Inadmissibility of cassation appeal against definitive insolvency judge decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal for inadmissibility, thereby upholding the Court of Appeal's decision, which had reversed the lower court's rejection of the claim and declared the absolute nullity of a 2010 General Assembly resolution, the company's constituent act, and the subsequent Trade Registry resolution, with the effect of reinstating the parties to their prior situation. The dispute centered on the admissibility of a challenge to corporate governance acts in the context of a specialized insolvency proceeding, where the claimant argued the minor plaintiff lacked active standing as an associate despite holding an heir certificate. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of legal remedies and specific insolvency procedural rules, under which judgments of the insolvency judge are subject only to appeal, making the Court of Appeal's decision final and definitive; consequently, the Supreme Court determined that such decisions are not susceptible to cassation appeal under Article 18 of Law No. 2/2013 and Article 483 of the Code of Civil Procedure, rendering the appeal inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 464 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 343 din Legea nr. 85/2014, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; Inadmissibility of cassation appeal against definitive insolvency judge decision: Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care nu au înţeles să formuleze un punct de vedere la raport.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 mai 2021
Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 la 12 martie 2018 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L., reprezentată prin administrator special C. şi prin lichidator judiciar C.I.I. D. şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor S.C. B. S.R.L. din 6 iulie 2010, a actului constitutiv al societăţii din aceeaşi dată, a rezoluţiei Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov nr. 11332 din 11 august 2010, precum şi a tuturor actelor subsecvente perfectate după această dată. De asemenea, a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară perfectării actelor încheiate în numele debitoarei la 6 iulie 2010.
Prin încheierea de şedinţă din 4 septembrie 2018 s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a completului iniţial învestit şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului specializat, învestit cu soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. 1802/114/2014.
Prin sentinţa nr. 220 din 30 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov şi excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L.. A respins acţiunea şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 6 iulie 2010, a actului constitutiv al S.C. B. S.R.L. din aceeaşi dată, precum şi a rezoluţiei Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov nr. 11332 din 11 august 2010, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând păstrarea dispozitivului deciziei, aşa cum a fost formulat la alin. (1), înlăturarea alin. (2) şi (3) ale dispozitivului, ca fiind străine de restul dispozitivului, precum şi a alin. (10), (12), (13) şi (15) din considerentele deciziei atacate.
Cu privire la scopul demersului său judiciar, recurenta a arătat că, numai ca urmare a admiterii recursului cererile sale privind dreptul de moştenire vor fi analizate şi soluţionate în mod corect de judecătorul-sindic şi de instanţele de control judiciar. A apreciat autoarea căii de atac că, în caz contrar, toate cererile sale vor fi respinse cu motivarea că a achiesat tacit la considerentele deciziei atacate, conform cărora nu are calitate procesuală activă în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei S.C. B. S.R.L., invocându-se autoritatea de lucru judecat.
În motivarea recursului, autoarea căii de atac a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a fost învestită să se pronunţe cu privire la calitatea de asociat a minorei A., iar cele reţinute, în sensul că a dobândit calitatea de asociat în baza certificatului de moştenitor, sunt eronate, atât timp cât din acest act juridic reiese doar calitatea sa de moştenitor al părţilor sociale şi nu şi-a exercitat dreptul de opţiune cu privire la obţinerea contravalorii în bani a părţilor sociale sau a calităţii de asociat.
A subliniat recurenta că, prin alin. (1) şi (4) din dispozitivul deciziei atacate, instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 6 iulie 2010, a actului constitutiv al S.C. B. S.R.L. din aceeaşi dată, precum şi a rezoluţiei Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov nr. 11332 din 11 august 2010 (prin care în mod nelegal i-a fost conferită calitatea de asociat), cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, iar, pe de altă parte, instanţa a reţinut în mod eronat că a dobândit calitatea de asociat în baza certificatului de moştenitor.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ.
La 31 august 2020, intimatul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Părţile nu şi-au exprimat acordul ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluţionat de completul de filtru.
La 23 noiembrie 2020, recurenta a formulat o cerere de renunţare la judecata recursului.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care nu au înţeles să formuleze un punct de vedere la raport.
Deşi la dosar s-a depus cerere prin care recurenta solicită să se ia act că renunţă la judecata recursului declarat, instanţa supremă nu va da eficienţă acestei cereri, care, în accepţiunea art. 463-464 C. proc. civ., trebuie calificată drept achiesare la decizia pronunţată de instanţa de apel, având în vedere că declaraţia depusă este dată prin înscris sub semnătură privată, iar dispoziţiile art. 464 alin. (2) C. proc. civ. impun pentru achiesarea expresă forma autentică a actului, formă care în cauză lipseşte.
În condiţiile date, Înalta Curte va lua în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilitatea prezentei căi de atac, propusă prin raport, asupra căreia reţine următoarele:
Recursul are ca obiect decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă într-o cerere vizând constatarea nulităţii unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor, decizie care poartă menţiunea "definitivă".
Instanţa supremă reţine că, prin încheierea din 4 septembrie 2018, pronunţată de completul S3 al Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul x/2018, instanţa, invocând din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a completului, a reţinut că este învestită cu o cerere aferentă procedurii de insolvenţă, aşa încât competenţa funcţională de soluţionare revine completului specializat pe rolul căruia se află dosarul de insolvenţă nr. 1802/114/2014, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Cauza a fost înregistrată pe rolul completului specializat C5 din cadrul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*.
Astfel învestită, luând în analiză cu prioritate, la termenul din 18 februarie 2019, excepţia necompetenţei materiale a completului C5, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., instanţa, anume judecătorul-sindic, a respins excepţia necompetenţei funcţionale a completului S5.
Totodată, instanţa supremă constată că problema competenţei nu a format obiectul criticilor în apel, prin urmare competenţa a fost stabilită în mod definitiv în favoarea judecătorului-sindic prin încheierea din 18 februarie 2019 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
În contextul dat, Înalta Curte reţine că obiectul judecăţii îl constituie o cerere conexă, aferentă procedurii insolvenţei în dosarul nr. x/2014, dosar de insolvenţă a cărui dată iniţială este 6 iunie 2014, cerere apreciată în mod definitiv ca fiind de competenţa judecătorului-sindic, motiv pentru care stabileşte că acţiunea este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 85/2006 în conformitate cu dispoziţiile art. 343 din Legea nr. 85/2014, iar Legea nr. 85/2006 se completează, potrivit art. 149, în măsura compatibilităţii, cu dispoziţiile C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevăd că "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive", textele legale citate fiind cele în forma în vigoare la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei S.C. B. S.R.L. - 6 iunie 2014.
Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013, cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Nu în ultimul rând, instanţa supremă are în vedere şi împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … hotărârile date în apel, fără drept de recurs" şi că, în baza alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
Din coroborarea dispoziţiilor evocate rezultă indubitabil că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, aşa cum în mod judicios s-a consemnat în dispozitivul acesteia, astfel că ea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs nici din această perspectivă, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 39 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.