Negative conflict of jurisdiction in labor reclassification claims: scope of active co-participation for prorogating territorial competence under Labor Code Art. 269

Şedinţa publică din data de 08 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, au solicitat obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare (incluzând, fără ca enumerarea să fie una limitativă/exhaustivă, formularea de cereri inclusiv în instanţă dacă este necesar, emiterea de acte administrative normative sau individuale, modificare contracte de muncă etc.), în vederea stabilirii pentru reclamanţi a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 5, art. 6, art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) Codul muncii, ale H.G. nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale Antidrog, ale H.G. nr. 1822/2004, ale art. 2 şi 3 din Legea 31/1991, ale art. 1, 6 şi 8 CEDO, ale art. 16, 34 din Constituţia României, ale art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea 263/2010, şi ale O.U.G. nr. 137/2000.

Prin completarea la cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat ca instanţa să constate că are loc o discriminare a reclamanţilor, în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, obligarea pârâtei şi la sprijinirea demersului lor care constă în modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, în sensul de a se prevedea ca personalul contractual din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog care are şi atribuţii similare poliţiştilor se încadrează în categoriile de condiţii deosebite de muncă şi pentru care a fost înregistrată pe rolul Guvernului României o plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea 554/2004 sub nr. x/14.09.2020, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 30 septembrie 2020, Sindicatul Poliţiştilor JJJJJ. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamanţilor prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată de către aceştia.

Prin încheierea din 7 octombrie 2020, s-a dispus disjungerea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanţii care nu au domiciliul sau locul de muncă pe raza judeţului Cluj şi formarea unor dosare distincte. Astfel s-a format dosarul nr. x/2020 privind pe reclamanţii OOO. şi E..

Prin sentinţa civilă nr. 1939/2020 din 7 octombrie 2020, pronunţată în dosarul disjuns nr. x/2020, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie în favoarea reclamanţilor, formulată de Sindicatul Poliţiştilor JJJJJ., în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În esenţă, Tribunalul Cluj a reţinut că, potrivit art. 269 Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanţa competentă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, în timp ce art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind, deci, reglementată în mod expres competenţa teritorială exclusivă în privinţa litigiilor de muncă. A mai reţinut că această competenţă poate fi înlăturată în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cu aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii şi ale art. 59 C. proc. civ.

S-a reţinut că, în speţă, nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, întrucât în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, având în vedere că hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

Aşa fiind, prin raportare la locul de muncă al reclamanţilor, astfel cum este indicat în înscrisurile ataşate dosarului, şi având în vedere că reclamanţii nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub număr de dosar x/2020

La 19 ianuarie 2021, reclamanţii au depus note scrise prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, apreciind că în cauză este competent Tribunalul Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 901 din 01 aprilie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a reţinut că, cererea de chemare în judecată a fost formulată de angajaţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu angajatorul, pretenţii justificate pe o cauză juridică identică, şi anume, natura activităţilor prestate. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 269 Codul muncii, rezultă că reclamanţii din cauza de faţă puteau sesiza fie Tribunalul Dâmboviţa, instanţă în circumscripţia căreia îşi au domiciliul şi locul de muncă, fie instanţa competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalţi reclamanţi, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă între aceştia. Analizând dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii şi pe cele ale art. 59 C. proc. civ., instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, deoarece există o strânsă legătură între drepturile şi obligaţiile părţilor, având în vedere că toţi reclamanţii din dosarul iniţial, nr. x/2020, au calitatea de angajaţi ai pârâtei, pretenţia formulată de fiecare dintre aceştia este identică, iar motivele de fapt şi de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice, singura diferenţă fiind dată de împrejurarea că pârâta are încheiat cu fiecare reclamant un raport de muncă distinct, cerinţă specifică impusă de legislaţia muncii.

Astfel, s-a reţinut că reclamanţii din cauza de faţă erau îndreptăţiţi să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalţi reclamanţi la Tribunalul Cluj, dat fiind că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, iar o parte dintre reclamanţi aveau domiciliul şi locul de muncă în circumscripţia acestei instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulţi angajaţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog prin care aceştia solicită încadrarea posturilor ocupate în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă.

Astfel, fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul pârâtei, chiar dacă solicitarea dedusă judecăţii, precum şi modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiaşi angajator.

În speţă, pentru o parte dintre reclamanţi, instanţa de judecată a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2020 pentru reclamanţii care nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în judeţul Cluj, măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Cluj.

În cauza de faţă sunt reunite cererile formulate de reclamanţii OOO. şi E., cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit la art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:

"conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Înalta Curte reţine că nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, având în vedere că modul de soluţionare al uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

În consecinţă, faţă de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, nu se poate considera că Tribunalul Cluj, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2020, care au locul de muncă/domiciliul pe raza judeţului Cluj, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii din dosarul disjuns nr. x/2020, care nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Cluj, ci pe raza teritorială a judeţului Dâmboviţa întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.

Faţă de faptul că reclamanţii din prezentul dosar au locul de muncă în judeţul Dâmboviţa şi având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală, se apreciază că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Dâmboviţa.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iunie 2021.