Inadmissibility of cassation appeal against final insolvency court decision under the principle of legality of legal remedies

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă în data de 19.12.2018, sub nr. x/2018, contestatorul A., B. şi Asociaţii S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei Societatea C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata creditoare Societatea D. S.R.L., a solicitat înlăturarea acestei creditoare din tabelul definitiv de creanţe.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1718 din 28 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi a admis cererea formulată de contestatoare, dispunând înlăturarea intimatei creditoare Societatea D. S.R.L. din tabelul definitiv al creanţelor debitoarei Societatea C. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât creditoarea Societatea D. S.R.L., cât şi E., în calitate de creditor al societăţii debitoare.

Prin decizia civilă nr. 203 A din 9 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei E. şi a respins pe acest temei apelul formulat de aceasta. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de creditoarea Societatea D. S.R.L.

Împotriva deciziei civile nr. 203 A din 9 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat, în data de 21 aprilie 2020, recurs E., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, aceasta a solicitat să se constate faptul că pronunţarea hotărârii este rezultatul aplicării eronate a normelor de drept material, deoarece ea deţine calitate în exercitarea căii de atac a apelului şi, pe cale de consecinţă, să fie admis recursului, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare instanţei de apel în vederea pronunţării asupra căii sale ordinare de atac exercitate împotriva sentinţei civile nr. 1718 din 28 martie 2019, pronunţate de Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel, în mod eronat, a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale în formularea căii de atac, interpretând şi aplicând eronat normele de drept incidente sub o dublă perspectivă.

Faţă de incidenţa art. 113 şi 102 din Legea nr. 85/2014, reţinute de instanţa de apel în motivare, recurenta a subliniat că, în calitate de creditor, poate formula contestaţii sau căi de atac şi alte acte de procedură în favoarea debitoarei, respectiv a altor creditori. De aceea, în speţă, în calitate de creditor, avea dreptul legal de a formula cereri cu privire la această calitate, iar Societatea D. S.R.L. are calitatea de creditor îndreptăţit să ia parte la judecata dosarului în fond şi în calea de atac.

A mai arătat că dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 sunt foarte clare, în sensul în care contestaţia poate fi formulată şi de un alt creditor sau un terţ interesat; or, atâta vreme cât aceştia ar avea calitatea de a formula o astfel de cerere, rezultă că ar avea şi calitatea de a ataca eventuala hotărâre pronunţată cu privire la cererea pe care au formulat-o. Suplimentar, a opinat recurenta, măsura respingerii cererii de amânare formulată de apărătorii săi aleşi a fost eronat dispusă de instanţa de apel, sens în care a redat argumentele acestei aprecieri.

Intimata F.., în calitate de lichidator judiciar al Societăţii C. S.R.L., a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, având în vedere că recurenta nu a ataşat dovada achitării taxei de timbru, în original, precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi art. 9 din Legea nr. 85/2014, motivat de faptul că toate hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii de insolvenţă pot fi atacate doar cu apel, la instanţa superioară, hotărârile acesteia din urmă fiind definitive.

Pe fond, a solicitat, în sinteză, respingerea căii de atac promovate de recurentă, ca neîntemeiată.

În data de 11 septembrie 2020, intimata F.., în calitate de lichidator judiciar al Societăţii C. S.R.L., a depus note scrise, reluând, în esenţă, apărările din întâmpinare, iar în data de 23 iulie 2020, intimata Societatea D. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea soluţionării căii ordinare de atac formulate de E., în considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În data de 13 august 2020, recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata F.., în calitate de lichidator judiciar al Societăţii C. S.R.L., solicitând, în esenţă, respingerea apărărilor acesteia, cu consecinţa admiterii recursului.

Astfel, a solicitat respingerea excepţiei netimbrării având în vedere că a depus la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON, aşa cum i s-a pus în vedere de către instanţă.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii căii de atac a arătat că recursul este exercitat împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, dată în calea de atac prevăzută de art. 8, 9 şi 43 din Legea nr. 85/2014, subliniind că nu a formulat recurs împotriva soluţiei pronunţate de judecătorul-sindic, ci împotriva soluţiei pronunţate în apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.. Prin urmare, raportat şi la dispoziţiile alin. (3) al art. 483, a conchis că nu pot fi reţinute susţinerile intimatei privitor la inadmisibilitatea căii de atac a recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 februarie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., niciuna dintre acestea nedepunând un punct de vedere.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 25 mai 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La originea prezentului litigiu se află contestaţia la tabelul definitiv de creanţe al debitoarei Societatea C. S.R.L., formulată de contestatorul A., B. şi Asociaţii S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei Societatea C. S.R.L., în temeiul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenţei.

Conform art. 43 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, hotărârile curţii de apel fiind definitive. Totodată, art. 46 alin. (1) din aceeaşi lege statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive (…) 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

De asemenea, art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că "(…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi apreciată de părţi ca netemeinică şi/sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru motivele arătate mai sus, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta E. împotriva deciziei civile nr. 203 A din 9 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.