Cassation appeal annulled for failing to frame factual re-evaluation within statutory grounds for illegality

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 508 din 15 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 3872 din 20.12.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. B. S.A. şi intimata- intervenientă C., şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 RON.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, întrucât, hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu interpretarea eronată a probelor administrate în cursul judecăţii la instanţa de fond, precum şi cu refuzul nejustificat al instanţei de apel de a administra probatoriul solicitat. De asemenea, recurenta-reclamantă a cerut obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

S-a arătat că instanţa de apel a hotărât să invoce, din oficiu, decăderea din dreptul de a administra probe noi în apel deşi, a reţinut că 70% din motivarea apelului viza refuzul nejustificat al instanţei de fond de a administra proba cu expertiza medico-legală şi faptul că a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar pentru efectuarea expertizei asupra capacităţii de muncă a reclamantei.

Recurenta a relevat faptul că în etapa procesuală a fondului i-a fost respinsă proba cu expertiza medico-legală, cu motivarea că s-a solicitat prin acţiune doar stabilirea situaţiei în care ar fi afectată pe termen lung capacitatea de muncă, ceea ce nu corespunde realităţii.

A precizat că prin acţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza din care să reiasă, în special, dacă reclamantei i-a fost afectată pe termen lung capacitatea de muncă, fără intenţia de a fi limitate obiectivele expertizei.

Întrucât nu există o dispoziţie legală care să sancţioneze partea pentru motivul că nu ar fi stabilit corect obiectivele, raportat la prevederile art. 330 şi art. 331 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că soluţia de respingere a probei cu expertiza este incorectă.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia pronunţată în apel şi din perspectiva faptului că nu i-a fost acordată contravaloarea intervenţiei chirurgicale pentru ablatie tumoră ţesut celular subcutanat în vederea ameliorării cicatricilor rămase în urma celorlalte intervenţii chirurgicale, instanţa de judecată arătând că acest prejudiciu capătă caracter cert abia după efectuarea operaţiei.

În opinia recurentei, această soluţie conduce, în mod clar, la concluzia că au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material.

A solicitat să se observe faptul că instanţa de judecată face referire la împrejurarea că reclamantei i-a fost diminuată capacitatea de muncă, însă stabileşte că aceasta are deschisă calea unei noi acţiuni în justiţie.

Or, din momentul în care instanţa face aprecieri şi constată existenţa diminuării capacităţii de muncă, ca urmare a aceluiaşi fapt ilicit, apare nevoia de a se dispune efectuarea unei expertize medicale în acest sens pentru a pronunţa o soluţie corectă.

Instanţa de apel a respins şi cererea privind acordarea taxelor de şcolarizare, cu motivarea că promovarea examenului pentru ocuparea unui loc suportat din bugetul public nu apare ca o certitudine, ci doar ca o vocaţie.

Recurenta-reclamantă consideră că această vocaţie i-a fost luată tocmai ca urmare a săvârşirii faptei ilicite, astfel încât are dreptul să fie despăgubită.

A menţionat faptul că studenţii admişi, în primul an, la locurile cu taxă au o singură posibilitate să treacă la locurile bugetate prin promovarea unui examen între anul 1 şi anul 2, examen ce devine accesibil oricărui student care a parcurs primul an de facultate.

Prin urmare, recurenta a susţinut că nu ar fi avut o problemă să promoveze un astfel de examen dacă nu ar fi avut astfel de probleme din cauza accidentului suferit.

În ceea ce priveşte abonamentul la o sală de sport, instanţa de judecată a considerat că reclamanta nu trebuie să îl primească, întrucât nu s-a solicitat abonament la un centru acreditat, specializat în recuperare.

Sub acest aspect, recurenta a învederat faptul că recuperarea medicală se face pe o perioadă determinată, iar abonamentul la sala de sport presupune menţinerea unei stări de echilibru şi precizie în mâna dreaptă, necesară în profesia de stomatolog.

Recurenta a mai susţinut că respingerea cererii de ajutor public judiciar a fost una incorectă, deoarece a depus toate actele necesare dovedirii calităţii sale de studentă şi a declarat că nu are venituri.

Dacă instanţa de judecată aprecia că este necesară adeverinţa de la ANAF sau de la altă instituţie de la domiciliul părţii, trebuia să pună în vedere acest lucru şi se putea acorda un termen mai lung pentru ca reclamanta să aibă posibilitatea să ajungă la adresa de domiciliu.

S-a criticat şi faptul că suma acordată, cu titlu de daune morale, este mult prea mică în comparaţie cu rezultatul faptei ilicite, recurenta-reclamantă solicitând majorarea daunelor morale.

Totodată, recurenta a arătat că scopul recursului, ca şi în cazul apelului, este acela de a obţine administrarea probei cu expertiza medico-legală, pentru a fi expertizată în ceea ce priveşte capacitatea de muncă raportat la profesia de stomatolog, audierea unui martor.

În fine, recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normei de drept material, întrucât sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii delictuale (art. 1349 şi art. 1357 din C. civ.).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 03.09.2020, sub nr. x/2017.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus un punct de vedere la raport.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, pentru neîndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece, nerespectarea acestei condiţii imperative atrage sancţiunea nulităţii şi exclude cercetarea oricăror alte aspecte, Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul, deşi întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textele legale invocat, şi nici în alte motive de recurs din cele de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. aceasta, în condiţiile în care, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în apel ori în cererea de chemare în judecată formulată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc decizia recurată.

Mai mult, prin cererea de recurs nu se aduce nicio critică (de legalitate) deciziei recurate; dimpotrivă, se reiau, amplu, aspecte în ce priveşte fondul cauzei, şi pretinse greşeli materiale reproşate instanţei de apel, recurenta nu critică raţionamentul acesteia, ci reia susţinerile privind despăgubirile acordate şi modalitatea de stabilire a acestora, respingerea probei cu expertiza medico-legală, faptul că instanţa de apel a refuzat să îi acorde contravaloarea intervenţiei chirurgicale pentru ablaţie tumoră ţesut celular şi cererea privind taxele de şcolarizare, etc.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără a fi formulate critici concrete împotriva deciziei din apel.

Prin criticile invocate în cererile de recurs, recurenta- reclamantă şi-a exprimat nemulţumirea sub aspectul modului de stabilire a situaţiei de fapt a cauzei prin raportare la probele administrate, raţionamentul instanţei în interpretarea probatoriului, a criteriilor de stabilire a daunelor morale, iar trimiterile la anumite dispoziţiile legale au fost făcute pentru a fi reevaluată situaţia de fapt a cauzei; or, dezvoltarea acestora nu permite încadrarea şi analizarea din perspectiva motivelor de recurs invocate, motiv pentru care nu pot fi reţinute ca şi critici de nelegalitate.

Prin recurs, ar fi trebuit să fie dezvoltate argumente prin care, să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivului de recurs invocat, dacă în hotărârea recurată există norme de drept material ce au fost încălcate, ori sub ce aspect este nemotivată hotărârea, însă recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar argumente vizând reţinerile instanţei de apel privind situaţia de fapt a cauzei prin raportare la probatoriul administrat, ori cel solicitat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie şi care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Faţă de criticile deduse judecăţii în calea de atac a recursului, cât şi prin raportare la considerentele instanţei de apel, Înalta Curte constată, astfel, că recurenta- reclamantă readuce spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în decizie, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluţia acestei instanţe.

Astfel, prezentarea din cererea de recurs de faţă nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C .proc.civ, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii deciziei recurate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt, ori a probatoriului şi modalităţii de administrare şi apreciere a acestuia, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.

Recurenta-reclamantă nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţa de apel în motivarea soluţiei.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 508 din 15 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.