Currency-risk clauses in consumer credit contracts: nullity of appeal for missing signature
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the plaintiffs against the Appellate Court's rejection of their claims, allowing the lower court’s decision to remain in force and effectively prevailing for the defendants. The dispute involved a consumer credit agreement denominated in Swiss Francs, where the plaintiffs sought to declare exchange rate clauses null and void as abusive and demanded a freeze on the currency exchange rate to retroactively adjust payments, but the lower courts had previously dismissed the claims. The decisive legal basis for the final order was a procedural defect rather than a merits determination: under Article 486(1)(e) and (2) of the Code of Civil Procedure, the appeal petition was subject to annulment for the absence of the parties' handwritten or valid electronic signatures, a mandatory formal requirement that the appellants failed to cure despite repeated judicial warnings, rendering the appeal null.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ; Currency-risk clauses in consumer credit contracts: nullity of appeal for missing signature: Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 25 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A., S.C. C. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, D. S.A. şi D. S.A. - Sucursala Târgu Jiu, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit nr. x din 10 august 2007, la secţiunea 4 din condiţii generale şi art. 6 din condiţii speciale privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar, ca fiind abuzive; îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus faţă de cursul de la data încheierii contractului de credit până la data rămânerii definitive a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta D. S.A. a depus întâmpinare prin care a arătat că a preluat calitatea procesuală a S.C. C. S.A. în urma fuziunii prin absorbţie şi a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 4808/2016 din 9 iunie 2016, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă sub nr. x/2016.
Prin încheierea de şedinţă din 5 septembrie 2016, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată de reclamanţi.
La 26 iunie 2017, reclamanţii au depus la dosarul cauzei cerere de renunţare la judecată.
Prin sentinţa nr. 79 din 26 iunie 2017, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins cererea de renunţare la judecată, a respins excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Tribunalului Gorj, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B..
Prin decizia nr. 255/2018 din 6 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs A. şi B., solicitând casarea deciziei atacate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă era Judecătoria Târgu Jiu şi arată că au precizat valoarea obiectului dedus judecăţii în faţa curţii de apel.
Autorii căii de atac arată că instanţa ar fi trebuit să analizeze prevederile legale aduse în discuţie prin cererea de chemare în judecată, acest lucru fiind permis de caracterul supletiv al principiului nominalismului. În opinia acestora, contractul de credit nu a fost negociat, iar clauza de risc valutar este abuzivă deoarece provoacă un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor. Se mai arată că banca nu a informat consumatorii cu privire la consecinţele asociate fluctuaţiei monedei CHF, iar contractul este preformulat.
Intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului şi a solicitat respingerea căii de atac formulate.
La 13 februarie 2019, prin adresele de la dosar, Înalta Curte a pus în vedere recurenţilor-reclamanţi că au obligaţia să semneze cererea de recurs, sub sancţiunea anulării căii de atac formulate.
Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent.
Prin încheierea din 5 iunie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.
Prin încheierea din 16 octombrie 2019 au fost respinse excepţia inadmisibilităţii, apreciindu-se că hotărârea recurată se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi poate fi atacată cu recurs, şi excepţia nulităţii cererii de recurs, apreciindu-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeaşi încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 255/2018 din 6 martie 2018 şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 12 februarie 2020, cu citarea părţilor.
La termenul de la 12 februarie 2020 judecata recursului a fost suspendată până la soluţionarea cauzei C-81/19, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar ulterior, prin rezoluţie, s-a fixat termen la 27 ianuarie 2021, în vederea repunerii cauzei pe rol şi judecării recursului.
La 7 ianuarie 2021, prin adresa de la dosar, instanţa supremă a pus din nou în vedere recurenţilor-reclamanţi că au obligaţia să semneze cererea de recurs, sub sancţiunea anulării căii de atac formulate. Adresa a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la 15 ianuarie 2021, conform procesului-verbal aflat la dosar.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectele legate de nulitatea recursului faţă de lipsa semnăturii cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut de art. 13 alin. (2), a avocatului său sau, după caz, a consilierului juridic." Alin. 2 al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În cauza de faţă, instanţa supremă observă că recurenţii-reclamanţi au depus cererea de recurs aflată la dosar prin poştă electronică. Din conţinutul cererii rezultă că aceasta este formulată personal, dar că nu poartă semnătura olografă a părţilor.
Înalta Curte constată că recurenţilor-reclamanţi li s-a pus în vedere în mod repetat să semneze cererea de recurs, dar aceştia nu s-au conformat acestei obligaţii.
Art. 148 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că orice cerere adresată instanţelor de judecată trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă, între altele, şi semnătura, iar teza a II-a a aceluiaşi text de lege dispune că cererile adresate, personal sau prin reprezentat, instanţei judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris sub semnătură electronică, în condiţiile legii.
Rolul semnăturii este acela de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat. Or din actele dosarului nu se deduce care este această voinţă deoarece înscrisul care materializează cererea de recurs nu conţine nici semnătura olografă a recurenţilor şi nici nu îndeplineşte condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică pentru a fi calificat drept înscris sub semnătură electronică.
Pentru aceste considerente, faţă de lipsa de la dosarul cauzei a unui exemplar al memoriului de recurs, cu semnătura olografă a recurenţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., şi, în temeiul art. 496 alin. (1) teza III din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 255/2018 din 6 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 255/2018 din 6 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.