Prescription of civil liability action against company board members triggered by supervisory council's knowledge of audit findings

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 8 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Fondul Roman de Contragarantare S.A. a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C. şi D., solicitând ca aceştia să fie obligaţi la plata în solidar a sumei de 279.002 RON, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a premiilor aprobate de directorat pentru membrii săi, plătite membrilor directoratului, precum şi a beneficiului nerealizat cauzat de cheltuielile cu aceste premii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâţii B. şi C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia necompetenţei funcţionale, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prescripţiei extinctive, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei extinctive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns cererea privind pe pârâţii A., B. şi C., formându-se dosarul nr. x/2017.

Prin încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017*.

La termenul de la 1 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat că D. nu are calitatea de parte în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 572/2018 din 1 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a admis excepţia prescripţiei extinctive, a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A., împotriva pârâţilor C., B. şi A. şi a obligat reclamantul la plata către pârâtul A. a sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A.

Prin decizia civilă nr. 668/A din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. şi a obligat apelantul-reclamant la plata către intimaţii-pârâţi a cheltuielilor de judecată, după cum urmează: suma de 2.975 RON către intimatul-pârât C.; suma de 2.975 RON către intimata-pârâtă B. şi suma de 2.200 RON către intimatul-pârât A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fondul Român de Contragarantare S.A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurentul-reclamant a mai solicitat şi suspendarea judecării recursului până la soluţionarea dosarului nr. x/2014

Prin memoriul de recurs se arată că dosarul nr. x/2014 are ca obiect anularea Deciziei Curţii de Conturi nr. 22 din 29 aprilie 2014, în temeiul căreia recurentul-reclamant a formulat pretenţii împotriva intimaţilor-pârâţi, iar prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 12 aprilie 2019, cauza a fost trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, care respinsese în primă instanţă acţiunea. Se apreciază că soluţionarea prezentului recurs depinde de soluţia din dosarul nr. x/2014.

Cererea de suspendare este întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de recurs se arată că au fost încălcate sau greşit aplicate dispoziţiile art. 2528 C. civ. din materia prescripţiei extinctive întrucât curtea de apel a stabilit în mod eronat că termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la momentul comunicării către Consiliul de Supraveghere a raportului Curţii de Conturi. Recurentul-reclamant invocă Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a reţinut că actul de control al Curţii de Conturi nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, apreciind că argumentele sunt valabile şi în speţa de faţă deşi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere răspunderea patrimonială a salariaţilor.

Autorul căii de atac afirmă că, în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi al punctului 181 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, obligaţia de a stabili valoarea prejudiciului, persoanele responsabile şi măsurile de recuperare revine entităţii auditate, astfel că recurentul-reclamant nu şi-a putut îndeplini această obligaţie decât după comunicarea Deciziei Curţii de Conturi nr. 22 din 29 aprilie 2014, demarând procedurile necesare. Aceeaşi parte susţine că prejudiciul a devenit cert în urma emiterii Deciziei Consiliului de Supraveghere nr. 134 din 4 mai 2017 prin care s-a aprobat angajarea răspunderii membrilor directoratului, termenul de prescripţie începând să curgă de la data acestei decizii.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi B. şi C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, a solicitat respingerea cererii de suspendare şi respingerea ca nefondat a recursului, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimaţii-pârâţi B. şi C. au depus punct de vedere cu privire la raport prin care au arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A., în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că prin cererea de recurs se dezvoltă critici care pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva deciziei civile nr. 668/A din 10 aprilie 2019 şi s-a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Asupra cererii de suspendare şi examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la cererea de suspendare, instanţa supremă apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât soluţia privind anularea sau nu a Deciziei Curţii de Conturi nr. 22 din 29 aprilie 2014 nu influenţează judecarea prezentului recurs formulat într-o cauză ce are ca temei angajarea răspunderii civile a recurenţilor-pârâţi şi ca obiect obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat. Faţă de aceste considerente, instanţa supremă va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.

Cu privire la recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine că, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2528 C. civ.

Acest text de lege prevede că prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurentul-reclamant susţine că termenul de prescripţie extinctivă a început să curgă la 4 mai 2017, data la care Consiliul de Supraveghere a aprobat angajarea răspunderii membrilor directoratului, întrucât din constatările curţii de apel rezultă că au existat cel puţin două momente anterioare acestei date la care păgubitul, în mod obiectiv, trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea. Astfel, raportul de control întocmit de Curtea de Conturi a fost comunicat recurentului-reclamant la 28 martie 2014, iar în cuprinsul său a fost menţionat prejudiciul şi au fost identificate persoanele responsabile de producerea acestuia, respectiv membrii directoratului. Curtea de apel a stabilit şi că recurentul-reclamant, prin Consiliul de Supraveghere, a luat act de acest raport prin Decizia nr. 64 din 11 aprilie 2014. În mod corect a reţinut instanţa de apel că, în virtutea atribuţiilor sale de control, astfel cum sunt stabilite de art. 1539 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, Consiliul de Supraveghere ar fi putut chiar de la acest ultim moment, 11 aprilie 2014, să înceapă demersurile necesare în vederea recuperării pagubei. Termenul de prescripţie de 3 ani care a început să curgă cel mai târziu la 11 aprilie 2014 s-a împlinit la 11 aprilie 2017. Faţă de data introducerii acţiunii, respectiv 4 mai 2017, rezultă că în mod corect curtea de apel a respins apelul formulat de reclamant, menţinând astfel soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei extinctive şi respingerea ca prescrisă a cererii de chemare în judecată.

Nu pot fi primite nici criticile prin care se invocă aplicarea Deciziei nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului". Recurentul-reclamant interpretează trunchiat considerentele acestei decizii deoarece nu ţine seama de faptul că respectivul recurs în interesul legii se referă la raporturi de muncă, şi nu la cele de mandat, cum sunt cele din prezenta cauză.

Autorul căii de atac ignoră faptul că în motivarea Deciziei nr. 19/2019 se arată că, în mod excepţional, termenul de prescripţie pentru acţiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului se calculează prin raportare la data producerii pagubei, în condiţiile prevăzute de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011. Această normă din materia dreptului muncii este o normă specială şi derogatorie de la dreptul comun care se referă la data "când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui" (art. 2.523 din C. civ.), respectiv aceea când "păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde pentru ea" (art. 2.528 din C. civ.)."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva deciziei civile nr. 668/A din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar, la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar, şi la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 668/A din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Obligă recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON.

Obligă recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.