Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1178/2021 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal against revocation decision involving presidential order procedure

Case Number Decizia nr. 1178/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby leaving in force the appellate decision that had previously dismissed the revocation petition and the initial rejection of the presidential order request. The dispute involved a claimant, citing a medical emergency and unpaid allowances, who sought a presidential order against a county pension house; following the first instance's rejection and the appellate court's dismissal of the appeal as tardy, the claimant filed a revocation petition which was subsequently denied, and then attempted to lodge a further appeal against that revocation decision. The court held that the appeal was inadmissible because, under the principle of legal exclusivity of appeal routes, a presidential order is subject only to a five-day appeal under Article 1,000 of the Code of Civil Procedure, meaning the initial appellate decision was final; consequently, under Article 513(5), the decision on the revocation petition inherited that final status, rendering the subsequent appeal legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against revocation decision involving presidential order procedure: Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Keywords

AI generated
extraordinary revocation article of civil procedure legal status extraordinary pension objection of unconstitutionality administrative order with continuing effect

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2019,reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, solicitând judecarea cauzei prin ordonanţă preşedinţială, deoarece reclamantul este o urgenţă medicală aflată în nevoie, suferă de boli cronice, fiind încadrat cu grad dehandicap accentuat, nu deţine resurse suficiente pentru alimente şi medicamente, iar pârâta a comis un abuz necalculându-i sporurile.

Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 1202/PI/2019 din 4 octombrie 2019, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Timiş, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1148 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia tardivităţii apelului şi s-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1202/04.10.2019 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 830 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1148/19.11.2019 a Curţii de Apel Timişoara, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

La data de 11 ianuarie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 830 din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, solicitând admiterea recursului şi anularea deciziei recurate.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Timiş nu a formulat întâmpinare în cauză.

La data de 16 martie 2021 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 1.000 alin. (1) din C. proc. civ. "dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor".

Cum textul legal anterior evocat exclude dreptul la recurs în procedura ordonanţei preşedinţiale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. coroborat cu art. 634 alin. (2) din acelaşi cod.

Totodată, conform art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Având în vedere că hotărârea atacată cu revizuire este definitivă, rezultă că şi decizia instanţei de retractare are acelaşi caracter, conform art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.

Prin urmare, decizia civilă nr. 830 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 830 din 14 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2021.