RCA accident damages: appellate discretion in moral damage quantification and adequacy of judicial motivation

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la data de 10.11.2017, reclamanţii A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C., în contradictoriu cu pârâta F. S.A. şi intervenientul G., au solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: suma de 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, suma de 1500 RON/lună, cu titlu de prestaţie periodică, de la data producerii accidentului rutier şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum si contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului că victima era angajat al Sucursalei Regionala C.F.

Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR S.A. respectiv, permis de călătorie, prima de Paşte, prima de Crăciun, ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, etc., pentru minorul H. în calitate de fiu al victimei accidentului rutier, defunctul I.; suma 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plaţii, cu titlu de daune morale, suma de 1500 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, de la data producerii accidentului rutier şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum si contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului ca victima era angajat al Sucursalei Regionale C.F.

Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Cai Ferate "CFRl’-SA, pentru minora B., în calitate de fiică a victimei accidentului rutier, defunctul I.; suma de 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, suma de 1500 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, de la data producerii accidentului rutier şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului ca victima era angajat al Sucursalei Regională C.F. Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR-SA, pentru minora D.

în calitate de fiică a victimei accidentului rutier, defunctul I.; suma de 1.000.000 EURO sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, suma de 20.000 Euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu litiu de daune materiale respectiv, cheltuieli de înmormântare, parastas, pomeniri ulterioare periodice, contravaloarea ratelor pe care le avea ca urmare a încheierii unor contracte de împrumut de la banci, precum şi contravaloarea tuturor drepturilor de care beneficia ca urmare a faptului ca victima era angajat al Sucursalei Regionala C.F.

Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR-SA, pentru C., în calitate de soţie supravieţuitoare a victimei accidentului rutier, defunctul I..

Prin sentinţa civilă nr. 1007/05.04.2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C., în contradictoriu cu pârâtul S.C. F. S.A. şi cu intervenientul forţat G., aflat în Penitenciarul Craiova. A fost obligată pârâta la plata sumei de 35.993.22 RON, cu titlu de despăgubiri materiale către reclamanta C.. A fost obligată pârâta la plata către reclamanţii A., B. şi D. a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1.000 RON/lunar, începând cu data de 16.04.2017 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul continuării studiilor într-o formă de învăţământ organizat potrivit legii, până la terminarea acestora, însă fără a depăşi vârsta de 26 de ani. A fost obligată pârâta la plata sumei de 150.000 RON către reclamanta C., la plata sumei de 100.000 RON către reclamantul A., la plata sumei de 100.000 RON către reclamantul B. şi la plata sumei de 100.000 RON către reclamanta D., cu titlu de despăgubiri morale, precum şi la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor morale acordate, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data achitării integrale a debitului, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 35.993,22 privind despăgubirile materiale, ce se vor calcula de la data de 16.04.2017 până la data achitării integrale a debitului, fiind respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 16.05.2019, pârâta F. S.A. a formulat cerere de lămurire a sentinţei civile nr. 1007/2019 în ceea ce priveşte soluţia "Obligă pârâta la plata către reclamanţii A., B. şi D. a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1.000 RON/lunar începând cu data de 16.04.2017 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul continuării studiilor într-o formă de învăţământ organizat potrivit legii, până la terminarea acestora, însă fără a depăşi vârsta de 26 de ani.", precizând că aceasta este inechitabilă si nelegală, având în vedere că aceştia deja primesc pensie de urmaş, dar si în raport cu veniturile victimei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 443 C. proc. civ.

Prin încheierea pronunţată la data de 18 iunie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr 1007/05.04.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2017 formulată de pârâta F. România Asigurare Reasigurare S.A.. A dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1007/05.04.2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2017, în sensul că "obligă pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanţii A., B. şi D. a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1.000 RON/lunar începând cu data de 16.04.2017 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar, în cazul continuării studiilor într-o formă de învăţământ organizat potrivit legii, până la terminarea acestora, însă fără a depăşi vârsta de 26 de ani".

Împotriva acestei hotărâri, astfel cum a fost lămurită, au declarat apel atât reclamanţii A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C., cât şi pârâta S.C. F. S.A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2125 din 17 decembrie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C.. A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă F. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1007 din 05.04.2019 şi a încheierii din 18.06.2019, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017. A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte cererea reclamanţilor. A obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 521 RON, de la data de 16.04.2017 şi până la data acordării pensiei de urmaş (12.06.2017). A obligat pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente daunelor materiale acordate, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective. A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs la data de 6 martie 2020 reclamanţii A., B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., C..

Recurenţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi au solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii atacate iar, pe fond, respingerea apelului pârâtei şi admiterea apelului reclamanţilor; în subsidiar, au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii invocă faptul că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., ceea ce conduce la nulitatea hotărârii, conform art. 178 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut că hotărârea pronunţată de prima instanţă corespunde exigenţelor prevăzute de textul legal, iar critica referitoare la faptul că prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea pe o situaţie de fapt străină de cauză, a calificat-o ca fiind o eroare materială iar nu ca pe o dovadă a încălcării cerinţelor privind motivarea unei hotărâri judecătoreşti.

S-a reţinut în mod eronat că sentinţa îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. atunci când s-a dispus cu privire la cuantumul daunelor materiale şi morale. Motivele care au stat la baza pronunţării hotărârii apelate sunt generice şi nu au în vedere actele aflate la dosarul cauzei, nici apărările reclamanţilor astfel cum au fost expuse prin cererea de chemare în judecată şi concluziile scrise.

Faptul că instanţa de apel a încercat să suplinească hotărârea primei instanţe, acest aspect nu echivalează cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece conduce la privarea reclamanţilor de exercitarea unei căi de atac.

O altă critică priveşte încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a analizat criticile pârâtei care au reprezentat motive noi atât faţă de cele invocate în faţa primei instanţe, cât şi faţă de cadrul procesual dedus judecăţii.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurenţii arată că hotărârea este întemeiată pe motive contradictorii şi chiar străine de natura cauzei.

Astfel, deşi se susţine că practica judiciară nu constituie izvor de drept, instanţa de apel a făcut referiri la unele hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare însă nu reţinut hotărârea care a fost pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Corabia, rămasă definitivă.

Referitor la motivele de apel ce vizau cuantificarea prejudiciului moral, instanţa de apel a admis faptul că la stabilirea acestui cuantum, dincolo de percepţia subiectivă a judecătorului, trebuie avute în vedere şi anumite criterii obiective care ar fi putut să producă anumite suferinţe persoanelor în cauză, însă a menţinut motivarea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

Recurenţii arată că, din hotărârea recurată nu rezultă motivele pentru care s-a ajuns la concluzia că acordarea unor sume mai mari decât cele stabilite în primă instanţă ar fi de natură să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamanţilor şi că acordarea unor sume mai mari ar însemna aplicarea unor amenzi excesive asigurătorului, deşi despăgubirile fac obiectul unei legi special adoptate în acest sens.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii arată că, atunci când a făcut referire la îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care nu conduce la repararea prejudiciului moral suferit de către reclamanţi, fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Norma ASF 39/2016.

Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit şi nelegal normele de drept material cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere şi la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri, de la data producerii accidentului rutier şi până ia data plăţii efective.

Consideră recurenţii că, analizând situaţia de fapt, dar şi temeiurile de drept aplicabile în prezenta cauză, rezultă că sunt întrunite şi condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ., precum şi cerinţele prevăzute de O.U.G. nr. 54/20016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, fapt pentru care, asigurătorul de răspundere civilă RCA, intimata F. S.A., este obligat să despăgubească partea prejudiciată .

La data de 19 iunie 2020 fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata F. S.A. prin care a fost invocată excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceasta solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 23 februarie 2021 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. F. România Asigurare Reasigurare S.A., pentru considerentele reţinute în cuprinsul acesteia şi a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., va respinge recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenţii au criticat faptul că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că sentinţa primei instanţe îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor materiale şi morale, instanţa de apel folosind o motivare generică fără trimitere la probele administrate în cauză şi fără a avea în vedere actele aflate la dosarul cauzei sau susţinerile reclamanţilor.

Înalta Curte reţine că, acest motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât cele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Pentru a corespunde exigenţelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ. o hotârâre judecătorească nu trebuie să fie motivată în detaliu ci trebuie să conţină răspunsurile la aspectele esenţiale invocate de părţi.

Analizând critica referitoare la nemotivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că, din considerentele sentinţei civile apelate, rezultă că prima instanţă a motivat pe larg soluţia pronunţată iar împrejurarea că reclamanţii nu sunt de acord cu soluţia nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Înalta Curte, constată că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, în conformitate cu principiile echităţii şi proporţionalităţii în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată, aplicând criteriile relevante la situaţia de fapt din speţă şi ţinând cont şi de soluţiile jurisprudenţiale relevante în materie, raportat la dispoziţiile legale relevante.

Considerentele hotărârii curţii de apel sunt clare şi concise, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea în totalitate de către instanţă a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor, trimiterile instanţei de apel la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, s-a făcut doar pentru a argumenta că scopul acordării despăgubirilor materiale şi morale victimelor accidentelor rutiere este acela de a le asigura o satisfacţie echitabilă pentru a diminua, în măsura în care este posibil, consecinţele negative pe care le-a produs decesul rudelor lor. Or, sumele acordate de prima instanţă sunt apte să atingă acest obiectiv, fără a crea însă premisele unei îmbogăţiri având în vedere cuantumul solicitat de aceştia.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că sumele solicitate de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, cu titlu de daune morale, sunt disproporţionate iar acordarea lor ar conduce la depăşirea, în mod evident, a limitelor asigurării unei satisfacţii echitabile pentru diminuarea suferinţelor produse de evenimentul rutier.

Recurenţii au mai susţinut că instanţa de apel a încercat să suplinească hotărârea primei instanţe, iar acest aspect nu echivalează cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece conduce la privarea reclamanţilor de exercitarea unei căi de atac.

Şi această critică este nefondată având în vedere că instanţa de apel a respectat exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, astfel cum s-a arătat.

Referitor la posibilitatea instanţei de control judiciar de a suplini motivarea hotărârii primei instanţa, în jurispudenţa CEDO s-a reţinut că "o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remediecze deficienţele procedurii în primă instanţă şi... este uşor de conceput ca o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de la art. 6 CEDO"- Cauza Luka vs. România, hotărâre pronunţată la 21 iulie 2009.

Criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au în vedere încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a analizat criticile pârâtei care au reprezentat motive noi atât faţă de cele invocate în faţa primei instanţe, cât şi faţă de cadrul procesual dedus judecăţii, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, conform art. 178 C. proc. civ.

Susţinerile sunt nefondate, în cauză nefiind încălcate dispoziţiile procedurale raportat la calitatea de apelantă a pârâtei care i-a permis acesteia să îşi formuleze criticile în raport cu motivele reţinute prin soluţia pronunţată de prima instanţă, prin urmare criticile pârâtei nu au reprezentat motive noi, faţă de cele invocate în faţa primei instanţe, în sensul textelor de lege invocate.

Înalta Curte va înlătura şi critica prin care recurenţii au aratat că hotărârea este întemeiată pe motive contradictorii întrucât instanţa de apel, deşi a susţinut că practica judiciară nu constituie izvor de drept, a făcut referiri la unele hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare fără să aibă în vedere hotărârea care a fost pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Corabia, rămasă definitivă.

Legat de modul de cuantificare a prejudiciul nepatrimonial ce se impune a fi reparat prin intermediul daunelor morale instanţa de apel a reţinut că acesta trebuie evaluat pe baza criteriilor dezvoltate la nivel doctrinar şi jurisprudenţial, ţinându-se seama de gravitatea prejudiciului, de importanţa valorilor lezate, de elementele particulare ale fiecărui caz.

Astfel cum a reţinut instanţa de apel, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România însă, în lipsa unor criterii legale, instanţa de judecată este suverană să aprecieze în fiecare cauză, pe baza probelor administrate, cuantumul daunelor morale cuvenite.

În aceste condiţii, aprecierile reţinute de instanţa de apel cu privire la jurisprudenţa depusă la dosar de părţi, nu au caracterul unor considerente contradictorii, având în vedere, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, că întinderea unui astfel de prejudiciu, cu reflectarea acestuia în plan moral, nu se comportă identic, fiind necesară o apreciere concretă a acestora în fiecare cauză.

Faptul că instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate, în condiţiile în care au fost reanalizate probele administrate, semnifică temeinicia hotărârii supuse controlului judiciar.

Din hotărârea recurată rezultă motivele pentru care s-a menţinut cuantumul daunelor morale şi faptul că ceea ce au solicitat reclamanţii este natură să conducă la îmbogăţirea fără justă cauză a acestora şi la încălcarea scopului instituirii asigurărilor de acest tip. Chiar dacă termenul de amendă, folosit pentru a învedera consecinţele acordării unor despăgubiri morale peste limita unei satifacţii echitabile, este impropriu, este evident că instanţa de apel nu s-a referit la amendă ca sancţiune de drept contravenţional.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care nu are drept consecinţă repararea prejudiciului moral suferit, fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Norma ASF 39/2016.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că, în etapa procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Se reţine că din examinarea considerentelor deciziei recurate nu reiese că instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ.

În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa de judecată acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind doar o marjă de apreciere pentru instanţa de judecată, aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

În consecinţă, se reţine că în cauză, daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanţei de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ., a jurisprudenţei relevante în materie, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Norma ASF 39/2016.

Înalta Curte va înlătura şi critica prin care se susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit şi nelegal normele de drept material cu privire la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere şi la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri, de la data producerii accidentului rutier şi până la data plăţii efective, întrucât recurenţii nu au înţeles să formuleze apel şi împotriva modului de soluţionare a acestui capăt de cerere de către prima instanţă, prin urmare acesta a intrat sub autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. şi B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., şi C. împotriva deciziei civile nr. 2125 din 17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. şi B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant legal E., şi C. împotriva deciziei civile nr. 2125 din 17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,11 mai 2021.