Bank wins cassation of card-debt ruling; unpaid fuel-transaction claim remanded for rehearing after appellate court ignored criminal complaint evidence.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosarul nr. x/2017, ca urmare a declinării competenţei materiale prin sentinţa civilă nr. 303/2017 pronunţată de către Judecătoria Haţeg, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 204.330,55 RON, reprezentând debit înregistrat la data de 12 februarie 2017, revizuibil până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între A. şi pârât a fost încheiat contractul de Cont curent cu card de debit nr. 1 din 21.07.2009, în baza căruia pârâtul a realizat tranzacţii specifice cu cardul, inclusiv la comercianţi.

A mai precizat reclamanta că prin intermediul acestui card se pot efectua şi tranzacţii la AFD-uri (Automated Fuel Dispense); AFD-ul este un self service disponibil non-stop de alimentare benzină, plata efectuându-se cu cardul. Alimentarea cu benzină este posibilă numai după inserarea cardului de debit sau credit şi autorizarea tranzacţiei. În cazul C., autorizarea era dată dacă soldul contului era mai mare sau egal cu o unitate monetară.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că debitul înregistrat în contul pârâtului este urmarea realizării unor astfel de tranzacţii de tip AFD-uri, care nu necesită autorizare din partea A.. Astfel, în condiţiile în care soldul creditor al contului a devenit insuficient pentru decontarea contravalorii tranzacţiilor la comercianţi, prin nealimentarea acestuia cu sume de bani de către pârât, soldul contului a devenit debitor, debitul înregistrat de pârât la data de 12 februarie 2017 fiind de 204.330,55 RON, din care 115.069,39 sold, 89.109,95 RON dobândă şi 151,21 RON comisioane.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1220/CA/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului B..

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 98/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1220/CA/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 866 din 17 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1220/CA/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 a declarat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 6 CEDO.

Cu nerespectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., se constată că decizia atacată nu analizează condiţiile răspunderii civile contractuale, făcând doar menţiunea că reclamanta nu a probat condiţiile acestei răspunderi.

Pe de altă parte, se arată că hotărârea recurată nu cuprinde nicio motivare proprie, care să prezinte o analiză completă şi nemijlocită a tuturor problemelor de drept, Curtea de apel încălcând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, fără a indica situaţia de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În concret se reproşează instanţei că nu a analizat temeinicia apărărilor referitoare la faptul că banca nu răspunde pentru pierderile suferite sau operaţiunile neautorizate efectuate de deţinător pentru valoarea tranzacţiilor înainte de momentul anunţării băncii de către deţinător a pierderii, furtului, distrugerii, blocării, compromiterii, funcţionării defectuoase a cardului, ori a existenţei unei copii sau cunoaşterea codului PIN de alte persoane.

Recurenta apreciază incident acest motiv de recurs, considerând că instanţa de apel nu a soluţionat o parte din motivele de apel esenţiale formulate de reclamantă.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1350, raportat la art. 1351 C. civ. şi art. 1270 C. civ.

Recurenta citează dispoziţiile legale menţionate şi procedează la dovedirea raportului juridic cu pârâtul, neexecutarea obligaţiei şi culpa în neexecutare fiind prezumată, pârâtului revenindu-i sarcina probării cauzei exoneratoare de răspundere.

În ceea ce priveşte analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale în raport de greşita interpretare şi aplicare a condiţiilor contractului, recurenta arată următoarele:

Produsul accesat de pârât este un cont curent cu card de debit ataşat, iar prejudiciul este evidenţiat pe extrasul de cont curent generat pe perioada de referinţă, 21.07.2009-13.02.2017, ce are valoare de document original eliberat de A..

Tranzacţiile multiple efectuate de pârât ce au determinat înregistrarea debitului dedus judecăţii, au avut loc în intervalul 27.06.2014-02.07.2014 conform extrasului de cont curent. Deţinătorul extrasului de cont bancar are obligaţia de a verifica conţinutul său, de a sesiza orice eroare sau omisiune şi de a contesta în scris tranzacţiile respective.

Recurenta susţine că nu s-au contestat aceste tranzacţii în condiţiile pct. 78.3 raportat la pct. 78.4. Prin refuzul de plată din data de 08.07.2014, clientul a invocat că în data de 3 iulie 2014 a pierdut cardul bancar, deci ulterior efectuării tranzacţiilor neautorizate.

În acest context probatoriu, recurenta susţine că este incontestabil că au existat raporturi convenţionale între părţi, pârâtul a cunoscut întinderea debitului, cât şi operaţiunile efectuate, dar mai ales obligaţia de restituire a sumei ce revenea acestuia.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, recurenta prezintă explicaţii cu privire la elementele de cost.

Astfel, reţinerile instanţei de apel în sensul că nu au fost prezentate de către bancă dovezi ale limitelor maxime care pot fi retrase zilnic în numerar şi numărul tranzacţiilor pe zi/card sunt greşite, întrucât C. şi D. sunt sisteme de carduri internaţionale deschise, suspuse Regulilor internaţionale, nefiind produse A..

Potrivit acestor reglementări distincte de raporturile juridice dintre bancă şi client, aceste limitări sunt date de existenţa disponibilului în contul curent.

În continuare, recurenta face trimitere la documentele care privesc decontarea privind distribuitor de combustibil automat, cărora instanţa nu le-a dat eficientă şi nu le-a raportat la condiţiile de antrenare a răspunderii civile contractuale, în limitele recomandărilor din decizia de casare.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, recurenta arată că fapta ilicită a presupus încălcarea obligaţiilor contractuale din cererea contract nr. x/21.07.2007, respectiv clauzele prevăzute la pct. 80.1, pct. 80.1.3, pct. 79.5, pct. 80.2.

Ignorând dispoziţiile menţionate, instanţa de apel a reţinut că nu are relevanţă faptul că la momentul sesizării băncii se decontaseră integral tranzacţiile efectuate anterior pierderii cardului, întrucât conform art. 89.2.10 clientul avea un termen de 60 de zile să anunţe banca înregistrarea în cont a unor tranzacţii neautorizate sau frauduloase, termen respectat.

Aceste dispoziţii se referă la obligaţia deţinătorului cardului de a sesiza înregistrare în cont a unor tranzacţii bancare incorecte, neautorizate şi frauduloase, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât banca a depus probe certe cu privire la faptul că aceste operaţiuni au fost realizate prin utilizarea datelor reale de securitate, ce nu pot avea caracter fraudulos, fiind elementele reale ale pârâtului.

Ipotetica pierdere/furt a cardului neprobate, aduce atingere actului de justiţie şi legalităţii acestuia. Cel care putea formula o plângere penală era pârâtul, care nu a uzat de această posibilitate.

Recurenta reia succesiunea operaţiunilor neautorizate pentru a susţine că operaţiunea de plată a fost autentificată, înregistrată corect, introdusă în conturi şi nu a fost afectată de nicio defecţiune tehnică ori de alte deficienţe, fiind conformă art. 128 din O.U.G. nr. 113/2009.

Principala obligaţie încălcată de către pârât a fost cea de anunţare a pierderii cardului, care este oricum ulterioară efectuării tranzacţiilor neautorizate.

Nu este atribuţia băncii de a investiga cine a efectuat tranzacţia, motiv pentru care pârâtul putea să se adreseze organelor de cercetare penală, ceea ce nu a făcut niciodată, deşi primea notificări de la bancă referitor la acest debit.

Ipotetica pierdere de card, deşi a fost invocată nu a fost probată şi chiar dacă ar fi reală nu exonerează clientul de obligaţiile privind tranzacţiile realizate până la data la care a anunţat banca referitor la pierderea/furtul cardului.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtului în derularea raporturilor contractuale, recurenta face trimitere la dispoziţiile pct. 84.4 potrivit căruia PIN-ul este personal şi netransmisibil, aparţinând deţinătorului cardului pe numele căruia a fost emis. Card C. a fost utilizat pentru aceste tranzacţii prin citirea codului PIN valid.

Conform pct. 84.6 pârâtul a confirmat prin poziţia adoptată că a intrat în posesia cardului de debit şi l-a utilizat.

Conform pct. 89.2.7 deţinătorul cardului are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru a menţine secret codul PIN, să nu dezvăluie codul, să nu împrumute cardul altor persoane, sub sancţiunea prevăzută la pct. 80.1.3.

De asemenea, recurenta susţine că este îndeplinită şi cerinţa legăturii de cauzalitate, ca element al răspunderii civile contractuale.

Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, la 19 noiembrie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate, precizând că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Recurenta-reclamantă a depus, la 4 decembrie 2020, răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor formulate de intimatul-pârât B..

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 ianuarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 8 februarie 2021, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 8 aprilie 20210, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 10 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este fondat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În raport cu limitele deciziei de casare, instanţa de apel avea să analizeze doar motivele ce vizau răspunderea contractuală a intimatului, având în vedere că în considerentele deciziei de casare s-a stabilit că instanţa de apel avea obligaţia de a se raporta la acest aspect, totodată impunându-se analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale prin raportare la temeiul juridic invocat de care recurenta-reclamantă, respectiv dispoziţiile art. 1350 şi urm. din C. civ.

Cu privire la operaţiuni de plată, efectuate în perioada 27 iunie 2014-2 iulie 2014, instanţa de apel a reţinut că limita zilnică în ceea ce priveşte disponibilităţile contului curent nu este menţionată în Condiţiile specifice sau în contractul dintre părţi, art. 86 din Condiţiile specifice de utilizare a cardului de debit prevăzând că suma maximă ce poate fi retrasă zilnic şi numărul de tranzacţii pe zi/card sunt stabilite prin Convenţiile relevante, indiferent de locul efectuării tranzacţiilor, în ţară sau în străinătate, neexistând dovezi de comunicare a acestor limite, impuse, inclusiv în scopul limitării fraudei, deţinătorului cardului, aşa cum impune alin. (2) al art. 86.

În ceea ce priveşte suspiciunile de fraudă comise în Italia, raportat şi la timpul scurt de efectuare a alimentărilor cu combustibil, în valoare nominală de 69 de euro, instanţa de apel a reţinut că nu au fost reclamate de către instituţia bancară, proprietara sumelor decontate, peste limita disponibilului, în cauză nefiind formulată o plângere penală în acest sens, doar pârâtului fiindu-i recomandat efectuarea unei astfel de sesizări.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine faptul că împotriva intimatului B., recurenta A. S.A. a formulat plângere penală, iar prin ordonanţa din 3 martie 2021 pronunţat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos" prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată, contrar aprecierilor instanţei de apel în rejudecarea fondului, că în cauză, recurenta A. S.A. a formulat plângere penală, iar instanţa de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea acestei chestiuni, aspect ce nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, în raport cu aspectele de nelegalitate evocate, astfel că, celelalte critici evocate în memoriul de recurs, urmează a fi avute în vedere de instanţa de trimitere raportat la ordonanţa de clasare ce a vizat inexistenţa faptei penale.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condiţiile în care aceasta nu a analizat faptul că în cauză recurenta A. S.A. a formulat plângere penală, cu privire la efectuarea de operaţiuni financiare de către intimatul B..

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 123/2020 din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.