Invalidity of extraordinary appeal for failure to identify statutory grounds for cassation when reiterating facts instead of legal errors

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 octombrie 2019, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, sub nr. x/2019, reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 1.394.505 RON, din care suma de 595.045 RON reprezintă debitul constatat de către Curtea de Conturi a României, prin Decizia nr. 18/V/2014, ca urmare a nerespectării contractului subsecvent de servicii de orientare şi consultanţă profesională nr. 30/07.01.2013 iar, suma de 795.460 RON reprezintă debitul constatat de către Curtea de Conturi a României, prin Decizia nr. 8/V/2015, ca urmare a nerespectării contractului subsecvent de servicii de orientare şi consultanţă profesională nr. 110/06.01.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 10 din 10 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, secţia Civilă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 17 ianuarie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 296 din 21 februarie 2020, pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, invocată din oficiu şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

În motivare, tribunalul a reţinut că pârâta era lipsită de capacitate procesuală de folosinţă la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind radiată de la registrul comertului din 08 mai 2017.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Cluj, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 1.394.505 RON.

Prin decizia civilă nr. 397 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă a respins apelul şi a menţinut în integralitate hotărârea atacată.

3. La 27 octombrie 2020, apelanta-reclamantă a formulat recurs împotriva deciziei curţii de apel, prin care a solicitat casarea acesteia iar, în rejudecare, obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.394.505 RON.

Recurenta-reclamantă susţine în esenţă că instanţa de apel nu a analizat probele existente la dosar, pronunţând o hotărâre doar în baza relaţiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerţului Cluj şi fără a mai cerceta aspectele sesizate cu privire la procedura radierii, reglementată de Legea 26/1990 privind registrul comerţului.

În continuare, recurenta- reclamantă reia situaţia de fapt prezentată primei instanţe şi instanţei de apel, referitoare la calitatea procesuală a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, derularea raporturilor contractuale dintre aceasta şi intimata-pârâtă precum şi la auditul financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj.

În concluzie, recurenta-reclamantă susţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale prevăzute de art. 1350 din C. civ. solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor menţionate în Decizia nr. 121/2019 emisă de către A.J.O.F.M. Cluj.

Recurenta-reclamantă a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 470, art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., art. 1350 şi art. 1547 din C. civ., pct. 6.1 din contractele nr. x/07.01.2013 şi nr. y/06.01.2014, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 şi stimularea ocupării forţei de muncă şi H.G. nr. 377/2002 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora.

Cauza a fost înregistrată la 26 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

La termenul din 15 iunie 2021, în şedinţă publică, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că motivele din recursul formulat de apelanta-reclamantă sunt întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., întrucât nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Înalta Curte reţine că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, recurenta reiterând situaţia de fapt prezentată instanţelor de fond şi urmărind doar o reevaluare a materialului probator precum şi a situaţiei de fapt.

Astfel, cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de chemare in judecată si a apelului formulat, singura critică vizând de fapt o chestiune de apreciere a probelor de către instanţa de apel, care ar fi pronunţat hotărârea doar în baza relaţiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerţului Cluj şi fără a mai cerceta aspectele referitoare la procedura dizolvării reglementată de Legea 26/1990 privind registrul comerţului, respectiv la formalităţile de opozabilitate ale dizolvării societaţii intimate-pârâte.

Toate aceste susţineri, reţine instanţa supremă, reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Mai mult, reiterarea de către recurenta-reclamantă a situaţiei de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre aceasta si intimata-pârâtă şi activitatea de audit financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., respectiv ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin respingerea apelului formulat de aceasta şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj împotriva deciziei civile nr. 397/2020 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj împotriva deciziei civile nr. 397/2020 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2021.