Cassation appeal against moral damages award dismissed for lack of legal grounds; appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29.03.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu intervenientul-forţat C. şi cu pârâta S.C. D. Romania Asigurare - Reasigurare S.A., a formulat acţiune în pretenţii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de câte 100.000 de euro pentru fiecare reclamant, în echivalent RON la data plătii efective, cu titlu de daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În urma soluţiei de admitere a excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 24.10.2018 sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1656/27.05.2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu intervenientul C. şi pârâta S.C. D. S.A.. A fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei în cuantum de 7.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâta D. S.A.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 2170 din 16 decembrie 2019, a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta D. Asigurare Reasigurare S.A.

Împotriva acestei decizii, la data de 28 ianuarie 2020 au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Recurenţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestora şi casarea deciziei instanţei de apel,

Din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel, nesocotind dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. nu a răspuns şi nu a motivat hotărârea pronunţată, în raport de criticile invocate în apel, rezumându-se doar la a prezenta consideraţii generale în ceea ce priveşte modul de acordare a daunelor morale, fără a se raporta în concret la cauza dedusă judecăţii, motivarea având caracter superficial.

Astfel, cauza nu a fost soluţionată sub toate aspectele şi motivele invocate în susţinerea apelului formulat de către reclamanţi, hotărârea astfel pronunţată încălcând dreptul la un proces echitabil, reglementat de Constituţia României art. 21 alin. (3) şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 paragraf 1.

Examinarea cauzei în mod echitabil este o componentă a dreptului la un proces echitabil şi condiţie esenţială a unei justiţii eficiente şi conforme cu adevărul şi legea, şi presupune ca instanţa de judecată să soluţioneze fiecare motiv invocat în cuprinsul cererii sale, să examineze efectiv fiecare mijloc de probă, iar considerentele hotărârii să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi.

Recurenţii subliniază faptul că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echidistant al procedurii judiciare şi al respectării dreptului la apărare al părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Recurenţii susţin că în cauză s-a dovedit că ipoteza prevăzută de art. 1391 C. civ. este îndeplinită, prejudiciul fiind cauzat de durerea suferită astfel cum relevă proba cu martori administrată în cauză care a fost, însă, înlăturată în mod greşit.

Consideră recurenţii că, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, motivarea fiind un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie; obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil.

Astfel, recurenţii solicită să se constate că instanţa de apel a încălcat art. 6 C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

La data de 22 iunie 2020 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi întâmpinarea formulată de intimata D. Asigurare Reasigurare S.A.

Intimata a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, a relevat legalitatea deciziei atacate din perspectiva criticilor formulate, punctând supra următoarelor aspecte:

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea tuturor susţinerilor intimatei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 23 februarie 2021 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. D. S.A., pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri şi a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenţii au criticat faptul că prin decizia atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. întrucât considerentele acesteia au caracter general în ceea ce priveşte modul de acordare a daunelor morale, acestea neraportându-se în concret la cauza dedusă judecăţii.

Referitor la acest motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, examinarea modului în care instanţa de apel a analizat apelul reclamanţilor, relevând faptul că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, astfel că nu se poate reţine o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Astfel, privitor la motivele de apel invocate de reclamanţi cu privire la cuantumul daunelor morale instanţa de apel a constatat că nu sunt întemeiate, sentinţa primei instanţe fiind reţinută ca legală şi temeinică.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, se constată că instanţa de apel a făcut o evaluare proprie a situaţiei de fapt deduse judecăţii, argumentând judicios motivul pentru care nu a procedat la majorarea daunelor acordate de prima instanţă, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se aspectele invocate de aceştia în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raţionamentului pe care se fundamentează soluţia adoptată.

Astfel, instanţa de apel a argumentat soluţia adoptată în privinţa daunelor morale în acord cu principiile echităţii şi proporţionalităţii în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată şi a aplicat criteriile relevante privind cuantumul daunelor morale la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi ţinând cont şi de soluţiile jurisprudenţiale relevante în materie.

Întrucât, la nivel legislativ şi de principiu, nu există criterii obiective precise şi cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale instanţa de judecată face o apreciere subiectivă asupra acestora, în funcţie de circumstanţele cauzei. Aceasta întrucât despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de determinat în absenţa unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să stabilească o sumă globală.

Cu privire la întinderea prejudiciului, este evident că nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa de judecată acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanţa de judecată aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor morale.

Examinând decizia atacată se observă că instanţa de apel, atunci când a menţinut cuantumul despăgubirilor acordate recurenţilor, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de rudele victimei, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Întrucât nu există o soluţie legislativă cu privire la cuantificarea daunelor morale, instanţele de judecată sunt abilitate să aprecieze în echitate cu privire la despăgubirile morale, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, şi de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit -de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective-şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Înalta Curte subliniază că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului impune instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanţei revenindu-i obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conţinutul lor, influenţează soluţia.

Din această perspectivă, considerentele hotărârii curţii de apel sunt clare şi concise, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea în totalitate de către instanţa de judecată a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Sunt nefondate şi criticile cu referire la faptul că instanţa de apel nu a soluţionat cauza sub toate aspectele şi motivele invocate în susţinerea apelului formulat de către reclamanţi, hotărârea astfel pronunţată încălcând dreptul acestora la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 C. proc. civ., Constituţia României art. 21 alin. (3) şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 paragraf 1.

Înalta Curte reţine că, deşi recurenţii-reclamanţi susţin că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, criticile acestora privesc în realitate cuantumul daunelor morale, aceştia considerând că nu au fost acordate într-un cuantum raportat la suferinţele psihice rezultate în urma decesului rudei acestora.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că, în etapa procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor privind faptul că ipoteza prevăzută de art. 1391 alin. (2) C. civ. este îndeplinită, însă a fost înlăturată în mod greşit de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că această critică vizează în realitate nemulţumirile recurenţilor-reclamanţi privind cuantumul daunelor morale acordate iar nu aplicarea greşită a legii. Or, modul de apreciere a probelor nu intră în atribuţiile instanţei de recurs întrucât nu vizează o chestiune de legalitate ci de netemeinicie a deciziei atacate.

Faţă de aceste considerente, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permiţând verificarea conformităţii acesteia cu susţinerile părţilor.

Înalta Curte constată că, deşi recurenţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din conţinutul cererii de recurs nu rezultă critici care să poată fi încadrate în acest motiv de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2170 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2170 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2021.