Variable remuneration under corporate governance ordinance vs. individual mandate contract

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22 decembrie 2017, sub nr. x/2017 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei nete totale de 1.935.356 RON reprezentând diferenţa neachitată din remuneraţia variabilă datorată pentru anii 2014 -2016, în temeiul contractului de mandat; obligarea pârâtei în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) coroborat cu dispoziţiile art. 2, art. 3 alin. (2) şi (4) din O.G. nr. 13/2011 la plata dobânzilor penalizatoare pentru neachitarea la scadenţă a sumei nete de 1.935.356 RON reprezentând diferenţa neachitată din remuneraţia variabilă datorată pentru anii 2014 - 2016, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a susţinut, prin întâmpinare că a achitat integral remuneraţia ce era datorată reclamantului; ulterior, în cursul procesului a mai achitat diverse sume, fapt ce a determinat pe reclamant să renunţe la pretenţiile aferente anului 2014 şi să îşi restrângă acţiunea la suma de 876.882 RON, reprezentând diferenţă remuneraţie variabilă datorată pentru perioada 2015-2016, cu dobânda penalizatoare aferentă.

Prin sentinţa nr. 2/2019 din 3 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia II civilă - contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ S.A. Mediaş.

A fost obligată pârâta la plata sumei totale de 876.882 RON reprezentând diferenţă neachitată din remuneraţia variabilă datorată pentru anii 2015-2016 către reclamant şi la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume nete şi până la plata efectivă a întregului debit.

Prin încheierea din 12 aprilie 2019, Tribunalul Sibiu, secţia II civilă - contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de îndreptare eroare materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei nr. 2/2019 din 3 ianuarie 2019, formulată de petentul A., în sensul menţionării corecte a denumirii societăţii pârâte ca fiind Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A..

Această încheiere a fost apelată de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A., iar prin decizia nr. 313/2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2019, Tribunalul Sibiu, secţia II civilă - contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva sentinţei nr. 2/2019 din 3 ianuarie 2019 pronunţate de Tribunalul Sibiu a declarat apel pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A..

Prin decizia nr. 207/2020 din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta SNTGN Transgaz S.A. Mediaş împotriva sentinţei nr. 2/2019 din 3 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2017 pe care a schimbat-o în tot, în sensul că respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a procedat la interpretarea eronată a prevederilor art. 1270, art. 1243, art. 1266 şi art. 1267 din C. civ. considerând că un contract valabil încheiat poate fi modificat unilateral prin Raportul Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare.

Contrar prevederilor art. 1270 din C. civ., instanţa de apel a considerat că prevederile contractului de mandat referitoare la modalitatea de acordare a bonusului de performanţă pot fi modificate prin Rapoartele Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare privind remuneraţia Administratorilor şi Directorului General al SNTGN TRASGAZ S.A. pentru anii 2015-2016.

De asemenea, este eronată aprecierea instanţei de apel, potrivit căreia, contractul nu ar reglementa procedura de stabilire şi acordare a remuneraţiei variabile şi că în cuprinsul acestuia ar fi fost stabilite doar criteriile de performanţă şi limitele procentuale, arătând în continuare dispoziţiile contractuale care susţin aspectele evocate, indicând în acest sens clauzele 3.4 - 3.9.

Din această perspectivă, susţine că intimata a recunoscut sumele datorate, atât prin acte de administrare (Rapoartele anuale ale Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare) cât şi prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

În acest context, arată că este lipsit de relevanţă faptul că recurentul a făcut parte din Comitetul de Nominalizare şi Remunerare, iar semnarea Raportului nu are natura juridică a unui act adiţional astfel încât să se poată considera că a intervenit o modificare a contractului de mandat încheiat între recurent şi intimată.

În ceea ce priveşte aplicarea eronată a prevederilor art. 1243 din C. civ., recurentul arată că din cuprinsul Contractului rezultă aprobarea acestuia prin Hotărârea AGOA nr. 8/10.07.2013 în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, iar între părţi nu a fost încheiat un act adiţional care să modifice modalitatea de calcul a renumeraţiei variabile/să o limiteze, nici nu a fost aprobat de B. un act adiţional care să producă astfel de modificări ale contractului de mandat.

De asemenea, din interpretarea contractului în conformitate cu prevederile art. 1266 şi art. 1267 din C. civ. rezultă că în situaţia în care părţile ar fi dorit stabilirea unei limite maxime a remuneraţiei variabile ar fi stabilit în mod expres acest aspect, astfel cum au făcut-o în cazul remuneraţiei fixe în art. 32. În cazul modificării cuantumului maxim legal al indemnizaţiei fixe lunare pe durata prezentului contract, aceasta se va reflecta de plin drept în remuneraţia fixă a Mandatarului".

Într-o altă critică, recurentul susţine că instanţa de apel a procedat la interpretarea eronată a prevederilor art. 34, art. 37 şi art. 39 din O.U.G. nr. 109/2011 - în forma în vigoare la momentul încheierii contractului.

Subsumat acestei critici, recurentul a reluat apărările vizând stabilirea prin contractul de mandat a nivelului remuneraţiei variabile şi greşita apreciere de către instanţa de apel a modificării acestui contract prin Raportul anual al Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare.

A mai susţinut că decizia de apel este dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale menţionate, prin aceea că studiul comparat reglementat de art. 37 alin. (5) este relevant doar la momentul stabilirii nivelului remuneraţiei variabile, iar nu ulterior încheierii contractului. Totodată, revizuirea remuneraţiei se poate face anual doar prin raportare la gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă, în speţă aceştia fiind respectaţi în anii 2015 şi 2016.

Recurentul a susţinut şi greşita aplicare a art. 55 din O.U.G. nr. 109/2011, conform acestui text Raportul anual al Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare este un act intern care nu dă naştere unor drepturi şi obligaţii şi nu modifică contractul de mandat.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, la 2 decembrie 2020, intimata Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Mediaş a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 ianuarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 8 februarie 2021, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 8 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 207/2020 din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 10 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a procedat la interpretarea eronată a prevederilor art. 1270, art. 1243, art. 1266 şi art. 1267 din C. civ. considerând că un contract valabil încheiat poate fi modificat unilateral prin Raportul Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că reclamantul A. a avut calitatea de membru neexecutiv al Consiliului de administraţie al Transgaz în perioada 30 aprilie 2013 - 27 aprilie 2017, iar prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Transgaz nr. 7/27.05.2013, reclamantul a dobândit calitatea de membru în comitetul de Nominalizare şi remunerare, comitet ce avea printre atribuţii - elaborarea politicii de remunerare pentru administratori.

Astfel, în cadrul pârâtei, funcţiona comitetul consultativ de nominalizare şi remunerare, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1), (2), (4) şi 5 din O.U.G. nr. 109/2011, cu rol în acordarea remuneraţiei variabile, în cadrul căruia, nivelul acesteia se stabileşte potrivit recomandărilor temeinic motivate ale comitetului, prin raportare la condiţiile de remunerare pentru poziţii similare din România şi din alte state europene relevate de studiul comparativ.

Acest comitet a întocmit rapoartele aferente anilor 2015 şi 2016 şi a recomandat, pentru membrii neexecutivi ai Consiliului de administraţie ai pârâtei, poziţie ocupată şi de reclamantul A., acordarea unei remuneraţii variabile anuale de 238.998 RON, respectiv 215.052 RON, care în calitate de membru al acestui comitet şi-a însuşit acest nivel de remunerare prin semnarea rapoartelor anuale.

În acest context, se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut faptul că raportul juridic dedus judecăţii are ca izvor contractul de mandat încheiat între părţi, contract guvernat de prevederile Legii nr. 31/1990 şi de O.U.G. nr. 109/2011.

Din această perspectivă, se constată că reclamantul consideră în mod greşit că prin contractul de mandat se reglementează procedura de stabilire şi acordare a remuneraţiei variabile.

Aceasta deoarece, prin respectivul contract sunt prevăzute doar criteriile de performanţă şi limitele procentuale, procedura de acordare a componentei variabile a indemnizaţiei fiind stabilită prin art. 37-39 din O.U.G. nr. 109/2011.

Aşadar, critica recurentului prin care se susţine că instanţa de apel a procedat la interpretarea eronată a prevederilor art. 34, art. 37 şi art. 39 din O.U.G. nr. 109/2011 - în forma în vigoare la momentul încheierii contractului nu poate fi primită, având în vedere că reclamantul şi-a însuşit limitarea cuantumului remuneraţiei variabile şi a propus-o, prin raport, adunării generale a acţionarilor, iar rapoartele întocmite şi însuşite de reclamant indică şi temeiurile legale privind remunerarea administratorilor, printre care şi dispoziţiile art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011.

În ceea ce priveşte critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., instanţa de apel a apreciat că bonusul de performanţă se stabileşte ţinând seama de Rapoartele comitetului consultativ şi nu arată că un contract de mandat poate fi modificat prin respectivele rapoarte.

Aşadar, remuneraţia variabilă a fost stabilită conform recomandărilor comitetului consultativ prin raportare la condiţiile de remunerare pentru funcţii similare din România şi chiar alte state europene.

Din această perspectivă, instanţa de apel a apreciat în mod corect că pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. a achitat bonusul aferent anilor 2015 şi 2016, conform dispoziţiilor pct. 3.11 din contractul părţilor, context în care se constată că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prevăzute de pct. 5.2 lit. d) raportat la pct. 3.4-3.11 din contract şi la dispoziţiile art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011, astfel că nu datorează reclamantului nici remuneraţia variabilă aferentă anilor 2015, 2016 şi nici dobânzi.

Pentru ca restul susţinerilor dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. În consecinţă, toate aceste susţineri nu vor face obiectul analizei în recurs, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 207/2020 din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 207/2020 din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.