Conflict of jurisdiction resolved by affirming plaintiff's domicile forum and invalidating court's ex officio declination for alternative territorial incompetence

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 27 octombrie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" şi Centrul Medical Dâmboviţa al M.A.I., să dispună ca primul pârât să fie obligat la plata sumei de 194,6 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile noiembrie şi decembrie 2020 şi pentru luna ianuarie 2021, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflaţie şi la care se va calcula şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data introducerii acţiunii; al doilea pârât să fie obligat la emiterea reţetei electronice pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către cei doi medici specialişti în cardiologie şi urologie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 360/2002, ale H.G. nr. 677/2003, ale Legii nr. 95/2006 şi ale H.G. nr. 140/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 365 din 16 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa iniţial învestită a reţinut următoarele:

Reclamantul A., prin capătul principal de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu", a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 194,60 RON, reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile noiembrie, decembrie 2020 - ianuarie 2021, suma ce va fi indexată lunar cu indicele de inflaţie şi la care se va calcula şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data introducerii acţiunii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat să verifice din oficiu şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă, iar dacă se declară necompetentă, hotărârea pronunţată nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti apreciate ca fiind competentă.

Prezenta acţiune, a reţinut instanţa, a fost întemeiată de reclamant, conform principiului disponibilităţii procesuale, pe principiile legislaţiei de asigurări sociale, aspect necombătut de pârâtă (prin neinvocarea unor excepţii privind competenţa funcţională), invocând nerespectarea unui drept social, conferit în calitate de pensionar - fost poliţist, potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, astfel încât s-a apreciat că acţiunea are ca obiect un litigiu de asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor capitolului VIII al Legii nr. 263/2010, intitulat jurisdicţia asigurărilor sociale, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, însă celelalte cereri, cum este cazul şi celei deduse judecăţii de faţă, "se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul" [art. 154 alin. (2) din actul normativ menţionat].

Deoarece în cauză pârâtul are sediul în Bucureşti, instanţa a apreciat că revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care a dispus declinarea cauzei în favoarea acestei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 2585 din 9 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă în soluţionarea cererii, a suspendat din oficiu cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:

Potrivit art. 30 din Legea nr. 360/2002, "Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru poliţişti se exercită prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale în condiţiile prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare".

Conform art. 104 din Legea nr. 223/2015, "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Din interpretarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 360/2002, coroborate cu cele ale art. 104 din Legea nr. 223/2015 privind sistemul pensiilor militare de stat, rezultă că prevederile Legii nr. 223/2015, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.

Referitor la instanţa competentă din punct de vedere teritorial, instanţa a reţinut că, în temeiul prevederilor art. 111 C. proc. civ., reclamantul putea introduce cererea îndreptată împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi altor persoane juridice de drept public fie la instanţa de la domiciliul său, fie la instanţa de la sediul oricăruia dintre pârâţi.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., competenţa fiind de ordine privată. În speţă, reclamantul, cu domiciliul în oraşul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa a ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa.

Conform dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată, fiind invocată de instanţă din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe.

Faţă de aceste aspecte, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Curtea reţine că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantului de a i se deconta contravaloarea medicamentelor pentru perioada menţionată şi de a i se elibera reţetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către medicii specialişti, natura prezentei cauze fiind aceea de litigiu de asigurări sociale, iar drepturile invocate de reclamant derivând din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 360/2002, coroborate cu cele ale art. 104 din Legea nr. 223/2015 privind sistemul pensiilor militare de stat, rezultă că prevederile Legii nr. 223/2015, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.

În ceea ce priveşte instanţa competentă din punct de vedere teritorial, se reţine că, în temeiul prevederilor art. 111 C. proc. civ., reclamantul putea introduce cererea îndreptată împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public, fie la instanţa de la domiciliul său, fie la instanţa de la sediul oricăruia dintre pârâţi.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, care este o competenţă de ordine privată, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speţă, reclamantul, cu domiciliul în oraşul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa a ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa.

Conform dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, daca întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Instanţa supremă constată că niciunul dintre pârâţi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei iniţial învestite, nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată.

Excepţia a fost invocată de instanţă din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care, din analiza textului de lege evocat mai sus, rezultă cu claritate că numai pârâta putea invoca o astfel de excepţie.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, legal învestit din punct de vedere al competenţei teritoriale prin alegerea de competenţă, instanţă căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.