Written form as proof vs. validity requirement in partnership agreements; tacit acceptance by performance

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 03.11.2017, înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, sub nr. x/2017 şi precizată la data de 02.05.2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata pierderilor suferite, în cuantum de 936.265,59 RON, în conformitate cu prevederile contractului de asociere în participaţie încheiat de părţi în data de 12.04.2016, la plata dobânzii penalizatoare aferentă sumei pretinse, potrivit art. 4 din Legea nr. 72/2013, calculată de la data depunerii acţiunii până la încasarea efectivă a debitului restant; actualizarea tuturor sumelor pretinse de reclamantă cu indicele de inflaţie; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ. şi art. 1949 -1945 C. civ.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata sumei de 290.500 USD, reprezentând viramente bancare efectuate în contul reclamantei în datele de 14.04.2016 şi 03.06.2016, respectiv suma de 880.000 RON (la cursul BNR de conversie 3,9727 RON/USD) şi suma de 279.810 RON (la cursul BNR de conversie 4,0559 RON/USD); cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 198/C din 22 februarie 2019, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L.

Împotriva sentinţei civile nr. 198/C din 22 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 813/Ap din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta reclamantă-pârâtă A. S.R.L. şi de apelanta pârâtă-reclamantă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 198/C din 22 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs ambele părţi.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate cu privire la soluţia dată asupra propriului apelul şi, judecând în fond, să fie admisă acţiunea, în sensul obligării pârâtei B. S.R.L. la suportarea pierderilor suferite, în cuantum de 936.265,59 RON, în conformitate cu prevederile contractului de asociere în participaţie încheiat de părţi în data de 12.04.2016, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a motivat că soluţia pronunţată de instanţă de apel este nelegală, considerentele hotărârii fiind rezultatul inserării unor texte de lege şi a unor definiţii ale termenilor puşi în discuţie, fără însă ca instanţa să ofere părţilor garanţiile procedurale că, dincolo de orice dubiu, soluţia dispusă este justă din punct de vedere al textelor legale aplicabile.

Consideră că, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în susţinerea cererii, precum şi de a arăta, în mod concret, care au fost argumentele care au stat la baza neluării în considerare, la soluţionarea litigiului, a concluziilor prezentate, raportat şi la mijloacele de probă, au fost nesocotite dispoziţiile legale şi a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil.

Cu privire la nelegalitatea hotărârilor pronunţate atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, apreciază că soluţiile se întemeiază pe considerente preluate din apărările formulate de către intimata-pârâtă, fără a analiza în concret situaţia dedusă judecăţii.

Recurenta-reclamantă consideră că soluţia este criticabilă, întrucât, deşi s-a constatat încheierea valabilă a contractului de asociere în participaţiune, prin efectuarea de plăţi în cuantum de 880.000 RON şi de 279.810 RON, ambele plăţi fiind făcute cu menţiunea "plata conform contract asociere în participaţiune", nu s-au reţinut concluziile raportului de expertiză în sensul că aceste sume reprezintă doar 27,16% din totalul procentului de 49% aferent obligaţiei de aportare conform contractului de asociere în participaţiune.

Recurenta apreciază că B. S.R.L. trebuia, în calitate de asociat secund, să participe atât la beneficii, dar mai ales la pierderile suferite în considerarea art. 1270 C. civ. şi a prevederilor art. 6.3 din contract.

Prin urmare, contractul de asociere în participaţie, fiind valabil încheiat, are putere de lege între părţile contractante, astfel că prevederile acestuia sunt cele care trebuie să guverneze soluţionarea acestui litigiu. Precizează recurenta că trebuie făcută distincţia cu privire la încheierea contractului şi proba încheierii contractului, iar corespondenţa dintre părţi şi plăţile făcute demonstrează acceptarea contractului, existenţa acordului de voinţă al părţilor, respectiv existenţa contractului sub formă de negotium şi nu instrumentum.

Menţionează dispoziţiile art. 1.186 alin. (2) din C. civ., conform cărora:

"contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent, fără a-1 înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod." Se arată că, în condiţiile în care părţile au executat obligaţiile decurgând din contractul nesemnat de către acestea, rezultă că voinţa acestora a fost de a se asocia, cu toate efectele care decurg din această situaţie.

Astfel, arată că probele existente au demonstrat că B. S.R.L. a executat doar în parte obligaţiile decurgând din contractul nesemnat de către acestea, ceea ce înseamnă că a avut loc o acceptare tacită a contractului, acesta producând efecte faţă de ambele părţi.

În aceste condiţii, consideră că partea adversă nu se poate prevala de faptul că acest contract nu este semnat şi nu îi poate incumba nicio obligaţie, cu atât mai mult cu cât aceasta nu oferă nicio explicaţie pentru sumele plătite în mai multe tranşe, cu menţiunea "plata conform contract de asociere în participatiune" şi nici cu privire la corespondenţa dintre părţi.

Mai mult, arată că, în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, partea adversă a susţinut că a încheiat un contract de asociere în participatiune cu recurenta, precum şi faptul că la dosar există un email din data de 12.04.2016, în care se detaliază plăţile ce urmează a se realiza pentru contractul de asociere, iar, în 14.04.2016, intimata-pârâtă a virat suma de 880.000 RON, aceasta fiind dovada clară a faptului că B. a urmărit să execute contractul.

De asemenea, din corespondenţa depusă la dosar, rezultă că intimata-pârâtă a arătat că s-a încheiat contractul dintre părţi, deci a cunoscut activitatea ce urma să se desfăşoare şi costurile acesteia.

Invocă principiul forţei obligatorii a contractului prevăzut de art. 1270 alin. (1) C. civ. şi obligaţia de bună-credinţă în executarea contractului, prevăzută de art. 1170 C. civ.

Astfel, contrar reţinerilor instanţei referitoare la lipsa acordului intimatei-pârâte cu privire la cheltuielile efectuate de recurentă în baza asocierii, susţine că la dosar există dovezi în ceea ce priveşte comunicarea din interiorul asocierii, chestiuni care sunt demonstrate de înseşi probele administrate de intimata-reclamantă reconvenţională, respectiv întrebările la interogatoriu, dar şi constatările consemnate de expertul cauzei.

Ceea ce este important, susţine recurenta, este conţinutul raportului de expertiză, care detaliază modul în care a funcţionat asocierea, chestiuni necontestate de partea adversă.

Solicită instanţei să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 277 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora:

"înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic."

În continuare, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt din care rezultă încheierea contractului de asociere în participaţie în data de 14.04.2016, dată la care s-a efectuat prima plată, dar şi faptul că încetarea contractului de închiriere a avionului x cu compania C. a determinat şi încetarea contractului de asociere în participaţie încheiat între părţile litigante.

Astfel, având în vedere că existenţa şi valabilitatea contractului de asociere a încetat în data de 05.04.2017, data încetării contractului de închiriere cu compania C., recurenta susţine că sunt aplicabile prevederile Capitolului VIII, denumit încetarea contractului, care statuează la punctul 8.3 lit. a) că, în caz de încetare a asociaţiunii în participaţiune, rezultatele lichidării se vor repartiza pe coasociaţi proporţional cu cota de participare a fiecăruia la beneficii şi pierderi.

Pe perioada derulării contractului au avut loc colaborări cu mai multe societăţi, obţinându-se venituri de 5.405.081,98 RON, iar cheltuielile au fost în sumă de 9.682.787,28 RON, rezultând astfel un deficit de 4.277.705,30 RON, astfel că pierderea repartizată şi transmisă către B. S.R.L. a fost de 2.096.075,59 RON.

Potrivit prevederilor art. 1949 C. civ., "contractul de asociere în participaţie este contractul prin care o persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participaţie la beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni pe care le întreprinde."

Intimata-pârâtă B. S.R.L., în calitate de asociat secund, cu un procent de 49% participare la beneficii şi pierderi, în urma plăţilor efectuate, a rămas obligată la plata diferenţei restante în cuantum de 936.265,59 RON.

Potrivit Capitolului IV - Aporturile Părţilor, pct. 1.2., asociatul secund, în speţă, pârâta, va participa la realizarea obiectivelor economice ale asociaţiei prin asigurarea capitalului de lucru necesar desfăşurării de către asociatul prim a activităţii stipulate, sens în care va pune la dispoziţia asociatului prim şi va achita un procent de 49% din plata chiriei lunare stabilite prin contractul de închiriere şi din toate cheltuielile aferente utilizării avionului x, inclusiv garanţia constituită cu titlul de "security deposit."

De asemenea, conform prevederilor din Capitolul VI - Repartizarea beneficiilor şi pierderilor, părţile s-au obligat să răspundă proporţional cu cota de participare a fiecărui asociat atât la beneficii, cât şi la pierderile suferite, astfel că pârâta B. S.R.L. răspunde cu un procent de 49% pentru pierderile suferite în urma asocierii în participaţie.

În acest sens, recurenta-reclamantă menţionează deconturile pentru operaţiuni în participare, atribuite pârâtei B. S.R.L., care atestă existenţa creanţei, în detaliu, astfel cum acestea au fost evidenţiate în tabelele prezentate (decontul pentru operaţiuni în participaţie nr. 1/2017 şi decontul pentru operaţiuni în participaţie nr. 2/2016).

Apreciază că reţinerile instanţei de fond sunt eronate şi nu fac decât să prejudicieze recurenta, căci instanţa a constatat că nu are posibilitatea de a verifica dacă sumele înscrise în deconturile pe ani, ataşate cererii de chemare în judecată şi documentele de plată verificate de expertul judiciar numit în cauză, se referă la prezenta asociere sau privesc şi alte activităţi comerciale ale recurentei.

Consideră că aceste reţineri sunt departe de adevăr, recurenta susţinând că întocmeşte calcule şi deconturi individuale, astfel cum se poate observa din înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar societatea pârâtă nu a făcut obiecţiuni cu privire la modul de gestionare a sumelor de repartizat şi nici cu privire la modul în care au fost întocmite deconturile, necontestând până la momentul declanşării litigiului între părţi sumele sau modul de calcul al acestora. Cheltuielile efectuate au depăşit cu mult veniturile obţinute, aşa cum rezultă din cuprinsul documentelor anexate cererii introductive şi din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, motiv pentru care consideră că, în temeiul contractului de asociere în participaţie încheiat în data de 12.04.2016, pârâta B. S.R.L. este obligată la achitarea sumei de bani rămasă restantă.

Totodată, susţine că instanţa, în mod greşit, a apreciat că societăţii pârâte nu i-a fost adus la cunoştinţă debitul datorat ca urmare a pierderilor suferite, anterior declanşării litigiului, deoarece din înscrisurile depuse în probaţiune, rezultă că intimata pârâtă a fost notificată în acest sens, însă nu s-a conformat notificării comunicate de către recurentă, astfel că sunt îndeplinite dispoziţiile cuprinse în cadrul Capitolului XI - Litigii, rezolvarea neînţelegerii pe cale amiabilă nefiind posibilă.

Pornind de la faptul că asocierea în participaţie trebuie abordată exclusiv din perspectiva unui contract, recurenta invocă decizia nr. 1851 din 26 martie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială.

Astfel, în raport de soluţia pronunţată în cauză, în ceea ce priveşte asocierea părţilor, rezultă că operează strict regula solidarităţii active a asociaţilor, respectiv modalitatea de împărţire a beneficiilor, fiind ignorată regula solidarităţii pasive, cu toate că părţile au stipulat în mod expres modalitatea în care se vor suporta pierderile, având cunoştinţă încă de la momentul încheierii acordului dintre acestea, care va fi procentul atât cu privire la beneficii, cât şi cu privire la pierderi, pe care îl suportă fiecare în parte. Or, o astfel de interpretare se plasează în zona clauzelor leonine ce sunt sancţionate cu nulitatea.

Totodată, solicită instanţei de recurs să observe că societatea pârâta nu s-a opus nicicând modalităţilor de calcul efectuate de către recurentă, având posibilitatea de a le consulta şi de a-şi expune opinia cu privire la acestea, în orice moment.

Totodată, recurenta-reclamantă şi-a exprimat dezacordul ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

La 19 august 2019, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 813/Ap din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi obligării A. S.R.L. la plata către B. S.R.L. a sumei de 290.500 USD la cursul BNR de conversie USD/RON din ziua plăţii.

Totodată, a solicitat obligarea A. S.R.L. la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 290.500 USD, potrivit art. 4 din Legea 72/2013, calculată de la data înregistrării acţiunii până la încasarea efectivă a debitului restant şi actualizarea tuturor sumelor pretinse de B. S.R.L. cu indicele de inflaţie, precum şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă susţine că sentinţa civilă nr. 198/C/22.02.2019 şi decizia civilă nr. 813/2019/12.06.2019 au fost date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi cuprind motive contradictorii şi/sau străine de natura cauzei.

Astfel, deşi instanţele au reţinut că nu a semnat contractul din data de 12.04.2016, totuşi, au apreciat greşit, contrar dispoziţiilor art. 1950 C. civ. că încheierea contractului s-a realizat printr-o acceptare implicită a ofertei de a contracta.

Conform art. 1950 C. civ., acest tip de contract se probează numai prin înscris, forma fiind cerută ad validitatem, atât pentru atenţionarea părţilor asupra importanţei actului, asigurării libertăţii şi certitudinii consimţământului, cât şi pentru exercitarea unui control cu privire la aceste acte.

Recurenta consideră că această formă ad validitatem, reprezintă un element esenţial al actului juridic civil, fiind incompatibilă cu manifestarea de voinţă tacită, deci presupune manifestarea expresă de voinţă şi este exclusivă.

Susţine că acceptarea contractului de asociere în forma depusă de reclamant nu poate fi prezumată, neexistând acceptul B. S.R.L. cu privire la modul de repartizare a beneficiilor şi pierderilor sau a conducerii/administrării asociaţiei.

Recurenta a învederat şi faptul că avansarea respectivelor sume de bani nu a însemnat că a acceptat condiţiile contractuale. Aşa cum rezultă din corespondenţa dintre părţi, mai ales din emailul transmis de A. S.R.L. în data de 14.04.2016, plata se realiza indiferent de situaţie, adică chiar dacă părţile nu ajungeau la un acord.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a coroborat, în mod greşit, dispoziţiile art. 1187 şi ale art. 1196 C. civ. cu art. 272 C. proc. civ., considerând că "pentru înscrierea contractului este suficientă acceptarea ofertei de a contracta, în scris, semnată şi a unui act care constituie acceptare".

Consideră că instanţa de apel a omis a ţine cont de întreg conţinutul art. 272 C. proc. civ., potrivit căruia înscrisul sub semnătură privată "nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege", respectiv că potrivit art. 1187 C. civ., "oferta şi acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege (în speţă forma scrisă) pentru încheierea valabilă a contractului".

Reiterează prevederile art. 1950 C. civ. pentru a susţine că această normă are caracter special şi este de strictă interpretare, în sensul că o eventuală asociere în participaţie trebuia consemnată într-un contract, semnat de ambele părţi contractante şi nu doar de reclamant.

Totodată, în condiţiile în care nu există o ofertă de a contracta adresată de A. S.R.L. către B. S.R.L., nu se poate discuta sau aprecia că a fost acceptată o ofertă în acest sens.

Susţine că nu poate fi prezumată acceptarea ofertei de asociere în participaţie doar pe seama detaliilor la plăţile efectuate prin virament bancar, respectiv "contravaloare plată conform contract...", aşa cum reţine instanţa de apel.

Arată că, în eventualitatea unei asocieri în participaţie, sumele avansate de asociatul secund trebuie să reprezinte aport la asociere şi nicidecum contravaloare sau plată. Fiind efectuată o plată, sumele achitate se impun a fi restituite în cazul în care nu se predă bunul sau nu este prestat serviciul achiziţionat.

Avându-se în vedere menţiunea expresă a reprezentanţilor reclamantei potrivit căreia "plata o realizăm indiferent de situaţie ", adică avansarea sumelor urma a se face chiar dacă nu se ajungea la un acord cu privire la clauzele contractuale, recurenta-pârâtă susţine că nu rezultă, în mod neîndoielnic, că părţile s-au pus de acord asupra procentului de participare la beneficii sau pierderi (de 51 % şi de 49%) şi asupra modului de conducere şi de administrare a asociaţiunii, propus de A. S.R.L., respectiv asupra tuturor clauzelor contractuale.

Pe cale de consecinţă, pe seama viramentelor efectuate de B. S.R.L. în contul A. S.R.L. nu se poate prezuma, fără echivoc, acceptarea unei eventuale oferte de asociere în participaţiune, aşa cum, în mod greşit, au apreciat instanţele de fond şi apel.

De altfel, pe seama probatoriului administrat, arătă că nici măcar reclamanta A. S.R.L. nu a considerat că există un contract de asociere în participaţie între părţi, în condiţiile în care "asociatul prim" nu şi-a îndeplinit nici măcar parţial obligaţiile asumate prin proiectul de contract pe care îşi întemeiază propriile pretenţii în prezenta cauză.

Cu privire la cererea reconvenţională formulată, pe seama probatoriului administrat şi a extraselor de cont depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că sumele achitate nu reprezintă o plată datorată, iar primirea lor de către reclamantă constituie o îmbogăţire fără just temei a acesteia, în condiţiile în care părţile nu au agreat în mod expres clauzele contractului de asociere în participaţie, recurenta-pârâtă solicită obligarea A. S.R.L. la plata către B. S.R.L. a sumei de 290.500 USD la cursul BNR de conversie USD/RON din ziua plăţii.

În susţinerea pretenţiilor formulate, învederează şi faptul că plata sumei de 290.500 USD, reprezentând viramente bancare efectuate în contul reclamantei în datele de 14.04.2016 şi de 03.06.2016, respectiv suma de 880.000 RON (la cursul BNR de conversie 3,9727lei/USD) şi suma de 279.810 RON (la cursul BNR de conversie 4,0559 lei/USD) este confirmată şi prin raportul de expertiză dispus în prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, solicită obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 290.500 USD şi achitarea dobânzii legale penalizatoare aferente sumei pretinse, potrivit art. 4 din Legea 72/2013, calculată de la data depunerii acţiunii până la încasarea efectivă a debitului restant şi actualizarea tuturor sumelor pretinse de B. S.R.L. cu indicele de inflaţie.

Prin înscrisul depus la fila x, recurenta-pârâtă a precizat că este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

La 3 octombrie 2019, în termen legal, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului declarat de B. S.R.L., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului său astfel cum a fost formulat.

În cuprinsul răspunsului la întâmpinare, a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe. Astfel, arată că prin sentinţa civilă nr. 198/C din 22 februarie 2019 a Tribunalului Braşov s-a reţinut că pârâta nu a semnat contractul din data de 12.04.2016, astfel că, în speţă, nu poate fi identificată o competenţă teritorială alternativă în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de A. S.R.L, a invocat în principal excepţia tardivităţii formulării recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de admitere în principiu a recursului din 24 noiembrie 2020, s-au respins excepţiile nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, tardivităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă prin răspunsul la întâmpinare.

S-au admis în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 813/Ap din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a invocat, sub un prim aspect, nelegalitatea deciziei atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1950 C. civ., derivată din aprecierea că forma scrisă a contractului de asociere în participaţie este o cerinţă pentru probarea contractului. Recurenta-pârâtă consideră că forma scrisă a contractului de asociere în participaţie este o condiţie de validitate instituită prin dispoziţiile art. 1950 C. civ., care reprezintă norma cu caracter special, de strictă interpretare în sensul că încheierea contractului de asociere în participaţie nu poate fi prezumată pe seama unor demersuri colaterale sau prin coroborare cu prevederile art. 1187 şi ale art. 1196 C. civ.

Instanţa de recurs reţine că potrivit art. 1950 C. civ. "Contractul se probează numai prin înscris".

Interpretarea literală şi logico-juridică a prevederilor legale mai sus redate denotă că forma scrisă a contractului de asociere în participaţie reprezintă o cerinţă necesară pentru dovedirea contractului, iar nu o condiţie de validitate specială, în absenţa căreia contractul de asociere în participaţie nu s-ar putea încheia în mod valabil, aşa cum greşit afirmă recurenta-pârâtă. Conţinutul normativ al prevederilor art. 1950 C. civ. pune în evidenţă necesitatea încheierii contractului de asociere în participaţie în formă scrisă, cerinţă care trebuie respectată în scopul de a dovedi actul juridic încheiat.

Contractul de asociere în participaţie s-a încheiat prin corespondenţă (între absenţi), prin emiterea ofertei de a contracta în formă scrisă urmată de acceptarea acesteia în modalitatea pe care o instituie dispoziţiile art. 1186 alin. (2) C. civ.. Susţinerea potrivit căreia nu există un contract de asociere în participaţie întocmit şi semnat de părţi nu ţine seama de modalitatea în care s-a încheiat contractul, perfectarea acestuia fiind determinată de momentul în care există certitudinea că oferta a fost acceptată de către destinatar. În această situaţie, încheierea contractului este marcată de momentul în care acceptarea întâlneşte oferta şi este format consimţământul, nefiind necesară semnătura părţilor pentru a considera contractul valabil încheiat, aşa cum fără temei susţine recurenta.

În cauză, recurenta-pârâtă a acceptat oferta comunicată în scris de către intimata-reclamantă, acceptare exprimată prin acte de executare a obligaţiilor asumate prin contractul de asociere în participaţie, menţiunile de pe înscrisurile care atestă plăţile efectuate de recurenta-pârâtă fiind fără echivoc în această privinţă. În mod corect au reţinut instanţele devolutive incidenţa prevederilor art. 1196 alin. (1) C. civ. cu trimitere la art. 1186 alin. (2) C. civ., care dispune că acceptarea se poate face în orice mod, printr-un act sau un fapt concludent, în cauză prin executarea prestaţiei, în temeiul ofertei şi potrivit naturii afacerii.

În acest cadru, instanţa de recurs reţine că cerinţa formei scrise impuse prin art. 1950 C. civ. este îndeplinită, câtă vreme oferta de a contracta transmisă în scris pârâtei cuprinde toate elementele esenţiale, obiective şi subiective, pe care trebuie să le conţină contractul de asociere în participaţie, aşa cum au fost evidenţiate în hotărârea pronunţată de prima instanţă şi necontestate de pârâtă prin apelul declarat. Prin acceptarea fără rezerve a ofertei de a contracta, dedusă din executarea contractului, încheierea contractului este neîndoielnică potrivit prevederilor art. 1186 C. civ. şi art. 1196 alin. (1) C. civ.. Încheierea contractului prin corespondenţă a fost reţinută de instanţele devolutive prin evaluarea probatoriului administrat, iar o reapreciere a forţei probatorii a corespondenţei contractuale a părţilor nu este admisibilă în faza procesuală a recursului. Aşadar, susţinerea referitoare la împrejurarea că reclamanta A. S.R.L. nu a făcut dovada comunicării în scris a ofertei de a contracta către pârâta B. S.R.L. reprezintă un aspect care ţine aprecierea probatoriului administrat, iar nu de nelegalitatea deciziei atacate cu recurs.

O altă critică subscrisă aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea prevederilor art. 1187 C. civ., care impun ca oferta şi acceptarea să fie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului. Recurenta-pârâtă susţine că aceste prevederi legale au fost încălcate, câtă vreme instanţele devolutive au reţinut incidenţa art. 1196 C. civ. pentru a considera că "este suficientă oferta de a contracta în formă scrisă, semnată şi un act care constituie acceptare".

Instanţa de recurs reţine că mecanismul de încheiere a contractului între absenţi presupune acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta, nefiind nevoie, în principiu, de nicio altă formalitate de îndeplinit datorită principiului consensualismului instituit prin art. 1178 C. civ.. În temeiul acestui principiu "contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă".

Consacrarea expresă, cu caracter general a principiului consensualismului impune ca excepţiile să fie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Contractul de asociere în participaţie este un consensual, cerinţa formei scrise fiind prevăzută de art. 1950 C. civ. numai ad probaţionem, neexistând vreo reglementare legală sau contractuală care să instituie îndeplinirea anumitor formalităţi pentru încheierea valabilă a contractului de asociere în participaţie. Deşi recurenta-pârâtă se referă în cuprinsul memoriului de recurs la caracterele formei ad validitatem descrise în literatura de specialitate, instanţa de recurs reţine că dispoziţiile legale prevăzute de art. 1950 C. civ., de care se prevalează recurenta, nu instituie condiţii de formă pentru încheierea valabilă a contractului şi nu există nicio prevedere contractuală prin care părţile să fi derogat de la dispoziţiile legale care reglementează asocierea în participaţie. Referirile făcute de recurenta-pârâtă, din perspectivă teoretică şi doctrinară, sunt fără incidenţă în cauză.

Aşa cum s-a reţinut în cadrul primului motiv de recurs analizat, forma scrisă a contractului este o cerinţă pentru probarea contractului, a cărei nerespectare atrage, în principiu, imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de probă, iar nu nevalabilitatea contractului.

Aşadar, cum în cauză legea nu pretinde nicio cerinţă de formă pentru validitatea contractului de asociere în participaţie, rezultă că, pentru situaţia în care convenţia este încheiată prin corespondenţă, atât oferta de a contracta, cât şi acceptarea ofertei nu trebuie să îndeplinească o anumită cerinţă de formă pentru valabilitatea contractului.

Instanţa de recurs subliniază că înscrisul constatator, în sensul desemnat prin sintagma instrumentum probationes, are menirea de a constata convenţia părţilor şi de a procura un mijloc de probă pentru cazul când ar trebui să se dovedească existenţa convenţiei în toate detaliile ei. Din această perspectivă, exigenţele formei ad probaţionem la care se referă art. 1950 C. civ. au fost respectate, întrucât oferta de a contracta a fost emisă în formă scrisă şi cuprinde toate elementele pe care trebuie să le conţină contractul de asociere în participaţie, ofertă pe care recurenta-pârâtă a acceptat-o prin acte de executare neechivoce.

Nu se poate reţine nicio situaţie de excepţie, cu referire la teza finală a art. 272 C. proc. civ., la care face trimitere recurenta-pârâtă pentru a susţine forma scrisă a ofertei şi acceptării pentru încheierea valabilă a contractului de asociere în participaţie.

În raport de toate aceste considerente, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Recurenta-pârâtă a mai invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă în cuprinsul cererii de recurs nu se există niciun argument care să poată fi subsumat vreuneia dintre ipotezele pe care le reglementează acest motiv de recurs. În absenţa unor critici concrete, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apare formal invocat.

Instanţa de recurs apreciază că nu se impune examinarea excepţiei privind necompetenţa teritorială a Tribunalului, subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât este un motiv invocat cu depăşirea termenului legal de motivare a recursului.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. urmează a fi respins ca nefondat atât în privinţa obiectului principal al căii de atac, cât şi în privinţa cererii accesorii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a înţeles să se prevaleze de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a arătat că instanţa de fond a omis a examina şi a cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, în integralitate motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea cererii, precum şi de a arăta, în concret, care au fost argumentele care au stat la baza neluării în considerare, la soluţionarea litigiului, a concluziilor prezentate prin raportare la mijloacele de probă, cu nesocotirea dispoziţiilor legale şi a dreptului la un proces echitabil.

Cu titlu prealabil, instanţa de recurs constată că recurenta-reclamantă nu se referă la critici punctuale invocate prin cererea de apel, pe care instanţa de prim control judiciar să fi omis a le analiza în cadrul devoluţiunii efectuate în limitele determinate de ceea ce s-a criticat prin apel.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au respins, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţie a calităţii actului de justiţie, ce oferă posibilitatea exercitării de instanţele superioare a unui control judiciar efectiv.

Decizia atacată răspunde tuturor acestor exigenţe, de vreme ce s-a procedat la un examen real şi efectiv al tuturor argumentelor cuprinse în cererea de apel şi s-a făcut o analiză proprie a întregului material probator administrat. Astfel, în mod punctual, cu trimitere clauzele contractuale, instanţa de apel a analizat raporturile dintre asociaţi, modalitatea de conducere şi de administrare a asociaţiei, efectele contractului, forţa obligatorie a acestuia şi toate consecinţele pe care le implică acest principiu. Verificarea situaţiei de fapt s-a realizat prin individualizarea probelor administrate, constând în expertiza tehnică, interogatoriu, înscrisuri şi prin aprecierea caracterului concludent şi pertinent al acestora. Argumentaţia expusă în cuprinsul hotărârii este completă, explică motivele pentru care au fost înlăturate criticile aduse prin intermediul cererii de apel. În consecinţă, din verificarea deciziei care constituie obiectul recursului, nu se poate concluziona în sensul că hotărârea instanţei de apel nu este motivată în fapt şi în drept, atât timp cât analiza de conţinut a acesteia reflectă argumentele pentru care au fost găsite întemeiate ori pentru care s-au respins susţinerile sau apărările părţilor aflate în litigiu şi expune motivele care susţin soluţia din dispozitiv.

Aşadar, criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că recurenta-reclamantă nu a expus într-o manieră structurată criticile ce pot fi subsumate acestui motiv de recurs. Examinarea acestor critici relevă că o parte dintre acestea susţin existenţa unui contract de asociere în participaţie valabil încheiat şi efectele pe care le generează principiului forţei obligatorii a contractului. De asemenea, recurenta-reclamanta se referă la caracterul nefondat al apărărilor formulate de intimata-pârâtă, prin care aceasta a susţinut că nu a semnat contractul şi că sunt lipsite de relevanţă plăţile efectuate.

Instanţa de recurs găseşte lipsite de interes aceste critici prin care se susţine că între părţi s-a încheiat în mod valabil contractul de asociere în participaţie, prin acceptarea ofertei de a contracta, dedusă din executarea obligaţiilor de plată efectuate de intimata pârâtă, potrivit înscrisurilor concludente în acest sens. Aceasta, deoarece prin decizia adoptată, instanţa de apel a confirmat hotărârea primei instanţe, stabilindu-se că există contract de asociere în participaţie valabil încheiat prin corespondenţă.

A mai invocat recurenta-reclamantă că, în cauză, s-a ignorat principiul libertăţii contractuale şi regula solidarităţii pasive, cu toate că părţile au stipulat în mod expres modalitatea în care vor fi împărţite pierderile. În acest context, a susţinut că aplicarea principiului solidarităţii doar în partea de active, nu şi în partea de pasive conduce situaţia contractuală în zona clauzelor leonine.

Instanţa de recurs nu confirmă aceasta critică. Argumentul decisiv în construcţia silogismului judiciar, care stat la baza adoptării hotărârii pronunţate în apel, este reprezentat de reţinerea incidenţei excepţiei de neexecutare a contractului, ca sancţiune specifică a faptului că reclamanta, care pretinde executarea obligaţiei din partea pârâtei, nu a înţeles să execute propriile obligaţii.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi efectuat cheltuieli în legătură cu asocierea după luarea vreunei decizii în cadrul Consiliului de administraţie şi gestiune sau cu aprobarea asociatului secund, astfel că refuzul acestuia din urmă este justificat, aşa cum corect a reţinut prima instanţă. Instanţa de recurs constată faptul că această statuare a instanţei de apel, reprezintă considerentul fundamental care a stat la baza adoptării deciziei atacate, pe care recurenta-reclamantă nu l-a combătut prin motivele de recurs invocate. În condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că recurenta-reclamanta nu a prezentat dovezi pertinente şi concludente privind efectuarea de cheltuieli în legătură cu asocierea, rezultă că nu s-a stabilit situaţia premisă constând în determinarea pasivului asocierii, în raport de care, subsecvent, să se facă aplicarea principiului solidarităţii pasive potrivit regulilor contractuale convenite de părţi în acest sens. Prin urmare, critica referitoare la încălcarea principiului solidarităţii pasive nu are legătură cu considerentele care fundamentează hotărârea adoptată de instanţa de apel.

În ce priveşte toate celelalte critici formulate, acestea sunt apreciate ca fiind de netemeinicie, întrucât vizează modul în care instanţele de fond au statuat asupra situaţiei de fapt, pe baza probatoriului administrat, susţinându-se că există dovezi privind comunicarea în interiorul asocierii şi modul în care a funcţionat asocierea. S-a mai arătat că asocierea în participaţie şi-a încetat activitatea ca urmare a încetării contractului de închiriere încheiat de asociatul prim cu terţul C., menţionându-se suma veniturilor, a cheltuielilor şi a deficitului, precum şi modalitatea de repartizare a pierderilor între părţi.

Prin aceste critici, recurenta-reclamantă porneşte de la premisa corectă că a existat contract de asociere în participaţie valabil încheiat, însă se solicită instanţei de recurs să evalueze probatoriul administrat, constând în corespondenţa contractuală, raportul de expertiză care detaliază modul în care a funcţionat asocierea, deconturile pentru operaţiuni în participaţie, documente de plată, în scopul de a dispune obligarea pârâtei la suportarea pierderilor suferite în conformitate cu prevederile contractului de asociere în participaţie încheiat între părţi.

Instanţa de recurs constată că demersul părţii tinde la o reevaluare a probatoriului administrat şi, în consecinţă, la stabilirea unei alte situaţii de fapt, esenţial diferită de aceea reţinută de către instanţele de fond.

Recursul este o cale extraordinară de atac în reformare ce poate fi exercitată pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de lege, iar nu şi pentru motive de netemeinicie. Aşa cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., scopul recursului este doar acela de examinare a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Aşa fiind, aprecierea probelor şi stabilirea elementelor de fapt ale cauzei constituie atributul exclusiv al instanţelor devolutive, aceste aspecte, de netemeinicie, neputând face obiectul căii de a recursului.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. urmează a fi respins ca nefondat, atât în privinţa obiectului principal al căii de atac, cât şi în privinţa cererii accesorii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 813/Ap din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2021.