Scope of judicial review in arbitral annulment: distinction between violation of imperative law and reexamination of contractual payment obligations and fact-finding.

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 11 din 13 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L..

A fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. reprezentată legal de administrator special B., în calitate de lider al Asocierii S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.A., S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. H. S.A..

A fost obligată pârâta la plata sumei de de 1.575.944,54 RON contravaloarea facturii nr. x/06.12.2017, 175.091,76 RON reprezentând costuri de finanţare, 283.730,95 RON reprezentând costuri de finanţare.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2020 Curţii de Arbitral Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub numărul x/2020, petenta-pârâtă S.C. H. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 11 din 13.02.2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României în dosarul nr. x/2018, solicitând anularea sentinţei arbitrale şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (pe fond, din arbitraj si din acţiunea in anulare).

Analizând sentinţa atacată, raportat la motivele de anulare invocate şi la dispoziţiile legale incidente, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea în anulare formulată, petenta a invocat motivele de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Un prim aspect invocat în susţinerea acestui motiv de anulare constă în faptul că intimata-reclamantă a formulat cererea de arbitrare în nume propriu şi că, prin raportare la această situaţie şi la dispoziţiile contractuale, a fost respinsă greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active.

În primul rând, Curtea a constatat că tribunalul arbitral a respins excepţia reţinând că reclamanta a formulat cererea în calitate de lider al asocierii, calitate pe care i-a reţinut-o ulterior din aprecierea materialului probator, în special prin raportare la prezumţia puterii lucrului judecat a sentinţei arbitrale nr. 11 din 14.03.2019. Or, prin raportare la aceste considerente ale instanţei arbitrale, nu se poate reţine aplicarea greşită a unor norme de drept imperative. Aspectele invocate de petentă în susţinerea acestui motiv nu privesc încălcarea unor norme imperative ale legii, ci reinterpretarea aspectelor de fapt reţinute în hotărârea atacată.

Aceeaşi tendinţă se constată şi din celelalte aspecte invocate cu privire la fondul cauzei.

Astfel, petenta critică modalitatea în care tribunalul a reţinut situaţia de fapt în ce priveşte executarea obligaţiilor contractuale, respectiv cu privire la modalitatea în care trebuia efectuată plata şi caracterul liberatoriu al plăţii efectuate de aceasta către asociatul F., ignorând faptul că aceste aspecte au fost reţinute exclusiv în baza efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei arbitrale menţionate.

Pe de o parte, criticile invocate privesc situaţia de fapt şi nu pot fi încadrate în motivul de anulare invocat, căci nu se invocă încălcarea unor norme de drept cu caracter imperativ.

Astfel, încălcarea unor dispoziţii contractuale nu echivalează însă cu încălcarea legii. Chiar dacă legea acordă, prin art. 1270 alin. (1) C. civ., putere de lege contractului valabil încheiat, nu poate fi pus semnul egalităţii între acesta şi lege. Forţa obligatorie a contractului există doar pentru că legea o recunoaşte. Legea are caracter general obligatoriu, este stabilită şi pusă în aplicare de stat, prin organele sale. Contractul este încheiat de părţi şi reglementează raportul dintre acestea. Contractul nu poate conţine norme legale şi nici nu poate conţine norme de la care părţile să nu poată deroga prin acordul lor de voinţă astfel încât să fie calificate drept imperative, astfel încât să fie incident motivul de anulare prevăzut la lit. h) a art. 608.

Pe de altă parte, petenta nu critică raţionamentul instanţei arbitrale în ce priveşte autoritatea de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 11 din 14.03.2019, ci statuările tribunalului arbitral din această din urmă hotărâre, astfel cum a susţinut şi intimata.

Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin sentinţa civilă nr. 100 din 28 septembrie 2020 a respins acţiunea în anulare formulată de petenta - pârâtă S.C. H. S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 11 din 13.02.2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă I., ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 100 din 28.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a declarat recurs S.C. H. S.A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 06.11.2020 (data poştei) la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziţii legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Criticile recurentei au vizat următoarele aspecte:

Cu referire la lipsa calităţii procesuale active a intimatei-reclamante, se susţine că aceasta a fost respinsă în mod neîntemeiat, întrucât cererea de arbitrare a avut ca obiect plata în contul de insolvenţă a sumei reprezentând lucrări în valoare de 1.585.944,54 RON, iar atât acordul contractual, cât şi contractul de asociere stipulează un alt cont în care prestaţiile efectuate să fie achitate de beneficiar.

În vederea soluţionării excepţiei, instanţa trebuia să analizeze dacă reclamanta putea să ceară în calitatea sa de lider al asocierii, plata într-un cont extracontractual, cont de insolvenţă, ca urmare a intrării acesteia în procedura insolvenţei.

În condiţiile în care cele două instanţe au hotărât că doar reclamanta are calitate procesuală activă, au fost încălcate normele de drept procesual.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta susţine contrar celor reţinute de Curtea de Apel că a indicat în acţiunea în anulare dispoziţiile legale imperative nesocotite de către Tribunalul arbitral, pe care le reiterează şi în cadrul memoriului de recurs.

Recurenta invocă în principal dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora legea insolvenţei prevede în mod imperativ utilizarea contului unic doar în cadrul plăţilor specifice procedurii insolvenţei, având drept scop facilitatea monitorizării operaţiunilor de plăţi ale dibitorului, controlul şi raportarea acestora în cadrul procedurii de insolvenţă. De asemenea, în situaţia existenţei unor sume mai mari, acestea vor putea fi păstrate într-un cont de depozit, datorită condiţiilor mai avantajoase în privinţa dobânzilor bancare.

Nu există nicio prevedere cu caracter obligatoriu, referitoare la existenţa ori inexistenţa altor conturi bancare, unde societatea aflată în procedura insolvenţei va încasa în continuare sume care ulterior vor putea fi transferate în contul unic al insolvenţei, în vederea utilizării lor în cadrul procedurii de insolvenţă.

Rezultă că legiuitorul a avut în vedere şi reglementarea situaţiei în care debitorul încasează sume într-un cont escrow, arată recurenta, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (7) şi (8) C. proc. civ.

Prin urmare, conform celor prezentate, era imposibilă efectuarea plăţii, în mod legal, de către pârâtă în contul unic al insolvenţei societăţii reclamante.

Pretinderea unei plăţi în contul propriu de insolvenţă, reprezintă un act făcut cu depăşirea mandatului, inopozabil celorlaţi asociaţi şi cu atât mai mult pârâta nu avea temei legitim să refuze executarea acestuia.

În continuare, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 1469 alin. (2), art. 1475, art. 1497 şi art. 1504 C. civ., faţă de plata efectuată prin virament bancar.

Efectuarea plăţii nu poate fi contestată, de asemenea nu poate fi contestată calitatea de membru al Asocierii.

Astfel, plata efectuată de pârâtă către F. este o plată efectuată unuia dintre creditorii antreprenori care este liberatorie pentru H., potrivit art. 1434 C. civ.

Recurenta arată că cererea reclamantei de a fi plătită în contul de insolvenţă este un abuz de drept conform art. 14 din C. civ., făcută cu intenţia de a păgubi pe ceilalţi asociaţi ai săi şi de a-şi însuşi o sumă de bani ce nu i se cuvine în totalitate.

Se mai susţine că legalitatea plăţii efectuată de H. nu poate fi pusă la îndoială nici din perspectiva regulilor speciale privind mecanismele de plată prevăzute de O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea fondurilor europene.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

La 13 ianuarie 2021 intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil şi în subsidiar ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia inadmibilităţii, intimata a argumentat în sensul că se impune admiterea excepţiei, având în vedere că recurenta nu aduce critici considerentelor sentinţei atacate, ci direct considerentelor tribunalului arbitral.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată A. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente.

Înalta Curte reţine că argumentele intimatei raportat la excepţia invocată au vizat faptul că motivele de recurs invocate de recurentă vizează considerentele tribunalului arbitral şi nu cele ale sentinţei pronunţate de instanţa care a soluţionat acţiunea în anulare.

Raportat la dezvoltarea acestor argumente, se constată că acestea reprezintă o apărare în combaterea recursului, neputând fi analizate prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, ca si excepţie de fond, peremptorie care primează soluţionării recursului, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la modul în care Curtea de apel a răspuns motivului de anulare a sentinţei arbitrale, prin care a fost invocat art. 509 lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată atunci când încalcă ordinea publică sau dispoziţii imperative ale legii, raportat la modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

În ceea ce priveşte motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 608 lit. h) C. proc. civ. se constată că s-a invocat formal încălcarea unor norme imoerative ale legii, însă argumentarea criticilor a vizat modalitatea în care tribunalul arbitral a reţinut situaţia de fapt, confirmată de către instanţa care a soluţionat acţiunea în anulare şi caracterul liberatoriu al plăţii efectuate de către aceasta către asociatul F..

Sub aspectul cercetării acestui motiv, se constată că dezlegarea dată argumentelor puse în discuţie de recurentă prin acest motiv este corectă şi ca atare nu poate fi reţinută aplicarea greşită a legii sau lipsa temeiului legal.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. vizează reinterpretarea aspectelor reţinute în hotărârea atacată, ce nu pot face obiect de analiză în această etapă procesuală.

După cum se poate observa din recursul S.C. H. S.A., s-au pus în discuţie chestiuni de fond în legătură cu modalitatea în care trebuia efectuată plata şi efectul liberatoriu al acesteia.

În aceste condiţii Curtea de apel a reţinut corect că acţiunea în anulare nu conferă instanţei judecătoreşti decât dreptul de a cenzura nelegalităţile expres prevăzute în motivele stabilite de art. 608 C. proc. civ. şi nicidecum o greşită judecată a litigiului în fapt sau în drept.

Or, recurenta a invocat în cadrul motivului prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. tocmai aceste chestiuni care ţin de judecata în fond şi nu de motivele specifice acţiunii în anulare.

În realitate, prin invocarea acestui motiv şi a textelor de lege avute în vedere la judecata arbitrală, recurenta tinde la reexaminarea fondului. Dacă această reexaminare nu este admisă în acţiunea în anulare, cu atât mai puţin se poate admite reanalizarea acestor chestiuni care vizează judecata în fapt şi în drept într-o cale extraordinară de atac cum este recursul.

Tot corect s-a reţinut că recurenta nu a criticat prin acţiunea în anulare raţionamentul instanţei arbitrale în ce priveşte autoritatea de lucru a sentinţei arbitrale nr. 11 din 14.03.2019, ci statuările tribunalului arbitral din această din urmă hotărâre.

Prin urmare, s-au înlăturat corect susţinerile referitoare la aplicarea art. 1270 C. civ.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, nu se poate reţine că prin soluţia de respingere a acţiunii în anulare, Curtea de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii.

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. H. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 100 din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII I. şi prin administrator special B., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2021.