Territorial jurisdiction in labor disputes: plaintiff's choice between domicile and workplace courts and ex officio declination

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 29 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila - UM 02482, constatarea nulităţii deciziei nr. P10 din 26 mai 2020 de încetare de drept a contractului individual de muncă şi anularea acesteia, precum şi obligarea pârâtului la sumei de 23.160 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă că a participat la ocuparea unor posturi scoase la concurs de către pârât, iar la 15 mai 2020 între părţi s-a încheiat contractul individual de muncă nr. x. Ulterior, a fost chemată pentru instruire, dar la 26 mai 2020, fără nici o justificare, a fost anunţată că poate să plece deoarece contractul este nul.

Prin sentinţa civilă nr. 6389 din 17 noiembrie 2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii reglementează o normă de competenţă de ordine publică, în conformitate cu care, în cazul cererilor având ca obiect conflicte de muncă, instanţa competentă este cea de la domiciliul reclamantului. A apreciat că, în raport de domiciliul reclamantei aflat în judeţul Prahova, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Prahova.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Prahova.

La termenul de judecată de la 8 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1188 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă astfel ivit.

În esenţă, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este constatarea nulităţii deciziei nr. P10 din 26 mai 2020 de încetare de drept a contractului individual de muncă şi anularea acesteia, decizie emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" - U.M. 02482 Bucureşti, care vizează locul de muncă avut de aceasta potrivit contractului individual de muncă nr. x din 15 mai 2020 la Centrul Medical de Intervenţie Epidemiologică, care se află pe raza teritorială a Tribunalului Bucureşti. A mai reţinut că pentru stabilirea competenţei teritoriale trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa fiind alternativă: tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. A avut în vedere că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cazurile de competenţă de ordine privată pot fi invocate doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Instanţa s-a raportat şi la prevederile art. 116 din acelaşi cod, care permit reclamantului să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente, în raport de care a apreciat că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care reclamanta a ales să o sesizeze.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Prahova, secţia I civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat constatarea nulităţii deciziei nr. P10 din 26 mai 2020 prin care Ministerul Apărării Naţionale - Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" - U.M. 02482 Bucureşti a decis încetarea de drept a contractului individual de muncă încheiat între părţi. Conform acestui contract reclamanta a fost încadrată la Centrul Medical de Intervenţie Epidemiologică, structură din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", care se află pe raza teritorială a Tribunalului Bucureşti.

Faţă de obiectul acţiunii, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa fiind alternativă: tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speţă, reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Mai mult decât atât, necompetenţa teritorială a fost invocată de instanţă din oficiu, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, care acordă numai pârâtului dreptul de a se prevala de aceste norme de ordine privată; pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.