Recourse against suspension of bankruptcy sentence ruled inadmissible due to finality of appellate interlocutory decision

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş sub nr. x/2017 la 8 aprilie 2017, creditoarea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., deschiderea procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ce o priveşte pe debitoare.

În drept, a invocat art. 5 pct. 20, art. 29, art. 47 şi art. 72, art. 38 alin. (1), raportat la art. 70 şi următoarele din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa nr. 620 din 8 noiembrie 2017 a Tribunalului Specializat Mureş s-a deschis procedura generală a insolvenţei societăţii debitoare.

Prin sentinţa nr. 643 din 23 decembrie 2019, pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Specializat Mureş a infirmat planul de reorganizare propus de debitoarea S.C B. S.R.L. şi a deschis procedura falimentului împotriva acesteia, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014. A desemnat-o în calitate de lichidator judiciar pe C., cu o retribuţie în cuantum de 3.000 RON pentru întreaga procedură, la care se adaugă 5% din sumele rezultate din valorificarea bunurilor debitoarei. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, a hotărât dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. A luat celelalte măsuri impuse de trecerea la faliment.

Împotriva acestei sentinţe, D., în calitate de administrator special al societăţii debitoare S.C. B. S.R.L. a declarat apel, iar în baza art. 43 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 85/2014 a solicitat suspendarea executării sentinţei apelate pană la soluţionarea apelului.

Prin încheierea nr. 22/A din 7 februarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea petentului şi a dispus suspendarea executării sentinţei nr. 643 din 23 decembrie 2019 a Tribunalului Specializat Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii.

Împotriva acestei încheieri, A. S.A. a declarat recurs.

În motivare, recurenta a susţinut că nu a fost făcută dovada urgenţei măsurii de suspendare a efectelor sentinţei apelate, instanţa limitându-se la a lua act de faptul că sunt îndeplinite condiţiile de formă cerute de lege pentru suspendarea hotărârii de intrare în procedura falimentului, respectiv dovada depunerii cauţiunii, încadrarea într-una dintre excepţiile prevăzute de art. 43 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 şi condiţia declarării apelului împotriva sentinţei.

Recurenta a mai arătat că demersurile făcute de administratorul special şi de familia acestuia au ca scop tergiversarea procedurii, ca urmare a numeroaselor contestaţii formulate, a cererii de strămutare şi implicit amânarea cât mai mult posibil a intrării debitoarei în procedura falimentului.

S-a mai susţinut că luarea măsurii suspendării executării sentinţei lezează interesele creditorilor, recurenta acordându-i debitoarei un credit în sumă de 590.000 euro, iar din luna octombrie 2016, deci de aproape patru ani, societatea nu a restituit creditorului bancar nicio sumă, la data deschiderii procedurii falimentului - 23 decembrie 2019 - creanţa băncii fiind de 724.287,07 euro.

În continuare, a mai relevat faptul că judecătorul-sindic a acordat cinci termene pentru confirmarea/infirmarea planului de reorganizare, cu încălcarea art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform căruia termenul pentru confirmarea planului se fixează în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor.

De altfel, s-a mai arătat, judecătorul-sindic i-a introdus în cauză pe fidejusorii E. şi F., în calitate de chemaţi în garanţie, fără a se cunoaşte temeiul legal în baza căruia a fost luată măsura, în condiţiile în care aceştia nu sunt creditori ai societăţii, iar încheierea nu a fost comunicată şi nici nu a fost dată cu cale de atac, recurenta luând cunoştinţă de această dispoziţie din încheierea de suspendare atacată.

Recurenta a afirmat că nu erau îndeplinite condiţiile de confirmare a planului de reorganizare, reglementate de art. 139 lit. c) din Legea nr. 85/2014, deoarece planul trebuia să fie votat de cel puţin jumătate din numărul de categorii, cu condiţia ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul.

În final, recurenta a conchis că sunt netemeinice susţinerile aduse în sprijinul luării măsurii de suspendare referitoare la situaţia neclară a tabelului definitiv, în condiţiile în care contestaţia formulată de D., înregistrată sub nr. x/2017/a16, privind solicitarea înscrierii sale la masa credală cu suma de 135.850 RON reprezentând dividende, a fost respinsă, iar o eventuală modificare a tabelului definitiv prin diminuarea creanţei recurentei nu atrage incidenţa prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

În cauză nu a fost formulată nicio întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care nu au înţeles să formuleze un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constatând că prin raport a fost propusă soluţia de respingere ca inadmisibil a recursului, a luat în analiză această excepţie cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:

Cu titlu preliminar, având în vedere scopul urmărit şi conţinutul cererii formulate de A. S.A., faţă de dispoziţiile art. 152, coroborat cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte califică drept recurs calea de atac exercitată de parte, reţinând că, potrivit art. 97 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi că nu pot exercita căile de atac decât în condiţiile reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect încheierea din 7 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care, în temeiul art. 43 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 450 şi la art. 719 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea executării sentinţei nr. 643 din 23 decembrie 2019 a Tribunalului Specializat Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2017 privind deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L., până la soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii.

Potrivit art. 450 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în forma aflată în vigoare la data începerii procesului - 8 aprilie 2017, "suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel, iar cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile".

Se reţine că, deşi potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea încheierii ce face obiectul controlului judiciar în prezenta cauză, în sensul că aceasta este pronunţată în faza procesuală a apelului de către curtea de apel, în procedura insolvenţei.

Fiind un litigiu în materia insolvenţei, acesta este guvernat de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 85/2014, în forma în vigoare la data introducerii cererii de deschidere a procedurii, astfel încât vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel" şi cele prevăzute de art. 43 alin. (1) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Nu în ultimul rând, instanţa supremă are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)" şi că, în baza alin. (2) al aceluiaşi articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Prin urmare, deşi conform prevederilor legale menţionate anterior încheierea de suspendare a executării provizorii poate fi atacată cu apel, cu toate acestea în situaţia particulară în care aceasta a fost pronunţată de curtea de apel ea devine o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanţa imediat superioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceasta deoarece, potrivit art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Prin urmare, cum în speţă sentinţa nr. 643 din 23 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunţată în soluţionarea cererii de suspendare a executării provizorii, respectiv cea cu numărul x din 7 februarie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, aferentă cererii de apel este definitivă, pentru că nu poate fi supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă executării, dat fiind caracterul incidental al cererii formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare.

Aşadar, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României, ca şi de art. 457 C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) teza finală şi la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-creditoare A. S.A. împotriva încheierii nr. 22/A din 7 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.