi perioadă 31.12.2012-30.09.2014.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că prima instanţă a avut în vedere şi s-a pronunţat doar asupra dobânzii legale datorate de pârâtă pentru debitul principal solicitat prin prezenta acţiune, dobândă al cărui cuantum a fost stabilit prin suplimentul la expertiza contabilă şi a fost de 59.162,11 RON pentru perioada 31.12.2012-30.09.2014 .

Susţinerile recurentei-reclamante privind administrarea probei cu expertiza nu reprezintă, în esenţă, critici de nelegalitate ale decizie atacate, întrucât vizează administrarea şi interpretarea unui mijloc de probaţiune în vederea stabilirii situaţiei de fapt, atribut conferit de lege instanţelor devolutive. Totodată, instanţa supremă reţine că aceste critici, în integralitatea lor, au format obiectul apelului, recurenta obţinând deja o soluţie la acestea. Însă simpla nemulţumire a părţii, nestructurată astfel încât să se încadreze în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu poate face obiectul recursului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală şi că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă R.A. - A.P.P.S. - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar împotriva deciziei civile nr. 2148/A din 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iulie 2020.