Moral damages for unlawful electricity disconnection: Res judicata effect of prior debt validation and limits of cassation review.

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, la data de 17.05.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta CEZ Distribuţie S.A. (Distribuţie Energie Oltenia SA), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 350.000 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamantului şi familiei sale prin debranşarea locuinţei de la reţeaua de energie electrică în perioada 03.11.2015 - 01.03.2016.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 192 C. proc. civ., art. 1357 C. civ., art. 61 alin. (2) C. civ. şi prevederile Legii nr. 123/2012.

Prin cererea depusă în data de 31.08.2017 şi înregistrată la Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă sub dosar nr. x/2017, acelaşi reclamant a chemat în judecată pârâta CEZ Vânzare S.A., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale în sumă de 30 milioane euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice în perioada 31.08.2016 - 29.09.2016.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 192 C. proc. civ., art. 1357 C. civ., art. 61 alin. (2) C. civ. şi prevederile Legii nr. 123/2012.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2018 tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 38/20.03.2018 Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., împotriva pârâtelor CEZ Distribuţie S.A. - Distribuţie Energie Oltenia S.A. şi CEZ Vânzare S.A.

Împotriva încheierii de conexare a declarat apel doar reclamantul, iar împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamantul, cât şi societăţile pârâte.

Prin decizia civilă nr. 1218/11.12.2018 Curtea de Apel Craiova, deşi a respins apelul formulat de reclamant împotriva încheierii din data de 20 februarie 2018, a admis apelurile pârâtelor, a anulat sentinţa nr. 38/20.03.2018 şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*.

2. Prin sentinţa nr. 46/2019 din 16 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CEZ Distribuţie S.A. - Distribuţie Energie Oltenia S.A., a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtelor CEZ Distribuţie S.A. - Distribuţie Energie Oltenia S.A. şi CEZ Vânzare S.A., pârâta CEZ Distribuţie S.A. - Distribuţie Energie Oltenia S.A. fiind obligată la plata sumei de 100.000 RON despăgubiri civile reprezentând daune morale, iar pârâta CEZ Vânzare S.A. la plata sumei de 25.000 RON cu acelaşi titlu. Totodată, s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele CEZ Distribuţie S.A. - Distribuţie Energie Oltenia S.A. şi CEZ Vânzare S.A.

Prin decizia nr. 12/21.01.2020 Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelurile pârâtelor, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea faţă de pârâta Distribuţie Energie Oltenia S.A. şi a admis-o doar în parte faţă de pârâta CEZ Vânzare S.A., obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 1.000 RON către reclamant, cu titlu de daune morale pentru perioada 31.08.2016 - 29.09.2016. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului, iar intimatul-reclamant a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către apelanta CEZ Vânzare S.A.

4. La data de 17 martie 2020 reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei nr. 12/21.01.2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, solicitând casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, prevalându-se de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul declaraţiei de recurs, a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nulă, fiind dată cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 197 C. proc. civ., privind timbrarea cererilor de apel ale pârâtelor, acestea fiind insuficient timbrate.

Astfel, cererea de apel formulată de pârâta CEZ Distribuţie S.A. - Distribuţie Energie Oltenia S.A. trebuia timbrată cu suma de 1.552,50 RON, raportat la suma contestată, respectiv 100.000 RON, diferenţa neplătită fiind de 1.452,50 RON, iar cererea de apel formulată de pârâta CEZ Vânzare S.A. trebuia timbrată cu suma de 677,5 RON, raportat la suma contestată, respectiv 25.000 RON, diferenţa neplătită fiind de 577,5 RON. În concluzie, a arătat recurentul, Curtea de Apel Craiova a judecat cereri de apel nule pentru timbrare insuficientă.

În subsidiar, a susţinut că celelalte motive de nelegalitate constau în nerespectarea dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi a art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 19 martie 2020 pârâta CEZ Vânzare S.A. a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, solicitând casarea acesteia, iar în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

O primă critică este întemeiată pe art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţinând că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, având în vedere că instanţele judecătoreşti s-au pronunţat definitiv, în sensul că recurenta a acţionat conform prevederilor legale şi contractuale, prin respingerea cererii reclamantului de a se relua furnizarea energiei electrice - sentinţa nr. 1287/2013, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 575/2013 a Tribunalului Gorj. Prin urmare, cererea de acordare a daunelor este inadmisibilă întrucât aceste hotărâri preced hotărârii pronunţate în cauza de faţă.

Consideră ca instanţa de apel nu a analizat întregul material probator depus la dosar, în sensul că nu a făcut nicio trimitere la expertizele efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj şi în dosarul penal nr. x/2013, singurele dosare în care s-au efectuat expertize judiciare în specialitatea contabilitate privind situaţia financiară a reclamantului la data deconectării, expertize din care a reieşit că la data deconectării (12.02.2013), consumatorul înregistra debite deconectabile care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013.

Astfel, instanţa de apel, în mod subiectiv, a înlăturat sentinţa nr. 1287/2013 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, pe considerentul că nu s-a efectuat un raport de expertiza şi, totodată, a făcut abstracţie de cele două expertizele efectuate menţionate mai sus, în condiţiile în care decizia nr. 411/23.09.2016, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2015, nu a avut la bază o analiză contabilă a documentului în cauză.

Recurenta-pârâtă a susţinut că este incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că nu s-a ţinut seama că societatea a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale, neexistând nicio dovadă că facturile emise pentru locul de consum al reclamantului ar fi nelegale sau nejustificate. Nu există niciun document sau sentinţă judecătorească prin care să se reţină faptul că facturile aferente serviciului de furnizare a energiei electrice, care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, sunt nelegal sau nejustificat emise.

Instanţa de apel nu a avut în vedere că, referitor la deconectarea intervenită în data de 12.02.2013, atât în dosarul civil nr. x/2015, cât şi în dosarul penal nr. x/2012, au fost efectuate două expertize tehnice în specialitatea contabilitatea, care au concluzionat că pentru locul de consum clientul înregistra debite deconectabile aferente serviciului de furnizare a energie electrice faţă de CEZ Vânzare S.A., sume care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013. Prin urmare, nu se poate reţine în sarcina acesteia vreo faptă ilicită.

Instanţa de apel a reţinut eronat că societatea pârâtă ar fi săvârşit o faptă ilicită, în condiţiile în care din rapoartele de expertiză menţionate a rezultat că la momentul debranşării reclamantul nu-i achitase debitul în cuantum de 47,10 RON, reprezentând contravaloare energie electrică, care trebuia achitat până la data scadentă - 26.12.2012. Rezultă, deci, reaua credinţă a reclamantului, care a afirmat că acel consum ar fi "ipotetic" în condiţiile în care la data deconectării (12.02.2013) indexul contorului era de 2267, mult mai mare decât indexul care a stat la baza facturii pentru care s-a realizat preavizarea şi, respectiv, deconectarea.

La locul de consum situat în jud. Gorj, aferent codului de client x (casnic), s-a furnizat energie electrică în baza contractului nr. x/30.10.2002, contract emis în conformitate cu contractul-cadru aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, actualizată. În raport de concluziile rapoartelor de expertiză în specialitatea contabilitate rezultă că deconectarea locului de consum a intervenit în mod justificat, aspect faţă de care în dosarul penal nr. x/2013 s-a dispus o soluţie de clasare.

Instanţa de apel a mai reţinut eronat şi că societatea pârâtă nu ar fi operat în contabilitate stornări la care ar fi aplicat penalităţi de întârziere, în condiţiile în care din cele expertizele contabile reiese că pentru locul de consum clientul înregistra debite.

Deşi reclamantul recunoaşte că a primit preavizul, acesta cu rea-intenţie a refuzat să achite debitele menţionate în acesta, fiind singurul în culpă pentru deconectare. Preavizul-Notificare nr. x/28.01.2013 reprezintă un document justificativ, un mijloc de probă cu privire la restanţele la plată înregistrate de reclamant la o anumită dată, precum şi cu privire la faptul că pârâta i-a adus la cunoştinţă aceste debite şi consecinţele care decurg din neachitarea lor, conform prevederilor legale şi contractuale.

Consideră că prin soluţia pronunţată, instanţa de apel face abstracţie şi de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligaţia să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constată că sumele nu ar fi fost calculate corect, urmează să i se restituie diferenţa, împreună cu dobânzile aferente.

Recurenta mai arată că în preavize este precizat faptul că în cazul în care consumatorul efectuează plata datoriilor în perioada de preaviz, pentru evitarea disfuncţionalităţilor ce pot apărea între momentul efectuării plăţii şi momentul înregistrării acestuia la furnizor, consumatorul trebuie să transmită documentul care certifică efectuarea plăţii, temeiul legal fiind art. 151 din Regulament.

În conformitate cu art. 128 alin. (3) din Regulament, în cazul intervalelor mai mari de o lună între citirile grupurilor de măsurare, se permit facturări intermediare lunare pe valori estimate ale consumului, urmând ca în prima factură după citirea de către furnizor să se regularizeze plăţile corespunzător datelor citite. Un element esenţial îl reprezintă faptul că prin expertiza contabilă s-a stabilit că în data de 12.02.2013 indexul contorului era 2267, astfel că energia electrică pentru neplata căreia a fost deconectat reclamantul era efectiv consumată, partea aflându-se în gravă eroare atunci când nu face diferenţa între valoarea unei facturi şi soldul înregistrat de consumator.

Aşadar, instanţa de apel nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e), art. 200 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004, dar nici art. 11 din Contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, iar în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru atragerea răspunderii sale civile, instanţele judecătoreşti stabilind definitiv că societatea pârâtă a acţionat în conformitate cu dispoziţiile legale şi contractuale.

Cu referire la daunele morale, a arătat că acestea nu sunt dovedite, nici în ceea ce priveşte materialitatea lor, nici în ceea ce priveşte întinderea, nefiind aduse un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură au fost afectate drepturile personale nepatrimoniale ale reclamantului, ştiut fiind faptul că daunele morale nu trebuie să reprezinte o sursă de îmbogăţire fără just temei, ci doar un caracter compensatoriu pentru o suferinţă certă, dovedită.

5. La data de 22 iulie 2020, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului părţii adverse ca nefondat.

La data de 15 iulie 2020 şi recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului reclamantului, pentru lipsa împuternicirii persoanei care a semnat cererea de recurs, precum şi excepţia nulităţii recursului din perspectiva neindicării motivelor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat.

La data de 12 august 2020, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare, la 18 februarie 2021 recurentul-reclamant înţelegând să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 30 martie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A., invocată de recurenta-pârâtă CEZ Vânzare S.A., pentru motivele reţinute în cuprinsul acelei încheieri, a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta CEZ Vânzare S.A. şi a prorogat discutarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de aceeaşi pârâtă, prin întâmpinare.

În şedinţa publică din 25 mai 2021, Înalta Curte a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de recurenta-pârâtă CEZ Vânzare S.A., pentru motivele reţinute în practicaua prezentei decizii.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Recursul reclamantului A. este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele care succed:

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această parte a invocat, doar în mod formal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7, susţinând că nelegalitatea hotărârii ar consta în nerespectarea dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi a celor din art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, fără a aduce, însă, o minimă argumentare cu privire la acest motiv de casare şi fără a indica ce critici de nelegalitate aduce deciziei instanţei de apel, din această perspectivă, astfel încât primul motiv de recurs urmează a fi respins.

În ceea ce priveşte criticile care vizează insuficienta timbrare a cererilor de apel formulate de pârâte, Înalta Curte reţine că modalitatea de timbrare a acestora nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, chiar şi în situaţia în care aceste cereri ar fi fost netimbrate sau insuficient timbrate. Timbrajul este prevăzut ca o cerinţă pentru formularea cererilor de apel, determinând, în anumite condiţii, nulitatea acestor acte de procedură, însă eventualele vicii cu privire timbraj nu pot avea ca efect casarea deciziei instanţei de apel.

De altfel, prin Decizia nr. 7/2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 20 alin. (5) din aceeaşi lege (prevedere reluată, în prezent, de art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată), s-a reţinut că singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat, în condiţiile în care se formulează cereri cu privire la timbraj, este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare.

Pe cale de consecinţă, chiar în ipoteza existenţei unor lipsuri în ceea ce priveşte achitarea taxelor judiciare aferente cererilor de apel, de vreme ce apelurile pârâtelor au fost soluţionate de prima instanţă de control judiciar pe fond, deşi nu ar fi fost corect timbrate, aşa cum susţine recurentul-reclamant, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată.

Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile acestei din urmă norme, care prevede că, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, neregularitatea privind plata taxei judiciare nu poate atrage casarea deciziei atacate, aşa cum solicită recurentul-reclamant.

Pe de altă parte, raportat la soluţia pronunţată în cauză, interesul acestuia de a pune în discuţie timbrajul nici nu mai subzistă, în condiţiile în care taxa de timbru ar constitui cheltuieli de judecată în acest dosar, pe care, la final, la solicitarea adversarilor, recurentul-reclamant ar trebui să le suporte, ca parte care a pierdut procesul. De altfel, prin criticile formulate reclamantul s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul taxelor judiciare de timbru stabilite pentru judecarea cererilor de apel ale pârâtelor, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de prim control judiciar în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.

Şi recursul declarat de pârâta CEZ Vânzare S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7, societatea pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 1287/2013 pronunţate de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, rămasă "irevocabilă" prin Decizia nr. 575/2013 a Tribunalului Gorj, context în care solicitarea de acordare a daunelor este inadmisibilă. Instanţele judecătoreşti s-au pronunţat "definitiv şi irevocabil" în sensul că pârâta a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale, respingând cererea formulată de reclamant pentru reluarea furnizării energiei electrice.

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a reţinut în mod greşit incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea de lucru judecat), în sensul prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit într-un al doilea proces, care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Legiuitorul a recunoscut, prin acest articol, autoritatea de lucru judecat şi considerentele decizorii, adică acelea care conţin soluţii asupra unor puncte litigioase ale procesului, de aşa manieră încât doar felul în care au fost aduse în faţa judecăţii (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului) face ca astfel de soluţii să nu se regăsească în dispozitiv. Trebuie recunoscut, aşadar, că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranşează litigiul, şi motivele care susţin soluţia (considerentele decisive), precum şi motivele care conţin ele însele soluţii pe aspectele litigioase invocate de părţi şi supuse dezbaterii lor contradictorii (considerentele decizorii).

Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri are obligaţia de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranşate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu putere de lucru judecat, situaţie în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

Prin acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A., reclamantul A. a solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., obligarea acesteia la plata sumei de 30.000.000 euro, reprezentând despăgubiri morale privind prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada 31.08.2016 - 29.09.2016.

Aşa cum în mod corect a statuat instanţa de apel, prin decizia nr. 411/23.09.2016, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că sumele menţionate în Preavizul-Notificare nr. x/28.01.2013, invocat de apelanta pârâtă pentru debranşarea de la reţeaua de energie electrică, nu sunt datorate.

Referitor la criticile recurentei-pârâte întemeiate pe o pretinsă autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârii definitive pronunţate în dosarul nr. x/2013 al aceluiaşi tribunal, în mod corect instanţa de apel a remarcat faptul că acţiunea având ca obiect reconectarea locuinţei reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize de specialitate care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părţi la dosar, însă în celelalte litigii, purtate după data de 12.02.2013, s-a reţinut, în esenţă, că sumele menţionate în Preavizul-Notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate, precum şi faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004, în sarcina apelantei pârâte fiind stabilită săvârşirea faptei ilicite constând în întreruperea fără drept a furnizării energiei electrice la imobilul proprietatea reclamantului.

Astfel, contrar afirmaţiilor recurentei-pârâte, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care nu mai poate face obiectul cenzurii instanţei de recurs având în vedere motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., se poate observa că s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a pârâtei, iar asupra acestei dezlegări s-a statuat cu autoritate de lucru judecat.

Pe cale de consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de apel, pornind de la considerentele hotărârilor pronunţate în dosarele menţionate mai sus, că prin debranşarea ilegală a locuinţei reclamantului de la reţeaua de furnizare a energiei electrice s-a săvârşit, cu vinovăţie, de către pârâta CEZ Vânzare S.A. o faptă ilicită, prin lipsirea reclamantului şi a familiei acestuia de energia electrică pe care societatea recurentă era obligată să o furnizeze conform contractului nr. x/30.10.2002, de natură a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale acestuia în perioada 31.08.2016 - 29.09.2016, care face parte din intervalul 11.02.2013-23.11.2016, în care pârâta i-a întrerupt furnizarea energiei electrice.

În consecinţă, critica subsumată acestui motiv de recurs este nefondată, urmând a fi înlăturată.

Prin criticile formulate, recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în argumentarea acestui motiv de nelegalitate aducând în discuţie o serie de chestiuni vizând probele şi situaţia de fapt.

Argumentele subsumate acestui motiv de casare, în mare parte, sunt unele care în mod evident tind a determina o reevaluare a probelor, în special a înscrisurilor şi a unor rapoarte de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate, efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj şi în dosarul penal nr. x/2013, precum şi o restabilire a situaţiei de fapt în parametri care să reliefeze faptul că deconectarea locului de consum în data de 12.02.2013 a intervenit în mod justificat.

Or, o astfel de reevaluare a probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale extraordinară de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

În acest context, Înalta Curte aminteşte că, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună acestei instanţe examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de acest articol.

Nu pot fi reţinute criticile privind încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, şi nici cele prin care recurenta-pârâtă înţelege să conteste îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, susţinând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestora având în vedere că instanţele judecătoreşti au stabilit definitiv şi irevocabil că societatea pârâtă a acţionat în conformitate cu dispoziţiile legale şi contractuale.

Astfel cum s-a arătat anterior, în mod legal curtea de apel a constatat că prin deciziile pronunţate în litigiile purtate de părţi s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004, stabilindu-se culpa pârâtei CEZ Vânzare S.A. pentru debranşarea nelegală a locuinţei reclamantului de la reţeaua electrică.

Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurenta-pârâtă ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă.

Prin raportare la situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată, anume aceea că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptei ilicite a pârâtei de a debranşa nelegal locuinţa acestuia de la reţeaua de energie electrică, apare ca fiind corect făcută aplicarea normelor care permit angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei juridice şi acordarea de daune pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

În privinţa criticii vizând cuantumul daunelor morale la plata căreia societatea pârâtă a fost obligată, deşi constituie un aspect de netemeinicie, se va reţine, totuşi, că instanţa de apel, prin evaluarea stării de fapt, a stabilit corect îndeplinirea condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, pronunţând o hotărâre în acord cu legea.

Prin urmare, şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta CEZ Vânzare S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta CEZ Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 12/2020 din 21 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.