Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning traffic accident damages case to general civil section, rejecting insurer's claim of specialized insurance competence

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând obligarea instanţei pârâtei la plata sumei de 8.177 RON, reprezentând daune materiale produse ca urmare a accidentului provocat de intervenientul C..

Prin sentinţa civilă nr. 1860 din 2 decembrie 2019, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 8.177 RON, reprezentând valoarea reparaţiilor necesare a fi efectuate ca urmare a avarierii autovehiculului x, în urma accidentului de circulaţie produs în data de 10.07.2018 din vina intervenientului forţat şi costuri constatare, combustibil, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.315 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 515 RON - taxă judiciară de timbru, suma de 2.500 de RON - onorariu de avocat, iar suma de 1.300 de RON - onorariu de expert.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Societatea Asigurare-Reasigurare B. S.A., iar prin decizia civilă nr. 407 din 6 iulie 2020, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a respins apelul ca nefondat şi a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta Societatea Asigurare-Reasigurare B. S.A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă sub acelaşi număr de dosar, x/2018

La termenul de judecată din 30 martie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, raportat la deciziile nr. 13/2020 şi nr. 17/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursurile în interesul legii, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti, pe care a admis-o prin încheierea de la acea dată, declinând competenţa de soluţionare în favoarea secţiei a II-a Civilă.

Recursul a fost înregistrat la 8 aprilie 2021 pe rolul secţiei a II-a Civilă, sub număr de dosar x/2018

La termenul de judecată din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Ploieşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a Civilă, pe care a admis-o prin încheierea de la acea dată, declinând competenţa de soluţionare în favoarea secţiei I Civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata, cauza fiind înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare, prin raportare la considerentele deciziei nr. 17/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi la considerentele deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, văzând şi prevederile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 136 C. proc. civ., s-a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a recursului revine instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat decizia recurată, iar nu instanţei ierarhic superioare celei care se susţine că ar fi trebuit să soluţioneze cauza în primă instanţă, potrivit criteriilor de stabilire a competenţei.

Astfel, întrucât apelul a fost soluţionat de către un complet care soluţionează cauze civile din cadrul Tribunalului Buzău (în condiţiile în care la nivelul tribunalului secţia a II-a Civilă este secţia specializată în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, asigurări de persoane şi bunuri) este atrasă competenţa secţiei I Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti de soluţionare a recursului împotriva deciziei atacate.

În consecinţă, competenţa în soluţionarea căii de atac fiind câştigată de secţia I Civilă, iar nu de secţia specializată în materia asigurărilor de persoane şi bunuri, în baza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi ale art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa judecării recursului în favoarea secţiei I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.:

"există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces", iar potrivit art. 136 alin. (1) din acelaşi cod:

"dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti".

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cele două secţii ale Curţii de Apel Ploieti, secţia I civilă şi secţia a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece recursul formulat în cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., forma în vigoare la data învestirii primei instanţe cu cererea de chemare în judecată (18 octombrie 2018), necompetenţa materială de ordine publică trebuia invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Dispoziţiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispoziţiile prezentei secţiuni (art. 129 - 135) privitoare la excepţia de necompetenţă se aplică, prin analogie şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie subliniază că invocarea excepţiei de necompetenţă materială de ordine publică ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai este posibilă, în cauză având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale şi funcţionale, în mod definitiv, în privinţa instanţei care a soluţionat cererea.

De menţionat sunt şi considerentele deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii - conform cărora:

"necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părţi doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ. (...)".

Potrivit deciziei nr. 40/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii:

"organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare; (…) astfel, în condiţiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competenţa trebuie atribuită instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

În consecinţă, având în vedere că obiectul recursului formulat în cauză îl reprezintă decizia civilă nr. 407/2020 din 6 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, pentru identitate de raţiune, competenţa de soluţionare a recursului revine secţiei din cadrul curţii de apel corespunzătoare secţiei din cadrul tribunalului care a soluţionat apelul.

De altfel, invocarea în cauză a excepţiei de necompetenţă funcţională prin raportare la calitatea părţilor ori obiectul şi natura litigiului direct în recurs, aduce în discuţie chiar competenţa materială a instanţelor de fond, cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind invocarea excepţiei de necompetenţă.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2021.