Resolution of negative conflict of competence: prohibition on ex officio invocation of relative territorial incompetence

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în data de 03.04.2020 sub nr. x/2020, reclamantul S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar CII E., să se dispună în principal obligarea pârâtei A.N.R.M să plătească către pârâta S.C. D. S.R.L., aflată în procedura insolvenţei, garanţia financiară pentru refacerea mediului constituită de către S.C. D. S.R.L. în favoarea ANRM, iar în subsidiar, obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata acesteia.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1560 şi urm. C. civ.

La data de 22.07.2020, reclamantul a depus la dosar o completare la cererea de chemare în judecată, solicitând să se dispună obligarea în principal a ANRM şi în subsidiar a S.C. C. S.R.L. la plata contravalorii tuturor taxelor achitate de S.C. D. S.R.L. pentru S.C. C. S.R.L..

La data de 14.08.2020 către pârâtul Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a depus la dosar întâmpinare la cererea completatoare prin care s-a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

La termenul din 15.10.2020 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale Tribunalului Mehedinţi, raportat la obiectul cauzei şi la prevederile art. 107 C. proc. civ., excepţie care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 32/15.10.2020, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că niciunul dintre pârâţi nu îşi are sediul în circumscripţia Tribunalului Mehedinţi şi nici nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 113 C. proc. civ. privind competenţa alternativă care să atragă competenţa Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 19.11.2020.

La termenul din 03.03.2021 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Tribunalul a reţinut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa teritorială a instanţei se determină în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Necompetenţa teritorială de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, excepţia necompetenţei teritoriale putând fi invocată doar de pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În cauză, raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii, tribunalul a reţinut că întâmpinarea este obligatorie, astfel că excepţia necompetenţei teritoriale nu putea fi invocată decât de pârât la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Întrucât niciunul dintre pârâţi nu a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale, şi, având în vedere că acţiunea nu face parte din categoria celor pentru care legiuitorul a impus o normă de competenţă teritorială exclusivă, instanţa competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii este Tribunalul Mehedinţi, instanţa iniţial sesizată, care nu avea posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale din oficiu.

Instanţa a mai reţinut şi faptul că Tribunalului Mehedinţi s-a pronunţat exclusiv asupra competenţei teritoriale, motivându-şi soluţia de declinare doar cu referire la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., astfel că hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti se raportează strict la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI - a civilă, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă la data de 30.03.2021.

Înalta Curte, fiind sesizată conform art. 135 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa în această situaţie este de ordine privată şi nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că, dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

În cauză, se constată că, deşi pârâtul Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a depus întâmpinare, nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, prin urmare, în raport de dispozitiile art. 131 C. proc. civ., Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal trebuia să constate că este competent tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a reglementat ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii este guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale precitate.

Având în vedere alegerea reclamantei pentru soluţionarea cauzei de către Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine că, odată introdusă cererea la una dintre instanţele prevăzute de lege ca fiind competente, în virtutea dispoziţiilor privind competenţa teritorială alternativă, respectiva instanţă este legal învestită, neputându-şi declina competenţa.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,11 mai 2021.