Scope of "material error" and "omission of grounds" in civil cassation annulment: exclusion of substantive evidentiary disputes and non-examination of arguments

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2556 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1401 din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a fost obligată recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare S.C. A. S.A.

În motivare, contestatoarea susţine că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În acest sens, arată că instanţa de recurs în mod greşit a apreciat că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiat, deoarece se tinde la reanalizarea aprecierii instanţei de apel asupra utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor. În opinia contestatoarei, raţionamentul instanţei de recurs se întemeiază pe o eroare materială, întrucât motivul de recurs se referea la faptul că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului, odată ce nu a administrat probatoriul complet, neîncuviinţând probele solicitate.

Mai susţine că instanţa de recurs a reţinut că nu a fost solicitată proba cu expertiza contabilă, în condiţiile în care, chiar dacă nu s-a prevăzut în mod expres în finalul cererii, această solicitare rezultă din motivele de apel invocate.

De asemenea, contestatoarea invocă şi faptul că instanţa de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare, invocate în termen.

Astfel, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a avut în vedere toate motivele invocate şi că nu a analizat critica referitoare la greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1876 C. civ., în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 50/1991.

Potrivit contestatoarei, instanţa de recurs nu a analizat nici criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 1350, art. 1240 alin. (2), art. 1516 şi art. 1556 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că acestea nu au făcut obiectul susţinerilor părţilor.

În opinia contestatoarei, motivul de recurs se impunea a fi analizat, odată ce dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se referă la greşita aplicare sau încălcare a dispoziţiilor de drept material de către instanţa de apel, sens în care, încălcarea unor prevederi legale poate fi invocată în legătură cu orice dispoziţii faţă de care hotărârea instanţei de apel este în dezacord, neavând relevanţă invocarea acestora în fazele anterioare ale procesului.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, intimata arată că instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la toate motivele de recurs invocate, că decizia atacată nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unei erori materiale, iar contestaţia nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, având în vedere argumentele expuse de intimata S.C. B. S.R.L. în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, apreciază că acestea sunt apărări de fond, ce urmează a fi avute în vedere ca atare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Conform dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din noul C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Prin eroare materială, în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare, se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara.

Acest motiv de contestaţie în anulare corespunde celui reglementat anterior de art. 318 din vechiul C. proc. civ., vizând erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale recursului, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acestei căi de atac. Aşadar, acest motiv vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

O altă condiţie pentru admiterea contestaţiei în anulare întemeiate pe acest text de lege este aceea că eroarea trebuie să fie esenţială, adică o eroare care a determinat pronunţarea unei soluţii greşite faţă de actele existente la dosar, fără a se confunda acest motiv cu erorile materiale la care se referă art. 442 din C. proc. civ.

Raportat la aceste considerente, în speţă, se constată că eroarea materială invocată de contestatoare ca fiind săvârşită de instanţa de recurs, respectiv faptul că aceasta a apreciat că prin motivul de recurs invocat se tinde la reanalizarea aprecierii instanţei de apel asupra utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor, nu poare fi încadrată în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale indirectă, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

În consecinţă, aspectele invocate nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluţionată, în conformitate cu opinia contestatorului.

Nici motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare neînsuşirea motivului de casare de către instanţa de recurs, dacă aceasta l-a analizat, deoarece, în acest caz, instanţa nu a omis să examineze motivul de casare. A admite soluţia contrară ar conduce la transformarea contestaţiei în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanţelor de recurs.

Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului şi, prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din noul C. proc. civ., este necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanţa de recurs este îndreptăţită, aşadar, să răspundă la motivele de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente, neputând fi confundate argumentele cu motivele de recurs.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită, aşa cum reiese din considerentele ce se regăsesc la filele x din decizie în ceea ce priveşte greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1876 C. civ. şi la fila x sub aspectul încălcării prevederilor art. 1350, art. 1240 alin. (2), art. 1516 şi art. 1556 alin. (2) C. civ.

În speţă, instanţa de recurs a arătat foarte clar, prin argumente de sinteză, care sunt considerentele pentru care a găsit că nu sunt fondate susţinerile recurentei.

Aşa fiind, argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 2556 din 10 decembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatoarea S.C. A. S.A. la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 2556 din 10 decembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea S.C. A. S.A. la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2021.