Territorial jurisdiction for wage claims against a court as employer: applicability of mandatory forum rules for staff suing their own institution

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020 reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. grefieri arhivari, aprozi, agenţi procedurali şi muncitor (conform menţiunilor ataşate), de pe raza Curţii de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

1. recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamanţii din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probaţiune în Direcţia Naţională de Probaţiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea salariului de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamanţilor raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu perioada de trei ani înaintea formulării acţiunii până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS şi după 31.12.2017, în continuare, (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

2. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre drepturile salariale lunare încasate şi cele datorate începând cu trei ani înaintea formulării acţiunii până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 şi pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare;

3. obligarea pârâţilor Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa, pentru perioada începând cu trei ani înaintea formulării acţiunii, la calculul şi la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

4. obligarea aceloraşi pârâţi la calculul şi acordarea drepturilor solicitate si pentru viitor în raport de valorile solicitate;

5. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin acţiune către pârâţii Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa în calitate de ordonatori secundar şi terţiar de credite.

Prin sentinţa civilă nr. 1195 din 18 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "drepturi salariale", formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Argeş.

Tribunalul Dâmboviţa a constatat că reclamanţii au calitatea de grefieri, arhivari, aprozi, agenţi procedurali şi muncitori, în cadrul Judecătoriei Răcari.

Întrucât Tribunalul Dâmboviţa este parte în cauză şi, totodată, instanţa competentă material să soluţioneze cauza, faţă de prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 1023/2021 din 23 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii C., A., B., D., E., F. şi G., precum şi pe pârâţii Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Argeş a reţinut următoarele:

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Răcari şi, astfel cum au arătat expres prin cererea de chemare în judecată, au ales să sesizeze Tribunalului Dâmboviţa, în baza acestui temei de drept comun.

Prin sentinţa de declinare a competenţei, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., fără a arăta însă alineatul avut în vedere, motiv pentru care, Tribunalul Argeş a analizat ambele teze reglementate de această normă.

Faţă de împrejurarea că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Răcari, iar instanţa competentă să soluţioneze pricina este tribunalul, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., acestea fiind norme speciale, de strictă interpretare şi aplicare, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7/16.05.2016, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că se aplică dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

În speţă, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la judecătorie, instanţă ce nu este nici competentă să soluţioneze cauza şi nici superioară tribunalului, instanţa competentă potrivit legii să judece cauza.

De asemenea, s-a arătat că, în cuprinsul sentinţei de declinare a competenţei, Tribunalul Dâmboviţa a făcut referire şi la aspectul că acest tribunal are calitatea de pârât în cauză.

S-a observat însă că în faţa Tribunalului Dâmboviţa excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată din oficiu de către instanţă.

Or, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar conform art. 122 din acelaşi cod, reguli noi de competenţă s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., la care face trimitere alin. (21) al normei, instituie o competenţă teritorială alternativă în situaţia în care pârâtul are calitatea de instanţă de judecată, alegerea aparţinând reclamantului.

Întrucât cererea reclamanţilor este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă, astfel cum prevede art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar aceştia au ales să sesizeze această instanţă, Tribunalul Dâmboviţa este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 26 martie 2021.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă la 11 februarie 2020, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Rezultă că, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un grefier de la o instanţă nu trebuie să ne raportăm la prevederile de drept comun, ci la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Cu toate că acest articol are titlul sub marginala "competenţa facultativă", în realitate, dispoziţiile acestui articol sunt imperative, textul de lege utilizând expresia "va sesiza".

Textul de lege se referă la sesizarea instanţei judecătoreşti "de acelaşi grad" cu cea la care îşi desfăşoară activitatea grefierul, însă face, în continuare, referire la "circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate".

Ca atare, legiuitorul nu a avut în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea la care funcţionează reclamantul, ci a avut în vedere şi posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind raţiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripţia curţii de apel în care se află instanţa unde se introduce cererea.

Prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018, s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora".

Cum Judecătoria Răcari, unde reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., prin prisma interpretării instanţei de contencios constituţional.

Potrivit acestor dispoziţii legale, reclamantul va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

De vreme ce Curtea de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Judecătoria Răcari, rezultă că Tribunalul Argeş este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3), raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2021.