Pension recalculation appeal rejected: unconstitutional referral inadmissible for lack of connection to salary-indexing dispute.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 563 din 4 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Instanţa a reţinut că apelantul a invocat neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, norme ce sunt prevăzute într-o lege abrogată, dar care pot fi supuse controlului de constituţionalite, raportat la interpretarea pe care Curtea Constituţională a dat-o, prin decizia nr. 766/2011, sintagmei "în vigoare" din art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că este constituţională în măsura în care se interpretează că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: " În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."

În cauza de faţă, astfel cum a arătat instanţa, apelantul, beneficiar al pensiei militare de serviciu acordată în baza Legii nr. 223/2015, a solicitat actualizarea pensiei sale ca urmare a majorării salariului minim brut/soldei minime brute de funcţie la cuantumul de 1.450 RON, prevăzut în H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, invocând în susţinerea demersului său dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare până la data de 15.09.2017.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 nu au fost invocate de apelantul-reclamamant în susţinerea pretenţiilor sale, nici în fond, nici în apel, şi nici prima instanţă nu s-a referit la acestea când a analizat cererea reclamantului. Respectivele dispoziţii au fost invocate de intimată, în cadrul întâmpinarii depuse în apel, atunci când a realizat o prezentare a modului de stabilire şi reglementare a salarizarii personalului plătit din fondurile publice, începând cu anul 2009.

Faţă de obiectul litigiului şi temeiurile de drept invocate în susţinere, Curtea a apreciat că dispoziţiile criticate prin excepţia de neconstituţionalitate ridicată de apelant, nu au incidenţă în cauză, deoarece în prezentul litigiu nu se verifică modul de stabilire a salariului apelantului, cât timp a fost în activitate şi nici modul de stabilire a salariului/soldei în raport de care se realizează actualizarea, instanţa fiind sesizată cu un litigiu de asigurari sociale, nu de muncă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere, pe de o parte domeniul de aplicare şi reglementare al dispoziţilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, şi, pe de altă parte, obiectul prezentului litigiu, Curtea a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, se impune a fi respinsă, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de sesizare a Curtii Constituţionale, prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv textele pretinse ca fiind neconstituţionale să fie incidente în cauză.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Potrivit recurentului, excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu cauza, deoarece intimata a invocat în întâmpinare art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, iar în baza principiului contradictorialităţii este îndreptăţit să conteste orice motiv de drept sau de fapt invocat de partea adversară.

Totodată, recurentul arată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de una dintre părţile din proces, iar textul de lege criticat nu a fost constatat ca fiind neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a României.

Arată, de asemenea, că nu i s-a comunicat încheierea de şedinţă din data de 12.01.2021, pentru a putea motiva recursul în 48 de ore, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul susţine şi faptul că instanţa s-a substituit Curţii Constituţionale în aprecierea privind neconstituţionalitatea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

Intimata CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Această condiţie este esenţială pentru justificarea admiterii de către instanţa de judecată a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, altfel sesizarea ar constitui o problemă de interpretare a legii, atribuţie care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că principiul contradictorialităţii invocat de recurent nu justifică admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 224 din C. proc. civ., "Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu".

Punerea în discuţia părţilor a oricărei chestiuni de fapt sau de drept ce a fost invocată în cursul procesului reprezintă unul din elementele care conferă conţinut principiului contradictorialităţii, care este reglementat de art. 14 din C. proc. civ.

În acest sens, art. 14 alin. (4) din C. proc. civ. enunţă dreptul părţilor de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept, ce a fost invocată în cursul procesului, instanţa având obligaţia corelativă de a supune discuţiei părţilor toate cererile, împrejurările de fapt sau de drept, precum şi excepţiile invocate.

Or, astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, excepţia de neconstituţionalitate persupune verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei, iar această condiţie nu este îndeplinită în cauză, în raport de obiectul litigiului şi de temeiurile de drept invocate în susţinere.

Totodată, argumentul recurentului în sensul că nu i s-a comunicat încheierea de şedinţă din data de 12.01.2021, nu poate justifica admiterea cererii de recurs, în condiţiile în care prin această încheiere s-a dispus amânarea pronunţării. De altfel, această critică nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurent, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Nu poate fi reţinut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii judecătoreşti se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Acest motiv de casare vizează situaţia în care, prin hotărârea recurată, instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Înalta Curte reţine că în mod legal Curtea de Apel Bucureşti a procedat la verificarea condiţiilor de admisibilitate, iar acest fapt nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 4 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 4 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2021.