Nullity of property transfer: standing of successor to dissolved company and limits of res judicata on procedural interest

Şedinţa publică din data de 09 iulie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Craiova la 5 mai 2014 sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. şi E. SPA a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la F. dintre S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzătoare şi S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a contractului de ipotecă imobiliară nr. x din 27 septembrie 2012 autentificat la G. şi H. Camera Craiova şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, notarea în cartea funciară a cererii de chemare în judecată, radierea din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006, rectificarea cărţii funciare în favoarea reclamantului A., intabularea dreptului de proprietate a reclamantului A. asupra imobilului situat în judeţul Dolj.

Prin sentinţa nr. 2322 din 20 februarie 2016, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Dolj, sub nr. x/2015.

Prin sentinţa nr. 54/2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015, s-a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă şi a fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 6.765 RON către pârâta S.C. D. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 54/2016 pronunţată de Tribunalul Dolj reclamantul A. a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 862/2016, sentinţa fiind anulată, iar cauza s-a trimis aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 126/2018 din 6 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului A. în ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006 şi în ce priveşte nulitatea contractului de ipotecă imobiliară nr. x/2012 şi excepţia lipsei de obiect în ce priveşte nulitatea contractului de ipotecă.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), C., S.C. D. S.R.L. şi E. Spa, actualmente I., fiind obligat reclamantul A. la plata către stat a sumei de 25.113 RON, ajutor public judiciar acordat de Judecătoria Craiova, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din 25 aprilie 2018 şi din 2 iulie 2018, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1273 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, împotriva încheierii din 2 iulie 2018 şi împotriva sentinţei nr. 126/2018 din 6 iulie 2018 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi S.C. B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. şi I.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului A. în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare nr. x/2006.

A admis în parte acţiunea şi a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, obligând pârâţii C. şi S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata către stat a sumei de 25.113 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, obligând intimaţii-pârâţi C. şi S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata către stat a sumei de 12.536 RON, reprezentând ajutor public judiciar acordat apelantului, precum şi la plata către apelantul-reclamant a sumei de 5.020 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1273 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. D. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, pârâta S.C. D. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de apel formulate de apelantul-reclamant A..

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că, în analiza excepţiei lipsei de interes a reclamantului A., instanţa de apel a avut în vedere motive care sunt străine de cauză. Aceasta deoarece, instanţa de apel, respingând excepţia lipsei de interes a reclamantului de a solicita constatarea nulităţii contractului de vânzare autentic nr. x/26.01.2006, reţine că "reclamantul şi-a justificat interesul prin faptul că a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, arătând că a dobândit imobilul prin licitaţie publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 şi 29 ianuarie 1992 ...", însă afirmaţia instanţei este contrară tuturor evidenţelor întrucât: adjudecatarul menţionat în cele două procese-verbale este J. şi nu A., iar cele două procese-verbale de licitaţie invocate au fost anulate definitiv şi irevocabil prin sentinţa nr. x/25.04.2003, astfel că, conform principiilor şi regulilor ce guvernează nulitatea actelor juridice civile, se consideră, retroactiv, că acele procese-verbale nu au existat niciodată şi că quod nullum est nullum producit effectum, ceea ce echivalează că nici J. nu a fost nicicând proprietară.

Prin urmare, recurenta susţine că motivarea deciziei privind dobândirea de către însuşi reclamantul A. a imobilului ce face obiectul contractului de vânzare autentic nr. x/2006 este străină de cauză şi pentru următoarele argumente suplimentare:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a susţinut că ar avea un drept de proprietate asupra imobilului urmare a dobândirii sale în nume personal de la CAP Livezi, ci că A. este succesor în drepturi al J. S.R.L. - lucru ce s-ar fi reţinut (afirmă reclamantul) cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 2759/18.10.2011.

Această apărare este reluată şi în cererea de apel - J. fiind cea care, a afirmat intimatul A., a adjudecat imobilul de la CAP Livezi. Străină de cauză este şi motivarea, potrivit căreia, reclamantul a dobândit de la CAP Livezi însuşi imobilul ce face obiectul contractului de vânzare nr. x/2006, în condiţiile în care cele două procese-verbale din 26 şi 29 ianuarie 1992 menţionează, pe lângă teren, şi "silozuri"; contractul de vânzare nr. x/2006 are ca obiect, pe lângă teren, o staţie de carburanţi (compusă din 3 construcţii C1 cădire cu destinaţie de birouri Sc 144 mp şi Su 101,89 mp. C platformă distribuţie carburanţi şi anexe pompă şi copertină Sc 1319 mp, C3 incintă rezervoare Sc 182mp) construite ulterior anului 1902 de către un dobânditor ulterior.

În analiza aceleiaşi excepţii a lipsei de interes, recurenta susţine că instanţa de apel face o greşită aplicare a principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, Curtea de Apel, în dosarul nr. x/2010, a reţinut că acelaşi reclamant A. a avut interes în a cere constatarea nulităţii contractului de vânzare nr. x/23.05.2000 (titlul de proprietate al B. care este vânzătoarea din contractul de vânzare nr. x/2006, adică titlul autoarei recurentei), astfel că, chiar dacă pârâta nu a fost parte în acel dosar şi chiar dacă acel dosar avea alt obiect, referindu-se la nulitatea altui contract de vânzare, şi, mai ales, chiar dacă statuarea din dosarul nr. x/2010 nu se impune cu puterea pozitivă de lucru judecat, trebuie făcută aplicarea principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, concluzia instanţei fiind, că şi în această cauză trebuie considerat că intimatul reclamant are interes.

Pe de altă parte, instanţa, printr-un artificiu logic care, în realitate, este o argumentaţie falsă, înlătură de la aplicare puterea de lucru judecat, însă efectele atribuite de instanţă sunt cele ale puterii de lucru judecat.

Mai exact, deşi reţine în mod explicit faptul că interesul aceluiaşi reclamant A. în a cere nulitatea contractului de vânzare nr. x/2000 reţinut în dosarul x/2010 nu se impune cu putere de lucru judecat în prezentul dosar, în realitate acel interes trebuie reţinut şi în prezenta cauză.

Hotărârea este deci contradictorie, atât timp cât, considerând că nu există putere de lucru judecat, totuşi, aplicarea principiului ubi eadem est ratio ... duce spre acelaşi rezultat: acela că interesul o dată stabilit în dosarul nr. x/2010, trebuie reţinut şi în prezenta cauză.

Dimpotrivă, reţinând că nu există putere de lucru judecat, înseamnă că, dacă se reţine interesul reclamantului A., aceasta trebuie să se facă pentru alte considerente decât faptul că interesul a fost stabilit de instanţă în dosarul nr. x/2010.

Or, instanţa nu aduce alte argumente (dimpotrivă, respinge apărarea pârâtei), ci afirmă că trebuie făcută aplicarea principiului ubi eadem. est ratio.., Însă, în prezenta acţiune, nu se putea reţine interesul intimatuluireclamant A., ce ar fi recunoscut prin decizia nr. 58/11.04.2012, întrucât în dosarul nr. x/2000, pârâta nu a fost parte; dosarul nr. x/2000 a avut ca obiect anularea contractului de vânzare autentic nr. x/23.05.2000, spre deosebire de prezenta acţiune care vizează alte acte juridice.

La momentul formulării acţiunii în Dosarul nr. x/2000, titlul vânzătoarei K. fusese anulat definitiv de către instanţă prin sentinţa nr. 283/28.02.2000, pe când la momentul formulării prezentei acţiuni, sentinţa nr. 283/2000 a fost desfiinţată prin sentinţa nr. 1818/25.04.2003, pronunţată în cererea de revizuire.

De asemenea, la momentul formulării acţiunii în dosarul nr. x/2000, procesele-verbale de licitaţie prin care se pretinde că J. S.R.L. ar fi dobândit terenul în litigiu erau valabile, pe când la data formulării prezentei acţiuni aceste procese-verbale erau şi sunt constatate false prin aceeaşi sentinţă nr. x/25.04.2003.

Rezultă că, instanţa de apel trebuia în prezenta cauză să facă o analiză a interesului apelantului-reclamant existent la momentul formulării prezentei acţiuni, raportat la situaţia juridică a actelor juridice prin care s-a transmis proprietatea terenului de-a lungul timpului şi la starea de fapt existentă la acel moment - stare de fapt şi de drept care este cu totul alta decât cea de la momentul pronunţării sentinţei nr. 1216/11.00.2000 şi a deciziei nr. 58/11.04.2012.

Cu privire la acelaşi argument, motivarea instanţei este şi contradictorie (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Contradictorialitatea reiese din aceea că, instanţa analizează pe de o parte discreţionar când este cazul şi când nu să aprecieze cu privire la dreptul de proprietate al părţilor din dosar şi al autorilor acestora;

Deşi înlătură apărările formulate cu privire la proprietate ca irelevante, dă eficienţă apărărilor intimatului-reclamant doar pe baza unor simple susţineri ale acestuia, motivarea instanţei fiind în acest sens, fără să aibă în vedere probele din dosar din care reieşea o altă stare de fapt decât cea reţinută.

În speţă, interesul intimatului-reclamant A. nu putea fi analizat decât prin raportare la modul în care dreptul de proprietate al transmiţătorilor anteriori a fost confirmat şi, respectiv infirmat de-a lungul timpului prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, din această succesiune rezultând exact contrariul celor reţinute de instanţă, adică lipsa de interes a reclamantului A. în prezenta cauză. Mai susţine recurenta că, decizia este dată cu încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 coroborate cu art. 477 C. civ. în analiza excepţiei lipsei calităţii de interes a intimatului-reclamant (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

De fapt, instanţa de apel a ignorat complet aceste prevederi şi apărările formulate în acest sens, atât timp cât instanţa a avut în vedere faptul că intimatul-reclamant A. a adjudecat personal de la CAP Livezi bunul imobil ce face obiectul contractului de vânzare a cărui nulitate se invocă (susţineri contrare tuturor evidenţelor).

Astfel, intimatul-reclamant s-a pretins prin acţiune succesorul în drepturi al J. S.R.L., invocând în acest sens prevederile art. 231 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data dizolvării J. (2 aprilie 2003) (conform certificatului x/25.01.2011), temeiul dizolvării constituindu-l art. 3 şi 4 din Legea nr. 314/2001, respectiv pentru nemajorarea capitalului social.

În acest context, recurenta arată că la data dizolvării J. S.R.L. erau valabile procesele-verbale de licitaţie din 29 ianuarie 1992 - titlurile de proprietate ale acesteia. Reiese deci, pe cale de consecinţă, că la data radierii J., respectiv 2 aprilie 2003, toate bunurile mobile şi imobile care ar fi existat în patrimoniul J., adică inclusiv terenul adjudecat de la CAP Livezi, ar fi trecut de drept în domeniul public al statului şi că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, intimatul-reclamant nu justifică nici un interes în a cere anularea contractului de vânzare, pentru că prin efectul hotărârii judecătoreşti intimatul-reclamant nu ar dobândi nici un folos patrimonial. În opinia recurentei, este important ca cele două chestiuni juridice să fie tratate distinct, întrucât pe de o parte, este vorba despre calitatea de succesor în drepturi a reclamantului faţă de J. conform prevederilor art. 231 din Legea nr. 31/1990, pe care o invocă intimatul-reclamant, iar pe de altă parte, trecerea de drept în domeniul public al statului a tuturor bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul J., prin efectul Legii nr. 314/2001.

Concluzia din cele două ipoteze este aceea că, având în vedere calitatea lui A. de succesor al J. invocată de acesta, A. a dobândit patrimoniul acesteia, adică drepturile şi obligaţiile acesteia, mai puţin orice bun mobil sau imobil care nu a fost transferat anterior dizolvării şi care, aflate în patrimoniul societăţii la data dizolvării, ar fi intrat în patrimoniul statului, domeniul public, reclamantul nefăcând dovada că până la dizolvare terenul a trecut în proprietatea sa prin alt act juridic.

Prin urmare, cu tot refuzul instanţei de a analiza dreptul de proprietate pretins de părţi, analiza interesului său nu se poate face decât prin raportare la acest pretins drept de proprietate care nu putea să se extindă asupra imobilului în speţă, având în vedere prevederile legale ignorate de instanţă.

Într-o altă critică, recurentul arată că decizia recurată este nemotivată, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de cauză (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ce priveşte analiza făcută bunei-credinţe a pârâtei la data încheierii contractului de vânzare nr. x/2006.

Hotărârea este contradictorie prin aceea, că deşi se reproşează instanţei de apel că în mod greşit nu a analizat dispoziţiile legale în vigoare, recunoaşte în acelaşi timp că de fapt nu există astfel de dispoziţii legale, ci doar principii create de practica judiciară. Premisa de la care pleacă instanţa de apel, în analiza bunei credinţe prin trimitere la art. 1599 din C. civ. francez este cea referitoare la vânzarea bunului altuia - apărare pe care intimatul-reclamant nu a invocat-o niciodată, nici în acţiune, nici în cererea de apel, motivarea fiind deci străină de natura cauzei.

Astfel, în cuprinsul acţiunii şi al cererii de apel, intimatul-reclamant nu invocă nici un motiv de nulitate al contractului, ci doar principiul resoluto iure dantis ... iar instanţa de apel face o analiză a indicatului motiv de nulitate a vânzării bunului altuia, în condiţiile în care nici una dintre părţi nu a făcut-o.

În continuare argumentaţiei, arată instanţa de apel că potrivit concepţiei obiective cu privire la buna credinţă (apărare neinvocată nicicând de intimatul reclamant şi nici de altă parte din dosar), dobânditorul are obligaţia "să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea de proprietar a transmiţătorului, în primul rând verificarea înregistrărilor din cartea funciară, inclusiv a documentelor care au stat la baza înregistrărilor".

Din această perspectivă, decizia recurată este nemotivată atât timp cât nu se indică prevederea legală în vigoare la data încheierii contractului de vânzare nr. x/2006 care le impunea această obligaţie, de a verifica şi documentele care au stat la baza înregistrărilor din cartea funciară (iar instanţa de apel reproşează acelaşi lucru instanţei de fond), însă o asemenea obligaţie legală în realitate nu există.

Prin urmare, singura obligaţie legală la autentificare actului era aceea de a obţine extras din cartea funciară, obligaţie îndeplinită în speţă, la data încheierii contractului nr. x/2006 notarul public obţinând un extras de carte funciară de autentificare care menţiona că nu există sarcini notate în cartea funciară a imobilului cumpărat, intabularea dreptului nostru de proprietate făcându-se pe baza acestor menţiuni, prin urmare buna noastră credinţă la dobândire fiind susţinută de conţintul acestui extras de autentificare.

Tot străină de cauză este şi trimiterea, în motivarea deciziei recurate în analiza bunei credinţe, la prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. de la 1864 (neinvocate nicicând de intimatul-reclamant), trimitere care este făcută prin extragerea acestui alin. (2) din întregul context al art. 1899 şi al acestui articol din întreaga Secţiune III-a Cap. IV al Titlului XX din C. civ. care se referă la prescripţia achizitivă.

Mai susţine recurenta că, respingerea excepţiei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât C. este dată cu interpretarea greşită a prevederilor Legii nr. 31/1990, art. 237 alin. (1) pct. 10.

Motivarea instanţei este în sensul că intimatul-pârât C. a devenit succesorul universal al B. S.R.L. după radierea acesteia de la data de 5 septembrie 2009. În primul rând, se observă că alin. (10) nu vizează o transmitere universală a patrimoniului către asociat, ci o transmitere a bunurilor, nefiind vorba deci despre un succesor universal al asociatului. În al doilea rând, prevederile alin. (10) sunt aplicabile doar în situaţia radierii societăţii conform alin. (8) şi (9), adică fără numire de lichidator, prin încheierea judecătorului delegat de la ORC.

Or, în speţă, radierea B. s-a făcut în urma lichidării prin procedura falimentului, cu numire de lichidator, prin hotărâre a judecătorului sindic. Reiese deci că în mod nelegal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Decizia recurată este contradictorie în analiza capătului de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară. În loc să cerceteze situaţia concretă a speţei, instanţa de apel face o analiză teoretică a efectelor nulităţii actului juridic civil, concluzionând sec că principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal priveşte efectele nulităţii faţă de terţi, iar principiul restabilirii situaţiei anterioare priveşte efectele nulităţii între părţi, considerând deci nerelevante "alegaţiile" părţilor referitoare la "pretinsele construcţii edificate între timp pe terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate se invocă".

Or, existenţa altor construcţii pe teren decât cele ce au făcut obiectul proceselor-verbale de licitaţie din anul 1992 invocate de intimatul-reclamant reprezintă o certitudine. Nu sunt simple alegaţii, atât timp cât în chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul cauzei se menţionează cele trei construcţii ce constituie staţia de alimentare carburanţi (descriere ce se regăseşte şi în extrasul de carte funciară), astfel că ignorarea intenţionată şi nepermisă de către instanţa de apel a existenţei acestor înscrisuri face nelegală modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei interesului intimatului reclamant în a cere nulitatea, pentru că aceste construcţii nu sunt ceva abstract şi de ignorat (nu doar din perspectivă patrimonială - ce se află în strânsă legătură cu interesul în înţeles procesual), ci aspecte de fapt ce schimbă cu totul structura bunului imobil ce face obiectul contractului a cărui nulitate se invocă: intimatul-reclamant se pretinde, în baza calităţii sale de succesor al pretinsului adjudecatar J. S.R.L., proprietarul bunului imobil ce face obiectul contractului de vânzare a cărui nulitate se cere (existând afirmaţii în acest sens ale intimatului, inclusiv în cuprinsul capătului de cerere prin care solicită intabularea dreptului său de proprietate cu privire la acest imobil), în condiţiile în care, staţia de carburanţi a fost construită ulterior anului 1992.

Prin încheierea din 03 iulie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2109, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., fiind acordat termen de judecată la 4 iunie 2020.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:

Reclamantul A. a investit instanţa de fond cu o acţiune privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la F. dintre S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzătoare, şi S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a contractului de ipotecă imobiliară nr. x din 27 septembrie 2012 autentificat la G. şi H. Camera Craiova şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, notarea în cartea funciară a cererii de chemare în judecată, radierea din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006, rectificarea cărţii funciare în favoarea reclamantului A., intabularea dreptului de proprietate a reclamantului A. asupra imobilului situat în judeţul Dolj.

Faţă de soluţia instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantului A. în ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006 şi în ce priveşte nulitatea contractului de ipotecă imobiliară nr. x/2012 şi excepţia lipsei de obiect în ce priveşte nulitatea contractului de ipotecă, admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi respingerii acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), C., S.C. D. S.R.L. şi E. Spa, actualmente I., reclamantul A. a formulat apel formulând critici cu privire la excepţiile privind lipsa de interes şi a calităţii procesuale pasive a pârâtului C. precum şi faţă de fondul cauzei.

Instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului A. în formularea acţiunii, a admis capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare în care reclamantul nu este parte, a respins cererea reclamantului de repunere a părţilor în situaţia anterioară şi a cererii de intabulare a dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la imobil.

Prealabil analizării recursului, Înalta Curte reţine următoarele în ce priveşte evoluţia actelor juridice încheiate cu privire la imobil.

Astfel, cu privire la imobilul ce formează obiectul litigiului începând din anul 1992 până în anul 2006 au fost încheiate patru acte translative de proprietate, subsecvente proceselor-verbale încheiate în 28.01.1992 şi 03.03.1992 după cum urmează:

La 28.01.1992 şi 02.03.1992 S.C. L. S.R.L. a devenit proprietarul a două silozuri de suprafaţă, împreună cu terenul eferent de 10.571 mp prin cumpărare/adjudecare de la CAP Livezi, iar procesele-verbale de licitaţie au fost transcrise la Notariatul de Stat Craiova sub nr. x/10.03.1992.

Prin contractul de vânzare-cumpărare S.C. L. S.R.L. a vândut imobilul menţionat în procesele-verbale de licitaţie către cumpărătoarea S.C. K. S.R.L..

SC K. S.R.L. a avândut imobilul către S.C. B. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.05.2000, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară nr. x Podari.

La 26.01.2006 S.C. B. a vândut imobilul către S.C. D. S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.01.2006, dreptul noul proprietar fiind înscris în Cartea Funciară la x/2006.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut în esenţă că este succesor şi continuator în drepturi al S.C. J. S.R.L. cu privire la activele acesteia, societate dizolvată care a dobândit imobilul prin licitaţie publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 şi 29 ianuarie 1992.

Reclamantul susţine că potrivit principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis având în vedere constatarea nulităţii proceselor-verbale în baza cărora au avut loc vânzările succesive ale aceloraşi bunuri şi a faptului că s-a constatat irevocabil nulitatea contractului de vânzare x/1994 încheiat între L. S.R.L. şi K. S.R.L. se impune a se constata nulitatea şi a ultimului contract de vânzare-cumpărare nr. x/2006.

În ceea ce priveşte premisa esenţială a litigiului de faţă, referitoare la interesul reclamantului de a cere nulitatea contractului de vânzare, instanţa de apel a reţinut că reclamantul şi-a justificat interesul prin faptul că a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, arătând că a dobândit imobilul prin licitaţie publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 şi 29 ianuarie 1992.

De asemenea, a avut în vedere faptul că, prin sentinţa civilă nr. 1216/11.09.2000 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2000 s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2000 încheiat între S.C. K. S.R.L. în calitate de vânzător şi S.C. B. S.R.L. în calitate de cumpărător, adică actul iniţial care a fost urmat de actul a cărei nulitate face obiectul cauzei - contractul nr. x/2006. Această hotărâre a fost desfiinţată ca urmare a sentinţei civile nr. 86/17.12.2005 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2004, dar această ultimă hotărâre a fost desfiinţată la rândul său prin sentinţa nr. 2759/18.10.2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2010, care a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 58/11.04.2011 a Curţii de Apel Craiova şi decizia civilă nr. 23/15.01.2013 a I.C.C.J.

În litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, reclamant a fost A. (adică reclamantul din prezenta cauză), obiectul a constat în nulitatea contractului de vânzare -cumpărare nr. x/23.05.2000, adică actul iniţial faţă de actul a cărei nulitate se solicită în prezenta cauză - contractul nr. x/2006, iar prin hotărârile pronunţate s-a reţinut definitiv interesul acestuia în respectiva cauză. Intimata pârâtă S.C. D. S.R.L. nu a avut calitatea de parte în acel dosar, iar obiectul judecăţii a fost diferit de cel al prezentei cauze, dar diferendul dedus judecăţii în acel dosar şi cu privire la care s-a statuat definitiv era interesul reclamantului A. de a solicita nulitatea contractului nr. x/2000.

În raport de acestea, Curtea de Apel a apreciat că, deşi statuarea din dosarul nr. x/2010 nu se impune în prezenta cauză cu puterea pozitivă a lucrului judecat întrucât vizează o situaţie similară, pentru identitate de raţiune, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, este necesară aceeaşi soluţie privind interesul şi în prezenta cauză.

În schimb, Curtea de Apel a înlăturat susţinerile intimatei pârâte S.C. D. S.R.L. potrivit cărora situaţia de fapt şi de drept ar fi diferită de cea existentă la momentul judecăţii dosarului nr. x/2000, când procesele-verbale de licitaţie prin care se pretinde că J. S.R.L. ar fi dobândit terenul în litigiu erau valabile, pe când la momentul formulării prezentei acţiuni sunt false potrivit Sent. 1818/25.04.2003, apreciind că sunt irelevante, pe de o parte pentru că ele nu vizează obiectul prezentei cauze, ci proprietatea asupra imobilului în cauză, iar pe de altă parte că ambele hotărâri invocate sunt anterioare celor pronunţate în dosarul nr. x 63 2010.

Instanţa de apel a considerat că prima instanţă a analizat excepţia lipsei de interes prin consideraţiuni care exced obiectului cauzei, concluzionând nepermis cu privire la proprietarul imobilului, în condiţiile în care nu fusese investită cu o astfel de cerere. În egală masură, s-a reţinut că susţinerile intimatei pârâte privind incidenţa disp. art. 7 din Legea nr. 314/2001 care ar face imposibilă revenirea imobilului în patrimoniul reclamantului sunt irelevante, atât timp cât instanţa nu fusese investită cu tranşarea disputei privind dreptul de proprietate asupra imobilului.

Trecând la analiza criticilor din cererea de recurs, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine interesul este o condiţie de fond pentru exercitarea acţiunii în justiţie, iar cerinţele pe care el trebuie să le îndeplinească sunt să fie născut, actual, determinat şi legitim.

Interesul reprezintă şi prefigurază scopul şi "profitul, demersului procesual, finalitatea acestuia care, dacă nu se identifică din punct de vedere juridic, acţiunea se consideră că nu există. Cerinţa interesului de a fi actual trebuie să existe în momentul în care se se exercită acţiunea civilă, în final, prin hotărârea sa instanţa de judecată fiind chemată să se pronunţe în concret cu privire la valorificarea unui drept.

Fiind învestită cu analiza acestei cerinţe a demersului procesual, instanţa de apel a reţinut ca unic aspect relevant statuările din cuprinsul considerentelor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, care au analizat deopotrivă interesul aceluiaşi reclamant în promovarea acţiunii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2000 încheiat între S.C. K. S.R.L. în calitate de vânzător şi S.C. B. S.R.L. în calitate de cumpărător, adică actul iniţial care a fost urmat de actul a cărei nulitate face obiectul cauzei.

Deşi s-a reţinut în mod expres şi, dealtfel corect, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., că aceste considerente nu pot fi opuse pârâtei din prezenta cauză în baza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aceasta nefiind parte în dosarul anterior, care privea alt raport juridic, în final, instanţa de apel a dat o eficienţă similară acestora în baza principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

Transferând o regulă de interpretare a normei juridice în planul efectelor considerentelor unei hotărâri judecătoreşti, instanţa de apel recunoaşte în mod implicit precedentul judiciar. Deşi acesta nu are consacrare legislativă în dreptul naţional (cum se recunoaşte în cuprinsul considerentelor ulterioare ale instanţei de apel), din perspectiva unui act de justiţie previzibil şi a dezideratului practicii unitare, este dezirabil ca, în situaţii de fapt şi de drept similare, instanţele de judecată să ajungă în mod autonom la concluzii similare. Aceasta presupune însă analiza independentă a aspectelor incidente fiecărei cauze, nu preluarea automată prin analogie a concluziilor altei intanţe, cum a procedat intanţa de apel în dosarul de faţă, înlăturând de plano toate apărările intimatei care susţineau modificarea situaţiei de fapt şi a argumentelor în drept faţă de cele avute în vedere în hotărârile judecătoreşti anterioare.

Pe de altă parte, deşi Curtea de Apel reţine că reclamantul îşi justifică interesul în promovarea prezentei acţiuni prin calitatea de proprietar anterior al imobilului arătând că a dobândit imobilul prin licitaţie publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 şi 29 ianuarie 1992, hotărârea pronunţată nu cuprinde o veritabilă analiză a acestor susţineri ale reclamantului, instanţa apreciind că acestea exced obiectului cauzei, nefiind învestită cu o acţiune în revendicare. Din această perspectivă, este de subliniat că reclamantul nu invocă un titlu propriu, ci se declară succesor al societăţii S.C. J. S.R.L., invocând art. 3 şi 4 din Legea nr. 314/2001, ca urmare a dizolvării societăţii. Or, nici efectele anulării proceselor-verbale din 26 şi 29 ianuarie 1992 (prin care societatea a dobândit imobilele de la fostul CAP) şi nici incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 (în baza căreia a avut loc dizolvarea societăţii) nu au fost analizate de instanţa de apel în considerarea limitelor declarate anterior.

În egală măsură, cu prilejul analizării criticilor referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., instanţa de apel nu a avut în vedere cauza care a condus la lichidarea şi radierea societăţii B. S.R.L. şi efectele pe care aceasta le-ar avea asupra legitimării cadrului procesual de faţă, reţinând incidenţa unor dispoziţii legale străine de cauză.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întemeiate criticile recurentei privitoare la modalitatea de soluţionare de către instanţa de apel a excepţiilor lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive, urmând a admite recursul în temeiul art. 496-497 rap. la art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Pe cale de consecinţă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, instanţa de apel urmând a reanaliza, cu prioritate, excepţiile indicate anterior.

Faţă de această soluţie, devine inutilă analizarea în acest stadiu a criticilor recurentei referitoare la fondul cauzei, la modalitatea de soluţionare a acţiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1273 din 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimaţii-pârâţi S.C. B. S.R.L., C. şi M. PRIN M. TORINO -SUCURSALA BUCUREŞTI (SUCCESOAREA ÎN DREPTURI A I.).

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 09 iulie 2020.