Extraordinary appeal annulled for procedural invalidity; damages claim for unpaid incubator use remains barred.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău S.A., reprezentată legal prin lichidator judiciar A.. a solicitat obligarea pârâtei B. Bacău la plata sumei de 5.138.919 RON, cu titlu de daune, dobânzii legale de la data naşterii obligaţiei de plată până la plata efectivă a debitului, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1357 alin. (1) şi (2) din C. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2019, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în garanţie a Municipiului Bacău, formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Prin sentinţa civilă nr. 27 din 14 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de pârâtă ca inadmisibilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi în consecinţă a fost respinsă cererea de chemare în judecată cu privire la pretenţiile anterioarei datei de 17.05.2016 ca fiind prescrise iar, în ceea ce priveşte restul pretenţiilor, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată, reclamanta a fost obligată să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON.

2. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate iar, în rejudecare a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.138.919 RON, a dobânzii legale până la data plăţii efectivă a debitului, iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea Municipiului Bacău la plata sumelor menţionate.

Prin decizia nr. 40 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă a respins apelul formulat de reclamantă şi a obligat-o la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON.

3. La 30 noiembrie 2020, apelanta-reclamantă a formulat recurs împotriva acestei hotarâri, prin care a solicitat casarea acesteia iar, în rejudecare, a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.138.919 RON, a dobânzii legale până la data plăţii efective a debitului, iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea Municipiului Bacău la plata sumelor menţionate.

În drept, recurenta şi-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă reia, în cuprinsul motivelor de recurs, situaţia de fapt prezentată atât prin cererea de chemare în judecată cât si prin motivele de apel şi prezintă istoricul cauzei.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a confundat contractele pe care şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată, reţinând că reclamanta a "atacat" contractul de comodat încheiat între părţi.

Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 85/2014 şi momentul curgerii termenului de prescripţie prevăzut de această lege, în situaţia în care reclamanta a invocat ca temei de drept al acţiunii prevederile art. 1357 alin. (1) şi (2) din C. civ.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel a motivat, în mod greşit, faptul că pârâta a ocupat spaţii din incinta clădirii Incubatorul de afaceri în temeiul Contractului de servicii nr. x din 27.10.2010, cu titlu gratuit, întrucât din dispoziţiile art. 12.2 din contract nu rezultă că spaţiile au fost puse la dispoziţia pârâtei cu acest titlu.

În continuare, recurenta susţine că sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., respectiv fapta ilicită constă în acţiunea pârâtei de a ocupa spaţiul în suprafaţă de 1.749 m.p. din cadrul clădirii Incubatorul de afaceri fără a achita contravaloarea folosinţei acestui spaţiu, prejudiciul îl reprezintă contravaloarea chiriei neîncasate pentru acest spaţiu, evaluat la suma de 5.138.919 RON, între fapta ilicită şi prejudiciu există un raport de cauzalitate iar vinovăţia pârâtei rezultă din acţiunea sa, întrucât consideră că deţine spaţiul cu titlu gratuit.

Recurenta mai arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în garanţie a Municipiului Bacău ca inadmisibilă.

La 15 februarie 2021 intimata-pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat iar la 22 martie 2021 recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apărarilor formulate de pârâtă prin întâmpinare, admiterea recursului, trimiterea cauzei spre o nouă judecată şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată la 26 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

La termenul din 15 iunie 2021, în şedinţă publică, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită şi recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural astfel încât nu satisface exigenţele pentru validarea sa, operează sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveste critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra motivului privind respingerea greşită a cererii de chemare în garanţie a Municipiului Bacău, Înalta Curte constată că recurenta a formulat apel împotriva sentinţei, fără însă a exercita calea de atac şi împotriva încheierii din 6 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanţie, astfel că acesta a achiesat la soluţia pronunţată de tribunal în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de chemare în garanţie.

Nu se pot invoca direct în recurs critici aduse soluţiei primei instanţe de respingere a cererii de chemare în garanţie, câtă vreme aceste critici nu au fost formulate printr-un apel promovat împotriva încheierii prin care a fost soluţionată cererea de chemare în garanţie.

Prin urmare, contestarea în recurs a soluţiei primei instanţe de respingere a cererii de chemare în garanţie a Municipiului Bacău, în virtutea principiului omisso medio prevăzut de art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., este inadmisibilă.

În cauză, Înalta Curte constată că motivele din recursul formulat de apelanta-reclamantă sunt întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., dar nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Înalta Curte reţine că cererea de recurs cuprinde 15 pagini, din care 11 pagini conţin descrierea situaţiei de fapt şi istoricul cauzei de la instanţele de fond iar, în cuprinsul celorlalte pagini sunt vizate aspecte de netemeinicie cu privire la titlul sub care foloseşte pârâta spaţiul în litigiu, fără însă a prezenta critici punctuale în ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În devoltarea motivului invocat, recurentul susţine că instanta de apel nu s-ar fi pronunţat cu privire la obiectul cererii, ci ar fi analizat contractul de comodat înregistrat sub nr. x/12.03.2012, încheiat între părţi.

Înalta Curte reţine că, pe de o parte, instanţa de apel analizează hotărârea atacată prin raportare la criticile invocate iar, pe de altă parte, în considerentele hotărârii pronunţate instanţa de apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, şi că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera răspunderea pârâtei întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 din C. civ., iar o parte a pretenţiilor formulate sunt prescrise.

În cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea sau contradictorialitatea considerentelor din decizia atacată, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. fiind invocat formal.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Astfel trebuie subliniat că, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., respectiv dispoziţiile legale încălcate de către instanţa de apel, prin respingerea apelului formulat de aceasta şi că nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Potrivit art. 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să reformeze greşelile de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ., per a contrario aspectele de fapt şi criticile din conţinutul căii de atac care privesc stabilirea situaţiei de fapt de către instanţele devolutive nu pot face obiectul recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău S.A., prin lichidator A.., împotriva deciziei nr. 400/2020 din 23 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimata-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că deşi intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind cheltuielile de judecată, din cuprinsul acestora nu rezultă că ar fi fost efectuate pentru prezentul litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău S.A., prin lichidator A.., împotriva deciziei nr. 400/2020 din 23 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte B. Bacau privind cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.