Recurs for nullity of sale contract of third-party property annulled for lack of specific cassation grounds

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 6 iulie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că reclamanta are un drept de proprietate asupra a trei anexe (cameră de muls, maternitate viţei - 2 clădiri şi anexe gospodăreşti), sală tancuri răcire lapte, copertină front furaje şi un filtru sanitar, toate edificate pe terenul proprietatea pârâtei, situat în municipiul Buzău, şos. x, km. 7, jud. Buzău; să se constate nulitatea absolută parţială pentru cauză ilicită a vânzării imobilelor proprietatea sa, enumerate mai sus, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în acest sens şi a tuturor actelor accesorii ale acestuia încheiate de lichidatorul judiciar, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 46, art. 47, art. 50 şi art. 54 C. civ. şi ale art. 35 C. proc. civ.

La 08 februarie 2016, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că a solicitat instituirea unui drept de retenţie asupra imobilelor ce fac obiectul primului capăt de cerere.

Prin sentinţa nr. 279/2016 din 12 aprilie 2016, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi modifica acţiunea, a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată şi a anulat cererea.

Prin decizia nr. 526 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza primei instanţe pentru continuarea judecăţii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*.

La termenul din 12 ianuarie 2017, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că societatea reclamantă a intrat în insolvenţă şi a dispus citarea acesteia prin administratorul judiciar C.I.I. D..

La 9 februarie 2017, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând nulitatea absolută parţială pentru cauza ilicită a vânzării (vânzarea bunului altuia) a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7 iulie 2015 de E..

Totodată, a solicitat introducerea în cauză a S.C. F. S.R.L., în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

La solicitarea instanţei, la 7 septembrie 2017 reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că în cadrul primului capăt de cerere sunt cuprinse de fapt două solicitări distincte, respectiv o acţiune în revendicare întemeiată pe art. 563 şi art. 567 C. civ. şi o acţiune subsidiară în accesiune imobiliară artificială.

Prin sentinţa nr. 847 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea modificată şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 540 din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. şi a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei curţii de apel spre o nouă judecată.

În motivarea recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod eronat instanţa de apel a respins apărarea sa referitoare la nelegalitatea dedusă din vânzarea bunurilor altuia şi pe cele vizând fraudarea intereselor creditorilor S.C. B. S.R.L., ca urmare a vânzării bunurilor sub preţul de piaţă, în condiţiile în care vânzarea s-a efectuat în cadrul procedurii de insolvenţă a societăţii vânzătoare, în baza unui raport de evaluare şi a unei proceduri necontestate şi neanulate.

Astfel, a arătat recurenta, cu ocazia încheierii contractului de vânzare nu s-a avut în vedere faptul că pe teren se mai aflau şi alte bunuri imobile ce nu au aparţinut debitoarei, ceea ce denotă faptul că la baza acestuia s-a aflat o cauză ilicită.

În continuare, recurenta a redat conţinutul prevederilor art. 1179, art. 1236 alin. (2), art. 1237, art. 1246 şi art. 1247 alin. (1) C. civ., susţinând că este evident că nu au fost respectate condiţiile cerute de lege şi că scopul urmărit de societatea adjudecatară este contrar bunelor moravuri şi ordinii publice, fiind şi prohibit de lege, ceea ce dovedeşte faptul că încheierea contractului în discuţie a avut la bază o cauză ilicită şi imorală.

Recurenta a conchis că actul încheiat cu societatea adjudecatară, a cărei nulitate absolută o solicită, s-a făcut cu încălcarea unor prevederi legale imperative şi că la încheierea acestuia s-a acţionat în mod fraudulos, întrucât s-au valorificat şi bunuri care nu aparţineau societăţii debitoare, astfel că nu îşi poate valorifica prerogativele exercitării dreptului de proprietate asupra bunurilor sale, motiv pentru care apreciază că a suferit o vătămare şi că a fost prejudiciată prin mijloacele şi manoperele frauduloase suferite.

De altfel, arată recurenta, în baza art. 116 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar avea obligaţia să facă toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, însă acesta, cu ignorarea normelor legale şi cu nerespectarea termenului de 20 de zile între licitaţii, a organizat douăzeci de licitaţii în perioada februarie-mai 2015, iar valorificarea bunurilor s-a făcut la preţul minim de pornire, mult sub preţul pieţei.

Recurenta şi-a exprimat acordul ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluţionat de completul de filtru.

Intimata S.C. F. S.R.L. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a învederat că susţinerile recurentei nu sunt argumentate din punct de vedere juridic şi că în mod corect a fost respinsă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 7 iulie 2015 de către E. şi Asociaţii, nefiind incidente prevederile art. 1236 alin. (2) şi art. 1238 alin. (2) C. civ., referitoare la cauza ilicită.

De altfel, s-a arătat, bunurile la care se referă recurenta nu au făcut obiectul contractului de vânzare, deoarece erau edificate fără autorizaţie de construire şi nu puteau fi intabulate în cartea funciară, aspect recunoscut şi de recurentă.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au înţeles să formuleze un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, propusă prin raport, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevede că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât criticile formulate să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în expunerea motivelor de recurs nu a formulat critici concrete împotriva deciziei din apel, recurenta prezentând în motivarea căii de atac aspecte generale cu privire la pretenţiile solicitate, la dispoziţiile legale apreciate ca incidente şi la situaţia de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanţei de apel susţinând că în mod nelegal i-au fost respinse argumentele referitoare la nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 7 iulie 2015 de către E. şi Asociaţii, context în care a reluat aspectele referitoare la modalitatea de vânzare a bunurilor şi la valorificarea acestora sub preţul pieţei în procedura insolvenţei.

Faţă de cele constatate, se reţine că textele de lege au fost invocate doar formal, în vederea atragerii incidenţei cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta-reclamantă, cu ignorarea argumentelor instanţei de apel, nu arată în concret normele legale neaplicate, încălcate ori greşit aplicate, citează norme legale referitoare la cauza convenţiilor şi la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească, dar nu le raportează la raţionamentul instanţei de apel, astfel încât acestea să se constituie în critici de nelegalitate şi urmăreşte în realitate reanalizarea şi reinterpretarea probatoriului, prin devoluţiunea integrală a fondului, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de cele două instanţe anterioare. Însă legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad de jurisdicţie devolutiv.

Din examinarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanţa de recurs are a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din Cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, instanţa supremă reţine, pentru argumentele pe care le-a expus, că susţinerile din memoriul de recurs nu au aptitudinea de a reprezenta critici de nelegalitate şi nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocate exclusiv formal.

Criticile nu pot fi încadrate nici din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod şi, în plus, nu au identificate nici alte motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat.

Cu privire la solicitarea intimatei-pârâte S.C. F. S.R.L. formulată prin întâmpinare, privind acordarea cheltuielilor de judecată, câtă vreme aceasta nu a făcut dovada existenţei şi întinderii pretenţiilor sale, conform art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea având acest obiect.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţilor, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României, Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Cauza Iacob contra României, Hotărârea din 3 februarie 2005).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar C.I.I. D. împotriva deciziei nr. 540 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă S.C. F. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.