Claimant's appeal granted; lost guarantee title creates actionable interest, case remanded for merits hearing.

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 06.06.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN la plata sumei de 47.286,19 EUR (echivalent în moneda naţională 224,547,93 RON, calculată la cursul de 1 euro/4,7487 RON), reprezentând procentul de 61,9677% din finanţarea garantată restantă acordată de reclamantă beneficiarului B. S.R.L., în temeiul Confirmării de garantare nr. x din data de 21.09.2011, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 13.06.2016 şi până la achitarea efectivă a debitului principal şi cheltuielile de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 3067/25.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea dec chemare în judecată.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1284/01.10.2020, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

4. În data de 9 decembrie 2020, împotriva deciziei civile nr. 1284/01.10.2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a susţinut că este incident motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod întrucât nu deţine un titlu executoriu în original pentru a începe executarea silită, însă instanţa a reţinut greşit că acest argument nu este întemeiat deoarece apelanta nu şi-a dovedit susţinerile, deşi avea această obligaţie conform art. 249 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel, deşi reclamanta susţine că titlul executoriu a fost pierdut nu a făcut nicio dovada în acest sens.

Recurenta a apreciat că, din punct de vedere procedural, interesul trebuie analizat sub două aspecte: existenţa titlului executoriu, aspect necontestat, instanţa reţinând în mod corect că societatea reclamantă deţine un titlu executoriu în conformitate cu art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, respectiv posibilitatea creditorului de a iniţia executarea silita în baza titlului executoriu, aspect pe care instanţa nu l-a analizat.

Cererea de chemare în judecată nu este lipsită de interes având în vedere că reclamanta nu mai deţine, în original, titlul executoriu, care a fost pierdut, neputându-se demonstra un fapt negativ. Potrivit art. 664 alin. (4) C. proc. civ., pentru a putea iniţia executarea silită, la cerere se vor ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, şi dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum şi, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege. Or, recurenta nu are titlul executoriu în original sau o copie legalizată, astfel că nu înţelege cum ar putea iniţia procedura executării silite.

Analizând textul de lege anterior arătat, recurenta concluzionează că singurul remediu procedural pentru creditorul care deşi are un titlu executoriu, nu-l posedă în original sau în copie legalizată, pentru a nu pierde dreptul de creanţă pe care îl deţine, este acela de a formula o cerere de chemare în judecată, prin care autoritatea judecătorească să îi recunoască dreptul, pentru ca ulterior instrumentul prin care poate iniţia procedura execuţională să fie hotărârea judecătoreasca definitivă.

Dacă ar fi să achieseze tezei conform căreia simpla deţinere a unui titlu executoriu, ce nu poate fi pus în executare, întrucât creditorul nu îl deţine în original sau în copie legalizată, ar lipsi de interes formularea unei cereri de chemare în judecată, ar insemna de plano că dreptul de creanţă este pierdut. Cu titlu de jurisprudenţă, recurenta a invocat decizia civilă nr. 650/18.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila, precum şi faptul că în cauze similare cererile au fost admise, nefiind antamate aspecte privind lipsa de interes.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, decizia recurată nu a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, întrucât instanţa s-a limitat doar la faptul că reclamanta nu a probat un fapt negativ, însă nu a analizat motivele pe care aceasta le are în promovarea unei astfel de acţiuni, respectiv lipsa titlului executoriu în original şi, în fapt, imposibilitatea de a iniţia executarea silită. Ce nu a indicat nici prima instanţă şi nici instanţa de apel, este remediul procedural pentru creditorul care pierde originalul titlului executoriu.

Exigenţa motivării, a mai susţinut recurenta, impune prezentarea coerentă şi efectivă a examenului critic al instanţei de natură să susţină rezultatul deliberării, dar şi concordanţa aspectelor deduse judecăţii.

Nicio afirmaţie a recurentei nu a fost cercetată corespunzător şi nu a servit ca suport al concluziilor instanţei, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidentă în cauză. Singura modalitate prin care ar fi fost îndeplinite cerinţele textelor de lege mai sus indicate era ca instanţa de apel să combată în mod argumentat, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept, raţionamentele prezentate de recurentă cu privire la interesul formulării acţiunii şi să indice în mod expres calea procedurală care ar fi trebuit urmată, dacă cea aleasă de parte nu este corectă.

Concluzionând, recurenta susţine că întrucât nu mai are în posesie titlul executoriu în original pentru a putea iniţia procedura executării silite, rezulta că sunt îndeplinite condiţiile interesului în formularea cererii de chemare în judecată, astfel cum prevede art. 33 din C. proc. civ.

5. Prin întâmpinare, intimatul a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind nul şi, în subsidiar, ca nefondat.

Astfel, intimatul a invocat excepţia nulităţii cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând anularea recursului în conformitate cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, deoarece recurenta nu a adus în concret critici de nelegalitate hotărârii atacate şi nu menţionează care sunt regulile de procedură încălcate de instanţa de apel, susţinând generic că instanţa trebuia să analizeze interesul sub aspectul existenţei titlului executoriu şi a posibilităţii de a iniţia executarea silită.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., intimatul a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât decizia recurată respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din cod.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a solicitat respingerea apărărilor intimatului ca neîntemeiate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că, pe de o parte, aceasta a fost formulată doar cu privire la primul motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 5 -, deşi lipsa criticilor de nelegalitate, ca motiv de nulitate a cererii de recurs, trebuie să privească ansamblul memoriului de recurs, şi nu anumite critici din cuprinsul acestuia, instanţa de recurs fiind cea care va efectua o filtrare a acestora potrivit criteriului arătat.

Pe de altă parte, se constată că argumentele aduse în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. pot fi subsumate unor critici de nelegalitate susceptibile de a fi examinate de instanţa de recurs.

Prin urmare, excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare, este neîntemeiată.

În prima parte a recursului, autoarea căii extraordinare de atac a dezvoltat critici în susţinerea motivului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În speţă, se constată că soluţia de respingere a apelului, pronunţată de instanţa de prim control judiciar, care a confirmat sentinţa tribunalului prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, a fost luată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, astfel încât este întemeiat primul motiv de recurs de care se prevalează reclamanta.

Se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor". Totodată, art. 33 din acelaşi cod statuează că "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Instanţa de apel în mod greşit a reţinut lipsa de interes, având în vedere că reclamanta nu mai deţine în original titlul executoriu (şi nicio copie legalizată a acestuia), argumentul pentru care partea a formulat cererea de chemare în judecată fiind acela că a pierdut respectivul titlu.

În speţă, se constată că recurenta a afirmat în mod constant că nu mai deţine titlul executoriu şi că nu poate demonstra un fapt negativ, astfel că faţă de dispoziţiile art. 664 alin. (4) din C. proc. civ. nu poate porni executarea silită împotriva debitorului. Într-adevăr, această normă prevede că, "La cerere se vor ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, şi dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum şi, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege".

Or, în condiţiile în care recurenta a susţinut cu consecvenţă că nu mai deţine originalul titlului executoriu în baza căruia ar fi putut porni executarea silită împotriva pârâtului este evident că, faţă de prevederile art. 664 alin. (4) C. proc. civ., nu poate formula cererea de executare silită. Aşa fiind, reclamanta are interes în formularea unei acţiuni în pretenţii împotriva pârâtului, pentru că doar astfel are posibilitatea obţinerii unui titlu executoriu (hotărâre judecătorească), în baza căruia să îşi poată realiza creanţa împotriva acestuia.

Prin urmare, întrucât, pentru a iniţia procedura de executare silite, aşa cum impune art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., este necesar a se ataşa la cerere titlul executoriu în original sau în copie legalizată şi, cum recurenta a susţinut permanent că nu mai deţine originalul titlului executoriu, Înalta Curte reţine că nu poate fi primită lipsa de interes a reclamantei în formularea prezentei acţiuni.

O altfel de soluţie este inacceptabilă în sistemul actual de drept fiindcă s-ar încălca grav dreptul fundamental la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragr. 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în componenta ce implică dreptul persoanei de a apela la instanţă, conform unei proceduri legale, în scopul satisfacerii unui drept sau interes legitim, componentă ce implică şi dreptul de a i se oferi şi mijloacele necesare pentru punerea în executare a unui titlu executoriu.

Având în vedere că a fost găsit întemeiat motivul de casare prevăzut de pct. 5 alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impun a fi analizate criticile recurentei formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol.

Faţă de aspectele reţinute şi, văzând că recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei A. S.A., cu consecinţa casării deciziei civile nr. 1284 din 1 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Văzând că nu se pune problema acordării cheltuielilor de judecată în această etapă a procesului,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1284 din 1 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.