Sale-promise termination claim assigned to Arad court over consumer-protection objection.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 august 2020 pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate încetarea de drept a contractului nr. x din 29 ianuarie 2020 ca efect al articolului nr. 6.3 alin. (1) lit. a) şi să dispună restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de avans, în cuantum de 62.137 RON.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea, faţă de prevederile art. 7.1 din contractul nr. x din 29 ianuarie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 5808/2020 din 11 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Oradea a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa iniţial învestită a reţinut că domiciliul pârâtei este în municipiul Arad, iar convenţia părţilor în legătură cu competenţa teritorială în soluţionarea litigiilor este, de asemenea, stabilită în favoarea Judecătoriei Arad.

În raport de aceste argumente, în temeiul dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ. a declinat competenţa teritorială în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtei, respectiv în favoarea Judecătoriei Arad.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secţia Civilă, sub dosar nr. x/2020.

Reclamantul a depus la dosar note de şedinţă, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Arad, întrucât litigiul se poartă între un profesionist şi un consumator.

Prin sentinţa civilă nr. 990 din 24 februarie 2021, Judecătoria Arad a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă în soluţionarea cererii, a suspendat din oficiu cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Arad a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea stingerii raportului obligaţional contractual dintre părţi, invocându-se survenirea unei ipoteze prevăzute de convenţia părţilor, precum şi restituirea sumei achitate cu titlu de parte din preţ.

S-a reţinut, totodată, că prin actul juridic subscris de părţi, pârâta, "în baza contractului de mandat fără reprezentare (...) încheiat cu dezvoltatorul imobiliar (...)", s-a obligat să vândă, iar reclamantul s-a obligat să cumpere un bun imobil, cu plata preţului în rate şi cu transferul dreptului de proprietate la data "înscrierii în CF a contractului definitiv de vânzare-cumpărare (...)"; părţile prevăzând, printre altele, că "dreptul de creanţă privind încasarea preţului apartamentului (...) îi revine de drept Dezvoltatorului (...)" .

Date fiind definiţiile legale ale noţiunilor de consumator şi profesionist sau operator economic, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 2 din O.G. nr. 21/1992, republicată, în art. 2 din Legea nr. 193/2000, republicată şi pct. 1 şi pct. 13 din anexa 1 la Legea nr. 296/2004, republicată, instanţa a reţinut că relaţia contractuală dintre părţi are un şi un conţinut reglementat, în esenţă, de actele normative arătate; instanţa a subliniat, de asemenea, că pârâta a încheiat contractul pe seama unui dezvoltator imobiliar, adică a unei persoane ce exercită sistematic o activitate organizată în legătură cu bunuri imobile, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

Instanţa a reţinut, astfel, că cererea a fost formulată de un consumator, că are un caracter personal (ex contractu) şi se îndreaptă împotriva unui profesionist; aşa fiind, în baza art. 116, coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a conchis că în mod valabil a ales reclamantul instanţa domiciliului său, anume Judecătoria Oradea.

În opinia instanţei, nu se opune acestei concluzii împrejurarea că în contractul subscris de părţi s-a arătat, la art. 7, că orice litigii vor fi supuse spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente de la locul plăţii preţului. Această clauză este una preformulată, are un rol descurajant în demararea unei proceduri judiciare şi nu întruneşte cerinţele bunei-credinţe; ca urmare, în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, nu i-a recunoscut niciun efect juridic acestei clauze.

A mai arătat instanţa că nu s-ar fi impus, în prealabil, o solicitare distinctă şi formală din partea consumatorului de declarare a clauzei atributive de competenţă ca fiind abuzivă; astfel cum se relevă în jurisprudenţa CJUE în această materie "instanţa naţională trebuie să dispună din oficiu măsuri (...) pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competenţă teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată şi care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 şi, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze" (cauza C-137/08, VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva C.). De asemenea, a mai reţinut că în jurisprudenţa ICCJ s-a arătat că în această materie este de reţinut "incidenţa principiului protecţiei consumatorului consacrat de legislaţia şi jurisprudenţa europeană, precum şi prevalenţa acestora faţă de legislaţia naţională (dec. nr. 2938/2013, secţia a II-a)".

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Instanţa supremă constată că în speţă reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., constatarea încetării de drept a contractului încheiat între părţi, respectiv a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 29 ianuarie 2020 de B.N.P. D., având ca obiect imobilul apartament cu nr. x, situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6.3 alin. (1) lit. a) din contract şi ale art. 1351 din C. civ.

Înalta Curte reţine că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se stabileşte regula generală de competenţă sub aspect teritorial, care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Reţine şi că, potrivit dispoziţiilor art. 7.1 din contract, "orice litigii născute din interpretarea, executarea, anularea sau rezoluţiunea prezentei promisiuni vor fi rezolvate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, vor fi supuse spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente de la locul plăţii preţului (respectiv municipiul Arad, unde se află deschis contul dezvoltatorului), cu excepţia acţiunii prevăzute de art. 6.7. (II), care va fi soluţionată de către instanţa de la locul unde este situat apartamentul", clauza evocată fiind relevantă din perspectiva determinării locului plăţii (a executării, fie şi parţiale, a contractului) şi, fără a avea valenţa unei clauze atributive în accepţiunea art. 126 C. proc. civ., fiind în consens cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc o normă de competenţă teritorială alternativă.

Considerentele care succed vor contura concluzia că în speţă, raportat la limitele învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată, competenţa teritorială de soluţionare a litigiului este una de ordine privată şi alternativă.

Spre această concluzie conduc argumentele în sensul că, în contra celor reţinute de Judecătoria Arad, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile din materia protecţiei consumatorului, întrucât reclamantul nu şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile legilor speciale în această materie, iar instanţele sunt ţinute să facă aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor". Aceasta reprezintă manifestarea în concret a principiului disponibilităţii, partea având posibilitatea suverană de a aprecia şi de a arăta în concret ce solicită instanţei de judecată, pentru care motive sesizează instanţa, stabilind astfel limitele învestirii.

În fundamentarea concluziei anterior expuse, instanţa supremă subliniază faptul că nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se invocă protecţia consumatorului faţă de prevederi ale unui contract prejudiciabil încheiat cu un profesionist, reclamantul învestind instanţa de judecată cu o acţiune de drept comun, întemeiată pe prevederile unui contract pe care nu îl denunţă ca abuziv, în accepţiunea dată de legislaţia de protecţie a consumatorului, ci pe care arată că nu îl poate respecta sub aspectul obligaţiilor contractate din motive de forţă majoră (cererea de chemare în judecată şi notele de şedinţă de la dosarului Judecătoriei Arad).

Concluzia care se desprinde din această statuare este în sensul că, pe de o parte clauza de la art. 7.1 din convenţia părţilor nu poate fi considerată una atributivă de competenţă în accepţiunea strictă a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., dar şi că, pe de altă parte, ea nu poate fi considerată ca ineficientă din perspectiva dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., întrucât litigiul dedus judecăţii nu se situează pe tărâmul protecţiei consumatorilor, fiind, aşa cum s-a mai subliniat, un litigiu de drept comun.

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază că, raportat la obiectul cererii introductive - constatarea încetării de drept a unui contract, cu consecinţa restituirii prestaţiilor -, competenţa teritorială trebuie stabilită potrivit dispoziţiilor de drept comun, nu potrivit celor referitoare la protecţia consumatorilor.

De aceea, constată că în cauză este vorba despre o competenţă de ordine privată şi alternativă, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: pct. (3) instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Prin urmare, văzând şi împrejurarea că prin clauza inserată la art. 7.1 din contract părţile au înţeles să dea eficienţă dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi să confere competenţă teritorială instanţei în circumscripţia căreia se află locul plăţii, iar, potrivit aceluiaşi art. 7.1 din contract, acesta este expres determinat ca aflându-se în municipiul Arad, instanţa supremă reţine competenţa în soluţionarea cauzei de faţă a Judecătoriei Arad, neexistând niciun argument care să atragă competenţa instanţei de la domiciliul procesual ales al reclamantului, ci dimpotrivă, câtă vreme atât dispoziţiile art. 107 alin. (1), cât şi cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. conduc la determinarea unei singure competenţe teritoriale, aceea a Judecătoriei Arad, atât în considerarea sediului pârâtei, cât şi a locului executării prin plată a contractului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.