Cassation appeal annulled for failure to formulate valid grounds of illegality in commercial concession revenue dispute

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 20.08.2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial Mureş cererea prin care reclamanta S.C. Parc Industrial Mureş S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 739.809,76 RON reprezentând venituri din diferenţă redevenţă şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1516 alin. (2), art. 1527 alin. (1), art. 1523 alin. (2), art. 1531 alin. (1) - (2) C. civ.

Prin sentinţa nr. 63 din 18.12.2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2019 s-a respins cererea înaintată de reclamanta S.C. Parc Industrial Mureş S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., având ca obiect pretenţii în cuantum de 739.809,76 RON şi s-a respins cererea reclamantei S.C. Parc Industrial Mureş S.A. pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal S.C. Parc Industrial Mureş S.A. solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul încuviinţării cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 252/A din 29 septembrie 2020 a respins ca neîntemeiat apelul formulat de S.C. Parc Industrial Mureş S.A., împotriva sentinţei civile nr. 63/18.12.2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. Parc Industrial Mureş S.A., prin care a solicitat admiterea căii de atac a recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte argumentarea în fapt a recursului, recurenta-reclamantă a arătat că S.C. Parc Industrial Mureş S.A., este împuternicită cu "Dreptul de administrare asupra terenului, înscris în C.F. x al satului Chirileu sub nr. top . . . . . . . . . ." conform Hotărârii nr. 14 din 30.06.2003 a Primăriei Comunei Sânpaul şi Dreptul de administrare asupra terenului, în suprafaţă totală de 277465 mp..." în baza Hotărârii nr. 22/30.06.2003 şi a Hotărârii nr. 43/25.10.2006 emisă de către Consiliul Local Ungheni.

Ca urmare a acestor hotărâri, s-a conturat Caietul de sarcini şi ulterior Legii 186/2013, Regulamentul de organizare şi funcţionare al apelantei, cu respectarea dispoziţiilor legale. Legea 186/2013 în art. 3 alin. 20 prevede:

"regulamente - acte juridice unilaterale elaborate de către administratorul parcului, conform prezentei legi, cu forţă obligatorie faţă de toţi rezidenţii parcului, care reglementează modalitatea concretă de organizare şi funcţionare a fiecărui parc industrial".

Astfel, recurenta a apreciat că dreptul de administrare îi conferă dreptul de a respecta actele juridice mai sus reiterate, acte elaborate în vederea bunei administrări a parcului industrial Mureş cu forţă obligatorie pentru toţi rezidenţii parcului.

S-a mai arătat că această opţiune pe care o solicită pârâta, o încadrează în dreptul de preferinţă la vânzare, drept de la care pârâta nu s-a prevalat. "Opţiunea de cumpărare a terenurilor" la care se face referire în notificările purtate, se bazează pe acest drept de preferinţă la vânzare înserat în caietul de sarcini, varianta a II-a (concesionare cu drept de preferinţă la vânzare, preţul minim (fix) de concesionare în vederea concesionării este de 2.34 euro/mp/an). În această variantă contractul de concesiune se încheie pe o perioadă de minim 5 ani, vânzarea terenului fiind condiţionată de către această opţiune.

În plus, aşa cum instanţa bine a subliniat "dreptul de preferinţă nu este echivalent cu dreptul de preemţiune aşa cum este reglementat de C. civ., ci eventual o formă convenţională a acestuia" prin care se recunoaşte opţiunea pe care o face concesionarul în momentul încheierii contractului de concesiune, opţiune ce se poate modifica pe toată perioada concesionării prin dorinţa de cumpărare a terenului.

S-a mai arătat că în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de preferinţă al adjudecatarului - concesionar la vânzarea terenului, este de înţeles că această situaţie se aplică în cazul în care pentru aceeaşi suprafaţă de teren existau mai multe oferte, aplicându-se prevederile caietului de sarcini: CAP.ll. OFERTA, pct. 7." În caz de preţ egal oferit de către 2 sau mai mulţi ofertanţi, indiferent de varianta aleasă, (concesionare simplă sau concesionare cu drept de preferinţă la vânzare), prioritatea in vederea departajării la atribuirea parcelelor se stabileşte in funcţie de punctajul general obţinut conform Criteriilor stabilite prin prezentul Caiet de sarcini, anexa la prezentul."

Pentru aceste cosiderente, solicită admiterea recursului.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat în combaterea recursului întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepţie nulitatea recursului, având în vedere nemotivarea acestuia, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, recurenta-reclamantă, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentei vizează nemulţumirea părţii în ceea ce priveşte reţinerea inexistenţei dreptului de creanţă solicitat de reclamantă în temeiul interpetării eronate a contractului de concesiune şi a caietului de sarcini, recurenta exprimându-şi nemulţumirea în ceea ce priveşte respingerea acţiunii.

În cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea soluţiei hotărârii recurate şi fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta se limitează numai la a-şi arăta nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de fond a înţeles să interpreteze probatoriul administrat, a modului de stabilire a situaţiei de fapt a cauzei şi a reţinerilor primei instanţe.

Or, nu se poate considera că aceste afirmaţii ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la schimbarea soluţiei instanţei de apel, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

De altfel, se observă din modul de prezentare a argumentelor că acestea au fost reluate într-o manieră aproape identică cu cele din cererea de apel, iar trimiterile recurentei vizează considerentele instanţei de fond.

Or, aceste argumente vizează aspecte de netemeinicie şi nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocate de către recurentă.

În cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs nu s-a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. Parc Industrial Mureş S.A. împotriva deciziei nr. 252/A din 29 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. PARC INDUSTRIAL MUREŞ S.A. împotriva deciziei nr. 252/A din 29 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.