Labor conflict jurisdiction for retired judges: exclusivity of plaintiff's choice under Art. 210 Law 62/2011 over Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2020, la data de 03.08.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. şi WW. au chemat în judecată pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: a) obligarea pârâtei să calculeze indemnizaţia de bază cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON ce se cuvine în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi să-i reîncadreze prin raportare la această indemnizaţie începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi în continuare, pentru viitor; b) obligarea pârâtei la acordarea în integralitate (fără limitarea la 30% prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017) a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă cuvenite, aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare calculată prin raportare la VRS 484,18 RON, începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi în continuare, pentru viitor; c) obligarea pârâtei la plata pentru fiecare lună, pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioadele în care au lucrat în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntîndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 2818 din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că reclamanţii sunt judecători şi foşti judecători în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prezentul litigiu având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie.

S-a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., se aplică doar atunci când partea reclamantă îşi desfăşoară activitatea la o instanţă ce ar fi competentă în soluţionarea cererii sale.

În prezenta speţă, având în vedere că reclamanţii, deţin sau au deţinut funcţia de judecători şi foşti judecători la data sesizării instanţei, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu în cadrul Tribunalului Bucureşti, instanţă competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza raportat la calitatea reclamanţilor, sens în care invocă interpretarea dată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7 din 16 mai 2016 (Complet RIL).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2020.

La termenul de judecată din 5 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, constatând că domiciliile reclamanţilor II., MM., NN., QQ., UU., VV. şi WW. nu sunt în Bucureşti şi faptul că aceştia erau pensionaţi la data introducerii acţiunii, a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte cu formarea a 5 dosar noi, care s-au aflat pe lista de şedinţă la poziţiile 22-26, astfel primul dosar îi va cuprinde pe II. şi QQ., al doilea pe MM., al treilea pe NN., al patrulea pe UU., iar ultimul pe reclamantele VV. şi WW..

Astfel, în dosarul nr. x/2021 (prezentul dosar), avându-i ca reclamanţi pe reclamantele VV. şi WW., instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1674 din 5 martie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 30 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova; a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamanţii aveau un drept de opţiune între două instanţe, tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul şi cel în care era situat locul lor de muncă.

În cauză, s-a apreciat, având în vedere că la data introducerii acţiunii, reclamantele nu mai aveau calitatea de judecători, că nu se aplică prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în condiţiile în care prezentul dosar nu este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte apreciază cu titlu preliminar că în cauză există conflict negativ de competenţă în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe din circumscripţiile a două curţi de apel diferite s-au declarat necompetente în soluţionarea aceleaşi pricini şi şi-au declinat reciproc competenţa.

Asupra conflictului de competenţă, instanţa supremă reţine următoarele:

Reclamantele au învestit Tribunalul Prahova cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite conform legii", iar potrivit alin. (2), "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În speţă, reclamantele sunt foste judecătoare ale secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamantele nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la o instanţă inferioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantele au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, în acord cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, iar nu şi părţii pârâte sau instanţei din oficiu care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepţiei de necompetenţă opţiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenţei s-ar putea obţine pe calea unui alt mecanism, şi anume, cererea de strămutare).

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2021.