RCA insurance late payment penalties: equivalence of criminal civil party status with compensation claim and statute of limitations

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul forţat C., solicitând obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, pentru despăgubirile stabilite prin decizia penală nr. 479/A/2015 a Curţii de Apel Oradea şi prin decizia civilă nr. 553/2017 a Tribunalului Bihor, de la data de 04.05.2014 (data imediată expirării termenului de 3 luni prevăzut de art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule), până la plata efectivă a fiecărei sume în parte. De asemenea, în ceea ce priveşte renta lunară acordată prin decizia penală nr. 479/A/2015 a Curţii de Apel Oradea, reclamantul solicită obligarea pârâtei plata penalităţilor de 0,2% pe zi de la scadenţa fiecărei rate în parte, până la plata efectivă a acesteia, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin sentinţa nr. 143/LP/2018 din 15 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta S.C. B. S.A., prin întâmpinare.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere pentru despăgubirile stabilite prin decizia penală nr. 479/A/06.07.2015 a Curţii de Apel Oradea, calculate începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a acestei decizii şi până la data de 10 septembrie 2015, data achitării integrale a acestora.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere pentru despăgubirile stabilite prin decizia penală nr. 479/A/06.07.2015 a Curţii de Apel Oradea, cu titlu de rentă lunară, de la scadenţa fiecărei rente în parte, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a acestei decizii şi până la plata efectivă a fiecărei rente în parte.

Prin decizia nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bihor, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 04.05.2014 - 21.12.2014 şi, în consecinţă, au fost respinse pretenţiile formulate de reclamant, aferente acestei perioade, ca fiind prescrise.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa apelată, începând cu a 11-a zi de la data comunicării deciziei penale nr. 479/A/06.07.2015 a Curţii de Apel Oradea.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin decizia nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de lămurire şi completare considerente. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de lămurire şi completare a considerentelor deciziei nr. 319/A/04.12.2018 a Curţii de Apel Oradea formulată de apelanta S.C. B. S.A.

Au fost respinse ca nefondate cererile de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei nr. 319/A/04.12.2018 a Curţii de Apel Oradea formulate de aceeaşi apelantă; fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

O primă critică invocată de recurentul-reclamant vizează faptul că, în mod greşit, instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 04.05.2014-21.12.2014, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 1394 C. civ.

Recurentul-reclamant apreciază ca fiind greşită şi soluţia instanţei de apel în sensul neacordării penalităţilor de întârziere de la expirarea termenului de 3 luni de la data constituirii de parte civilă.

În opinia recurentului-reclamant, aprecierea instanţei de apel în sensul că faptul constituirii reclamantului ca parte civilă în procesul penal nu echivalează cu depunerea unei cereri de despăgubire la asigurătorul RCA nu este motivată corespunzător, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. pe de-o parte iar, pe de altă parte, reprezintă o aplicare greşită a prevederilor art. 36 şi 37 din Norma 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, potrivit recurentului-reclamant, constituirea de parte civilă în procesul penal îndeplineşte toate condiţiile unei cereri de despăgubire prevăzute de art. 35 din Norma nr. 14/2011, de la data acesteia prezumându-se că asigurătorul cunoaşte atât existenţa evenimentului ce dă naştere răspunderii asigurătorului RCA, cât şi cuantumul pretenţiilor părţii prejudiciate.

Totodată, recurentul-reclamant arată că dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care prevăd obligaţia asigurătorului de plată în termen de 10 zile de la data primirii unei hotărâri judecătoreşti definitive, se aplică doar în situaţia în care au fost îndeplinite condiţiile alin. (1) al aceluiaşi articol.

Recurentul-reclamant critică şi soluţia instanţei de apel privind acordarea de penalităţi de la data comunicării hotărârii definitive, întrucât, la momentul intrării în vigoare a normei aplicabile în cauză, respectiv anul 2011, legislaţia în vigoare prevedea că hotărârile penale nu se comunică, soluţie schimbată abia în anul 2014 când noul C. proc. pen. a prevăzut pentru prima dată obligativitatea comunicării hotărârilor penale.

Aceeaşi era situaţia şi cu privire la normele de drept procesual civil, în sensul în care doar prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare la 15.02.2013, s-a prevăzut obligativitatea comunicării părţilor a deciziei civile rămasă definitivă (potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ.).

În atare situaţie, dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care prevăd obligaţia asigurătorului de plată în termen de 10 zile de la data primirii unei hotărâri judecătoreşti definitive, nu îşi găseau în concret aplicabilitatea la data producerii accidentului rutier ce a făcut obiectul dosarului penal, neexistând nicio normă în legislaţia în vigoare la acel moment care să prevadă obligativitatea comunicării hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta-pârâtă arată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 2.517 C. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, în cauză nu s-a parcurs procedura amiabilă reglementată de art. 35-38 din norma specială, raportat la lipsa de avizare, act complet diferit de actul procesual prevăzut de art. 19-20 C. proc. pen.

Astfel raţionamentul instanţei, referitor la ziua următoare celor 90 de zile reglementate de art. 36 alin. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 este atât străin de textul de lege special, cât şi contrar motivării aceleiaşi instanţe.

Astfel, faţă de dispoziţiile art. 2523 C. civ., recurenta-pârâtă apreciază că termenul prescripţiei a început sa curgă astfel:

- în principal, pe lipsa totală de avizare, aspect reclamat imperativ de art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, mai exact atâta timp cât în viziunea părţii reclamante, nu este necesară avizarea asigurătorului pentru solicitare penalităţi, cele 90 zile fiind impuse doar de art. 36 şi art. 37, neincidente în cauză, termenul curge de la eveniment, şi anume de la 20.08.2012, faţă de care la 20.08.2015 dreptul la acţiune în sens material, s-a stins.

Constituirea de parte civilă, în sensul art. 20 C. proc. pen., poate fi efectuată până cel târziu la începerea cercetării judecătoreşti, însă poate fi formulată şi concomitent cu plângerea prealabila;

- în subsidiar, cel târziu de la momentul formulării plângerii prealabile, obligatorii pentru infracţiunea de vătămare din culpă, fără de care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare;

- în terţiar, chiar dacă s-ar aprecia că termenul de prescripţie ar curge de la data aşa numitei avizări, care în realitate este o simplă constituire de parte civilă formulată în cadrul procesului penal şi nu poate echivala unei avizări în sensul normei speciale - art. 35-38 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, respectiv de la data depunerii constituirii de parte civilă, 03.02.2014, termenul general de prescripţie prevăzut de art. 2.517 C. civ., la 03.02.2017 s-a stins.

Referitor la penalităţile acordate, recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocându-se şi încălcarea, interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 35-38 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Din textele de lege sus indicate, rezultă, în opinia recurentei-pârâte, următoarele:

- "avizarea producerii evenimentului asigurat" se referă la cererea de despăgubire prevăzută de art. 35 mai sus menţionat, respectiv la formularea unei cereri adresate asigurătorului pentru despăgubirea persoanei prejudiciate şi nu la o constituire de parte civilă depusă în dosarul penal conform art. 19-20 din C. proc. pen. -act procesual-, care în virtutea art. 35 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, nu reprezintă o cerere de avizare ce presupune un act amiabil;

- toate obligaţiile pe care asigurătorul le are potrivit art. 36 din norma specială decurg în urma cererii de avizare (cererii de despăgubire), care în speţă lipseşte, astfel că analizarea tuturor obligaţiilor prevăzute de acest articol sunt de prisos.

În final, art. 37 din norma specială prevede că dacă asigurătorul R.C.A. nu îsi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. Or, în lipsa vreunei încălcări a termenelor prevăzute de art. 36, care în lipsa unei cereri de despăgubire formulată de către reclamant direct asigurătorului nu este posibilă, este inadmisibilă solicitarea reclamantului de acordare a penalităţilor de întârziere.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a declarat recurs şi împotriva deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, motivele fiind următoarele:

O primă critică vizează admiterea în mod nelegal a excepţiei inadmisibilităţii cererii de lămurire/completare considerente hotărâre, în sensul că, prin raportare la art. 461 alin. (2) C. proc. civ., prevederile art. 443 C. proc. civ., nu atrag inadmisibilitatea ca fine de neprimire, asupra unei cereri de lămurire considerente hotărâre.

În lumina vechiul C. proc. civ., considerentele nu puteau fi criticate, nici cu apel, evident nici cu cerere de lămurire, însă raportat la art. 27 C. proc. civ., dispoziţiile procedurale aplicabile în prezenta speţă, sunt cele guvernate de noul C. proc. civ.

O altă critică vizează soluţia de respingere ca nefondată a cererii de lămurire/completare dispozitiv.

Menţiunea din dispozitiv, în sensul respingerii pretenţiilor pentru intervalul cuprins între 21.12.2014 şi a 11-a zi de la comunicarea deciziei penale nr. 479/A/06.07.2015, fără a se menţiona nimic, despre soluţia (admitere/respingere) acordată pe pretenţiile solicitate de către reclamant între 21.12.2014 şi a 11-a zi de la comunicarea acestei hotărâri, nu justifică un dispozitiv complet şi neechivoc.

Dispoziţiile implicite, cum sugerează instanţa de apel, nu sunt unele legale şi nu întrunesc rigorile art. 425 alin. (1) lit. c) aliniat final C. proc. civ.

În opinia recurentei-pârâte, atât timp cât prin prezentul litigiu, pe fond se solicită acordarea de penalităţi pe fiecare categorie de daune, inclusiv materiale, iar data comunicării deciziei penale prin care s-au stabilit cert cuantumul daunelor materiale, doar prin decizia penală nr. 649/201,5 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2013, comunicată la 27.10.2015, s-a clarificat o astfel de solicitare, putea fi primită pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă faptul că, atât timp cât plata s-a făcut eşalonat, conform desfăşurătorului comunicat instanţei, este nelegală soluţia curţii de apel, pe lămurirea şi completarea dispozitivului pe indicarea exactă a imputării penalităţilor de la 11-a zi de la comunicarea deciziei penale nr. 479/2015 şi până la fiecare plată cu indicarea exactă a ei.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 118, art. 443, art. 444, art. 446, art. 485, art. 181 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentul-reclamant, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, pe fond a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare faţă de recursurile declarate de recurenta-pârâtă, solicitând respingerea acestora.

Recurenta-pârâtă şi recurentul-reclamant au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentul-reclamant, a admis în principiu recursurile şi a fixat termen la data de 26 mai 2021, cu citarea părţilor.

La 24 mai 2021, recurentul-reclamant a înaintat la dosar concluzii scrise, anexând practică judiciară.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Analizând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentul-reclamant.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, în susţinerea criticilor referitoare la îndeplinirea condiţiilor unei cereri de despăgubire prin constituirea ca parte civilă, precum şi a greşitei soluţionări a cererii de acordare a penalităţilor de întârziere în termen de 3 luni de la expirarea termenului de constituire ca parte civilă, a reluat criticile expuse în cererea de apel şi, respectiv, apărările exprimate prin întâmpinare la apelul părţii adverse . Totodată, prin criticile referitoare la greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la prevederile art. 1394 C. civ., recurentul-reclamant a reluat argumentele expuse în întâmpinarea formulată în faţa curţii de apel .

Susţinerile recurentului-reclamant prezentate de acesta drept motiv de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Înalta Curte nu poate reţine nici critica ce vizează greşita soluţie de acordare a penalităţilor de la data comunicării hotărârii civile, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care prevăd:

"Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat motivarea contradictorie a hotărârii, întrucât curtea de apel a apreciat că prezenta acţiune nu derivă direct dintr-o faptă prejudiciabilă care să întrunească elementele constitutive ale unei infracţiuni, aceeaşi instanţă reţinând că cererea este scutită de la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, în raport de prevederile art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, vizând despăgubiri ce decurg dintr-o faptă penală.

Acest argumente nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerentele contradictorii putând fi reţinute în situaţie în care din unele rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora sau în situaţia admiterii cererilor formulate de părţi, deşi ele se exclud reciproc.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat şi că argumentul instanţei de apel în sensul că, deşi reclamantul s-a constituit ca parte civilă în procesul penal, acest lucru nu echivalează cu depunerea unei cereri de despăgubire la asigurătorul RCA, nu este motivat corespunzător.

Simpla nemulţumire a recurentului-reclamant cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor sale, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 04 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat format, recurenta-pârâtă neexpunând argumente în susţinerea acestuia.

Argumentele expuse în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor din apel, aspect care nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel cum Înalta Curte a arătat în analiza recursului declarat de recurentul-reclamant.

Totodată, critica ce vizează greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de momentul formulării plângerii prealabile nu poate face obiectul analizei, întrucât a fost invocată omisso medio.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva împotriva deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Critica ce vizează nelegala soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de lămurire/completare considerente nu poate fi reţinută.

Art. 443 alin. (1) C. proc. civ. statuează:

"(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".

Totodată, art. 444 alin. (1) din acelaşi cod prevede că:

"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".

În raport de prevederile art. 443 alin. (1) C. proc. civ. reiese că cererea de lămurire poate fi formulată numai în situaţia în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, neputând viza considerentele hotărârii.

De asemenea, motivarea contradictorie sau necorespunzătoare nu poate face obiectul unei cereri întemeiate pe prevederile art. 443 alin. (1), respectiv art. 444 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal cererea formulată de recurentă fiind respinsă ca inadmisibilă.

Criticile ce vizează nelegala soluţionare a cererii de lămurire/completare dispozitiv reprezintă aspecte ce necesită o reevaluare a situaţiei de fapt, care vizează netemeinicia hotărârii şi care nu mai pot fi reanalizate în această etapă procesuală.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018 şi a deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 319/C/2018 - A din 4 decembrie 2018 şi a deciziei nr. 18/C/2019 - A din 22 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2021.