Cassation appeal annulled for failure to articulate specific grounds of illegality in challenge to patent office's refusal to reimburse company liquidation costs

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 01.03.2019, reclamanta A.. a chemat în judecată pârâta U.N.P.I.R. - Filiala Gorj-Vâlcea, solicitând anularea adresei emise de pârâtă, înregistrată sub nr. x/09.01.2019, considerând că aceasta este netemeinică şi nelegală şi, implicit, confirmarea cererii sale pentru suma totală de 4.415,2 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x, 33, 34 şi 35, care reprezintă cheltuieli de procedură pentru societăţile B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., care au fost radiate din registrul comerţului după ce, în prealabil, au parcurs toată procedura de lichidare prevăzută de art. 252-270 din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, au fost invocate următoarele dispoziţii legale, care se referă la plata cheltuielilor de procedură şi a onorariului practicianului, şi anume: art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 4 din Legea nr. 85/2006 şi Hotărârea nr. 2/2017 a U.N.P.I.R.

Prin sentinţa nr. 3/2020, din data de 14 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A.., în contradictoriu cu pârâta U.N.P.I.R. Filiala Gorj-Vâlcea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.., care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 374/2020 din 8 septembrie 2020.

La data de 29 octombrie 2020, împotriva deciziei nr. 374/2020 din 8 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prevalându-se de dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta, solicitând casării deciziei atacate.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta a arătat că cele reţinute de instanţa de apel, la pag. 4, rândul 30 şi următ., nu corespund adevărului, pentru că în temeiul art. 22 din C. proc. civ. instanţa avea posibilitatea ca, în conformitate cu principiile de drept şi, în special, în interesul aflării adevărului, să dispună prezentarea de către intimata-pârâtă a actelor doveditoare în original, instanţa putând dispune şi ca reclamantul să prezinte aceste documente, doar în copie.

A mai susţinut că este o discordanţă flagrantă între aprecierea reţinută de curtea de apel, în sensul că prima instanţă interpretează şi aplică eronat norma de drept, iar pe de alta parte, se reţine că soluţia tribunalului este corectă.

Pârâta a arătat că refuzul la plată a sumei de 4.415,20 RON a fost făcut, în primul rând, întrucât aceste cheltuieli de procedură nu se regăsesc în dispoziţiile prevăzute de art. 116 din Statut, însă susţinerea este în contradicţie cu dispoziţiile art. 115 alin. (6) şi (7) din Statut, dispoziţii întărite şi de O.U.G. nr. 116/2009, care prevede, la art. 21, că procedurile de lichidare derulate conform Legii nr. 31/1990 sunt cheltuieli de procedura care cuprind atât onorariul lichidatorului, la un tarif fix de 1.000 RON, cât şi alte cheltuieli modice, respectiv cele făcute cu notificări, comunicări etc.

Recurenta a supus cenzurii instanţei de recurs şi aspecte legate de problemele de aplicare a legii, respectiv art. 476-477 C. proc. civ., în raport de care apelul exercitat în termen provoacă o noua judecată asupra fondului, atât în drept, cât şi în fapt. În acest context, a învederat că deşi apelul viza hotărârea tribunalului în întregime, prima instanţă de control judiciar a respins calea de atac ca nefondată. Aceasta, deşi art. 479 din acelaşi cod impune instanţei de apel verificarea şi stabilirea situaţiei de fapt şi, mai departe, aceasta poate dispune refacerea sau completarea probelor, trebuind să exercite rol activ în aflarea adevărului. Or, instanţa de apel a preluat pur şi simplu fie susţinerile pârâtei, fie pe cele ale tribunalului, judecarea făcându-se într-o singură şedinţă, în cazul primei instanţe, respectiv în 14.01.2020, dată la care pricina a fost soluţionată în lipsa părţilor, în condiţiile în care reclamanta nici nu a fost citată.

Totodată, a arătat că art. 480 din C. proc. civ. stipulează că respingerea apelului ca nefondat se poate face doar dacă soluţia adoptată este legală şi temeinică, ceea ce nu este cazul, întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei, şi, mai mult, instanţa de control judiciar a reţinut în considerente că dispoziţiile aplicabile în materie au fost interpretate şi aplicate în mod eronat.

Faţă de cele de mai sus, recurenta a solicitat a se avea în vedere şi principiile generale ale dreptului, cerinţele de echitate, buna-credinţă şi circumstanţele cauzei.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă U.N.P.I.R. Filiala Gorj-Vâlcea a invocat, în principal, inadmisibilitatea recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 97 şi art. 94 alin. (1) lit. a)-i) din acelaşi cod, susţinând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Totodată, a invocat şi excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din cod, susţinând că recurenta nu indică niciun motiv concret de casare şi nu subsumează criticile prevederilor legale exhaustiv prevăzute de legiuitor. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a reiterat o parte dintre argumentele prezentate în cererea de recurs, precizând că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel că solicită respingerea apărărilor intimatei şi admiterea recursului.

Examinând decizia recurată în raport cu criticile formulate Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, văzând dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, reţinând că hotărârile pronunţate cu privire la acţiunile în pretenţii, cum este cazul în speţă, nu figurează printre cazurile de excepţie prevăzute de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, care suprimă dreptul la recurs, devenind incidentă regula cuprinsă în primul alineat al art. 483, conform căreia "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Apoi, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) din cod, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau a fondului, Înalta Curte urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alineatul 3 al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Se impune a fi subliniat faptul că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Se observă că recurenta-reclamantă critică decizia atacată sub aspectul netemeiniciei, tinzând, în realitate, la reevaluarea probatoriului administrat şi la restabilirea situaţiei de fapt, ceea ce nu este posibil în această etapă procesuală.

Astfel, criticile recurentei prin care se susţine că este o discordanţă vădită între statuările curţii de apel, care reţine, pe de o parte, că prima instanţă interpretează şi aplică eronat norma de drept, iar pe de altă parte, reţine că soluţia tribunalului este corectă, precum şi cele prin care se arată că afirmaţia pârâtei, potrivit căreia refuzul la plată a sumei de 4.415,2 RON a fost făcut întrucât respectivele cheltuieli de procedură nu se regăsesc în dispoziţiile prevăzute de art. 116 din Statut, este în contradicţie cu dispoziţiile art. 115 alin. (6) şi (7) din Statut şi cele ale art. 21 din O.U.G. nr. 116/2009, neînsoţite de argumente juridice, reprezintă o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., relevând, totodată, nemulţumirea părţii cu privire la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele. Aceste aspecte, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 din cod, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces, din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Criticile recurentei referitoare la dispoziţiile art. 476-477 din C. proc. civ., precum şi la cele ale art. 479-480 din acelaşi cod, se constituie în simple afirmaţii care relevă doar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată.

Or, câtă vreme criticile recurentei se raportează la modul de interpretare a probatoriului de către instanţa de apel şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele, nu se poate reţine că au fost formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală, din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., prin cererea de recurs fiind aduse doar critici de temeinicie deciziei atacate şi făcându-se doar simple afirmaţii în sensul nelegalităţii acesteia.

Deşi prin răspunsul la întâmpinare recurenta susţine incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din cod, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăseşte o minimă argumentare care să impună aplicarea acestor dispoziţii legale, context în care se constată că acestea au fost invocate în mod formal.

Faţă de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurentă, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raţionamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantei şi nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) din cod, va anula recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de reclamanta A.. împotriva deciziei nr. 374/2020 din 8 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.