Road accident injury claim reinstated after erroneous exoneration ruling quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, reclamanţii A. şi B. prin reprezentant legal C. (mama minorilor) şi C. (mama minorilor) au chemat în judecată pe pârâţii D. şi S.C. Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A. solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 RON daune materiale pentru toţi reclamanţii şi a sumei de 20.000 euro către fiecare reclamant, reprezentând daune morale, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

B.Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1072/05.10.2018, Tribunalul Vâlcea a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâta ASIROM să plătească reclamanţilor suma de 15.000 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. A fost obligată aceeaşi pârâtă la câte 25.000 Euro faţă de fiecare dintre reclamanţi, despăgubiri pentru daune morale. A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul D.. S-a stabilit onorariu definitiv pentru expertul titular E. la suma de 1.500 RON şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor 7.000 RON cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B. şi C., solicitând modificarea sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Pârâtul D. a formulat apel împotriva sentinţei exclusiv împotriva considerentelor hotărârii solicitând ca instanţa de control judiciar să înlăture considerentele sentinţei apelate şi să le înlocuiască cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Pârâta Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A. a formulat apel împotriva aceleiaşi sentinţe, solicitând, în principal, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii şi reducerea daunelor materiale şi morale acordate.

D.Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 61/A-C din 5 februarie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de pârâta S.C. Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A.; a schimbat sentinţa în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată; a respins apelul declarat de reclamanţii B., A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe; a respins ca rămas fără obiect apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de pârâtul D..

E.Considerentele instanţei de apel

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut în esenţă următoarele:

Instanţa civilă nu ţine cont nici de dispoziţiile legii penale în cazul în care are de soluţionat o acţiune în răspundere civile delictuală, aşa cu nu ţine cont nici de hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal şi cu atât mai puţin, de soluţia de scoatere de sub urmărire penală. Aşa fiind, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat a soluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire.

Potrivit dispoziţiilor art. 1352 C. civ., pentru a fi exoneratoare de răspundere, fapta victimei înseşi trebuie să fi fost cauza exclusivă a producerii prejudiciului - îndeplinind caracteristicile forţei majore sau pe ale cazului fortuit - înlăturând practic, raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului şi prejudiciul suferit.

Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

În lumina dispoziţiilor art. 1352 C. civ., Curtea a considerat că este necesar a se stabili dacă fapta victimei întruneşte condiţiile cazului fortuit şi a condus în mod exclusiv la producerea prejudiciului.

Referitor la caracterul imprevizibil al evenimentului, Curtea a reţinut că acţiunea victimei nu a putut fi prevăzută în mod rezonabil de către apelantul-intimat D., cu atât mai mult cu cât în zonă se afla o zonă de trecere de pietoni special amenajată întrucât o conduită responsabilă a participanţilor la traficul rutier implică o respectare a normelor legale şi evitarea pericolelor evidente. Curtea a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia caracterului imprevizibil al evenimentului.

Referitor la condiţia inevitabilităţii evenimentului Curtea a reţinut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, doar o viteză de 24 km/h putea asigura evitarea accidentului. Cauza determinată a producerii accidentului a fost comportamentul victimei, care s-a angajat în mod intempestiv şi în fugă în traversarea străzii prin loc nepermis, pe timp de noapte, fără iluminat public, îmbrăcat cu haine închise la culoare, dinspre stânga spre dreapta, prin spatele altui autoturism.

Curtea a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 1352 C. civ., răspunderea delictuală a apelantului-intimat D. fiind înlăturată de fapta victimei.

În cauză, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nici răspunderea asigurătorului nu poate fi atrasă.

F. Calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti precum şi a încheierii din 6 februarie 2020 au declarat recurs reclamanţii A., B. prin reprezentant legal C. şi C., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de antura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deşi instanţa de apel teoretizează cu privire la răspunderea civilă delictuală şi la înlăturarea acesteia ca urmare a faptei proprii, nu face nici o trimitere concretă la motivele pentru care a înlăturat existenţa cuplei conducătorului auto şi în mod implicit motivele pentru care nu au mai fost analizate celelalte condiţii preexistente ale răspunderii civile delictuale. Nu au fost aduse argumente pentru concluzia la care a ajuns instanţa de apel înlăturând concluziile expertului desemnat în cauză care a precizat că viteza de deplasare de 49,7 km/h ar fi permis circulaţia în stare de siguranţă.

Deşi reţine că s-a încălcat o normă legală imperativă nu motivează de ce această încălcare nu are nici o înrâurire asupra rezultatului produs.

Motivarea abstractă potrivit căreia ar fi culpa exclusivă a victimei ca urmare a unei încălcări a unei norme legale imperative (deşi la rândul său şi conducătorul auto a încălcat o normă legală imperativă), fără o analiză temeinică a situaţiei de fapt nu poate echivala cu o motivare conformă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fapta ilicită a conducătorului auto D. este aceea a nerespectării prevederilor prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin nerespectarea vitezei de 50 km/h şi mai mult neadaptarea vitezei având în vedere condiţiile meteo nefavorabile şi faptul că se afla într-o intersecţie, impactul cu victima fiind cu 10 m înaintea trecerii de pietoni, viteza avută în momentul impactului, aşa cum rezultă din expertiză este de 70 km/h.

Sub aspectul imprevizibilităţii este de reţinut că pârâtul D. este o persoană cu o percepţie peste medie asupra realităţii. Cu toate acestea, se pare că pârâtul nu a observat nici intersecţia şi nici trecerea de pietoni, nici semnele de circulaţie care l-au atenţionat că urmează o intersecţie şi o trecere de pietoni. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale cu privire la cazul fortuit.

Instanţa de apel fără o motivare concretă a considerat că depăşirea vitezei nu este de natură să creeze un pericol social. Este evident că scopul legiuitorului în această situaţie concretă este acela de a ocroti dreptul la sănătate şi integritate corporală sau la viaţă al participanţilor la trafic, limitarea vitezei de deplasare nefiind un scop în sine.

Viteaza de deplasare este de natură să amplifice rezultatul unui eveniment rutier, fapt care este general cunoscut.

Doctrina şi practica instanţelor de judecată au statuat că, în situaţia în care, în cazul unui eveniment rutier, ambii participanţi la trafic au încălcat normele imperative privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice există culpă comună, urmând ca fiecare parte să răspundă pentru partea sa de vină.

Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normei de drept material, în cauză fiind aplicabil art. 1349 C. civ., fiind întrunite condiţiile prevăzute de acesta, aşa cum a constatat instanţa de fond, pentru a exista răspunderea civilă delictuală în speţa dedusă judecăţii, existând o culpă a conducătorului auto.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea unei hotărâri trebuie să se înfăţişeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie dubitative, ele trebuie să ofere părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

În speţă, hotărârea instanţei de apel este motivată exclusiv pe prevederile art. 1352 C. civ. care priveşte înlăturarea răspunderii civile delictuale. Considerentele deciziei recurate cuprind o motivare exhaustivă şi concluzionează că fapta victimei înseşi ar fi fost cauza exclusivă a producerii prejudiciului înlăturând practic, raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului şi prejudiciul suferit. S-a statuat că fapta victimei întruneşte condiţiile cazului fortuit şi a condus în mod exclusiv la producerea accidentului.

Art. 1352 C. civ. prevede:

"fapta victimei înseşi şi fapta terţului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forţei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenţiei părţilor, cazul fortuit este exonerator de răspundere".

Aşadar, pentru a fi cauza care înlătură răspunderea civilă, fapta victimei trebuie să îndeplinească, în principiu, condiţiile forţei majore sau ale cazului fortuit. Afirmaţia este valabilă numai pentru acea ipoteză de răspundere în care cazul fortuit exclude existenţa şi angajarea acesteia, soluţie care se întemeiază pe dispoziţiile art. 1352 C. civ.

În cauză, instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile art. 1352 C. civ., raţionamentul juridic nu a fost dus până la capăt şi nu s-a arătat în motivarea deciziei recurate, astfel cum dispun prevederile legale care este legea sau convenţia părţilor în care se reţine că este exonerator de răspundere cazul fortuit.

Nu în toate cazurile fapta victimei poate fi exoneratoare de răspundere. Acest efect îl are numai dacă, în virtutea legii sau în conformitate cu convenţia părţilor, cazul fortuit exonerează de răspundere.

Din această perspectivă nu există o motivare a instanţei de apel.

Considerentele deciziei recurate analizează numai dacă fapta victimei întruneşte condiţiile cazului fortuit şi a condus în mod exclusiv la producerea prejudiciului.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Motivul arătat presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit".

Din această perspectivă instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1352, atunci când a analizat caracterul imprevizibil şi inevitabil al faptei victimei.

În primul rând, pentru că în situaţia cazului fortuit, aprecierea caracterelor imprevizibil şi inevitabil este făcută prin raportare la cunoştinţele şi experienţa celui "care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs".

Conducătorul auto D. are calitatea de avocat, însă instanţa de apel nu a analizat din această perspectivă fapta victimei ca fiind exoneratoare de răspundere.

Astfel, instanţa de apel reţine că "nu i se poate pretinde conducătorului auto să prefigureze faptul că o persoană ar putea ignora starea de pericol vădit pe care traversarea străzii pe timp de noapte, fără iluminat public şi prin loc nepermis o implică, mai ales atunci când este vorba despre o persoană adultă".

În acest mod, instanţa de apel reţine numai culpa victimei fără să ţină seama de faptul că aceleaşi condiţii privind noaptea, lipsa iluminatului public existau şi pentru conducătorul auto, care la rândul său avea obligaţii stabilite prin norme imperative, respectiv O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel potrivit art. 35 alin. (1) din această ordonanţă "Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private".

Potrivit art. 48 din aceleaşi act normativ:

"Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevre în condiţii de siguranţă".

Faţă de aceste dispoziţii legale nu se poate reţine lipsa vinovăţiei conducătorului auto, care avea obligaţia să-şi adapteze viteza condiţiilor de circulaţie pe timp de noapte, cu trafic din ambele sensuri de mers, carosabil umed, lipsă de vizibilitate, drumul nefiind iluminat public.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 "Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector".

În speţă, nu rezultă că au fost respectate de către conducătorul vehiculului prevederile legale privind circulaţia prin acel sector în condiţiile concrete existente la momentul producerii accidentului, respectiv circulaţia pe timp de noapte, carosabil umed, lipsă de vizibilitate, drum neiluminat public.

Atâta timp cât ambii participanţi la trafic au încălcat norme imperative privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice nu se poate reţine existenţa faptei victimei care întruneşte caracterele cazului fortuit, exonerator de răspundere.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, recursul va fi admis, va fi casată decizia recurată, precum şi încheierea din 6 februarie 2020 şi va fi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 61/A-C din 05 februarie 2020 şi a încheierii din data de 6 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia şi încheierea recurate, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 27 mai 2021.