Reclassification of mislabeled extraordinary appeal as ordinary appeal under principle of legality of appeals and active court role.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 26 februarie 2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonoma Registrul Auto Român la plata sumei de 28.103.732 RON, aferentă anilor 2013 şi 2014, potrivit art. 3 lit. b) din O.G. nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, actualizată în funcţie de rata inflaţiei şi a dobânzii legale calculată de la data scadentă şi până la data achitării debitului.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 3 lit. b) din O.G. nr. 26/2011 coroborat cu art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 768/1991 privind înfiinţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Registrul Auto Roman".

Prin încheierea de şedinţă din 09 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare unui complet specializat în cauze cu profesionişti, respectiv la secţia a VI-a Civilă, reţinându-se în esenţă că părţile au calitatea de profesionişti, astfel cum aceasta este definită de art. 2 din C. civ. şi art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În urma declinărilor succesive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2507 din 07 octombrie 2016, pronunţată în examinarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a Civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.

Prin decizia civilă nr. 3086 pronunţată la 16 octombrie 2018, în dosarul x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei soluţii, reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. a formulat recurs întemeiat pe dispoziţile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în totalitate a hotărârii atacate iar, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost precizată.

Prin decizia civilă nr. 289 din 5 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins recursul formulat de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., ca inadmisibil.

Instanţa a motivat că, faţă de prevederile art. 152 din C. proc. civ. are prioritate principiul disponibilităţii, reţinând că reclamantul nu a dat o denumire greşită căii de atac exercitate, ci aceasta a fost voinţa părţii, aspect ce rezultă din motivarea şi temeiul de drept ale căii de atac.

3. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. la 06 iulie 2020, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 486 şi urm., art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., art. 3 lit. b) din O.G. nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier coroborat cu art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 768/1991 privind înfiinţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Registrul Auto Roman".

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a menţionat că din eroare calea de atac exercitată împotriva deciziei civile nr. 3086 din 16 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a Civilă, a fost intitulată recurs în loc de apel.

Mai arată recurentul că, în mod greşit, a fost respins recursul ca inadmisibil întrucât instanţa, în virtutea rolului activ, nu a dat calificarea corectă căii de atac exercitate, încălcând prevederile imperative ale art. 152 si art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin această încălcare a regulilor de procedură mentionate, susţine recurentul ca i s-a adus o vătămare ce constă în încălcarea dublului grad de juridicţie în materie civilă întrucât instanţele au judecat doar o singură dată fondul cauzei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 174 alin. (1) si (2) şi 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucat a solicitat instanţei să facă aplicarea dispoziţiilor art. 460 si art. 22 din C. proc. civ., însă instanţa a motivat că acordă prioritate principiului disponibilităţii şi, în consecinţă, a respins calea de atac, ca inadmisibilă.

La data de 24 august 2020 intimata Regia Autonomă "Registrul Auto Român" a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României precum şi ale art. 9 alin. (2), art. 483 alin. (1) şi art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., susţinând că, în prezenta cauză, se exercită recurs împotriva unei hotărâri definitive.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică.

La data de 06 octombrie 2020 recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat motivele de nelegalitate expuse în cererea de recurs.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a, la 10 iulie 2020.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2021, în complet de filtru, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, recurenta depunând punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea concluziilor acestuia.

Prin încheierea din 30 martie 2021, în complet de filtru, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Regia Autonomă "Registrul Auto Român", a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 15 iunie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că la termenul din şedinţa publică din 15 iunie 2021 intimata-pârâta a reiterat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat, însă constată că această excepţie a fost soluţionată în procedura de filtru în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., prin încheierea din 30 martie 2021, prin care calea de atac a fost admisă în principiu, motiv pentru care nu o va mai analiza.

Recurentul-reclamant îşi fundamentează calea extraordinară de atac prin invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii") precum şi de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod ("hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că din eroare calea de atac exercitată a fost denumită recurs în loc de apel iar instanţa de control judiciar, în mod greşit, nu a exercitat rolul său activ şi nu a dat calificarea corectă căii de atac, deşi acesta a solicitat în mod expres calificarea recursului ca fiind apel.

În analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se porneşte de la regula de procedură privind calificarea căii de atac exercitate sub o denumire greşită, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Regula privind legalitatea căilor de atac prevăzută la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

În afara căilor de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procesuale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin Decizia în interesul legii nr. 19 din 24 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2017, Înalta Curte a statuat că, în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 din C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit art. 152 din C. proc. civ., exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită iar, potrivit art. 22 alin. (4) din acelaşi act normativ, în virtutea rolului activ instanţa are obligaţia să califice calea de atac exercitată sub o altă denumire decât cea prevăzută de lege.

În cauză, deşi prima instanţă a menţionat corect calea de atac prevăzută de lege, reclamantul a înţeles să exercite calea de atac sub o denumire greşită, respectiv a formulat recurs, în loc de apel.

Înalta Curte reţine că, la termenul de judecată de la curtea de apel, din 05 iunie 2020, recurentul a solicitat în mod expres calificarea căii de atac din recurs în apel, susţinând că în mod eronat a fost denumită recurs.

În mod greşit curtea de apel şi-a argumentat soluţia prin prioritatea principiului disponibilităţii şi în raport cu motivarea căii de atac, respectiv dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.. Instanţa de control judiciar a nesocotit poziţia procesuală a recurentului, care a solicitat în mod expres calificarea caii de atac exercitate din eroare, sub o denumire greşită.

Mai mult, instanţa de control judiciar avea obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor privind calificarea căii de atac, prevăzute de art. 152 din C. proc. civ. coroborate cu art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. şi doar în măsura în care partea ar fi insistat în calificarea iniţială a căii de atac, aceasta ar fi fost inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Chiar dacă în motivarea căii de atac se efectua trimiterea la motivele de casare proprii recursului, cererea conţinea suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, având în vedere şi comportamentul procesual al părţii, apelul fiind o cale de atac în care instanţa de control judiciar statuează atât în fapt, cât şi în drept.

Vătămarea cauzată recurentului prin neaplicarea dispoziţiilor privind calificarea căii de atac este evidentă, întrucât acesta nu a beneficiat de soluţionarea căii de atac formulate şi de dublul grad de jurisdicţie, sub sancţiunea nulităţii hotărârii recurate, în temeiul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este întemeiat, întrucât curtea de apel a încălcat dispoziţiile de procedură referitoare la calificarea căii de atac prevăzute de art. 152 din C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din acelaşi cod şi, în consecinţă, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza criticilor recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pentru considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. împotriva deciziei civile nr. 289 din 5 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.