Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 135/2021 AI generated

Revision for res judicata infringement: appeal annulled for lacking valid grounds of illegality

Case Number Decizia nr. 135/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by two companies against a Court of Appeal decision that had dismissed their revision request, effectively allowing the lower court's dismissal to stand without further judicial review. The dispute concerned a civil revision action sought by the companies against the agency responsible for litigation in the privatization process of Serbia, challenging a prior Court of Appeal decision that had rejected their revision as inadmissible under the Civil Procedure Code. The decisive legal basis was the requirement that extraordinary appeals must contain valid grounds of illegality specifically categorized under Article 488(1) of the Civil Procedure Code; the High Court found that the appellants’ arguments regarding the violation of the principle of disposability and the analysis of documents did not constitute concrete legal critiques regarding procedural norms or material errors, leading to the annulment of the appeal pursuant to Articles 489(2) and 493(5) of the same Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Revision for res judicata infringement: appeal annulled for lacking valid grounds of illegality: The dispute concerned a civil revision action sought by the companies against the agency responsible for litigation in the privatization process of Serbia, challenging a prior Court of Appeal decision that had rejected their revision as inadmissible under the Civil Procedure Code. The decisive legal basis was the requirement that extraordinary appeals must contain valid grounds of illegality specifically categorized under Article 488(1) of the Civil Procedure Code; the High Court found that the appellants’ arguments regarding the violation of the principle of disposability and the analysis of documents did not constitute concrete legal critiques regarding procedural norms or material errors, leading to the annulment of the appeal pursuant to Articles 489(2) and 493(5) of the same Code.

Keywords

AI generated
grounds for revision res judicata infringement action action for annulment Civil Procedure Code judicial review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) din acelaşi cod

Legal basis for annulling the appeal due to the lack of valid grounds of illegality.

art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural rule applied to annul the appeal declared by the appellants.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 28 martie 2019, sub nr. x/2019, revizuentele S.C. Electroputere VFU Pascani S.A. şi S.C. A. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia, revizuirea deciziei nr. 324 din 20 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu cheltuieli de judecată.

Intimata Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 967A din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

S.C. Electroputere VFU Pascani S.A. şi S.C. A. S.A. au declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentele susţin că au fost analizate şi aspecte care exced motivului de revizuire invocat întrucât curtea de apel a reţinut că analiza înscrisurilor depuse într-o anumită formă ar putea reprezenta o eventuală greşeală de judecată deşi a constatat că o astfel de analiză nu se poate face pe calea revizuirii, fiind vorba despre o eroare materială. Se mai arată că a fost încălcat principiul disponibilităţii.

Autoarele căii de atac afirmă că au fost încălcate şi prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. deoarece curtea de apel a considerat că nu a fost îndeplinită, între altele, una din condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire avute în vedere de aceste dispoziţii legale, şi anume ca în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă s-a invocat, să nu se fi discutat. Aceeaşi parte susţine că această condiţie nu este prevăzută de niciun text de lege şi că instanţa de apel ar fi adăugat la lege. Mai arată că cererea de revizuire îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi ar fi trebuit admisă.

Recurentele-revizuente şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata Agenţia de Gestionare a Litigiilor în Procesul de Privatizare a Republicii Serbia a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac formulate.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat este nul.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a susţinut nulitatea recursului, iar recurentele au arătat, prin punctul de vedere depus, că nu sunt de acord cu concluziile raportului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarele căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care au atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Susţinerile recurentelor prin care acestea arată că a fost încălcat principiul disponibilităţii şi că decizia recurată conţine motive străine de natura pricinii nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 6 C. proc. civ. întrucât autoarele căii de atac nu arată în mod concret cum au fost încălcate normele de procedură sau de ce motivarea curţii de apel ar depăşi limitele învestirii instanţei. Simpla trimitere la paragraful din decizia atacată prin care instanţa de apel apreciază că analiza înscrisurilor depuse într-o anumită formă "ar putea reprezenta o greşeală de judecată" nu poate justifica încadrarea susţinerilor din memoriul de recurs în cazurile de casare limitativ prevăzute de lege întrucât nu se poate concluziona pe baza paragrafului indicat mai sus că instanţa de apel ar fi depăşit limitele învestirii sau ar fi avut în vedere motive străine de natura pricinii.

Autoarele căii de atac invocă cu titlu formal şi prevederile pct. 4 şi pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. deoarece nu rezultă din afirmaţiile recurentelor în ce mod curtea de apel şi-a depăşit atribuţiile atunci când a analizat condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru a se constata existenţa autorităţii de lucru judecat, astfel cum a fost invocată prin cererea de revizuire. De asemenea, nu rezultă care este norma materială încălcată sau greşit aplicată de curtea de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentele-revizuente S.C. Electroputere VFU Pascani S.A. şi S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 967A din 4 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-revizuente S.C. ELECTROPUTERE VFU PASCANI S.A. şi S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 967A din 4 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.